Miercuri, 8 februarie 2012, de la ora 14.30, Casa Corpului Didactic “Grigore Tabacaru” (CCD) Bacau si Centrul Regional de Resurse pentru Educatia Civica Bacau, au organizat workshop-ul cu tema “Intoleranta, discriminare, xenofobie si antisemitism”.
La activitate, care s-a desfasurat la Centrul „American Corner Bacau”, au participat 30 de elevi , din clasele a X-a si a XI-a, de la Colegiul National „Ferdinand I” Bacau.
În cadrul dezbaterilor, coordonate de profesorul Mihaela Adriana Calugaru si care au avut si o tema generica, ”Sa nu uitam niciodata ce s-a întâmplat si sa veghem ca aceste evenimente sa nu se mai repete”, au fost discutate diferite aspecte legate de clarificarea conceptelor de toleranta, diversitate, multiculturalism si a celor opuse acestora, precum intoleranta, discriminarea, xenofobia, rasismul si antisemitismul.
„Participantii au discutat si despre nevoia de toleranta într-o societate democratica, consecintele intolerantei si discriminarii asupra evolutiei democratiei în lume, despre pericolele ce planeaza asupra democratiei actuale în tarile europene si despre necesitatea integrarii sociale a rromilor, o problema, se pare perena, a Europei“, a spus Gabriel Stan, directorul CCD Bacau.
Totodata, a fost proiectat si filmul documentar „De ce nu plâng?” (Rromii în Transnistria), producator, Institutul National pentru Studierea Holocautului din România – Elie Wiesel si Centrul Rromilor Amare Romentza, pelicula care reflecta într-o maniera aparte, cauzele si consecintele Holocaustului din România, tragedia evreilor si rromilor.