Europa unita-ultimul bal? (I)

Scris de Eugen ZAINEA

Din ce in ce mai multi europeni sunt tot mai ingrijorati de pericolul pe care il reprezinta nu doar pe termen scurt, ci pentru temeliile insesi ale Europei si ale civilizatiei occidentale islamizarea apusului european, care capata dimensiuni apocaliptice in special incepand din 2015 prin ceea ce, din ce in ce mai evident, a devenit o adevarata invazie, foarte minutios planificata, coordonata si infaptuita (numai anul trecut, fluxul migrator catre Europa a avut dimensiunea de un milion si jumatate de persoane).
Din pacate, din categoria celor foarte serios preocupati de viitorul Europei si al civilizatiei europene nu fac parte exact cei care ar trebui sa poarte responsabilitatea pentru cum va arata acest viitor: oamenii politici aflati la conducerea Uniunii Europene, a statelor membre si, in special, cei care conduc destinele principalelor puteri din Uniune (Germania, Franta, Olanda, Marea Britanie). (Observatia este pe deplin valabila si pentru jalnicii conducatori ai Romaniei de astazi, abulicul plimbaret national, european si intercontinental presedinte Iohannis, mai degraba insotitorul sters al consoartei in paradele modei in care s-au transformat “vizitele de stat”, respectiv primul ministru Ciolos si “tehnocratii” sai, cu totii umili servanti ai birocratiei europene nealese de nimeni care dicteaza politica Uniunii prin intermediul unor astfel de unelte si, la nevoie, cu pumnul in gura putinilor lideri nationali lucizi si responsabili fata de popoarele lor-un Orban, un Fico, un Zeman si, in ultima vreme, noua echipa de la conducerea Poloniei).

http://www.lineadiretta24.it

http://www.lineadiretta24.it

Schimbarea compozitiei etnice si  civilizationale a inceput cu mult inainte

Este foarte adevarat ca problema cresterii ponderii populatiei Europei occidentale avand origini islamice nu a inceput in 2015. Ea isi are originea inca in urma cu mai bine de o jumatate de secol in Franta (cu un segment masiv de populatie provenita in special din fostele colonii franceze, mai ales din Africa de Nord) si in fosta Germanie occidentala (ajunsa acum la peste 5 milioane de musulmani, grosul reprezentandu-l turcii, aflati, unii, la a treia generatie), exemplul francez si german fiind urmat rapid de Marea Britanie, Belgia, Olanda (in aceste cazuri, inceputul facandu-l, ca si in Franta, nativii din fostele posesiuni coloniale din Africa si Asia), Danemarca, Suedia, Norvegia. In aceste cazuri, dincolo de explicatia fostului statut colonial al unora dintre aceste state, elementul de fond care a dus la o astfel de evolutie a fost unul caracteristic societatilor occidentale ajunse la un nivel de bogatie, opulenta chiar, care a condus la scaderea natalitatii, la diminuarea si imbatranirea populatiei, care, la randul lor au creat deficitul partial al fortei de munca active, ce a facilitat acest proces. Numai ca fenomenul acesta s-a manifestat in timp, ceea ce a facut ca el sa nu fie atat de facil perceptibil, sa nu para a crea probleme grave. Astfel, chiar si procesul de integrare (atat cat s-a produs ea…) a noilor veniti in societatile si civilizatia occidentala a avut o evolutie cantitativ lenta si, ca atare, s-a produs intr-un ritm acceptabil si a dat, in anumite perioade, senzatia ca a fost unul reusit. Ceea ce a si nascut, pentru multa vreme, iluzia reusitei acestei variante de multiculturalism, abia in urma cu cativa ani doamna Merkel, principala promotoare a accelerarii fenomenului, fiind nevoita sa recunoasca deschis ca multiculturalismul a esuat (ceea ce, in mod paradoxal, nu a facut-o sa renunte la migratia de populatie ca solutie a problemei fortei de munca si sa caute pentru ea rezolvari mai inteligente, mai rationale, mai putin generatoare de noi probleme si fenomene mult mai grave decat cele provocate de problema initiala-ca sa nu mai vorbim ca socul celor un milion si jumatate de migranti de anul trecut a creat in tarile de destinatie adevarate traume umane, individuale si colective, pe care autoritatile de stat au facut tot posibilul sa le ascunda de ochii si urechile ansamblului populatiei europene).

https://diary.thesyriacampaign.org

https://diary.thesyriacampaign.org

De ce gravitatea problemei a fost constientizata abia acum. Ce anume a dus la veritabila explozie a fenomenului migratiei in 2015

Stupefiant (si nu prea, tinand cont de faptul ca existenta la momentul istoric actual a unei clase politice de un nivel lamentabil nu este un fenomen exclusiv romanesc, ci mai degraba o caracteristica la nivelul Europei si al Americii de Nord, ca si de faptul ca presa mondiala, scrisa sau audiovizuala, este controlata la nivel mondial de sase mari grupuri corporatiste care stabilesc ce stiri au dreptul cetatenii statelor lumii sa afle) este ca foarte putini oameni politici si analisti si-au pus doua intrebari, totusi fundamentale:

– de ce fenomenul migrator a capatat, brusc, din 2012 si, accelerat, in anii urmatori, dimensiunile uriase la care a ajuns in 2015;
– de ce socul, atat numeric la scara continentului, cat si psihic, la nivelul populatiei europene, s-au produs, cu adevarat si la dimensiunea pe care o cunoastem astazi si care nu mai poate fi ascuns sub pres nici de guvernele iresponsabile si nici de presa corporatista, controlata si mincinoasa, abia in ultima parte a anului 2015, cand au explodat, literalmente, potentate si de suita de acte teroriste extrem de bine coordonate si sincronizate din noiembrie, de la Paris, urmate de recentele atentate, la fel de bine coordonate si sincronizate de la Bruxelles.

FOTO http://i.imgur.com/

FOTO http://i.imgur.com/

Trebuie sa amintesc ca, de-a lungul anului 2015, presa de care tocmai vorbeam si conducatorii politici responsabili, de fapt, de situatia actuala din Europa (in special Cameron, Hollande si predecesorul sau Sarkozy, Berlusconi si urmasii sai-ca vinovati directi, respectiv Merkel, care si-a asumat din ce in ce mai apasat in ultimii ani rolul de “imparateasa absoluta” a Europei, profitand din plin de forta economica si financiara a Germaniei, pe care a folosit-o, dupa caz, ca arma de amenintare si santaj) au incercat sa explice si justifice dimensiunea uriasa a valului de imigratie cu minciuna sfruntata (menita sa acopere cauzele reale) ca aceasta dimensiune ar fi data de conflictul din Siria, prezentat in mod ticalos ca o lupta eroica a “poporului sirian” pentru democratie si impotriva unui regim, chipurile, tiranic, cand in realitate, in Siria am avut de la inceput, din 2011, de-a face cu un razboi de agresiune purtat de Statele Unite si cativa sateliti europeni si din Orientul Mijlociu (Marea Britanie, Franta, Turcia, Arabia Saudita, Iordania, Qatar, Kuwait, Emiratele Arabe Unite, cu participarea Israel-ului, cu interese specifice, politice, militare si economice in Siria) prin intermediari, pentru schimbarea cu forta a presedintelui legitim ales, Bashar Assad, tocmai impotriva vointei marii majoritati a poporului sirian, care continua sa-l sprijine si dupa cinci ani de agresiune si de teribile pierderi si suferinte umane. Un razboi sustinut, in cea mai mare parte, de zeci de mii de mercenari straini, recrutati din peste 80 de tari ale lumii, cu banii monarhiilor din Golf, imbogatite din petrol, pregatiti, antrenati si inarmati in tabere din Turcia si Iordania, de instructori americani, occidentali si ai monarhiilor feudale din Golf, cu armament american sau european si infiltrati si reaprovizionati masiv si continuu din Turcia, cu participarea activa si sprijinul logistic permanent al armatei turce si sub coordonarea atenta a serviciului secret turc MIT. Sunt adevaruri care nu mai pot fi ocultate nici macar de presa corporatista (care, dupa cum declara mai demult ziaristul german Ulfkotte, care a revenit zilele trecute cu noi declaratii, intarite si de ziariste din Marea Britanie si Statele Unite. Potrivit lo,r ziaristii occidentali fiind obligati ades sa publice, sub semnatura lor, materiale elaborate de CIA, sub amenintarea ca, daca nu sunt de acord, vor fi concediati).

Adevarul despre compozitia valului migrator

Or, realitatea (dovedita statistic) este ca, in valul urias din 2015, o proportie foarte mica o reprezinta sirienii. Este foarte adevarat ca devastatorul razboi a provocat deplasarea, interna sau externa, a aproape 8 milioane de sirieni, dar marea majoritate a acestora traiesc fie in Siria, refugiati in zonele ramase in permanenta sub protectia armatei siriene fidela presedintelui Assad, fie in tabere de refugiati (cca doua milioane in Turcia, cca doua milioane in Iordania). Cea mai mare parte a componentilor valului de refugiati de anul trecut au cu totul alte proveniente: libieni (consecinta altui razboi de agresiune provocat de dorinta rasturnarii de la putere a unui conducator, Ghadaffy, excentric, care conducea tara cu mana de fier de decenii, dar care transformase Libia intr-un stat cu indicatori economici si sociali comparabili cu ai tarilor occidentale dezvoltate. Astazi, dupa rasturnarea si asasinarea lui Ghadaffy, Libia este un stat esuat, ca si alte state impotriva carora s-au aplicat astfel de politici-Somalia, Yemen, Sudan, Irak etc.), afgani, pakistanezi.imigranti musulmani

Mobilurile adevarate ale crizei refugiatilor. Invazia ca proiect deliberat de distrugere a  Uniunii Europene in calitate de concurent al SUA
Incercarea de a pune dimensiunea valului de migranti din 2015 pe seama Siriei a avut mai multe scopuri;

– primul a fost de a acoperi grava responsabilitate, in incercarea de distrugere si a Siriei, a Statelor Unite, Marii Britanii si Frantei;
– al doilea a fost acela de a masca, sub o justificare nobila, umanitara (“e vorba de refugiati, goniti din propria tara de un dictator sangeros, care isi ucide propriul popor”), realitatea: e vorba, in principal, de cateva categorii de persoane;
– aceste categorii au nascut un alt set de motive ale manipularii, pentru a ascunde cauzele reale. Spuneam ca valul migrator din ultimii ani este compus din cateva categorii distincte de persoane. Una o reprezinta cei goniti din propriile tari de saracia cronica, urmare a indelungatului jaf colonial si postcolonial la care au fost supuse tarile lor, in situatia in care conditia umana, economica si sociala a populatiei a ramas, in majoritatea acestor tari, la fel cum era cu secole in urma, cand a debutat asuprirea coloniala. Or nu este tocmai comfortabil pentru stapanii de azi ai lumii (cei mai multi, fosti stapani ai sistemului odios colonial…) sa recunoasca radacinile vechi si profunde ale uriaselor inechitati, de la un an la altul mai grave si mai frustrante, ale lumii actuale;
– o a doua categorie, derivata din prima, o reprezinta cei care au si ei tot motivatii economice. Dar care nu ar fi avut resursele financiare necesare pentru a se incumeta la un astfel de drum, unii cu tot cu familiile lor. Aici se naste si o tulburatoare intrebare: de unde provin uriasele sume de bani care se afla in spatele acestui flux migrator urias? Intrebare la care au existat si persoane si organizatii care au incercat sa raspunda. Si care au si gasit raspunsul. Cum a facut-o serviciul de informatii al armatei austriece. (Dar nu este singura institutie care a pus un diagnostic fenomenului. Au mai fost si altii, care au ajuns la concluzii, daca nu identice, in orice caz similare). Serviciul austriac a concluzionat ca este vorba de o incercare deliberata de destabilizare a Uniunii Europene, in spatele careia se afla marele speculant si manipulator George Soros. Care, nu mai e de multa vreme un secret, este o interfata. A Statelor Unite, a Departamentului de Stat, a serviciilor secrete americane si a ocultei care, de fapt, manevreaza ca pe niste marionete pe guvernantii lumii de astazi;
– al treilea scop il reprezinta mascarea, sub o perdea de fum gros, a telului Statelor Unite de a incerca, disperat, sa-si salveze (sau macar sa prelungeasca) agonia imperiului pe care il doreau vesnic (chiar daca, in Manifestul pentru Noul Secol American, semnatarii proiectasera doar imaginea primului secol al…vesniciei, sperau ei, a acestui imperiu) (1). Nu este deloc o intamplare ca, dupa marea criza financiara care a cuprins intregul glob in 2008, dupa prabusirea din 2007 a pietei creditelor dubioase americane, in incercarea de a se salva pe spinarea altora, oculta la care ne refeream anterior a inteles ca, pentru supravietuire, Imperiul American avea nevoie ca lumea de azi sa ramana unipolara, desi in mod evident unipolarismul era deja, de cativa ani, de domeniul trecutului (ascensiunea Uniunii Europene ca forta economica, precum si a Federatiei Ruse, revenita in forta la statutul de mare putere mondiala, inclusiv economica si rolul din ce in ce mai important castigat-si revendicat-pe scena economica, financiara si, pe cale de consecinta, politica si militara a lumii de China, dar si de state emergente ca India, Brazilia, Iran etc. proiectand din ce in ce mai clar imaginea lumii diverse si multipolare). Or, findca era vorba de o criza financiara si economica, prima lovitura care putea fi aplicata pentru inlaturarea unui concurent periculos pe pietele economice si financiare ale lumii era cea impotriva Uniunii Europene (a doua putere economica mondiala, judecata ca bloc) si impotriva monedei unice, care ajunsese o forta de asa natura incat in euro erau detinute, la momentul 2008, cel putin o treime din rezervele internationale ale statelor lumii.
Or, principalul element care asigura de sapte decenii forta Statelor Unite il reprezinta pozitia castigata, ca principala tara beneficiara a sfarsitului celui de-al doilea razboi mondial, prin acordurile de la Bretton Woods, prin care a fost proiectat si construit sistemul financiar mondial postbelic. Aceste acorduri au conferit dolarului pozitia de lider absolut in sistemul financiar mondial. Fondul Monetar International, prin dogmele sale impunand ca statele lumii sa-si pastreze rezerva internationala valutara, practic in afara tarii, sub forma unor investitii in instrumente financiare emise de principalele puteri economice. Asa ca, pana la crearea monedei euro, a zonei euro si afirmarea euro ca un concurent serios al dolarului ca moneda internationala de rezerva, aceste rezerve internationale ale tuturor statelor lumii srau investite in titluri ale Trezoreriei americane (Ministerul de Finante american), pe care aceasta institutie guvernamentala le emitea si le punea in vanzare pe pietele lumii, operatie prin care, de fapt, Statele Unite vindeau (si vand in continuare) marii majoritati a statelor lumii…datorie publica americana, pe care aceste state o cumpara…in dolari. Emisi, fara limite (si, de la o vreme, din 1971, fara nicio acoperire) de Statele Unite, operatie prin care America isi acopera deficitele publice cu banii celorlalte state ale lumii. Care imprumuta Statele Unite, cu dobanzi modice (in vreme ce ele, pentru a-si acoperii propriile deficite publice, se imprumuta de pe pietele financiare mondiale la dobanzi de doua, trei si, de multe ori, chiar de multe ori mai mari decat dobanzile cu care ele imprumuta Statele Unite! Ca exemplu simplu si la indemana, dupa 2008, Romania a continuat sa investeasca cel putin o treime din rezerva sa internationala, constituita cu mari eforturi si sacrificii ale economiei romanesti si ale poporului roman, deci, in medie, intre 11 si 13 miliarde de dolari, in datorie publica americana, achizitionata la randamente care au scazut, din 2008, de la putin peste 1% anual pana la valori de 0,18% anual, in vreme ce, in anii 2012, 2013, 2014, pentru acoperirea propriilor deficite publice, eram incantati sa platim “investitorilor” straini-adesea chiar bancile straine care detin peste 90% din capitalul bancar din Romania-dobanzi “mici”, de 4-4,5% anual. Dar in anii anteriori, guvernul Basescu-Boc se imprumutase, in anumite perioade, si la dobanzi anuale de 9-10-11-12% si chiar mai mult!). (Cine vrea sa se convinga ca acestea nu sunt date inventate de autor, ci sunt cat se poate de autentice, nu are altceva de facut decat sa consulte documentele citate in subsol-2). Pentru asta, toate aceste state trebuie sa-si procure…dolari. Exportand resursele lor naturale sau produse agricole, alimentare sau industriale in moneda americana, fiindca dolarul este si moneda in care, conform acelorasi dogme ale FMI, Bancii Mondiale, Organizatiei Mondiale a Comertului (toate, instrumente internationale actionand in interesul Imperiului American), se efectueaza majoritatea tranzactiilor comerciale in lumea de azi.

sursa foto: www.antena.ro

sursa foto: www.antena.ro

Distrugerea Uniunii Europene (si a Europei si civilizatiei de tip european) a inceput imediat dupa marea criza din 2008

Supravietuirea Statelor Unite ca imperiu (oricum iluzorie) sau incetinirea procesului de erodare impunea, prin urmare, scoaterea din joc a cat mai multor state sau grupuri de statepotential concurente, impiedicarea evolutiei favorabile a economiilor lor prin orice mijloace (de la dezorganizare, manipularea cursului monedelor, organizarea de conspiratii financiare si pana la impunerea, sub orice pretexte, de sanctiuni economice sau folosirea de instrumente hibride in razboiul politic, economic si financiar).
Asta si explica de ce, in incercarea de a iesi din criza creditelor dubioase din 2007, Statele Unite trebuiau sa pastreze cu orice pret pozitia dominanta a dolarului pe pietele financiare si in derularea operatiilor comerciale (unde, printr-un accord convenit in 1973 intre Henry Kissinger si regele Arabiei Saudite, vanzarile mondiale de titei se fac doar in dolari, iar celelalte schimburi comerciale mondiale se fac in cea mai mare parte in dolari). Deci, trebuia aplicata o lovitura, pe cat posibil mortala, monedei euro. Lucru nu foarte lesne de realizat, datorita fortei economice si financiare a Uniunii Europene. Dar nu imposibil, in masura in care se putea miza pe interesele meschine ale unora dintre statele membre, dispuse sa renunte la actiunea unitara, pentru realizarea telurilor proprii de obtinere a unor pozitii dominante in Uniune.
In conditiile in care se gandea (si chiar s-a gandit!) un atac la euro, ar fi fost o nebunie sa se dea acest atac intr-una dintre puterile economice din UE, in special in Germania, motorul economiei europene. De aceea, s-a ales ca “teatru de operatiuni”…Grecia. Veriga cea mai slaba..Si, dupa cum vom vedea, daca vom analiza atent si lucid evolutia ulterioara a evenimentelor, nu era unicul motiv! In acest scop, a fost folosit acelasi mizerabil speculator international si unealta dovedita a ocultei mondiale, George Soros. Care a adunat alaturi de el cativa “camarazi” de aceeasi calitate morala si de aceleasi conceptii si obediente, presedinti de “hedge”-fonduri (fonduri speculative cu grad mare de risc financiar, gestionand fiecare resurse financiare uriase, de ordinal miliardelor si chiar zecilor de miliarde de dolari. Care dupa o reuniune secreta de noapte, au pus la bataie 18 miliarde de dolari pentru a ataca financiar Grecia si, prin Grecia, moneda euro). Tot calvarul care a urmat mai apoi pentru Grecia este consecinta acestui plan odios. Care, insa, nu era posibil daca Statele Unite nu ar fi beneficiat de complicitatea Germaniei, respectiv a doamnei Merkel, a carei ostilitate fata de Grecia (posibil avand si motivatii istorice recente, din perioada razboiului, cand Grecia, alaturi de fosta Iugoslavie, au imobilizat in Balcani un mare numar de divizii germane, care ar fi putut, eventual, schimba cursul razboiului si evita dezastrul de la Stalingrad. Si, cu siguranta, judecand macar acum si in acest context istoria recenta, nu este o intamplare nici implicarea, ascunsa, dar si pe fata a Germaniei, in distrugerea fostei Iugoslavii) s-a manifestat constant de la acel moment pana in clipa de fata. Grav este ca doamna Merkel a izbutit sa impuna aceasta ostilitate ca politica a intregii Uniuni fata de un stat membru, totusi cu drepturi egale fata de celelalte state membre. Faptul ca niciun stat al Uniunii nu a incercat la acel moment si pe toata aceasta perioada, sa aiba alta atitudine (stiut fiind ca deciziile in Uniune trebuie luate unanim) explica multe din cele ce se petrec in ultimul an in cadrul Uniunii Europene. Iar criticii, din ce in ce mai multi, ai lipsei de transparenta, de unitate, de democratie in primul rand, in Uniune, cei care acuza din ce in ce mai direct diktatul Germaniei in cadrul UE, ar face bine ca, in analiza lor, sa plece de la acel moment. In care Uniunea Europeana s-a divizat, practic, in doua blocuri, cu interese din ce in ce mai putin convergente (desi apartenenta la o mare uniune constituita prin asociere libera ar fi rebuit sa conduca la o cu totiul alta conduita).
Referitor la elementele care ar fi putut motiva aceasta atitudine, din ce in ce mai putin normala si logic explicabila a doamnei Merkel fata de Uniune, de o mare parte dintre statele membre, de Europa in ansamblu si interesele ei pe termen mediu si lung ii invit pe cititori sa mediteze la urmatoarea ipoteza: oare ce lucruri teribile ar fi putut afla National Security Agency a Statelor Unite despre doamna cancelar (care, cum spuneam mai devreme, se crede de la o vreme imparateasa Europei), ascultandu-i toate convorbirile telefonice si interceptandu-i intreaga corespondenta (si s-ar parea cu deplina complicitate a principalului serviciu secret, totusi german, BundesNachrictenDienst, despre care exista in acest moment dovezi incontestabile ca, prin uriasul si foarte bine dotatul centru de interceptari pe care il poseda, a facut in beneficiu american nu doar asultarea-si livrarea catre CIA!-a telefoanelor si interceptarea corespondentei altor sefi de state occidentale, dar a “prestat” servicii care s-ar numi:”politie politica”, dar si spionaj economic in interesul corporatiilor americane, spionand cele mai importante corporatii europene, inclusive germane!), incat numai gandul ca macar o parte din aceste secrete ar putea intra-prin :”grija” National Security Agency-in domeniul public o face pe doamna cancelar sa indeplineasca, de niste ani, cu o obedienta stupefianta, orice comanda Americana? (Sin u-mi pot retine militia de a afirma ca in mod cert nu e vorba de stravechile obiceiuri ale doamnei astazi cancelar, de prin anii ’70, cand, in calitate de tanara-pe atunci-turista est-germana care isi facea vacantele la Costinesti, se afisatopless sau nuda!)

http://searchlight-germany.blogspot.ro

http://searchlight-germany.blogspot.ro

O posibila dovada ca avem de-a face cu o conspiratie gandita si planificata minutios, cu multi ani in urma

Revenind la subiectul emigrantilor, cum spuneam, multa vreme inca din anii ’60 ai secolului trecut, existau doua surse: Africa de Nord si, in general, Africa, pentru cetatenii fostelor colonii europene de pe acest continent, care insemnau o ruta sudica, respectiv turcii, reprezentand ruta estica. Ruta sudica a fost alimentata puternic, incepand din 2011, de agresiunea americana, sprijinita din Europa in special de Marea Britanie, Franta, Italia, urmarind indepartarea de la putere a lui Ghadaffy, care de-a lungul catorva decenii nu putuse fi convertit, ca alti conducatori (africani, asiatici sau latino-americani) intr-un client docil si fidel al administratiilor americane.
Brusc, din 2015, ruta sudica (ruta care nu a disparut) a devenit o sursa mai putin importanta de fluxuri de imigranti, in drum spre Europa. Iar cea mai mare parte a fluxului, transformat intr-o adevarata invazie a inceput sa se scurga catre inima Europei pe ruta estica. Avand ca punct de plecare Turcia. Si, ca prim punct intermediar,…Grecia. Grecia ortodoxa. O Grecie umilita, ingenuncheata politic, economic si financiar de Uniunea Europeana la ordin german, cu resurse secatuite, cu o populatie aruncata in mare parte in bratele disperarii, antagonizata de Europa si, totodata, neavand forta si mijloacele necesare de a zagazui sau, macar, de a gestiona aceasta grava problema. Sa nu uitam momentul 2009 si tot ce a urmat pentru Grecia de atunci. Sa nu uitam ca punctul de plecare al uriasului flux migrator este Turcia. Turcia musulmana. (Musulman fundamentalista, condusa de un partid fundamentalist si de un ins care a pierdut de multa vreme orice contact cu realitatea. Si care viseaza la reconstituitea Imperiului Otoman, dar nu a vechiului imperiu asiatic prabusit in 1916 si in anii urmatori, ci a unuia exact in conceptia si pe directiile pe care le visau Baiazid sau Soliman Magnificul. Intins pana in inima Europei, dar la dimensiuni cu mult mai mari decat visasera trufasii lui inaintasi). Dusmanul traditional al Greciei. Moschei -Turcia (10)
Sa nu uitam nu doar contenciosul istoriei mai vechi. Sa ne gandim numai la motivele mai recente de disputa intre cele doua tari si de ura a Turciei impotriva Greciei. Sa nu uitam Ciprul. Care, dupa declararea independentei, a fost condus de arhiepiscopul Makarios. De faptul ca Turcia a dorit mereu sa foloseasca minoritatea turca din nordul insulei impotriva majoritatii grecesti a tarii. Si, negasind sprijin international suficient pentru o solutie politica, a invadat militar nordul insulei in 1975, dand nastere unui stat artificial, Republica Ciprului de nord, stat nerecunoscut in lume de nimeni, cu exceptia Turciei. Iar situatia persista de patru decenii!In ciuda faptului ca atat tara agresoare cat si tara lezata de aceasta agresiune (Grecia, care are si ea firesti interese in cipru prin populatia majoritar greaca) erau membre NATO. Poate ca nu e inutil san e intrebam cu ce a ajutat Grecia acest statut si ce a facut NATO (atunci si de atunci si pana azi pentru a proteja o tara mica-Ciprul si Grecia de ambitiile unui stat military mult mai puternic. (Sa mai spunem ca nu a existat, ca in cazuri ulterioare, precum separarea de Uniunea Sovietica a fostelor republici unionale, cazul Kosovo sau cazul Crimeei, consultari referendare nationale care sa constituie o baza de drept international. Sa ne mai reamintim ca, in cazul Crimeei, acesta a fost pretextul impunerii de catre Statele Unite si acceptarii supuse, la ordin american de catre Uniunea Europeana, impotriva propriilor interese politice, economice si financiare, a sanctiunilor economice si financiare impotriva Federatiei Ruse. Care, de atunci, lovesc economic si financiar mai mult Uniunea si statele membre decat Federatia Rusa. Si pe care, atunci cand Statele Unite au interese punctuale, de orice natura-cum ar fi lipsa de solutii pentru motoarele de rachete spatiale necesare pentru lansarea de nave cu echipaj uman, pe care sunt nevoite sa le importe din…Rusia si acesta este doar un exemplu…-, Statele Unite insele le ignora cu nonsalanta. In cazul Cipru, insa, nimeni nu a suflat si nu sulfa o vorbulita. Fiindca Turcia este un membru esential al NATO, pe flancul sudic si in coasta Federatiei Ruse).

http://balkinews.com/

http://balkinews.com/

Tot in acest context, ca sa intelegem premeditarea indelunga si consecventa, sa amintim ca, in Uniunea Europeana, a doua victima dupa Grecia a brustei reorientari a Europei catre austeritate, impusa de Germania, a fost…Republica Cipru. Care a fost si primul stat din lume in care s-a aplicat in 2013 noua conceptie ticaloasa, impusa de oligarhia financiara rapace a lumii, ca in cazul falimentului bancilor, provocat de iresponsabilitatea, gestiunea frauduloasa si de speculatiile generate de lacomia fara margini a acestor pradatori (patroni, actionari majoritari, presedinti si directori de banci), in loc sa se aplice legile pietei (falimentul, cu recuperarea pagubelor pe cat posibil de la vinovati), dar si legile nationale, care sa-i trimita in spatele gratiilor pe acesti infractori, sa se adopte asa-numita procedura de “bail-in”, adica de recapitalizare a bancilor jefuite de proprietari, administratori si manageri printr-un alt jaf, confiscarea depozitelor, care sa-i transforme pe deponenti, considerati creditori neasigurati ai bancii (!!!), in actionari fara voie, cu economiile lor de o viata, la niste banci compromise si falite. Ceea ce a constituit un experiment in Cipru a fost transformat de Comisia Europeana in regula obligatorie de la 1 ianuarie 2016, (bagata cu forta pe gatul statelor membre, cele 11 state care nu transformasera aceasta directiva in prevedere in legislatia nationala-intre care si Romania-fiind amenintate cu demararea procedurii de infringement).
Sa mai amintim ca, dupa ce in 2009, Soros s-a aflat la originea atacului speculative asupra euro in Grecia, tot Soros este identificat in raportul elaborate de serviciul de informatii al armatei austriece ca fiind initiatorul si organizatorul acestei invazii asupra Europei a “refugiatilor sirieni” (care, cum spuneam, in marea lor majoritate nu provin din Siria). O invazie meticulos planificata. Si care costa foarte scump! Fiindca acelasi raport spunea ca sumele vehiculate ca trebuind sa fie platite de candidatii la emigrare in Europa sunt mult mai mari decat cele vehiculate in mod curent, fiind de ordinal a 10-15.000 de euro de persoana! Daca inmultim aceasta cifra cu numarul de refugiati intrati in Europa in 2015 (1,5 milioane) ajungem la fabuloasa suma de 15-22,5 miliarde de euro! Oare chiar suntem considerati cu totii o turma de imbecili ca sa nu ne intrebam de unde provin acesti bani? (Ca doar nu din buzunarul personal al escrocului planetar Soros!) Cum se face ca atunci cand nu se gasesc bani, in Statele Unite si in Europa, pentru asistenta medicala decenta a populatiei, pentru sistemele de pensii publice intrate in colaps si pentru foarte multe alte cheltuieli din sfera sociala, se gasesc anual sume fabuloase alocate pentru finantarea agresiunilor care distrug state laice, bine organizate si cu indicatori sociali remarcabili si le transforma in state esuate sau pentru subversiune si distrugerea Europei, a culturii si civilizatiei ei?
(Ca sa nu mai vorbim ca pentru asigurarea transportului acestor mase mari de oameni, lucreaza adevarate retele de traficanti, bine organizate. Sa nu ne punem intrebarea cine sunt cei care organizeaza aceste retele si in buzunarele cui intra cea mai mare parte a acestor sume fabuloase, care sunt, cu siguranta, intr-o forma sau alta, tot bani publici, sustrasi, adica, de la cheltuirea in scopuri mult mai nobile si mai benefice pentru popoarele de la gura carora sunt furati?)
Turcia-instrumentul proiectului de distrugere a Europei si, cel mai probabil si unul dintre principalii beneficiari

Ceea ce este exprimat in titlul intermediar este o ipoteza mult mai usor de demonstrat, nu doar cu datele pe care le vom prezenta in cele ce urmeaza, ci si cu simple argumente de logica.
Primul lucru la care ar trebui sa ne gandim ar fi urmatorul: daca principala cauza a fluxului migrator ar fi, asa cum se incearca sa se sustina, razboiul din Siria (cum spuneam, un razboi de agresiune, purtat cu mercenari straini), de ce acest flux, pe ruta rasariteana, a ajuns brusc, in 2015, la uriasa dimensiune pe care o cunoastem? Fiindca agresiunea impotriva Siriei a inceput in 2011, iar grosul populatiei deplasata intern sau extern, de 8 milioane de suflete, nu s-a produs in 2015, ci in anii anteriori. Si cel putin jumatate din aceasta populatie nu si-a propus niciun moment sa-si paraseasca tara, ci s-a retras in zonele tarii aparate in continuare de guvernul legitim, in care majoritatea covarsitoare a populatiei are in continuare incredere-si stie ea mai bine de ce!).
O a doua intrebare ar fi de ce Turcia, care pana in urma cu cativa ani avea drept principiu fundamental de politica externa “zero probleme cu vecinii” a renuntat, subit, la acesta si a ajuns sa aiba probleme, grave, cu buna parte dintre vecini. Fiind principalul promotor si sustinator al ideii fixe a inlaturarii de la putere a lui Bashar Assad. Si principalul canal de suport logistic al mercenarilor straini care incearca de peste cinci ani sa distruga si sa atomizeze statul sirian. Turcia adaposteste tabere de pregatire a mercenarilor, din Turcia se infiltreaza mercenarii catre Siria si catre zona din Irak ocupata de Statul Islamic, tot din Turcia se executa transporturile de armament si munitie pentru mercenari si criminalii Statului Islamic, transporturi dirijate si protejate de agentii MIT, serviciul de securitate interna al Turciei. Tot in Turcia, in spitale speciale, sunt transportati pentru a fi ingrijiti si tratati mercenarii raniti. Si tot Turcia este cea mai vocala tara (alaturi de Arabia Saudita) in condamnarea incetarii focului promovata de Federatia Rusa (cu un accept mai mult nevoit din partea Statelor Unite, care au clocit inca din anii 2005-2006 planul concret al inlaturarii de la putere a lui Assad, plan aflat in stare incipienta inca din anul 2001, dupa cum ne spune generalul Wesley Clark, fostul comandant al trupelor NATO din Kossovo). (3)
O alta intrebare foarte buna si legitima ar fi: oare de ce problema refugiatilor a inceput sa se acutizeze exact dupa interventia fortelor aeriene ale Federatiei Ruse, inceputa la 30 septembrie 2015, in urma careia armata siriana a putut, treptat, cu sprijin aerian rusesc, sa recastige teritoriile ocupate incepand din 2011 de teroristi? Mai ales ca, pe masura recuceririi si restabilirii controlului armatei nationale asupra acestor teritorii, refugiatii sirieni din taberele din Turcia si Iordania proveniti din aceste zone au reinceput sa se intoarca pe pamantul pe care s-au nascut (desi, ades, pe acest pamant nu mai au si case, prin grija “teroristilor buni”, sprijiniti de Statele Unite, Franta, Marea Britanie, Turcia etc.).
In sfarsit, o alta intrebare, care e de natura sa puna puternic pe ganduri este: oare de ce problema fluxului de refugiati a devenit grava (si fluxul s-a intensificat dramatic), iar miscarile si convorbirile diplomatice, in Europa si in lume, pe acest subiect, s-au intensificat (si au devenit si mai secrete, mai netransparente inclusiv pentru persoane insemnate, ca presedintele Comisiei Europene, Junkers sau pentru presedintele Consiliului European, Tusk, sau sefii statelor europene, pusi in fata situatiei de a accepta fara comentarii lucruri decise fara participarea si stirea lor, noaptea, de doamna Merkel si presedintele turc Erdogan. In fond, obligati sa accepte rezultatul unui santaj nerusinat al lui Erdogan la adresa Europei, in urma caruia Turcia se alege cu 6 miliarde de euro pentru “rezolvarea”-dealtfel improbabila…-a unei probleme pe care, in principal, el insusi a creat-o!) tocmai in momentul in care, la insistentele Rusiei si printr-o intense campanie a diplomatiei ruse, s-a reusit in Siria negocierea unei incetari a focului, acceptata de guvern si de peste 40 de miscari militare de opozitie, incetare a focului care, in ciuda “premonitiilor” Cassandrelor occidentale, iata ca dureaza de aproape o luna si jumatate si chiar da speranta reintoarcerii Siriei si a poporului ei la o viata normala? Incetare a focului care este impecabil gestionata de la baza militara aeriana a Federatiei Ruse de la Hmeimmim, din Siria, devenita centrul activitatii desfasurate de toti cei interesati in instaurarea pacii in Siria.
Si ar mai fi o intrebare: oare de ce Turcia este principalul adversar al acesti incetari a focului si face tot posibilul pentru a o sabota (incepand cu atacurile de artilerie ale armatei turce, intreprinse de pe teritoriul turc impotriva nordului Siriei, atacuri condamnate de multi actori de pe scena politica internationala si carora nici Siria, nici aviatia rusa nu le-au dat replica pana acum, tocmai pentru a mentine vie speranta pacii in Siria).
Sunt intrebari legitime, fiindca pacea in Siria ar presupune ca cea mai mare parte a refugiatilor sirieni s-ar intoarce in locurile natale (si, daca ar fi fost sa fie adevarat ca sursa valului de “refugiati” ar fi fost razboiul din Siria, pacea ar fi rezolvat de la sine aceasta problema). Atunci, de ce tocmai in aceste momente, dupa acceptarea incetarii focului, Erdogan s-a grabit sa o ameninte si sa o santajeze pe doamna Merkel (si, prin ea, intreaga Europa)?razboi siria (4)

Dovezi concludente ca Turcia si Erdogan sunt creatorii reali ai fluxului migrator

In data de 24 martie 2016, Veterans Today (revista online a veteranilor americani din armata si serviciile secrete da ea publicitatii o stire socanta. (4)
Articolul informeaza ca fortele kurzilor din Siria au capturat un ofiter superior de informatii turc, Sawash Yeldiz, atasat nucleului MIT de la Raqqah („capitala” ISIS in Siria), unde alaturi de colegii sai din serviciile speciale din Qatar si Arabia Saudita planifica operatiunile ISIS. Captura a fost facuta in baza informatiilor furnizate de fortele ruse, ca urmare a interceptarii de comunicatii electronice. Se face precizarea ca la capturare nu au participat forte ruse, dar ca un grup apartinand SPETZNAZ era pregatit pentru a acorda sprijin la nevoie.
Din primele interogatorii a rezultat ca ofiterul turc a participat la pregatirea atacurilor sinucigase de la Bruxelles, in colaborare cu un centru ISIS de la Raqqah. La Raqqah, ISIS si Turcia (MIT) opereaza impreuna un centru subteran de planificare si coordonare, intr-o facilitate construita sub o baza atletica, folosita si ca deposit de arme chimice (sarin, materiale pentru prepararea de gaz mustar si de clorina) si bacteriologice.
Ofiterul turc a marturisit ca MIT se afla in spatele atentatelor sinucigase de la Bruxelles si ca celulele teroriste turce actioneaza de ani de zile in Europa in cooperare cu vechi retele turce de crima organizata implicate in traficul de narcotice si de fiinte umane, care coopereaza cu Israel-ul si Arabia Saudita in organizarea de acte teroriste “false flag attacks”. El a marturisit implicarea presedintelui Erdogan in organizarea acestor celule teroriste si in pregatirea altor atacuri teroriste pe teritoriul Europei. Erdogan ar fi dirijat celule teroriste abil strecurate in valul de refugiati, pe care le-a instruit sa se insereze in retelele turce de crima organizata functionand de foarte multa vreme in Germania, Belgia si Olanda. Aceste informatii au fost transmise Veterans Today prin intermediul Secretarului General al DESI (Departamentul European de Securitate si Informatii), Haissam Bou Said.
Surse ale Veterans Today din Comunitatea de informatii a Statelor Unite au indicat ca centrala crimei organizate turce din Europa functioneaza de un deceniu la Munchen (va amintiti de oribilele “intamplari” din Munchen din timpul Craciunului si Anului Nou, pe care guvernul doamnei Merkel si presa corporatista vanduta au incercat sa le ascunda opiniei publice?) si ca ele pregatesc atacuri teroriste in Statele Unite in ajunul alegerilor prezidentiale din acest an.
Este foarte interesant de subliniat ca in urma unuia dintre atentatele teroriste din Turcia (puse de multa lume chiar pe seama MIT, ca sa creeze pretextul pentru accentuarea represiunii pornite de Turcia impotriva minoritatii kurde si, totodata, impotriva tuturor oponentilor lui Erdogan si ai politicii lui din ce in ce mai agresive si mai scelerate), in 18 martie, Erdogan a afirmat public: “Nu exista niciun motiv pentru care bomba care a explodat la Ankara nu poate exploda la Bruxelles”. Si, dupa patru zile, la Bruxelles chiar au explodat bombe. Sa fi fost vorba de premonitie sau despre cu totul altceva? (5) (Mai ales ca surse bine informate atrag atentia ca din o suta de refugiati, unul este terorist si fiecare al treilea terorist este un sinucigas, dispus sa se arunce in aer la comanda turcilor)
Interesante in context sunt si afirmatiile facute de regele Abdullah al Iordaniei, care stie ce vorbeste (fiind el insusi culpabil pentru tabara din tara sa in care sunt antrenati teroristi pentru Siria), intr-o discutie cu inalti oficiali ai Senatului American (John McCain si Bob Corker, in prezenta liderului Camerei Reprezentantilor, Paul Ryan), carora le-a afirmat, potrivit “Veterans Today”, care preia informatiile “Sputnik International” (confirmate ulterior de presa internationala) ca “Presedintele turc Racep Tayyp Erdogan crede intr-o solutie islamica radicala a problemelor din regiune” si ca “trimiterea de teroristi in Europa face parte dintr-o politica a Turciei”. El a mai afirmat cu acea ocazie ca in privinta Frontului Jabat Al Nusra, ramura siriana a Al Qaida, “Israelul se face ca se uita in alta parte, fiind interesat, considerand ca ei sunt o contrapondere a Hezbollah”. (6)

1. Project for a New American Century\Statement of Principles.mht, 1997.
2. Rapoartele Bancii Nationale a Romaniei pe anii 2008, 2009, 2010, 2011, 2012, 2013, 2014.
3. http://www.youtube.com/watch?v=TY2DKzastu8
4. Breaking, Exclusive: Brussels “Mastermind” Captured by Syrian Kurds, Implicates Erdogan, Veterans Today, March, 24
5. Turkey on Defense – Blaming EU for feeding terrorists into Mideast, Veterans Today, March, 26
6. King Abdullah: Erdogan’s Agenda is European Terrorism, Veterans Today, March, 25
(Va urma)

7 Comentarii

  1. mihaela spune:

    Eugen Zainea a murit pe 16 noiembrie 2018. Dumnezeu sa l ierte!

  2. Andrei spune:

    Foarte bun articol, doar motiva?ia cred c? este alta decât demolarea Europei. Scopul cred c? este de a provoca un r?zboi mondial încât NATO-UE-Rusia-Turcia-lumea arab? s? intre într-un conflict global în care s? se distrug? reciproc. Sunt mobilizate resurse enorme pentru a antagoniza între ele aceste tabere. Europa este incitat? la r?zboi împotriva islamului prin invazia de imigran?i ?i atentate. Turcia este stimulat? ?i sus?inut? financiar pentru a se creea casus belli (motiv de r?zboi). Rusia este demonizat? pentru ca opinia public? s? accepte un r?zboi al NATO împotriva Rusiei. Scopul nu este de a salva SUA, ci ca SUA ?i Europa pe de o parte, Rusia pe de alta, s? se anihileze reciproc, ?i în acest proces s? fie anihilate ?i ??rile musulmane, inclusiv Turcia.
    Cine are de câ?tigat dintr-un asemenea r?zboi în care lumea musulman?, lumea cre?tinismului occidental ?i cea ortodox? se vor anihila între ele? Ghici ciuperc? 🙂 Israelul. Doar Israelul are acest interes. Israelul, care e cel ce dirijeaz? în mod real politica extern? a SUA, deci a NATO ?i a UE. Odat? sc?pat de rivalii musulmani, Israelul se poate extinde ?i poate deveni principala superputere regional? în Orientul Mijlociu ?i chiar superputere global?. A declarat chiar Kissinger într-un interviu anul trecut c? acesta e scopul politicii SUA.
    Vi se pare un scenariu prea cinic? ?i totu?i, sunt sigur c? aceasta este explica?ia nebuniei care se petrece, ?i care astfel cap?t? un sens perfect logic. O logic? bolnav?, desigur, dar e un scenariu absolut plauzibil.

  3. serban c elena-iuliana spune:

    Articol exceptional, multumiri, distins autor !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 

WP to LinkedIn Auto Publish Powered By : XYZScripts.com