AVEM NEVOIE UNII DE ALTII!



„O familie trebuie sa fie unita si solidara, caci altfel nenorocul bate la usa.” Thomas Mann

Solidaritatea este coeziunea sociala bazata pe dependenta indivizilor unul fata de celalalt în cadrul societatilor avansate. În societatile simple ea se bazeaza în principal pe rudenie si valori comune. În cele complexe, exista alti factori care contribuie la sentimentul de solidaritate sociala.

Solidaritatea sociala constituie un ansamblu de interese, idei, credinte, sentimente si opinii care creeaza un scop, o dorinta pentru un mod unitar de actiune si reprezinta un mediu care genereaza capital social. Politica sociala este dusa în general în favoarea acestei atitudini de solidaritate, având în vedere programe si actiuni îndreptate spre rezolvarea diferitelor probleme sociale. Acest proces cuprinde deopotriva implicarea autoritatilor publice, actiunile organizatiilor neguvernamentale si actiunile persoanelor individuale, reunind sectoarele public, privat si societatea civila. Politica sociala se defineste în cadrul principiilor, valorilor si traditiilor ce guverneaza relatiile sociale dintre indivizi, grupuri, comunitati si institutii cu referire la alocarea resurselor si nivelul bunastarii populatiei.

Potrivit filozofului si sociologului francez lui Emile Durkheim (1858-1917) considerat fondatorul scolii franceze de sociologie, tipurile de solidaritate sociala coreleaza cu tipurile de societati. El a introdus termenii de solidaritate „mecanica” si „organica”, ca parte din teoria dezvoltarii societatilor si a descris  evolutia societatilor pe masura ce ele devin tot mai complexe, de la solidaritate  mecanica, la solidaritate organica, instituindu-se constiinta colectiva. Într-o societate care manifesta solidaritate mecanica, coeziunea si integrarea este datorata omogenitatii indivizilor – oamenii se simt conectati prin activitate, educatie, religie si stil de viata similar. Solidaritatea mecanica functioneaza de obicei în societati „traditionale” si de mici dimensiuni. În societati ca cele tribale, de exemplu, solidaritatea se bazeaza de obicei pe legaturile familiale. În general, în societatile simple, oamenii sunt conectati la altii pe baza legaturilor personale si traditii. În astfel de societati, oamenii au destul de putine optiuni în viata. Într-o societatea mai mare, moderna, ei sunt conectati la ceilalti din cauza dependentei crescute cu privire la îndeplinirea obligatiilor de specialitate necesare pentru societatea moderna, extrem de complexa pentru a supravietui. Cu alte cuvinte, solidaritatea organica provine din interdependenta dintre specializarea activitatii si complementaritatea dintre oameni, o dezvoltare care apare în societatile industrializate si moderne.

O influenta hotarâtoare asupra gândirii lui Durkheim a fost pozitivismul sociologic al lui Auguste Comte (1789-1857), sociolog si filozof francez, pentru care totalitatea convingerilor si sentimentelor comune pentru membrii unei societati formeaza un sistem determinat, cu o viata proprie si care poate fi numit constiinta colectiva sau comuna. Comte a urmarit înfiintarea unei filozofii pozitive, corespunzatoare ultimului stadiu spre care omenirea trebuie sa tinda, dupa ce a trecut prin starea teologica si acea metafizica, ce reprezentau trepte necesare ale omenirii. El nu mai cauta explicarea cauzelor ascunse ale fenomenelor, ci se multumeste cu studiul datelor experientei. Nu este o simpla adunare de date, ci tinde sa descopere legile ce guverneaza datele si faptele, scopul stiintei pozitive fiind „Voir pour prevoir, prevoir pour prevenir”, adica a studia ceea ce este pentru a conclude ce va fi, dupa dogma generala a invariabilitatii legilor naturale. Deci, un scop practic care ajuta progresului umanitatii. Progresul îl întrevedea înfaptuit cu ajutorul unei reforme sufletesti, în sensul spiritului pozitiv, altruismul luând locul egoismului. Si în zilele noastre se reafirma aceasta idee: „sa mergem spre sensul pozitiv al devenirii umane, adica a tr[i în armonie, sub semnul spiritualitatii benefice, revelate noua de Divinitate, spiritul benefic fiind creator, spre deosebire de cel malefic care este distrugator”.

Revenind la ideile lui Durkheim, în solidaritatea organica, spune el, oamenii sunt mult mai integrati, interdependenti si cooperanti în acelasi timp. Progresul de la mecanic la solidaritatea organica se bazeaza în primul rând pe cresterea populatiei si a densitatii ei (numarul de interactiuni creste, iar societatea devine mai complexa), în al doilea rând pe cresterea moralitatii în interactiunile sociale si în a treilea rând, pe cresterea specializarii la locul de munca. Diferenta dintre cele doua tipuri de societati este ca în societatea mecanica legea este axata pe aspect punitiv si are scopul de a consolida coeziunea comunitatii, de multe ori prin pedepse publice si extreme, în timp ce în societatea organica legea se concentreaza pe repararea prejudiciului facut si se concentreaza mai mult pe persoane decât pe comunitate. Una dintre principalele caracteristici ale societatii moderne, ecologice este importanta individului, el devenind  punctul central al drepturilor si responsabilitatilor. „Este societatea care a instituit si a facut din om zeu al carui slujitor este”, mai spune Durkheim.

Vorbind despre evolutia culturii, Durkheim subliniaza ca moda serveste la diferentierea între clasele de jos si clasele superioare, deoarece clasele de jos vor sa arate (si sa aiba – completez) ca cei din clasele superioare; se vor adapta în cele din urma la moda claselor superioare, iar moda acesteia se va deprecia si clasa superioara va fi fortata de a adopta o noua moda. Cred ca este de apreciat factorul concurential din opinia sa si care în final înalta societatea. Procesul fiind, socotesc, de durata, dar inevitabil favorabil. Este inevitabila sinusoida a vietii!

Cu privire la societate, Durkheim remarca drept pericol existenta mai multor posibile patologii care ar putea duce la dezintegrarea societatii: cresterea prea rapida a populatiei reduce cantitatea de interactiune între diferite grupuri, care la rândul ei duce la neîntelegerea unor norme, valori etc. El aduce remarca situatiei în care detinatorii de putere sunt condusi de dorinta lor de profit (lacomia), unii oameni ajungând sa presteze munci necorespunzatoare (se poate lua în calcul si muncile facute peste limita posibilitatii fizice a omului), astfel de oameni ajung a fi nemultumiti, iar dorinta lor de a schimba sistemul poate destabiliza societatea.

Durkheim a vazut religia ca fiind cea mai fundamentala institutie sociala a omenirii, cea care a dat nastere la alte forme sociale si care a determinat sentimentul puternic al  constiintei colective. El a vazut religia ca o forta care a aparut la începutul societatii, de-a lungul timpului a devenit mai organizata, oferind o crestere a diviziunii între sacru si profan. Cu toate acestea, Durkheim credea ca religia a devenit cu timpul din ce în ce mai putin importanta,  fiind înlocuita treptat de stiinta, dar, cu toata pierderea importantei, ea înca sta la baza societatii si în ciuda fortelor alternative nu a fost creat nici un înlocuitor pentru forta religiei. Durkheim a vazut modernitatea ca pe „o perioada de tranzitie si mediocritate morala”.

Tot el consemna ca desi indivizii desfasoara munci diverse, adesea cu valori si interese diferite, ordinea si solidaritatea societatii depinde de încrederea între ei, de a îndeplinii activitatile lor specifice.

În concluzie, solidaritatea implica o raspundere comuna, ea înseamna prietenia care leaga oamenii privind principiile si valorile. Am mai spus cândva ca dezbinarea este demonica, fiindca distruge încrederea partenerilor si este practicata de persoane sau grupuri cinice, din placerea de a distruge armonia, sau din orgoliu, din interese meschine, din inconstienta sau din interese ascunse cum ar fi cel al tradarii. Solidaritatea se obtine atunci când la baza prieteniei stau percepte morale precum sinceritatea, integritatea, întrajutorarea, motive rationale dar si sufletesti.Omul trebuie sa fie însetat de întelegerea cu altul. Avem nevoie unii de altii. Valabil este la scara globala.

Faptul de a fi solidar implica spiritul de întelegere, de interes, de sentimente, de idei. Dovezi de solidaritate întâlnim foarte des la locul de munca, între prieteni, vecini, în diferite localitati, în situatii de calamitate, între diverse tari de pe glob. Indiferenta doare, ura ne da fiori! Din punct de vedere sufletesc, dar din punct de vedere practic aceste atitudini pot avea repercusiuni dureroase pentru ambele parti care ar fi putut sa se asocieze si sa formeze un tot, bazat pe un liant puternic de idei si fapte.

Scriitorul irlandez George Bernard Shaw, laureat al premiului Nobel în anul 1925 spunea: „Cel mai grav pacat savârsit fata de semenii nostri nu este de a-i urî, ci de a fi indiferenti fata de ei…”.

În acest fenomen al solidaritatii, toti trebuie sa fie pentru unul si unul pentru toti. Românul are minunatele versuri ale poetului Vasile Alecsandri: „Unde-i unul nu-i putere/ La nevoi si la durere/ Unde-s doi puterea creste/ Si dusmanul nu sporeste!”.

Intelectualitatii unei tari ar trebui sa-i revina responsabilitatea în primul rând a ceea ce se petrece în tara sa, dar si dincolo de granitele ei, prin implicare directa sau colaterala. Or, intelectualii sunt de multe ori marginalizati, intentionat sau inconstient dezbinati, pentru a nu fi acea forta care sa loveasca în interesele murdare ale gastilor formate, ale mafiei instaurate. Clasa politica de azi pare sa doreasca sa se debaraseze de intelectuali, asa cum au facut comunistii, dar într-un mod mai perfid, dezbinându-i, ca ei sa poata sa guverneze peste o populatie derutata, prostita, umilita. Dau exemplu modul cum s-au bucurat sovieticii în anul 1940 la plecarea intelectualitatii din orasele si satele Basarabiei românesti, ca sa nu mai aiba cine sa întretina flacara patriotismului.

Uneori am vrea sa fim solidari dar nu stim cu cine, suntem divizati, suntem manipulati, suntem derutati. Dar atunci când lucrurile par sa se limpezeasca, când ni se prezinta o cauza în interesul careia trebuie sa ne solidarizam, atunci actiunea ar trebui facuta rapid, deoarece dusmanul nu asteapta, din contra, o ia înainte, pregatit fiind de atac.

Intelectualii tuturor tarilor ar trebui sa se confrunte cu viitorul, sa gândeasca cu seriozitate asupra lui si nu cu oportunitate. Aduc în atentie euroscepticismul manifestat de catre unii intelectuali si care poate influenta marea masa a oamenilor. Oare uitam cu cât efort s-a pornit la drum, pentru prima oara înfiintându-se Comunitatea Europeana la Roma, în 1957, sub numele de Comunitatea Economica Europeana de catre Belgia, Germania, Franta, Italia, Luxemburg, Olanda, unita pentru interesele comune ale carbunelui si otelului si apoi prin Tratatul de la Maastricht înfiintându-se Uniunea Europeana în 1993? Oare nu trebuie sa existe în continuare o solidaritate în constructia ei? Începem sa fragmentam ideile, actiunile, sa dezbinam prin anumite viziuni sceptice, în loc sa ne concentram atentia asupra obiectivelor pe termen lung si nu numai asupra programelor imediate, sa dam o mâna de ajutor, ajutorul fiecaruia fiind important si gândindu-ne la viitorul pe care-l dorim, pe care l-am ales, pentru a-l face mai util si a-l umaniza, si a nu lasa sa se piarda aceasta sansa. Afirmatia: „am senzatia ca pentru a construi Europa demontam într-o buna masura Europa în sens de civilizatie” cred ca este o afirmatie retorica a unui filozof contemporan. Filozoful britanicBertrand Russel (1872-1970) era cel care spunea: „Nenorocirea omenirii este ca prostii sunt asa de siguri si inteligentii sunt  cuprinsi de îndoiala”. Exista greutati, exista greseli, exista si sacrificii, este adevarat, orice câstig include si anumite pierderi, dar scopul nobil trebuie sa fie prioritar si inteligibil, solidaritatea fiind sentimentul care trebuie sa stea la baza acestei constructii. Asa cum poetul german J.W. Goethe era convins ca trebuie sa existe o unitate într-o opera de arta, ar trebui si noi sa fim convinsi ca trebuie sa fie o solidaritate între oamenii cu idei favorabile societatii, în vederea progresului mult asteptat.

Viziunile eurosceptice speram sa fie fenomene trecatoare, exprimarile retorice sa nu rastoarne convingerile umanitare. Reamintesc, dupa întelegerea mea, argumentul lui Durkheim, cel invocat mai sus: unii pierd momentan, altii câstiga, cei care pierd nu se lasa învinsi ci se înalta pe o treapta mai sus. Astazi, întelegerea si aplicarea unei politici flexibile, curajoase, loiale, va putea îndeplini visul unei Europe Unite, puternice.

Unde nu exista solidaritate, oamenii sunt scindati si cei de rea credinta asta asteapta! Sentimentul solidaritatii poate fi trezit în sufletele oamenilor, în orice moment necesar. Vavila Popovici – Raleigh Carolina de Nord

 

 

Impartaseste

Vavila Popovici a etichetat acest articol cu: , , , , ,

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 

Cele mai comentate