Mai multi cetateni din comuna bacauana Stanisesti au reclamat faptul ca desi ninsorile au incetat de aproape trei zile, drumul judetean care leaga localitatea de „lume“, de comuna Vultureni este inca impracticabil, deoarece masinile de deszapezit nu si-au facut aparitia. Mai mult, ei ar fi fost dispusi sa adune un grup de peste 100 de persoane, care sa curete drumul de cativa kilometri cu lopetile. Situatia a fost insa remediata acum, seara, cand firma din Vrancea care a castigat contractul de deszapezire si-a trimis utilajele. „Speram ca pana maine dimineata sa putem circula pe acest drum, deoarece unii din noi mai avem treburi in Bacau, cadrele didactice trebuie sa ajunga la scoala iar magazinele din comuna au nevoie sa fie aprovizionate. Noi am fi dorit sa ne adunam mai multi si sa deszapezim singuri, dar problema s-a rezolvat“, se arata in plangerea lui V.M. din localitate. Remedierea situatiei din Stanisesti a fost confirmata si de primarul Bogdan Popa. „Au trimis o freza, acum se lucreaza. Maine vom putea circula pe acest drum“, a spus primarul comunei Stanisesti.
Frumoasa comuna bacauana, aflata la granita cu Vasluiul, are parte de cea mai lunga retea de drumuri comunale neasfaltate. Aproximativ 60 de kilometri. Totodata, DJ 243 B, care face legatura cu Vultureniul este nereabilitat de mai bine de 40 de ani. Pentru aceasta portiune de drum, Consiliul Judetean Bacau ar putea organiza licitatie in primavara.