Sociologul Doru Petruti, sceptic in privinta integrarii europene a Republicii Moldova

Doru Petruti, directorul Institutului de Marketing si Sondaje IMAS-INC Chisinau, a sustinut ieri, 19 iunie, de la ora 16,
 o dezbatare in ACE-Dezbatere  (2)sala mica a Palatului Administrativ din Bacau, la invitatia Asociatiei Constiinta Europeana (ACE). Discutiile s-au axat pe realitatile politice din Republica Moldova, pe manipulare si modul in care sunt perceputi romanii de o buna parte a populatiei din stanga Prutului. De fata, au fost prezenti, Emilian Berceanu (presedintele ACE), Razvan Sendrea, Andre Muit, deputatul Cosmin Necula, un grup al tineretului social democrat din Bacau, dar si mass-media.
 

Sociologul si profesorul Doru Petruti, a vorbit liber, pret de doua ore, despre politica, saracia, frumusetea dar si perspectivele Republicii Moldova. Un loc central a fost alocat presedintelui Traian Basescu, care a efectuat zilele trecute o vizita la Chisinau. Doru Petruti a aratat ca alianta aflata la guvernare in Moldova nu a realizat mai nimic, fapt care are si va avea consecinte pe termen lung. dezbatere, tineretul psdMoldovenii nu mai au apetit pentru a deveni „europeni“, iar Uniunea Vamala este o varianta mai pragmatica pentru iesirea din saracie. Totodata, este previzibil ca PCRM, partidul comunistilor, sa castige zdrobitor urmatoarele alegeri. Sociologul Petruti a mai vorbit despre politica agresiva a Romaniei de a impune limba si istoria romana unei populatii lezate de adevarurile istorice, de modul cum au fost ele transmise, (parasirea Basarabiei in 1940, odata cu retragerea Armatei-Pactul Ribentrop-Molotov), de manipulare, interese obscure venite din zona economica si politica. Majoritatea covarsitoare a populatiei din Republica Moldova s-a declarat de etnie moldovenesca si nu romana iar denumirea care persista asupra limbii este „moldoveneasca“. Nu in cele din urma, au fost facute referiri asupra atuurilor tarii vecine: pamantul roditor, vinul si oamenii talentati.

Doru Petruti, director al Institutului de Marketing si Sondaje IMAS-INC Chisinau:

ACE-Dezbatere Doru Petruti„Basescu a transmis 4-5 mesaje care au pus diplomatia rusa in fund. Ca si chestiune de imagine, apreciez ca s-a instalat la resedinta presedintelui Timofte, unde a primit toate vizitele. A fost bine gandita de staff-ul lui. Lumea se asteapta ca Basescu sa ia cetatenia si in 2014-2015 sa candideze acolo. Dar nu-i permite legea decat pentru parlamentare“…

„Nu sunt un fan al presedintelui. Respect ceea ce reprezinta ca persoana Traian Basescu, dar nu pe el ca persoana. E decizia lui asumata de a nu fi presedintele tuturor romanilor. Optiunea lui a fost aceea de a reprezenta anumite forte…Apoi, nu e pe gustul meu. Cred ca romanii au primit ceea ce au meritat. Au avut un mandat cand au avut chef de mistocareala. A fost misto, trebuie sa recunoastem. Au fost ani cu credite, cu crestere economica, ne durea la basca pe toti. Ne bucuram sa-l vedem pe Basescu iesind la hahaieli. Treaba asta s-a terminat repede si prost. Ii mai reprosez ca n-a vrut sa-si asume aproape nimic din ceea ce s-a intamplat in Romania ultimilor ani“.

Razvan SendreaDezbatere Doru Petruti„Sondajele arata premise pentru PCRM sa obtina chiar si peste ceea ce au obtinut in 2005 la alegerile din martie. 2014 va fi un an complicat. Lumea se uita si la ceea ce se intampla si in Romania, dezintegrarea PDL a produs repozitionari, s-au speriat. Sondajele arata ca chiar li se poate intampla si lor asta (celor de la AIE)“

„UE versus Uniunea Vamala e o chestiune foarte palpabila. UE are o prestatie, din punctul meu de vedere, foarte, foarte proasta in Moldova. Si pe ceea ce inseamna comunicare, presiune pe factorul politic. Parerea mea este ca sunt pe nicaieri. Rusii au venit si au spus: vreti in uniunea cutare, atunci de maine gazul e mai ieftin. Nu, da asta cu UE…sunt standarde, norme, trebuie sa munciti, sa suferiti. O sa fie nu stiu ce Vilnius, trebuie sa aderam, ne mai gandim vreo 10 ani. UE pare o chestiune in RM ACE-Emilian Berceanufoarte abstracta.  Se stie ca UE da niste bani in Moldova iar oamenii nu vad rezultatele. Inevitabil, ei cred ca se scurg in conturile politicienilor. Intentia populatiei fata de aderarea la UE a pierdut peste 30%, de la 70 la 40%. E foarte mult“.

„Republica Moldova nu mai are teme de campanie. Eu nu-mi pot imagina despre ce se va vorbi in campania electorala. Baietii astia au „fumat“ tot. Vise, UE, protectia copilului, coruptie, sanatate, tot. Toate temele le-au distrus. Nu este nicio realizare pe niciun domeniu. S-a vorbit foarte mult despre Moldova fara saracie. Iar dupa ce au preluat puterea, partidul care a avut conceptul asta nu l-a mai pronuntat deloc. A fost interzis ca cineva sa mai pronunte saracie. Asta a fost sloganul de campanie: Moldova fara saracie, Moldova fara Voronin. Si a prins foarte bine. Ei…Moldova e mai saraca, preturile au sarit si au luat-o razna. Toti indicatorii care tin de valorile economice sunt mai pe rosu, cu 20-ACE-Dezbatere  (3)30% fata de guvernarea PCRM. Ei pun foarte multa presiune pe echipele de consultanti. Acum noul premier a venit si a zis: Bun, fostul premier avea 10 expresii pe care le urla „urmeaza ca“, urmeaza sa, urmeaza sa…si cam despre asta a fost vorba. Actualul Prim Ministru vinde o politica foarte etapizata, pe chestii marunte si mici. In 15 zile facem un mic rahat de oaie. Dar, uite, il aratam, il mirosim toti. Asa, o politica de felul asta! Ma tem ca nu va avea doua-trei realizari pe care se le lege si sa genereze ceva“

 

„Moldova nu mai e predictibila iar asta creeaza o frustrare sociala extraordinara. Pe timpul comunistilor stiai ca dai mita atata, dar rezolvi, stiai ca copilul ia Bac-ul. Acum, oamenii efectiv nu mai stiu ce li se intampla“.

dezbatere, tineretul psd„30% din moldoveni doresc, in acelasi timp si in UE si in Uniunea Vamala, fara a ACE-Dezbatere  (4)avea vreo disonanta cognitiva. Noi vrem undeva, sa ne bage cineva undeva. Bagati-ne ori incolo, ori incoace. Se vede lipsa de cultura si educatie politica. Deocamdata nu vad un guvern care sa investeasca in educatie. Raspunsul vine in timp, nu intr-un ciclu electoral. Din punctul meu de vedere, Moldova joaca ultimul cartus european….In cinci luni de criza s-au pierdut(pentru AIE) segmente foarte importante de electorat“!

Impartaseste

Mircea Merticariu a etichetat acest articol cu: , , , , , ,

2 Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 

WP to LinkedIn Auto Publish Powered By : XYZScripts.com