Europa unita-ultimul bal? (II)

Scris de Eugen ZAINEA

Nu e lipsit de interes, in aceste conditii, sa analizam cu mare atentie seria de atentate bine organizate si sincronizate din Bruxelles, care este, totodata, inima si simbolul nu doar al Uniunii Europene, ci si al NATO.
”Premonitia” din 18 martie a lui Erdogan se dovedeste a fi fost o mare eroare din partea lui. Dar nu e singura. Fiindca, in climatul actual, cand diktatul doamnei Merkel, in urma negocierilor ei nocturne cu Erdogan, in absenta si fara stirea principalelor figuri comunitare (presedintele Comisiei Europene Junkers, presedintele Consiliului European, Tusk si sefii de state sau guverne ale tarilor membre) a iritat pe foarte multi in Uniunea Europeana, atentia intregii lumi este concentrata asupra imprevizibilului si din ce in ce mai instabilului psihic si incontrolabilului presedinte turc. Ceea ce i-ar fi impus sa fie mai putin vocal si, mai ales, sa nu faca gafe.
Dupa eroarea de a ”prevedea” ca un atentat ca cel din 18 martie din Turcia (cel mai probabil organizat de serviciul turc MIT pentru a permite accentuarea masurilor dictatoriale luate in plan intern-adevaratul razboi civil declansat impotriva importantei minoritati kurde din sudul tarii, soldat deja cu sute de morti, mii de raniti si masive arestari, masurile abuzive luate impotriva presei independente, in scopul de a o reduce la tacere-de la ocuparea si confiscarea unuia dintre principalele grupuri media din Turcia si pana la arestarea si trimiterea in judecata a doi prestigiosi ziaristi ai altui grup media important, acuzati de ”tradare si divulgare de secrete” pentru ca au facut cunoscut opiniei publice implicarea MIT in organizarea si protejarea transporturilor de armament si munitie din Turcia destinate ISIS din Siria si Irak) se poate produce la Bruxelles, ”premonitie” care ”i-a iesit”, Erdogan mai face o gafa. Monumentala.

Avem de-a face cu un personaj instabil. Si foarte periculos

In incercarea de a masca amestecul Turciei in planificarea, organizarea si infaptuirea atentatelor si ca sa incerce sa-si dovedeasca buna credinta si cooperarea cu organele de securitate belgiene si europene in combaterea terorismului (creat si instigat de el insusi), Erdogan face public, intr-o conferinta de presa sustinuta pe 24 martie (culmea coincidentei-exact conferinta de presa sustinuta impreuna cu oaspetele sau,…presedintele Iohannis!), la doua zile dupa atentatele de la Bruxelles, o dezvaluire de senzatie. Anume ca unul dintre fratii Bakraoui, identificati a fi cei care s-au aruncat in aer la aeroportul din Bruxelles fusese arestat si detinut anterior in Turcia la Gaziantep pentru terorism si…deportat in Belgia. Ale carei autoritati responsabile cu securitatea nu ar fi fost, chipurile, in stare sa-l ia in supraveghere si, deci, sa-l impiedice sa comita atentatul care a provocat moartea a 32 de persoane, inclusiv multi cetateni straini si ranirea altor vreo 300.

http://pbs.twimg.com/

http://pbs.twimg.com/

Numai ca, de aici, a fost reconstituita istoria acestui terorist. Pe cand era inrolat in cadrul ISIS in Siria, el a fost recrutat ca potential atentator sinucigas, datorita tocmai faptului ca era detinator de pasaport belgian. Deci, al unei tari comunitare, pasaport in baza caruia se putea deplasa nestingherit pe intregul teritoriu al Uniunii Europene. (7) Pe cand proaspatul recrut se afla in pregatire la Raqqah, intr-o tabara speciala, in care sunt instruiti atentatori sinucigasi, Bakraoui a fost preluat in Turcia, ”arestat” la Gaziantep ca ”terorist” si…”deportat”. Numai ca ”deportarea” teroristului s-a facut in conditii stupefiante, contrar tuturor regulilor prevazute de conventiile internationale de lupta impotriva terorismului si de prevenire a actelor teroriste, a caror semnatara este si Turcia, tara membra NATO. In loc sa fie ”deportat” in stare de arest, insotit pana la destinatie de ofiteri de securitate turci si de intreaga documentatie privind dovezile legate de activitatea care il desemna ca terorist, Bakraoui a fost imbarcat, singur, ca un simplu, banal si inofensiv turist, pe o cursa aeriana de linie. Dar, inca si mai stupefiant, nu catre Belgia care, potrivit lui Erdogan, fusese informata ca ii este ”deportat” un terorist periculos de nationalitate belgiana, ci catre…Olanda! Unde, ajuns liber ca pasarea cerului, Bakraoui s-a putut pierde in multime (mai exact a fost ajutat sa se piarda in multime si veti vedea imediat care este suportul acestei afirmatii). Trebuie spus ca exista serioase suspiciuni (si aici intervine o confirmare a afirmatiilor regelui Abdullah al Iordaniei, cu privire la interesele particulare ale Israel-ului, care se face ca se uita in alta parte, sperand ca ISIS si alte grupari teroriste, precum Al Qaida sau Jabat Al Nusra, pot constitui o contrapondere la Hezbollah si, nascand probleme in state ca Siria si Irak, in alte vremuri adversare ale Israel-ului si ferme sustinatoare ale cauzei palestiniene) ca Bakraoui a fost ajutat sa se faca nevazut. De catre angajatii firmei ICTS care asigura securitatea aeroportului Schipol din Olanda. ICTS fiind o firma…israeliana. Care mai are la activ astfel de ispravi. Fiindca aceeasi firma de securitate aeroportuara s-a ”evidentiat” intr-un alt caz de terorism, devenit notoriu in intreaga lume la finalul anului 2009. Caci, atunci, angajatii ICTS i-au inlesnit lui Umar Farouk Abdulmutallab, sosit in Olanda cu o cursa aviatica din Nigeria, aflat pe o lista speciala (o ”no fly list”, intocmita de CIA, ca urmare a faptului ca fusese denuntat de insusi tatal sau, industrias important si cu relatii sus-puse in Nigeria, inclusiv cu ambasada si ofiterii CIA din Nigeria, ca il suspecteaza ca a fost atras de extremisti si ca ar putea sa participe la acte de terorism) imbarcarea la Amsterdam, pe o cursa de linie (Northern Fly 253, in ziua de Craciun, cu destinatia Detroit). Deci, tocmai pe aeroportul olandez Schipol pe care a fost ”deportat” Bakraoui de Turcia lui Erdogan, angajatii ICTS i-au facilitat cu niste ani in urma si cu suspecta bunavointa lui Abdulmutallab imbarcarea pe un avion cu destinatia Detroit, fara pasaport-caci daca ar fi prezentat pasaportul ar fi fost demascat de adevarata sa identitate si de prezenta pe lista suspectilor-, prezentat de un binevoitor necunoscut care nu a fost nici el legitimat vreodata si intrebat de nimeni cine este, care l-a recomandat ca ”refugiat somalez”. Deci, angajatii ICTS i-au permis lui Abdulmutallab imbarcarea pe o cursa de linie fara pasaport, deci fara a i se proba in vreun fel identitatea, fara bilet de avion si la clasa I! Aproape de destinatie-cu 40 de minute inainte de aterizare, Abdulmutallab a incercat sa comita un act terorist impotriva avionului in care era imbarcat, folosind in acest scop un dispozitiv exploziv care era atasat de piciorul lui, o incarcatura de 80 de grame de pulbere exploziva constituta dintr-un amestec de PETN-pentaerythritol tetranitrat-si TATP-triacetona triperoxid, pe care a incercat sa o detoneze prin injectare cu acid, el fiind depistat si imobilizat de cativa pasageri vigilenti! Din fericire, explozia nu s-a declansat, au existat doar niste flacari care i-au provocat teroristului arsuri la picior si astfel pasagerii au reusit sa-l imobilizeze.
In incercarea de a-l scoate din incurcatura pe Erdogan, prins cu minciuna cu ”deportarea” lui Bakraoui in Belgia, reprezentantii agentiei turce de presa au recontactat ulterior reporterii straini si au ingaimat o poveste imposibil de inghitit: ca ”e posibil” ca ”deportarea” sa se fi facut, din greseala, nu catre Belgia, cum cica fusesera ”prevenite” de turci autoritatile belgiene, ci catre Olanda, sau (chipurile ”nu sunt siguri”!-jalnica incercare de scuza intr-un caz atat de grav, prezentand niste autoritati turce care pot trata cu atata superficialitate un caz de terorist international periculos, incat nu pot specifica cu precizie daca nu l-au…”deportat” din greseala in alta tara decat cea de destinatie!-, aceleasi autoritati care nu au nici probleme, nici ezitari sa aresteze si sa intocmeasca dosare penale pentru peste 1.800 de personalitati din Turcia-ziaristi, profesori universitari, oameni de cultura-pentru…ofense aduse ”sultanului” Erdogan!) daca nu cumva Bakraoui a fost ”deportat” corect, catre Belgia, dupa care el ar fi calatorit in Olanda, pentru a se intoarce ulterior in Belgia! Absolut halucinant! Probabil agentia turca si conducatorii statului turc, care au pus-o intr-o astfel de situatie penibila, pentru a incerca sa ”dreaga” minciuna sfruntata a lui Erdogan considera ca aceasta lume este populata doar de oligofreni, care sa poata accepta ca un terorist sinucigas, care are planificat sa comita un act terorist de o asemenea gravitate isi asuma riscul de a face naveta intre Belgia si Olanda si de a creste substantial probabilitatea de a fi depistat doar pentru a fi…cavaler si a acoperi minciunile presedintelui turc, partenerul privilegiat de discutii nocturne al doamnei Merkel!
Oricum, autoritatile belgiene afirma raspicat ca nu au fost notificate corect de autoritatile turce cu privire la ”deportarea” lui Bakraoui si rezulta clar din tot ce stim ca nici Belgia, nici Olanda nu au fost informate asa cum s-ar fi cuvenit de autoritatile turce cu privire la ”vilegiatura” teroristului. Asa ca incercarea lui Erdogan, aflat foarte grav la stramtoare, de a arunca vina exclusiv pe autoritatile belgiene si olandeze este nu doar inutila, dar si suspecta.
Este foarte adevarat ca nici autoritatile belgiene nu pot fi absolvite de multiple vini. Daca nu pentru altceva, macar pentru faptul ca alte servicii de informatii prezinta o fotografie diferita a atentatului de la aeroporul din Bruxelles. Potrivit lor, cei doi frati Bakraoui nu s-au aruncat in aer (detonarea incarcaturilor ucigase fiind facuta de la distanta), deci exista o mare probabilitate ca ei sa fie in viata si sa pregateasca alte acte teroriste.

O reactie israeliana cel putin ciudata

Ceea ce este si mai straniu este ca, in urma cooperarii dintre DESI (Directia Europeana de Informatii si Securitate) si Veterans Today, primul organ media care a dat informatia despre arestarea in Siria de catre kurzi a unui ofiter turc de informatii care a recunoscut contributia sa si a MIT in pregatirea atentatelor de la Bruxelles, confirmand si implicarea lui Erdogan in infiltrarea de echipe teroriste pe teritoriul Uniunii Europene si cooperarea in acest sens cu Israel-ul si Arabia Saudita (dealtfel, dupa ce a dat publicitatii numele ofiterului turc arestat in Siria, Veterans Today a prezentat in ziua urmatoare, tot in baza colaborarii cu DESI si fotografia acestuia), DESI a adus la cunostinta ca secretarul sau general, ambasadorul Haissam Bou Said a primit amenintari cu moartea din partea MOSSAD, iar asupra presedintelui DESI s-au facut presiuni pentru a forta demisia lui Bou Said si pentru reducerea la tacere a celor care fac dezvaluiri despre astfel de implicari ale Israel-ului (8).

Israel
Pentru cei care si-ar putea pune intrebarea ce i-ar face pe israelieni sa se implice in astfel de actiuni, trebuie precizat ca, in afara explicatiilor date in aceasta privinta de regele Abdullah al Iordaniei, ar mai exista si alte motive. In ultimii ani, politica Israel-ului si comportamentul lui fata de palestinieni si de dreptul la existenta al statului palestinian, ca si atitudinea generala de sfidare nu numai a opiniei publice mondiale, dar si a Organizatiei Natiunilor Unite si a agentiilor si organismelor ei specializate (UNESCO, Agentia Internationala pentru Energie Atomica) au dus la o izolare din ce in ce mai pronuntata a statului israelian. Un numar tot mai mare de tari, inclusiv europene, condamna genocidul practicat de Israel impotriva poporului palestinian, se pronunta impotriva extinderii permanente a implantarilor evreiesti-evident ilegale-din teritoriile palestiniene, isi aduc aminte tot mai des ca, prin sfidarea deciziilor Consiliului de Securitate al Organizatiei Natiunilor Unite, incepand cu celebra rezolutie 242 din 1967, ocupa in continuare teritorii arabe dobandite prin forta si pe care erau oligate prin aceste decizii sa le restituie posesorilor de drept de o jumatate de veac, adera la campania mondiala de boicotare a produselor israeliene provenite din teritoriile ocupate. Cateva state europene (cel mai mediatizat caz este cel al Frantei…) au recunoscut statul palestinian, altele au contribuit prin votul lor la legitimarea internationala a acestuia, prin inlesnirea primirii lui in organisme ale ONU (cum ar fi UNESCO), comisii de specialitatea ale organizatiei mondiale (pentru drepturile omului si nu numai) intocmesc rapoarte aprobate in forurile internationale care condamna statul Israel. Iar raspunsul oficial israelian, in loc sa fie o reanalizare si o reorientare a propriei politici si conduite internationale se manifesta mai degraba prin agresiuni, din pacate, cateodata, nu doar verbale. Recent, oficiali israelieni au declansat un atac la adresa ministrului suedez de externe (care este si femeie!), datorita unor declaratii ale acesteia care nu faceau decat sa constate niste realitati triste si condamnabile ale atitudinii israeliene.
Exista suspiciuni greu de respins la o analiza lucida (9) ca cetateni si organizatii media din Israel ar fi putut cel putin sa aiba cunostinta dinainte ca anumite evenimente deosebite (de genul actelor teroriste) se vor produce, la Paris in noiembrie 2015 (la clubul Bataclan) si la aeroportul din Bruxelles, in 22 martie 2016.
Tot in ceea ce priveste atentatul din noiembrie 2015 de la clubul Bataclan, s-au exprimat, chiar de catre membri ai formatiei care a concertat in acea tragica seara in club (Eagles of Death Metal) mari dubii cu privire la echipa de securitate a clubului.(10) Care s-a dovedit a fi recrutata de un cunoscut apropiat al miscarilor pro-israeliene, dealtfel fost co-proprietar pana in 2012 al clubului si ramas sa se ocupe de acesta pana in 2018, alaturi de cunoscutul mare concern Lagardere, cu actionariat predominant evreiesc. Cum spuneam, Franta fiind una dintre tarile care a recunoscut statul palestinian, n-ar fi o ipoteza tocmai fantezista ca Israelul sa fi ajutat la pedepsirea ei pe filiera recrutarii unei echipei de securitate incompetente sau complice la clubul atacat la Paris in noiembrie 2015 de teroristi.

sursa missilethreat.wpengine.netdna-cdn.com

sursa missilethreat.wpengine.netdna-cdn.com

Inca o confirmare a afirmatiei regelui Abdullah al Iordaniei privind implicarea Israel-ului in Siria si Irak alaturi de organizatiile teroriste o reprezinta stirea, confirmata din multe surse si recunoscuta ulterior si de autoritatile israeliene privind arestarea in Irak a unui inalt ofiter israelian, identificat ulterior a fi colonelul Yusi Oulen Shahak, atasat batalionului ”Golani” al ISIS din Irak.. El a fost retinut de fortele irakiene de securitate, in ultima parte a anului 2015, alaturi de un numar de militanti ISIS. (11, 12, 13) Legaturile stranse dintre Israeli Defence Forces (armata israeliana) si ISIS, Al Qaida si Jabat al Nusra au fost confirmate inca din decembrie 2014 de Jerusalem Post, care facea referire la un raport exploziv al contingentului Natiunilor Unite (forte de mentinere a pacii) UN Disengagement Observer Force (UNDOF), stationat din 1974 pe Inaltimile Golan, intre Siria si Israel, raport prezentat Consiliului de securitate al ONU, potrivit caruia Israel-ul intretine relatii stranse si apropiate de 18 luni cu numitele anterior otganizatii teroriste. Constand nu doar, asa cum recunosc autoritatile israeliene, in acordare de ajutor medical in unitati medicale israeliene din Inaltimile Golan ”persoaneor civile” (a se citi teroristi raniti in lupta), ci si prin acordarea de sprijin logistic si, dupa cum dovedeste cazul colonelului Shahak, prin asistenta si consultanta oferite in teatrul de operatiuni unitatilor militare ale ISIS. Evident, ca intotdeauna, presa corporatista din Statele Unite si Europa a ignorat acest raport. Si aceasta in ciuda faptului ca ”partenerii” IDF au ajuns sa intreprinda atacuri inclusiv asupra contingentului Natiunilor Unite (alcatuit din 1.200 de militari), sa se dedea la rapiri, furturi de arme si munitie de la acest contingent.

Atentie la Erdogan!

Extrem de grave sunt actiunile din ultima vreme ale lui Erdogan (unele dintre ele le-am citat si le-am comentat deja), ca si faptul ca el a ajums sa ameninte si sa santajeze fara rusine pe doamna Merkel si, prin ea, intreaga Uniune Europeana. Ca si faptul ca el a incercat sa exercite presiuni asupra Statelor Unite in problema siriana, sperand sa forteze mana presedintelui Obama sa nu mai acorde sprijin politic si militar kurzilor din nordul Siriei (totusi, una dintre principalele forte care, alaturi de armata siriana, de fortele aeriene ruse, consilierii militari si specialistii rusi in culegerea si analiza informatiilor care o asista, de contingente iraniene si de trupe Hezbollah din Liban lupta cu adevarat impotriva terorismului), sub pretextul ca ar fi o ramura politica si militara a PKK (Partidul Muncitorilor din Kurdistan al liderului Abdullah Ocalan, rapit din Africa, transferat in Turcia si intemnitat pe viata intr-o inchisoare de maxima securitate), declarata de Erdogan organizatie terorista, pretext convenabil pentru a incepe de un an un adevarat genocid impotriva numeroasei minoritati kurde din sudul Turciei.
Din fericire, spre deosebire de doamna Merkel, care a bagat pumnul in gura celorlalti sefi de state membre ale Uniunii Europene, silindu-i, practic, sa accepte solutia negociata de ea cu Erdogan, presedintele Obama a demonstrat ca stie de acum foarte bine cu cine are de-a face si ca nu este dispus sa cedeze in fata santajului presedintelui turc. O dovedesc masuri neobisnuite luate in ultima vreme de Statele Unite relativ la Turcia. Neobisnuite fata de un partener din NATO, esential pentru organizatie si pentru interesele americane, Turcia fiind tara NATO direct invecinata cu Federatia Rusa.
Astfel, recent, administratia americana a hotarat retragere rapida din Turcia a familiilor diplomatilor americani si ale personalului militar din Turcia. Se pare ca aceasta masura a fost luata de presedintele Obama care, constatand ca omologul turc este din ce in ce mai instabil psihic, din ce in ce mai imprevizibil, mai incontrolabil, putand, prin actele lui nebunesti (cum a fost doborarea avionului militar rusesc deasupra Siriei) sa antreneze Statele Unite si NATO intr-un conflict mondial care nu poate evolua altfel decat catre unul nuclear, a decis aceasta retragere de teama ca un Erdogan incoltit, cu spatele la zid, din ce in ce mai izolat in plan international, ar putea folosi familiile americanilor din Turcia ca ostateci.
Ingrijoratoare, de fapt de-a dreptul datatoare de fiori, este o declaratie recenta a presedintelui Obama. (14) Acesta a declarat ca ”daca teroristii obtin arme nucleare, ei vor schimba lumea”. Incercand sa intelegem ce a vrut, de fapt, Obama sa spuna prin aceasta, (interpretand declaratia sa si prin prisma deciziei sale la care ne-am referit anterior), nu putem concluziona decat ca, de fapt, nu atat la posibilitatea obtinerii de arme nucleare de catre teroristi se referea presedintele american. Ci la cu totul altceva.

Armele de distrugere in masa si potentialul  de a ajunge pe mana organizatiilor teroriste si de a a fi utilizate

Dupa cum stim, armele nucleare sunt generic cuprinse, alaturi de armele chimice si bacteriologice, in categoriaa denumita Arme de Distrugere in Masa (Weapons of Mass Destruction, sau WMD, in prescurtarea din limba engleza). Or, presedintele Obama stie deja ca arme de distrugere in masa au ajuns inca de cativa ani in mainile teroristilor. Este vorba de arme chimice si bacteriologice. Si, la aceasta ora, stie si care este filiera prin care ele au ajuns la organizatii ca ISIS, Al Qaida, Jabat al Nusra si alte astfel de grupari teroriste. Dovada ca presedintele Erdogan are pe constiinta lucruri foarte grave in aceasta privinta este faptul ca un parlamentar turc din opozitie are deschis de [utina vreme un dosar penal si se incearca ridicarea imunitatii parlamentare pentru a fi condamnat (pedeapsa posibila fiind inchisoare pe viata), pentru a fi dovedit implicarea turca in transferul de arme chimice catre ISIS. Se pare ca era vorba tocmai de gazul sarin folosit in atacul din suburbia Goutha a Damasc-ului, care s-a incercat sa fie pus pe seama autoritatilor siriene, dovedindu-se ulterior cu foarte multe date concrete ca a fost organizat de teroristii straini, ca o operatia de tip ”false flag attack”, urmand a fi fost pretextul pentru decizia presedintelui Obama din august 2013 de a porni atacuri aeriene masive impotriva Siriei. Numai implicarea ferma a Rusiei (care a contribuit la incheierea acordului prin care intregul stoc de arme chimice siriene a fost transferat in afara tarii si distrus de specialisti occidentali), (ca si dovezile, foarte multe, ca atacul fusese pus la cale si executat de teroristi) l-au determinat pe Barak Obama sa anuleze in ultima clipa ordinul de atac. E de reamintit ca, in urma acelui act criminal, au murit peste 1.400 de persoane, marea majoritate fiind copii! La vremea respectiva, procuratura si politia turca descoperisera o retea de traficanti care tranzitau arme chimice catre ISIS din Siria. In urma acelei operatiuni si a perchezitiilor, fusesera arestata peste 10 persoane si confiscate arme chimice si precursori pentru fabricarea de armament chimic in laboratoare improvizate ale teroristilor di Siria si Irak. Ulterior, ancheta a fost inchisa si toate persoanele arestate au fost puse in libertate, in urma unor ordine superioare.
Urmarea este ca nu mai departe decat in zilele si saptamanile trecute, teroristii din Siria si Irak au intreprins noi atacuri cu sarin si alte gaze toxice impotriva armatelor siriana si irakiana si a aliatilor acestora, ca si impotriva populatiei civile din preajma zonelor pe care inca le mai controleaza in cele doua tari.

Posibilitatea ca arme nucleare miniaturizate sa fie utilizate in acte teroriste

Recent a avut loc la Washington o reuniune internationala consacrata masurilor necesare pentru combaterea terorsmului nuclear, la care au luat parte un mare numar de sefi de state si guverne. Inclusiv Erdogan. (acesta si anturajul lui au facut tot posibilul pentru a forta o intrevedere oficiala la Casa Alba, cu presedintele Obama, care a refuzat orice contact oficial direct cu dubiosul si din ce in ce mai compromisul omolog turc, singura concesie facuta de Obama fiind o prezenta protocolara, dealtfel obligatorie, fiindca o astfel de intalnire scurta a avut loc cu toti sefii de state sau guverne prezenti la acea consfatuire la care Statele Unite au fost gazda (remarcata ca foarte rece) a presedintelul Obama alaturi de Erdogan, cu care s-a realizat si fotografia oficiala, fotografie realizata cu toti sefii de delegatii de la reuniunea de la Washington.

http://i.dailymail.co.uk/

http://i.dailymail.co.uk/

Or, se pare ca adevaratul scop al consfatuirii de la Washington nu a fost atat si in principal temerea ca arme nucleare sa nu incapa pe mainile teroristilor, cat punerea la punct a unui complex de masuri prin care state care oficial nu sunt detinatoare de arme nucleare, dar despre care se stie sigur ca au intrat in posesia unor astfel de arme prin cercetari proprii si cooperare internationala sau prin tranzactii comerciale cu state posesoare sau prin alte mecanisme, la care ne vom referi in continuare (Israel, Arabia Saudita, Turcia si destul de multe altele) sa nu le mai poata folosi in viitor si sa fie puse in situatia de a nu le mai putea pune la dispozitia unor organizatii teroriste, asa cum, din pacate, s-a intamplat de multe ori in ultimele decenii.
Trebuie spus ca, la ora actuala, exista o conceptie total diferita de cea din urma cu cateva decenii privind utilizarea armelor nucleare in campul de operatiuni. Nu se mai merge pe ideea utilizarii de arme nucleare de tipul celor construite in primele decenii dupa al doilea razboi mondial. Care erau voluminoase, greu de transportat, necesitand mijloace speciale si costisitoare, nu foarte usor manevrabile, care aveau, in comparatie cu volumul si cantitatea de material nuclear-considerabile-randamente scazute si marele dezavantaj al unei emisii uriase de radiatii, care contaminau pentru multa vreme zona atacata cu astfel de arme.
In prezent, statele posesoare s-au orientat catre transformarea fostelor arme nucleare in dispozitive mult mai mici, folosind cantitati mai reduse de material nuclear, cu tehnologii care sa permita obtinerea unor randamente inalte si cu emisie mult diminuata de radiatii. Sunt realizate astfel bombe nucleare (sau chiar termonucleare) miniatura, bombe tactice, care au dimensiuni mici, sunt lesne transportabile (la nevoie si lesne de mascat), cu emisie mica de flux de radiatii (inclusiv bombe cu neutroni, care sa distruga personalul, fara a afecta cladirile din zona atacata).

In ciuda Tratatului de neproliferare, proliferarea
tehnologiei miltare nucleare si a armamentului nuclear e in toi

Astfel de conceptii si tehnologia aferenta de transformare a fostelor incarcaturi nucleare dezafectate ca urmare a tratatelor de reducere a armamentelor nucleare incheiate in perioada Razboiului Rece au dezvoltat Statele Unite si Rusia, cu siguranta si alte puteri nucleare oficiale, dar, exista, din pacate, informatii ca tehnologia respectiva de convertire a fostelor incarcaturi de pe armamentul nuclear scos din uz prin tratate a ajuns si in posesia unor state (oficial…) nenucleare, dar despre care se stie, de acum, ca detin astfel de arme (Israel, probabil si Arabia Saudita). Exista foarte multe informatii (Veterans Today a publicat repetat materiale pe acest subiect) ca, in timpul mandatului presedintelui George W. Bush (jr.), a fost transmisa tehnologia de transformare a fostelor incarcaturi ale vechilor arme nucleare care trebuiau dezafectate in arme nucleare tactice miniaturale catre Israel, in cursul unei festivitati organizata de ambasada Israel-ului la Washington, fiind dat si numele persoanei (americane) care a inmanat aceasta documentatie. Grav este ca in astfel de articole, se face si precizarea ca o cantitate impresionanta (de ordinul sutelor) de incarcaturi nucleare de pe foste ogive care echipau arme nucleare prevazute in tratatele de reducere, care erau stocate intr-o baza speciala a armatei americane pentru a fi refolosite, eventual in scopuri energetice sau de cercetare stiintifica si medicala sau pentru neutralizare…au disparut! Intrand in posesia statului Israel. Care, cum spuneam a primit clandestin si tehnologia de reprocesare!
Trebuie spus ca, inca din anii ’80, de la dezvaluirile savantului atomist israelian Mordechai Vanunu (care a lucrat cativa ani la Dimona la programul nuclear israelian), facute presei mondiale (acestea l-au costat atragerea de catre Mossad intr-o capcana sexuala in Italia, drogarea, rapirea, aducerea in Israel si condamnarea pentru inalta tradare, care a insemnat 18 de ani de inchisoare in conditii speciale de izolare si faptul ca de la eliberare, nu are dreptul sa se deplaseze in strainatate, ca ii sunt restrictionate contactele cu persoane straine si comunicatiile) ca Israel a realizat, la complexul nuclear Dimona din desertul Neguev, cu complicitatea Frantei si a regimului de appartheid din Africa de Sud intre 200 si 300 de bombe atomice echivalente cu cele folosite de Statele Unite la Hiroshima si Nagasaki-15 kilotone. Lucru cu care Statele Unite, prin CIA, au fost la curent inca din anii ’70 (mai exact de la mijlocul verii anului 1960, unele informatii existand insa inca din anul 1958), dupa cum rezulta din documentele pe aceasta tema desecretizate in 2014 si 2015 referitoare la programul nuclear israelian.
Primele doua bombe atomice israeliene au fost produse in 1966, ele fiind operationale in perioada ”Razboiului de sase zile” din 1967. La declansarea, in toamna lui 1973 a asa-numitului ”Razboi de Yom-Kippur”, Israel detinea deja 20 de bombe nucleare. (Stupefiante dezvaluiri recente, pornite de la un articol publicat pe aceasta tema de celebrul ziar ”Die Welt” si preluate de multe mijloace media internationale vorbesc de o foarte ciudata colaborare in acest domeniu intre Israel si Germania, care ar fi finantat partial in mod secret programul nuclear, fiind vehiculata o suma totala de 500 de milioane de dolari-dar, atentie, este vorba de dolari la valoarea din acei anim care era de cel putin 708 ori mai mare decat valoarea dolarului din 2016!-, putand sa fi primit in mod clandestin, la schimb, arme nucleare astfel realizate de israelieni. Decizia ar fi fost luata in cursul unei discutii intre cancelarul de atunci al Germaniei, Konrad Adenauer si primul ministru israelian David Ben Gurion desfasurata la hotelul Waldorf Astoria din New York. Ceea ce este dovedit fara putinta de tagada este ca Germania, care furnizeaza Israel-ului, pantru marina acestuia, submarine Dolphin, a operat pe submarinele livrate modificari speciale, astfel incat rachetele de croaziera care pot fi lansate in mod curent de pe submarinele Dolphin sa poata fi echipate, in varianta speciala proiectata si livrata armatei israeliene, cu ogive nucleare). (15, 16, 17, 18, 19, 20, 21,22).
Grav este ca arme nucleare au fost utilizate, in special in ultimele doua deceniii si, mai ales, in ultimii ani, de catre state oficial posesoare de arme nucleare (Statele Unite au utilizat bombe nucleare in razboiul din Irak, in anul 2003, la atacul impotriva aeroportului din Bagdad (e vorba de arme tactice nucleare, efective, nu de puzderia de bombe de aviatie si chiar de obuze de artilerie cu invelis din uraniu saracit, care au fost utilizate curent de catre armata americana in toate agresiunile savarsite de Statele Unite, incepand cu primul razboi din Golf, impotriva Irak-ului, din 1991, cu atacarea fostei Iugoslavii in 1993, 1995 si 1999), exista suspiciuni si ca uriasa explozie de la o uzina chineza din Tianjin, din 2015, ar fi fost provocata de un atac nuclear al SUA asupra Chinei, posibil folosind ”Rod of God”, o platforma amplasata in spatiu de pe care se pot lansa dispozitive nucleare tactice de mici dimensiuni cu rachete miniatura, dar si de catre state oficial neposesoare de arme nucleare (Israel a atacat cu arme nucleare Siria de cel putin doua ori in ultimii ani, Arabia Saudita a utilizat, in agresiunea sa impotriva Yemen-ului, anul trecut, in mai cel putin o bomba nucleara int-un atac asupra capitalei Sanaa). Tot Israelul, atunci cand pregatea atacarea Iran-ului, sub pretextul ca are un program national de dezvoltare a armamentului nuclear (atac blocat de administratia americana) a beneficiat de complicitatea Turciei (din nou Turcia!), a Georgiei si Azerbaidjan-ului, tranzitand catre aeroporturi din Azerbaidjan avioane israeliene destinate special acestei operatii si incarcaturi nucleare transportate pe mare, cu o nava escortata de vedete israeliene, care a ancorat in portul georgian Poti-in 2010-, de unde dispozitivele nucleare au fost transportate in Azerbaidjan. (23, 24, 25, 26, 27, 28).
Dupa cum este foarte probabil ca dispozitive nucleare miniaturale sa fi fost fost utilizate si in atacuri teroriste despre care nu s-a recunoscut oficial ca ar fi fost realizate cu armament nuclear (atacul terorist 2002 din Bali, Indonezia, cu 202 morti, sute de raniti si distrugeri care nu pot fi explicate), dar si multe alte atentate, produse incepand din anii ’80 si pana recent (29, 30. In special 30 are meritul de a face o analiza tehnica foarte amanuntita si de a da, in final, o lista de atentate teroriste, puse pe seama unor organizatii care puteau sa se afle in posesia unor dispozitive nucleara moderne, de mici dimensiuni, cu randamente inalte si cu emisie mica de radiatii).
Nu este lipsit de interes, discutand de acest subiect (si se va vedea in cele ce urmeaza care este ratiunea pentru care i-am acordat un spatiu larg) sa spunem ca exista din ce in ce mai multi analisti care considera si argumenteaza extrem de serios ca inclusiv distrugerea turnurilor gemene in 11 septembrie 2001, pretextul pentru declansarea de catre Statele Unite a ”Razboiului impotriva terorismului”, (denumit, daca vom binevoi sa ne aducem aminte, in primele zile de catre presedintele George W. Bush ca ”Razboiul impotriva Islam-ului”!) a fost, in realitate, provocata prin detonarea in subsolurile tehnice a unor bombe termonucleare tactice, care au izbutit sa produca efectul cunoscut, pe care versiunea oficiala (contestata vehement si cu probe zdrobitoare de mii de specialisti in constructii si in care niciun om serios in lume nu mai crede, ea nemaifiind sustinuta nici macar de cei doi copresedinti ai comisiei senatoriale de ancheta) nu le poate explica (30). Important de spus in acest sens este un lucru ascuns de presa corporatista ca, din 2001 si pana in prezent, cateva mii de primi respondenti la atacul asupra turnurilor (politisti, pompieri, garda nationala, lucratori ai diverselor servicii publice sau, pur si simplu, oameni obisnuiti veniti spontan sa ajute sau simpli curiosi) au murit de cancere si ca exista informatii ca alte mii de persoane din aceste categorii care au luat contact in 11 septembrie cu acea zona sunt diagnosticati cu cancere.

Un caz ciudat si extrem de ingrijorator.
Care ar putea explica temerile presedintelui Obama

Un caz aparte si care naste multe semne de intrebare s-a petrecut in Marea Britanie. (31)
In ziua de 6 februarie 2015, un tribunal britanic il condamna la un an de inchisoare pe un cunoscut avocat britanic, Michael Shrimpton, pentru o pretinsa comunicare de false informatii catre doi inalti functionari guvernamentali britanici. Straniu este nu doar subiectul, ci si faptul ca procesul s-a caracterizat printr-o oarecare secretomanie, ca au existat martori a caror marturie in favoarea acuzatului a fost impiedicata si ca pe perioada condamnarii, Shrimpton a fost supus unui regim de izolare.
Partea cea mai serioasa, ingrijoratoare, a acestui ciudat caz (despre care Veterans Today a scris de mai multe ori, dar care a fost comentat si in multe alte articole de presa), consta in informatia (falsa?) pe care Shrimpton ar fi furnizat-o. El a atentionat doi inalti functionari guvernamentali britanici ca o organizatie secreta germana-DeutscheVerteidigungsDienst sau DVD-, provenita din fostul serviciu de spinaj nazist al armatei, Abwehr, care ar fi supravietuit (si, se zice, ar fi fost la originea infiintarii atat a CIA-ce este ciudat este ca la aceasta infiintare, experti consultanti au fost doua personaje de prim rang din ierarhia armatei germane, generalul Reynhardt Gehlen, fost conducator de varf al serviciilor de informatii ale armatei germane, comandant al seviciilor de informatii de pe frontul de est si celebrul colonel de parasutisti si fondator al trupelor speciale de interventie, Otto Skorzeny!-, cat si a BundesNachrichtenDienst-BND, organul oficial de informatii german. Organizatia chiar exista, are sediul-foarte secret si bine pazit de ochi indiscreti-la Dachau si cunoscatorii acestui domeniu spun ca ar fi izbutit sa infiltreze si MI5 si MI6 si alte servicii de informatii straine-ca si inalte medii politice-si ca ar fi organizatia care ar conduce, de fapt, din umbra aceste servicii de informatii straine).
Aceasta organizatie secreta ar fi fost la originea sabotarii submarinului nuclear rusesc Kursk in Marea Barents in aprilie 2000, sabotaj care s-a soldat cu moartea tuturor celor 118 marinari din echipaj. Cum submarinul era dotat cu rachete de croaziera cu ogive nucleare, acelasi DVD s-a numarat printre organizatiile care s-au oferit sa ajute la aducerea la suprafata a epavei si securizarea si recuperarea dispozitivelor nucleare. Informatia lui Shrimpton spunea ca in cursul acestei operatii, DVD a reusit sa sustraga patru dintre ogivele nucleare, care ar fi fost ascunse., evident pentru utilizarea in operatii secrete. Se afirma ca aceste dispozitive ar fi intreprins un lung voiaj prin diverse tari. Shrimpton afirma (iar alte surse, inclusiv Benjamin Fuulford confirma) ca unul sau chiar doua (ipoteza mai plauzibila) dintre acestea au fost aduse la Londra, in preajma Jocurilor Olimpice din 2012, depozitate, iar unul dintre dispozitive, amplasat intr-o ambulanta parcata in apropierea Stadionului Olimpic ar fi trebuit sa fie folost intr-un atentat impotriva reginei Elisabeta a II-a in timpul festivitatii de deschidere a Olimpiadei sau, in cazul nereusitei, intr-o explozie care sa afecteze stadionul (chiar locul de amplasare a ambulantei aflandu-se foarte aproape de stadion).
Ceea ce este foarte interesant este ca exista informatii credibile ca, in acea perioada, datorita nefunctionarii comunicarii intre Marea Britanie si Statele Unite (informatia a fost blocata in Marea Britanie, fiind plauzibila in acest caz ipoteza infiltrarii de catre DVD a serviciilor britanice de informatii-, relatiile intre cele doua tari au fost incordate. Iar echipe speciale ale NEST (Nuclear Emmergency Support Team) din Statele Unite ar fi primit ordinul de a lansa, fara informarea guvernului britanic, o operatie de securizare a celor doua dispozitive nucleare si de scoatere a lor in afara teritoriului britanic!

Europa unita-ultimul bal? (I)

(Va urma)

7. Breaking/Exclusive: Erdogan to Belgium, Screw you, we will do it again!, Veterans Today, March 25.
8. Exclusive: Israel’s Backlash Against Brussels Whistleblower Confirms Mossad Role, Veterans Today, April, 4.
9. Bloody tracks from Paris to Brussels, Veterans Today, March, 26, 2016.
10. Bataclan security team – accused by Eagles of Death Metal – linked to Israel, Veterans Today, March, 12, 2016.
11. Israeli Colonel Caught with IS Pants Down, New Eastern Outlook, October, 25, 2015.
12. EXCLUSIVE: Israeli Colonel Leading ISIL Terrorists, thetruthseeker.co.uk, October22, 2015
13. Israeli Army Colonel Captured in Iraq along ISIS Militants, Veterans Today, November, 3, 2015.
14. No End to Turkish Insanity, Veterans Today, (preluata si de New Eastern Outlook), April, 6,
2016.
15. Too Classified to Publish: Bush Nuclear Piracy Exposed, Veterans Today, May, 20, 2014
16. National Security Archives\Israel Crosses the Threshold II The Nixon Administration Debates the Emergence of the Israeli Nuclear Program.mht
17. http://nsarchive.gwu.edu/nukevault/ebb510/
` 18. http://www.welt.de/print/wams/politik/article139419592/Aktion-Geschaeftsfreund.html
19. http://nationalinterest.org/blog/the-buzz/did-germany-secretly-fund-israels-nuclear-weapons-12658
20. caught-germany-bought-israels-nukes/, Veterans today, April, 14, 2015
21. http://www.frontpagemag.com/fpm/253959/obama-leaks-israeli-nuke-secrets-matthew-vadum
22. https://en.wikipedia.org/wiki/Nuclear_weapons_and_Israel
23.http://www.globalresearch.ca/possible-tactical-nuclear-strike-neutron-bomb-in-yemen/5452876
24. Did Saudi Arabia Nuke Yemen?Was nuke from the German/Israeli/Saudi stockpile used in Yemen?, Veterans Today, April, 20, 2015
25. Saudis Have Israel Nuke Yemen for Them, Veterans Today, May, 21, 2015
26. Was Syria ‘Nuked’?, Veterans Today, May, 11, 2013.
27. Nuclear Strikes On Syria: The Genie Is Already Out Of The Bottle, Information Clearing House,
28. Confirmation Tianjin was Nuked, Veterans Today, August, 25, 2015
29. http://www.cuttingedge.org/news/n1715.cfm
30. VT Nuclear Education: The Uranium Hybride Bomb, Veterans Today, September, 4, 2015
31. Some Thoughts on Mini-Nukes Theory and Nuclear Demolition of WTC, Veterans Today, September 2, 201331. The UK Michael Shrimpton case. Jailed for communicating false information? Or jailed for communicating true information?, Veterans today, January, 7, 2016The UK Michael Shrimpton case. Jailed for communicating false information? Or jailed for communicating true information?, Veterans Today, January, 7, 2016

3 Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 

WP to LinkedIn Auto Publish Powered By : XYZScripts.com