Stihuri ca un curcubeu – „Meditatii poetice” de Ilie Marinescu



Editura Muzeului Literaturii Române, 2005, 120 p.

Motto: “De dorul primelor cuvinte/ Imaculate, fara vina,/ Recurg si eu la oseminte,/ Sa pun în joc a lor lumina. (“Lumina”)

Meditatii poetice de Ilie Marinescu (3)„Meditatiile poetice” ale lui Ilie Marinescu se caracterizeaza printr-o tehnica picturala specifica. Ilie Marinescu foloseste tonuri tari, culori reci, reusind sa comunice perfect anumite stari sufletesti, pe care le zugraveste, conferindu-le individualitate, într-un registru în care predomina elementele romantice, amintind de stilul lui Eminescu. Astfel, “Zâmbete gnomice” poate fi considerata o ipostaza moderna a “Glossei” marelui nostru Luceafar: “De milenii iata, nimeni nu-i schimbat la-nfatisare./ Teoria darwinista e calcata în picioare./ Poate doar maniheismul un razboi subtil va duce/ Binele iesind în fata se trezeste la rascruce.”

Ilie Marinescu, poetul psiholog

Ilie Marinescu debuteaza în anul 2002 cu volumul de poezii “Maieutica iubirii”. Un an mai târziu, acesta semneaza volumul de pamflete si satire “Oblomovismul Sinarhiilor”, iar în 2005 un nou tom de stihuri, intitulat “Meditatii Poetice”. Autorul este licentiat în management la American University “Eminescu Center”, dar si al Facultatii de Sociologie si Psihologie în cadrul Universitatii “Spiru Meditatii poetice de Ilie Marinescu (1)Haret” din Bucuresti. Ilie Marinescu a urmat de asemenea, Academia de Radio si Televiziune din România, “Tudor Vornicu”, fiind  colaborator la mai multe ziare si reviste, precum “Buletin de Bucuresti”, “Harababura”, “Zau” sau “Soc”. Poetul este membru în Asociatia Româna de Psihologie Transpersonala si în Colegiul Psihologilor din Romania. Ilie Marinescu a aparut în direct la diverse posturi de televiziune, printre care Kanal D, OTV, DDTV, National TV, Cosmos TV, etc. ca specialist în psihologie. Hobby-urile sale sunt filosofia, literatura, muzica, teatrul, net-ul, etc.

“Furtuna se porneste, seninul iar dispare”

Departe de a cultiva o lirica a linistii, a fericirii, Ilie Marinescu evoca „tristeti si bucurii,/ Topite-n soarele amiezii,/ Ascunse-n noptile târzii” (“Lacrima”). Astfel, poetul deseneaza în alb si negru “ore si secunde” ce “în prafuri se destrama” (“Moartea clepsidrei”), “pe-o cale vesnic grea si lunga” (“Lacrima”). Tabloul dezolant al acelor “valuri ostenite” din “Glossa”, paleta saraca în culori, imaginea în care “furtuna se porneste, seninul iar dispare” (“Nostalgie”) vorbesc despre atitudinea contemplativa a poetului în fata vietii. Zbuciumul sau este subtil înfasurat, ascuns în aceasta atitudine aproape paralizanta, din care viziunea senina si calma este complet absenta.

 

 

Un colt de Rai

Prin contrast, peisajul prezentat în “Vacanta la tara” este odihnitor, lipsit de freamatul si de zbuciumul launtric de pâna acum. Poetul iubeste linistea, de aceea ne spune ca: “De vacarmul din orase fug în fiecare vara/ La casuta batrâneasca, undeva pierduta-n tara./ Câta liniste deplina este-n acest colt de Rai/ În a carui puritate disting fiecare grai.” Îndragostit de linistea rurala, romantic prin definitie, Ilie Marinescu cânta o natura feerica, în acelasi timp clasica, în care se concretizeaza ca elemente caracteristice « Ciripit de pasarele, cântec de privighetoare,/ Vântul mângâind, cu glasul, fiecare pom si floare. » (« Viata la tara »)

„Cine sunt eu?”

Meditatii poetice de Ilie Marinescu (2)În „Promenada venetiana”, poetul mediteaza pe tema iubirii si a fericirii. La fel ca si la Mihai Eminescu, motivul romantic al florii albastre – „Cum sunt ochii ce-i iubesc,/ Ei cunosc dragostea noastra,/ Ce-mi dau sensul sa traiesc” – implica senzualitate, voluptate. Floarea reprezinta efemeritatea, delicatetea, în timp ce albastrul simbolizeaza infinitul cosmic, aspiratia. Cu o astfel de reprezentare estetica senina, expresiva si spontana, Ilie Marinescu gaseste de asemenea, prilejul de a medita asupra conditiei omului în general si în speta, asupra propriei conditii. Omul este trecator, de aceea poetul se întreaba: „Cine sunt eu? Eu sunt un nimeni,/ Îti pasa tie daca eu exist?/ În Univers sunt mii de puncte,/ Dar punctul totdeauna este trist.” („Eu sunt nimeni”)

„Critica ratiunii pure”

Tristetea, sentimentul trecerii iremediabile a timpului, regretul filosofic, melancolia îl fac pe Ilie Marinescu sa traiasca cu intensitate, în prezentul constiintei, desfasurarea propriului destin. „Am platit cu fericirea,/ Fiecare clipa, pas,/ Masurându-mi ratacirea,/ Biologicul meu ceas.” („Troc”) De altfel, pentru poet, realitatea înseamna „schisme,…/ raspunsuri si-ntrebari/ Un conflict de mimetisme/ Ne-ncetate framântari.” („Lamentari”)

Asemenea lui Immanuel Kant, poetul critica „ratiunea pura” ce îl „pune în dileme”. („Dilema”) Realitatile obiective ale lui Kant din „Critica ratiunii pure” (Kritik der reinen Vernunft) fac ca poemul „Dilema” sa fie strabatut de idei filosofice de o limpezime clasica si cu valoare gnomica. Poetul se întreaba daca „are viata un sens, tinta, sau e trecere de vreme?”, cu atât mai mult cu cât idealurile „în adâncurile firii… sunt urzite,/ Parca-s radacini de pom, prin pamânturi razvratite.” („Dilema”)

„Suflete înrobite”

În „Suflete înrobite”, Ilie Marinescu transpune în versuri idei iluministe privind conceptia sa despre conditia omeneasca si despre sensul devenirii istorice. Într-o nota usor agresiva, poemul prezinta o meditatie filosofica asupra adevarului ca avem „puterea si dreptul de-a decide/ Asupra vietii” noastre. Acelasi poem se detaseaza prin atitudinea de dezamagire pesimista – prin excelenta romantica – provenind din filosofia schopenhaueriana, concretizata într-un îndemn-chemare: „O! voi locuitori priviti bolta cereasca,/ Opriti-va avântul de-a fi condusi de-o masca.”

Un „apel catre ratiune”

Stiind ca în lume domneste nedreptatea, poetul abordeaza conceptele de libertate, egalitate si fraternitate în „Apel catre ratiune”. „Ce religie spuneti ca-i mai sus decât alta,/ Când o singura forta ne vegheaza din Cer,/ Sa uitam de Azore sa uitam si de Malta;/ Ca putem sa fim liberi înca astazi mai sper.” Fiecare om are rolul sau în lume, dar ca întreg, ca omenire, „Destinul nostru este sa traim împreuna,/ Indiferent de rasa, de etnie, culoare” („Apel catre ratiune”).

„Se naste înc-o primavara”

Având intuitia fericirii, dar si a fragilitatii fiintei umane, autorul întelege ca în cele din urma, conditia omului este trista, pentru ca este repede trecator. Omul nu poate pastra, atunci când traieste, clipa fericirii. Tema timpului aduce înca o data, ecouri eminesciene în poezia lui Ilie Marinescu. „Am strâns în brate timpul pribegit,/ Al anilor ce-si cautau cararea/ Si-am fost doar pentr-o clipa fericit,/ În rest prietena mi-a fost uitarea”. („Uitarea”)

De altfel, poezia lui Ilie Marinescu nu merita a fi data uitarii. Daca „peste toate se asterne,/ Tacerea alba care cerne” („Anotimpuri”), în poemele sale „se naste înc-o primavara” („Anotimpuri”) si traieste speranta. De aceea, nu ne ramâne decât sa îi citim „Meditatiile poetice” si sa îi urmam îndemnul: „Curcubeul priviti, are aceeasi cununa,/ De ne nastem în locuri diferite sub Soare.” („Apel catre ratiune”) Indiferent unde ne aflam pe Terra, vom fi îmbogatiti sufleteste daca vom contempla culorile curcubeului poetic creat de Ilie Marinescu.

Impartaseste

Octavian Dumitru Curpas a etichetat acest articol cu: , , , , ,

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *