„De-ajuns! Tranzitie, tranziti(h)oti si plagiate“, de Viorel Savin, la Editura Babel. Fetele furtului intelectual



Cunoscutul dramaturg bacauan Viorel Savin (75 de ani) a publicat recent la Editura Babel din Bacau cartea „De-ajuns! Tranzitie, tranziti(h)oti si plagiate“. 39 de scriitori dar si autorul prezinta in 234 de pagini povestea furtului intelectual, cum se manifesta acesta si cum afecteaza societatea. Lucrarea este un semnal de alarma fata de fenomenul plagiatului, intalnit la tot pasul in Romania si in lume, pe fondul globalizarii si a comunicarii. Editorul Ionel Rusei afirma ca lucrarea este un „strigat de alarma care atentioneaza asupra cancerului care a cuprins fiinta morala a Neamului“.

Cartea despre plagiate ar putea fi studiata in toate universitatile din Romania, in penitenciare dar si alte medii, afectate de metoda copy-paste.

Ionel Rusei/ Editura Babel/ Tipografia Docuprint

Ionel Rusei/ Editura Babel/ Tipografia Docuprint

 

Editorul Rusei: „Sa fie recuperati banii de la profesorii, doctori, academicieni care si-au obtinut titlul prin plagiat (furt)“

Omul a furat înainte de a se da porunca a 8-a. S-a furat si dupa ce s-a dat aceasta porunca. Probabil ca se va mai fura înca mult timp de-acum încolo. Înainte de a se da aceasta porunca, dar si dupa aceea, fiecare lupta cu armele lui împotriva furtului. Eu, ca editor, fac ce pot: scot o carte despre plagiat.  Tot timpul s-a furat. Uneori mai mult, alteori mai putin. Acum, la noi, dupa revolutie, s-a furat si se fura mult. Foarte mult. Din ce în ce mai mult. Se fura cu legea în mâna (ca sa fie clar: se dau legi care permit celor cu putere sa fure cât vor), dovada modul cum hotii dovediti si (cu greu) condamnati, fura din nou (din puscarie si în complicitate cu „doctori” de afara) si ies mai repede din puscarie pe baza unor carti „furate”.  De aici si revolta, la început singulara, apoi din ce în ce mai extinsa si organizata, a celor care constata ca s-a depasit cu mult limita „permisibila” a furtului si care au început sa strige: de-ajuns! (vezi apelul adresat Presedintelui Academiei Române de Grupul pentru Reforma si Alternativa Universitara, Cluj-Napoca).  Cartea de fata cuprinde câteva opinii, fiecare încercând sa devoaleze un alt unghi al acestui fenomen. Dar cartea aceasta nu este o analiza ci trebuie privita ca un strigat de alarma care atentioneaza asupra cancerului care a cuprins fiinta morala a Neamului. Eu  cred ca se poate învinge cancerul. Sigur ca sunt multe cai de a-l învinge dar un lucru este cert: e nevoie de un efort concertat pentru a fi gasite acele solutii care sa aduca lumea noastra acolo unde trebuie (microbii exista pretutindeni, nu se poate trai fara ei, dar când se înmultesc peste o anume limita apare boala si apoi, daca nu gasesti solutiile bune de lupta împotriva lor, survine moartea).  Astept cu maxim interes clipa în care universitatile din România vor stabili ca teme de doctorat si cercetare: plagiatul în domeniul juridic, medical, politie, aparare, informatii, sportiv, muzical, literar, etc. Atunci (Doamne ajuta!) vom aplauda aparitia doctorilor în plagiat care (alaturi de alte solutii) vor asana atmosfera morala a Neamului, adaugând (chiar si post-mortem) acolo unde cazul, pe lânga titlul de doctor si pe acela de „plagiator”. Iar acolo unde e cazul, DNA-ul sa stabileasca si sa recupereze pâna la ultimul leu veniturile pe care posesorul fraudulos al titlului de profesor, doctor, academician, sau ce-o mai fi, le-a obtinut în urma acestui plagiat (furt)“, afirma editorul Ionel RUSEI, de la Editura Babel.

De ajuns- Viorel Savin

 

Paul Aretzu18:

Cartile din carti se fac

Exista o expresie (incontestabil) adevarata, continând si o forma de modestie auctoriala: Cartile din carti se fac; pentru ca exista un a citi pentru a sti, pur si simplu, si un a citi pentru a scrie. Cultura este un proces de continuitate si, dezirabil, ascendent, legând între ele timpuri istorice si experiente artistice si de civilizatie. În acest sens, umanitatea întreaga a fost globalizata cultural, înca de la început. Cultura înseamna acumulare, iar, în aceasta privinta, un rol important l-a avut descoperirea scrisului si traditia. Avem, cu totii, un cult al cartii. Acesta apare din copilarie, când ni se dezvaluie cartea cartilor omenesti, adica Abecedarul (Sfânta Scriptura este dumnezeiasca). Îmi aduc aminte cu câta veneratie am deschis, în anii maturitatii, paginile abecedarului lui Ion Creanga, tiparit într-o noua editie.

Cu siguranta, cartea presupune multa munca, seriozitate, responsabilitate si perseverenta. Poetii beneficiaza, în plus, de privilegiul harului. Când un scriitor sau un cercetator încheie o carte, are sentimentul unei datorii facute în beneficiul celorlalti. De altfel, munca intelectuala, stiintifica si culturala, nu-si are justificarea decât ca dar facut semenilor, ca transfer de iubire si omagiu.

18 Poet, critic si eseist. Redactor sef al revistei „Ramuri”. Membru U.S.R.36

Se pare, însa, ca vremurile de azi au adus, odata cu utopia globalizarii si a comunicarii generalizate, demonii fraudei si ai imposturii. Tot mai des, aflam despre asa-zise personalitati ale vietii publice ca recurg la una dintre cele mai dezgustatoare forme de înselaciune, plagiatul. Este adevarat ca între mijloacele de creatie promovate de programul postmodernist se afla si intertextualitatea. Aceasta consta în folosirea, din admiratie, a unor fragmente arhicunoscute, intrate în memoria colectiva, servind ca argumente si augmentând mesajele scriitorilor actuali. Intertextualismul nu este o forma de plagiat, ci una de referentialitate, de citit prin altii, un fel de reverenta.

Spuneam ca orice carte se face din alte carti, ca nimic nu este nou sub soare. Acest succesorat patrimonial este unul onest (pentru ca nu exista o carte care sa le contina pe toate celelalte, ci exista o infinitate de carti – scrise/nescrise – care alcatuiesc ideea de carte). În cazul operelor stiintifice, se impune o rigoare specifica, prin semnalarea bibliografica a surselor folosite. În orice carte coexista identitate si alteritate. Pe de alta parte, se gasesc în literatura beletristica arhetipuri sau motive consacrate care sunt valorificate de fiecare scriitor în stilul sau propriu. Un exemplu concludent, în acest sens, este cartea lui James Joyce, Ulysse. Parodia, parafraza, pastisa sunt forme care tin de tehnica literara, nicidecum frauduloase. Metoda modelului nu înseamna automat plagiere. Temele, canoanele scrisului pot forma serialitati de opere, diferentiate însa de marca stilistica a fiecarui scriitor. Aceasta reprezinta chiar un patent.

Plagiatul, însa, este o forma degradanta de însusire a bunului altuia. Ea este umilitoare pentru cel care o face, 37

dându-i imaginea propriilor limite si neputinte, creându-i un complex de inferioritate si de recurs oneros. Pe de alta parte, prejudiciaza munca altcuiva. Afara de acestea, textul plagiat este lipsit de valoare, nu aduce niciun câstig literar sau stiintific, riscând, la un moment dat, sa fie descoperit si sa atraga oprobriul public. Altadata, o lucrare scrisa presupunea originalitate si un pas înainte facut pe calea cunoasterii. Semnarea unei opere implica asumarea celor exprimate si dadea posibilitatea polemicilor constructive (sau destructive).

Plagiatul, azi, a devenit, în afara aspectului imoral, o afacere, un mijloc de parvenitism, de obtinere a unor beneficii materiale sau de promovare pe scara ierarhica. Plagiatul nu înseamna nici omagierea unui congener, nici recunoasterea valorii unor opere scrise, nici o forma de pretuire a unor lucrari nementionate, nici macar o forma de smerenie personala, ci pur si simplu o impostura obtinuta printr-o hotie înjositoare. Ceea ce caracterizeaza aceasta categorie de sarlatani ai intelectului este faptul ca atunci când sunt descoperiti, dati în vileag, în loc sa-si recunoasca, stânjeniti, fapta reprobabila, sunt aroganti, nesimtiti. S-a creat, chiar, o solidarizare a celor din aceeasi tagma. Functioneaza la acesti ipochimeni dorinta nejustificata de a colectiona, pe lânga o sinecura politica (obtinuta adesea pe cai discutabile), si un titlu academic (veros).

Traim, din nefericire – de câte veacuri? –, într-o tara a formei fara fond.

 

 

Nicolae BACIUT20:

Urasc plagiatul, îi dispretuiesc pe plagiatori!

Cu siguranta, autorul acestui demers de despre plagiat stie ca întrebarile sale sunt retorice, ca e greu de crezut ca va fi cineva care sa gaseasca vreo scuza plagiatului si circumstante atenuante plagiatorului.

Un furt ramâne un furt, oricum i-am zice, iar un plagiator un hotîn toata regula cuvântului.

Hai sa admitem si inocente, în sensul ca s-a putut întâmpla ca a fost preluat un text cu bune intentii, dar s-a neglijat/uitat sa se puna ghilimele sau sa se faca trimiterea la sursa. Desi e greu de imaginat ca astfel de neglijente chiar ar putea exista.

Din punctul meu de vedere, un plagiat trebuie tratat ca o fapta penala. Sa luam cazul unei teze de doctorat, fiindca aici incidenta plagiatului pare a fi cea mai mare.

Obtinerea unui titlu de doctor atrage si consecinte legate de statutul profesional si ceva beneficii financiare, direct sau indirect.

Ca exemplu, fara doctorat, nu poti urma o cariera universitara.

Daca obtii un doctorat, pâna când se dovedeste ca teza a fost un plagiat, „doctorul” accede ilegal la o functie, obtine niste drepturi salariale etc. Toate acestea înseamna obtinerea de foloase necuvenite, fapta prevazuta si în

20 Poet. Redactor-sef al revistei „Vatra veche”. Membru U.S.R.42

Codul penal.

Daca furi o gaina, exista riscul sa ajungi la închisoare. Daca furi din munca altuia, de ce sa nu ajungi la închisoare? Credeti ca retragerea titlului de „doctor” e suficienta? Infractiunea ramâne si ea trebuie pedepsita, ca orice gainarie.

Ma-ntreb, totusi, ce poate fi în capul celor care plagiaza? V-amintiti de cazul Eugen Barbu si acuzele de plagiat? S-a spus atunci ca l-au lucrat „negrii” care salahoreau la cartea sa, Incognito III.

Ce credeti, pentru doctorii facuti pe banda rulanta, în timp ce ei sunt mari sefuti, nu lucreaza sclavi? Eu cred ca da si ei nici nu s-au gândit ca sclavii o sa-i traga în piept, dar nici nu pot recunoaste public acest lucru.

Nu stiu – daca cineva fura pasaje întregi si croseteaza cu ele propriile scremete, mai poate astepta sa fie recunoscut ca scriitor? E o descalificare care pune sub semnul îndoielii însasi existenta unei constiinte literare!

Originalitatea este o aspiratie fara seaman pentru un scriitor. Dorinta de a fi tu însuti este parte a respectului fata de tine si fata de cititor.

Colajul nu poate fi invocat ca tehnica literara, atunci când se fura din opera altcuiva. Cu ghilimele, cu note la subsol, cu bibliografie, se mai poate sta de vorba în privinta tentatiei citarii.

Daca cineva crede ca, placându-i sau potrivindu-i-se si scrisului sau ceea ce deja au scris altii, aceasta poate sa însemne elogiu adus unei opere, unui autor, se-nseala amarnic, ori este ipocrit cu peste masura!

Ce mai tura-vura! Urasc plagiatul, îi dispretuiesc pe plagiatori!

18 noiembrie 2015 43

 

 

Adrian BOTEZ22:

…Dupa cum sunt sigur ca stiti, formularea este facuta, de catre filosoful alexandrin Ammonius Saccas, care a trait în secolul al III-lea d.Chr., în lucrarea ,,Viata lui Aristotel”, EXACT INVERS: ,,Amicus Plato, sed magis amica veritas!”

În traducere libera si valabila în contemporaneitate: ,,Ma intereseaza Adevarul UNIC si HRISTIC, iar nu cabalele si întelegerile, din gastile, pretins <<intelectualiste>> (de fapt, tradatoare ale Duhului de Neam si ale Patriei Sacre!), care-mi pretind <<fidelitate întru minciuna comuna>>/<<minciuna conventional-acceptata>>, de catre o societate întreaga (aproape complet putreda!!!)”. Demersul pentru Adevar si Principii Moral-Spirituale (chiar daca pare inutil, absurd, poate chiar burlesc, într-o vreme în care Hristos este uitat si vândut de milioane de ,,iude fariseice”, într-o vreme când cuvintele ,,ONOARE”, ,,DEMNITATE”, ,,PATRIE” ori ,,NEAM” sunt uitate (la modul desavârsit amnezic!), sau silite sa fie ,,cenusarese” (prin bucatariile criminale, ale potentatilor si zarafilor întregii lumi) – este singura modalitate de supravietuire a Omului.

OMUL – ca identitate umano-divina, iar nu ca sclav al Mafiei internationale si a ,,multinationalelor”, care asasineaza si Duh, si suflet, si corporalitate fizica umana. Care au dezlantuit, de câteva decenii, prin tradatorii

22 Poet, eseist, istoric si critic literar. Doctor în stiinte filologice. Fondator si coordonator al revistei „Contraatac”. Membru U.S.R.48

,,postati” (abuziv!) în fruntea statelor (de catre ,,Oculta Mondiala a Zarafilor!”), cel mai ucigator si (atoate) distrugator razboi, din toata istoria terestra. OMUL, ca urmator al Lui HRISTOS (,,Imitatio Christi”) – care s-a autodefinit: ,,Eu sunt Calea, Adevarul si Viata”. Nu poate exista, deci, ,,viata”, fara ADEVAR! Fara Principii Moral- Spirituale. Si nici Mântuire, eliberare de beznele RAULUI, CRIMEI, ÎNSELACIUNII (de sine si de ceilalti).

PLAGIATUL nu este decât expresia-ecou a acestei situatii (o forma perversa de încalcare, înstrainare si pângarire a Adevarului) – situatie de degenerare spirituala, monstruoasa, a fiintei terestre a Omului.

…Când eu am muncit, zi si noapte, o viata întreaga, sa elaborez (prin hermeneutica) idei (care sa fie utile si mântuitoare semenilor mei, întru Adevar!), sa transcriu mesaje divine (în poeme despre Adevar!) etc. – sa vina unul, ,,adus de vânturi rele”, care sa-si puna pecetea ghearei lui scârnave, peste Adevarul Creator (al Lui Hristos, deci si al meu)?! Plagiatorul este nu doar impotent spiritual, este si un criminal, un deicid: prin furtul de Idei si Mesaje Divine, el ÎNJOSESTE si Ideea, si Mesajul Divin.

Le relativizeaza, adica, le desfiinteaza, în esenta lor umano-divina. Le decredibilizeaza, în ochii umanitatii, si asa teribil de slabite, teribil de vlaguite moral – ajunsa atât de vulnerabila la rau, încât pare drogata cu indiferenta si iresponsabilitate perena (…de fapt, indiferenta si iresponsabilitatea nu pot fi ,,perene”, pentru ca lipsa lor, din Duhul uman, stinge si specia umana, stinge si stelele cosmosului, perceput la modul umano-divin…!).

Aceasta umanitate, vlaguita moral-spiritual, de catre demonii veacului – abia asteapta sa se strige, dincotrova, 49

ca ,,IDEEA A MURIT!” – si, deci TOTUL (din ce-i rau si ucigas!) este posibil:

– ,,Traiasca Minciuna!”

-,,Traiasca Lenea Spirituala Letala/SINUCIGASA!”

-,,Traiasca Asasinatul, la Gramada, al Legilor Dumnezeiesti…si, fireste, al BUNULUI-SIMT si al DREPTEI MASURI DIN LUCRURI – DIN FAPTE SI DIN FIINTE!”

…Cu riscul MARTIRAJULUI (cum ne învata Sfântul IUSTIN PÂRVU!) – sa nu dezertam de la umanitate, de la identitatea noastra umano-divina, de la Stâlpul de Foc (Stâlp Mântuitor!) al Dumnezeului nostru, de care ne tinem, spre a nu aluneca în bezna bestialitatii desavârsite!

 

 

Alexandru CETATEANU24:

Sunt bucuros ca ati initiat aceasta dezbatere si m-ati inclus sa iau parte – tocmai din Canada; este o idee buna, într-o tara unde se pare ca ,,Platon este mai important decât adevarul” si nu invers, asa cum se presupune ca a zis Aristotel!

Desigur, nu se poate generaliza (cum fac unii – nu dau nume), dar de multe ori în România adevarul se manipuleaza, se ocoleste, se contamineaza cu tot felul de sofisme, din diferite motive si interese. Sa fie de vina ,,anii lumina” unde se mintea pe fata în fiecare zi? ,,Mama buna, savant de renume mondial , cel mai iubit fiu etc.” … si acum, îmi rasuna în memorie lozincile comuniste !

Vazut din departari, se da impresia ca în România sunt multe discutii pe acest subiect, dar… vorba proverbului ,,câinii latra, ursul merge…”! Hotii sunt prinsi, condamnati, dar hotia nu se diminueaza, ci dimpotriva. Vorbesc de ,,hotie” deoarece plagiatul nu este altceva decât un furt, indiferent cum se încerca a se justifica. De fapt, formula cea mai buna pe care am gasit-o pentru a defini ,,plagiatorismul” se gaseste la acest site:

w w w. p l a g i a r i s m . o r g / p l a g i a r i s m – 1 0 1 / w h a t – i s – plagiarism/ – It involves both stealing someone else’s work and lying about it afterward. … copying words or ideas from someone else without giving credit. … changing words

24 Scriitor. Presedinte al Asociatiei Canadiene a Scriitorilor Români. Redactor-sef al revistei „Destine literare” din Montreal.53

but copying the sentence structure of a source without giving credit. DEX-ul românesc este deasemenea aproape clar, când este vorba de subiectul în cauza : „PLAGIÁT1, plagiate, s. n. Actiunea de a plagia; plagiere. (Concr.) Opera literara, artistica sau stiintifica a altcuiva, însusita (integral sau partial) si prezentata drept creatie personala. [Pr.: -gi-at] – Din fr. plagiat.” (Sursa: DEX 98 Anul: 1998)

Când este însa vorba de plagiat la o lucrare de doctorat (cum am auzit ca s-a întâmplat în România), trebuie gândit putin diferit. Revin, dupa ce voi raspunde la cele 5 întrebari ale Chestionarului:

Este buna gluma-întrebare – „Omagiu adus operei unui congener…?” Sigur, un bun samaritean poate face asa ceva, dar mentionând numele autorului, al lucrarii sau operei acestuia, data aparitiei etc. O astfel de lucrare se poate numi… de critica literara, critica de arta, recenzie, studiu asupra lucrarii X de catre Y, sau orice, dar daca se „scapa” numele autorului primar, tot plagiat se numeste.

Nu este „plagiat” daca cineva recunoaste valoarea altcuiva si da exemple prin copy and paste, atâta timp cât respecta principiile simple enumerate mai sus – aratând clar despre ce lucrare vorbeste si a cui este.

Acelasi raspuns ca mai sus – dar în marea majoritate a cazurilor (am uitat sa mentionez) un autor trebuie sa respecte „copy right-ul” lucrarii.

Sa nu schimbam sensurile – daca vorbim despre plagiat, nu exista scuze, oricât de bune ar fi intentiile. „Iadul este pavat cu bune intentii” se spune în lumea anglofona. Daca dovezile sunt peremptorii, cu atât mai bine. Daca nu s-au respectat principiile, nu este altceva decât – PLAGIAT.54

 

 

Theodor CODREANU27:

Despre plagiat

Datorita „somitatilor” de tot felul care si-au cucerit celebritatea si prin plagiat, problema a devenit una de interes national, oglinda a unei maladii „culturale” care s-a împânzit canceros în ultimul sfert de veac, pe fondul decaderii învatamântului de toate gradele, dar mai ales al celui universitar si academic. Într-o tara în care diplomele se iau prin mita si furt intelectual, de ce nu s-ar fabrica si doctorate de aceeasi calitate? Deja, la noi, exista o traditie nefasta, cu radacini pâna în veacurile etnogenezei, când „basnuitori” precum Simion Dascalul si Misail Calugarul au gasit de cuviinta sa ne avertizeze ca romanii ar fi colonizat Dacia si cu hoti din puscariile imperiului. Îmi amintesc ca Marius Ghilezean a scris o carte cu titlul Hotia la români, care hotie a intrat adânc si-n mentalul taranului în anii colectivizarii, când bietii sateni nu puteau supravietui decât muncind ziua si furând noaptea de pe ogoarele patriei. Dupa 1989, obisnuinta ciupelilor a devenit meserie de rang înalt, întemeiata pe legi votate cu destinatie precisa etc. Plagiatul intra în aceasta ecuatie maladiva, izvorâta din incapacitatea de a crea si de a cerceta, fenomen subcultural erijat în fudulie academica.

27 Teoretician, critic si istoric literar, prozator. Doctor în filologie (teza: «Complexul Bacovia» si bacovianismul). Reputat eminescolog. Membru al U.S.R.71

II – Ce este plagiatul?

1 – Omagiu adus operei unui congener, prin preluare riguroasa a unei parti mai mari sau mai mici din ea, cu sacrificare altruista a propriilor modalitati si mijloace de exprimare?

Varianta-întrebare pe care o propuneti miroase a ton cinic. Numai ca presupunerea si-ar avea îndrituirea ei daca ne-am transpune în antichitate. Atunci, cum demonstreaza Michel Onfray, autorul unei incitante O contraistorie a filosofiei, în sase volume, talmacita si-n româneste, nu exista notiunea de plagiat. Filosofii, istoricii preluau de la înaintasi sau de la contemporani, idei, pasaje întregi, ceea ce era un mod de a-i omagia, de a le face onoare, de a le perpetua opera. Era chiar o datorie a scribilor. Lucrurile s-au schimbat când individualitatea a trecut în prim-plan, recunoscuta ca atare, opera devenind proprietate intelectuala precum oricare alt bun recunoscut de lege. În atare circumstanta, „sacrificarea altruista a propriilor modalitati de exprimare” devine hotie grosolana ce cade sub incidenta moralei si a legii.

2 – Simpla recunoastere, din partea unui intelectual onest si discret, a valorii operei altuia, – care a avut norocul sa trateze deja o tema interesanta?

Aparent, plagiatul e si o asemenea recunoastere. Epitetele „onest” si „discret” cad ca nuca-n perete, însa. E vorba de o neputinta de a gândi pe cont propriu, dar o neputinta atât de mare si de orgolioasa, încât individul nu e nici macar capabil de a se posta în intertextualitate, 72

precum se eschiveaza postmodernii, care, descoperindu-se secatuiti de idei si de trairi, recurg la textele celor care au creat arheal, din propriile seve. Plagiatul îmi evoca un animal cu o foarte proasta digestie: hrana refuza sa se metamorfozeze în carnea si sângele propriului corp. Individul îsi pierde matricea ancestrala si devine un obiect-hibrid, fara identitate, dar care îsi închipuie ca are una, luând, de facto, o bucata de înfatisare pe care a furat-o de la altul. Imaginati-va ca leul care se hraneste cu berbeci ar capata înfatisarea de berbec. Asa se explica de ce impostura plagiatorului nu dureaza, sfârsind prin a fi demascata de cei care stiu carte. O personalitate puternica asimileaza totul, una mediocra e condamnata la plagiat. Sonetul Venetia al lui Eminescu porneste de la un model italian mediocru. Ceea ce a iesit poarta pecetea geniului eminescian. Aici nu mai poate fi vorba de plagiat. Plagiatorii sunt întotdeauna cu mult sub „modelul” care îi subjuga.

3 – Promovare insolita si plina de riscuri a unei opere mai mult sau mai putin valoroase?

Nu, nu e vorba de nici o promovare. Numai cel care are valoare e capabil sa promoveze pe altul. Si atunci nu o face trecând sub tacere tocmai pe cel pe care ar trebui sa-l promoveze. Ocultarea numelui celui plagiat seamana cu o ucidere ritualica, trimitând la fratricidul biblic. Cain devine invidios pe Abel ca tot ce produce el nu este primit ca ofranda de Dumnezeu, pe când fratele sau e în gratie divina. Atunci, nu-si mai suporta propria identitate si doreste sa se substituie fratelui sau. Or, asemanarea 73

dintre frati nu înseamna identitate, ci diferenta, repetitie cu diferenta, cum ar spune Gilles Deleuze. Cain încalca aceasta lege fundamentala a vietii si substituirea de identitate înseamna supremul pacat, omucidere. Toti ucigasii sunt niste plagiatori. Orice razboi de agresiune se poarta spre a-i jefui pe altii. Cain îl jefuieste pe Abel de aura creativitatii sale, crezând ca nu va fi descoperit. Dar la întâlnirea cu Dumnezeu este întrebat unde este fratele sau? La fel se întâmpla cu cei doi ciobani din Miorita, care pun la cale uciderea si jefuirea ciobanului moldovean.

4 – Infractiune blamabila, sau dovada peremptorie a efortului de desavârsire intelectuala personala, în interesul comunitatii, din partea autorului secund?

Infractiune în toata puterea cuvântului, acompaniata, simultan, si de o crasa ignoranta. Este aceeasi ignoranta a lui Cain care crede ca uciderea fratelui nu este vazuta de Dumnezeu, ca face o crima perfecta, ascunsa, de nedescoperit. În general, plagiatorii nu cunosc regulile elementare de cercetare, de citare a surselor, de folosirea ghilimelelor etc. Sub umbrela neagra a nestiintei se petrec toate plagiatele.

5 – Cireasa de pe tortul Raptului Românesc, sau… banal pisicherlâc intelectual, fara consecinte morale?

Si una, si alta. Putem corobora maladia plagiatului postdecembrist cu raptul inimaginabil al averilor tarii timp de peste un sfert de veac. Ecuatia centrala a „reformelor” postdecembriste: cleptocratie = plagiat. Cândva, padurile României erau loc de salvare din calea navalitorilor, 74

pentru bietii români. Acum, românii sunt cei care au luat locul barbarilor: îsi devasteaza padurile, le plagiaza, daca vreti, crezând ca Dumnezeu nu-i vede, ca are sa scape nepedepsiti.

1 ian. 2016

Plagiatul nu este o bagatela, o „cireasa pe tort” sau la ureche. Este un act antisocial, combatut si sanctionat chiar si penal, în oricare societate civilizata.

…Asa cum am promis mai sus, revin asupra plagiatului (particular) la teze de doctorat, sustinând ca asa ceva nu este posibil si iata de ce: Un candidat la doctorat (PhD în lumea larga) trebuie sa aibe un coordonator de teza, care îi îndruma „pasii” timp de câtiva ani. Acesta este un cadru universitar exigent, de înalta tinuta morala si intelectuala (sau asa ar trebui sa fie). Candidatul trece anumite trepte, îsi sustine etapele si teza finala în fata unei comisii formata din mai multi profesori universitari, unii chiar academicieni cu o vasta cultura. Cum pot fi toti acesti eruditi „pacaliti” de un candidat care eventual ar vrea sa însele si sa-si însuseasca idei sau texte care nu-i apartin? Daca totusi asa ceva se întâmpla, nu candidatii trebuiesc blamati în primul rând, ci aceia care nu au fost competenti, în cel mai scuzabil caz… Daca o lucrare de doctorat a fost scrisa în limba engleza, exista pe Internet zeci de programe de detectie a plagiatului – deci nu mai este usor sa se produca infractiuni în mediile academice si nu numai…

De amuzament: unul dintre baietii colonelului Gaddafi a fost acuzat ca a platit peste 4.000 de lire pe luna unui profesor universitar sa-l ajute sa „fabrice” o lucrare de doctorat; chiar si Hassan Rowhani, actualul presedinte al Iranului a fost acuzat ca a „trisat” la doctorat, deci „este vechi pacatul”! Si câti altii nu or mai fi! Evident, se poate usor imagina ca daca ai multi bani poti sa cumperi orice – inclusiv titluri de doctor – depinde mult si de societatea în care traiesti.55

Impartaseste

Mircea Merticariu a etichetat acest articol cu: , , , , ,

Un comentariu

  1. Petrovschi Anton spune:

    Am percutat cu întârziere. Dac?, din capul locului, plagiatorii ar fi fost identifica?i, demasca?i ?i r?spl?ti?i pe m?sur?, nu s-ar fi ajuns în situa?ia ca tocmai ei s? pun? mâna pe conducerea celor mai importante institu?ii ale statului ?i, cu sceptrul puterii în mân?, din pozi?ia respectiv?, s? fac? tot posibilul ca adev?ra?ii creatori s? fie marginaliza?i. ?i totu?i… Mai bine mai târziu decât deloc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *