Dr. Tatiana Puiu, decanul Facultatii de Drept si Administratie, a fost ales ieri rector al Universitatii „George Bacovia“. Ea a preluat atributiile profesorului universitar Toader Gherasim, rector în ultimii opt ani.
Profesorul universitar bacauan dr. Tatiana Puiu si-a propus sa continue proiectele începute la Universitatea „George Bacovia“ si sa obtina acreditarea pentru specializarile care sunt doar autorizate. „Este un mandat destul de greu. Trebuie sa ne acreditam câteva specializari, care sunt doar autorizate. Este vorba despre „Finante –banci“ si „Economia comertului, turismului si serviciilor“ iar la anul, specializarea „Drept“. Totodata, vrem sa trecem pe o pozitie superioara în clasificarea universitatilor“, ne-a declarat dr Tatiana Puiu, rectorul Universitatii „George Bacovia“.
Tatiana Puiu a parcurs în doua decenii de experienta universitara toate treptele. De la asistent universitar, pâna la profesor universitar doctor. La Universitatea George Bacovia a fost titular pe urmatoarele discipline: „Relatii economice internationale, istoria doctrinelor economice (1997-1999), „Managementul productiei industriale, managementul achizitiilor si vânzarilor, statistica“(1999-2007), „Managementul aprovizionarii si desfacerii, managementul resurselor umane, gestiunea fortei de vânzare“, pâna în 2009, iar în ultimii doi ani, pe „Managementul resurselor umane, gestiunea fortei de vânzare; managementul relatiilor cu clientii“.
În perioada 2004 – 2010 a fost decan al Facultatii de Management, iar în ultimul an, decan al Facultatii de Drept si Administratie (urmare reorganizarii structurii universitatii).