Scriitorul Eugen Sendrea a fost rapit de hotii de valori

Scriitorul, autor a peste 25 de volume, a fost o lunga perioada sef la Patrimoniu, loc în care a aflat unde sunt cele mai de pret obiecte din zestrea judetului

Eugen Sendrea s-a nascut în mahalaua evreiasca a orasului, în cartierul Leca, acum strada Alexandru cel Bun. De mic a fost atras de lectura, de formele ciudate si de povestile spuse de batrâni. În primii ani de scoala concura cu cei mai buni elevi, în marea lor majoritate evrei. În vacante se bucura de ceea ce ramasese dintr-un mic conac al familiei, din Baimac, comuna Izvorul Berheciului. ”Am fost atras de povestile batrânilor, de obiectele vechi si de formele mai ciudate. Poate tocmai de aceea, în anii de scoala generala si liceu nu am fost depasit de nimeni la româna si istorie”, a spus Sendrea. Profesorul Traian Padure, care preda istoria românilor si istoria universala a avut un rol important pentru istoricul bacauan, care a intrat apoi la facultate. În anii studentiei s-a bucurat de bursa exceptionala si o viata frumoasa. Prima repartitie a primit-o la Radauti. ”Într-un singur an am fost repartizat de trei ori. De la Radauti, am ajuns la Muzeul ”Ion Irimescu” din Falticeni, iar de aici, în 1975, prin concurs am intrat la unitatea nou înfiintata-”Oficiul judetean pentru Patrimoniul Cultural National”, a mai spus scriitorul. În paralel cu activitatea de cercetare, Eugen Sendrea a absolvit si Scoala Militara de Ofiteri în rezerva, iar astazi se bucura de gradul de locotenet colonel.

 

A facut un articol despre primul transplant de inima si s-a casatorit

 

Cariera lui s-a intersectat pentru scurt timp si cu presa, dar cu efecte pe toata viata. În 1975, când realiza rubrica ”faptul divers” la Steagul Rosu (publicatie devenita ulterior Desteptarea) si-a cunoscut sotia, un caz medical unic în tara. ”Sotia mea a fost primul caz de transplant de inima. În 1972, ea a fost operata la Cape Town (Africa de Sud) de dr. Cristian Barnard. În 1982, a fost reoperata la Paris si i s-a schimbat iar inima. În ciuda acestor probleme, am iubit-o si am trait frumos mai bine de trei decenii împreuna”, a mai spus Eugen Sendrea.

Tablou de 60 de milioane de dolari

 

Aproape 30 de ani, Eugen Sendrea a fost în mijlocul siturilor arheologice, în preajma obiectelor vechi, a monumentelor, tablourilor, monezilor cu o valoare inestimabila. A batut la pas toate cotloanele judetului, a învatat multe si a adunat un material documentar de exceptie. ”Uneori munceam 7 zile din 7. Dupa 3 decenii am ajuns sa cunosc toate asezarile, sa stiu unde sunt valorile judetului”, afirma Sendrea. În anii cât a muncit la Patrimoniu a întocmit o noua lista a munumentelor istorice: (686 de obiecte), 170 de biserici din lemn, conace si palate. Scriitorul afirma ca în 1983 a avut ocazia sa gaseasca cel mai scump tablou din judetul Bacau si unul din cele mai valoroase din tara. ”La o evreica am descoperit un tablou estimat la 60 de milioane de dolari, opera unui pictor olandez de prin 1600. L-am dus cu escorta la Bucuresti, spune fostul angajat de la Patrimoniu.

 

”Cu bogatiile de la Manastirea Bogdana s-a garantat primul împrumut al tarii la FMI”

 

Din case, colectii personale sau ascunzisuri a gasit si redat circuitului national alte valori. ”Am gasit monezi din aur, carti si icoane vechi dar si masini de epoca, precum Oldsmobile, Ford sau hiar un Fiat Topolino. Tot atunci am descoperit unul din exemplarele ”Cazaniei lui Varlaam” (1643), la Tisesti, Târgul Ocna, care acum se gaseste la Biblioteca judeteana din Bacau”. Eugen Sendrea afirma ca o parte a acestor bogatii a fost dusa la Manastirea Bogdana din comuna Stefan cel Mare. ”Putini stiu ca în 1982, cu aceste valori s-a garantat o parte din împrumutul lui Ceausescu la FMI, împrumut care a fost achitat în 1989”, a mai afirmat scriitorul, care crede ca Bacaul are o avutie incredibila. Tezaurele de la Brad (comuna Negri), Racatau (cultura Monteoru) si altele au ajuns acum în muzeele bacauane si nu numai.

 

A rezistat mai bine la bautura decât rapitorii

Cunoscut ca detinator al unor secrete importante legate de valori, Eugen Sendrea a avut parte si de neplaceri. Una din ele este aceea ca a fost rapit în plina strada, în vara lui 1994. ”A oprit o masina lânga mine si m-au rugat sa urc. Apoi mi-au pus ceva pe ochi, ca sa nu vad, si m-au sechestrat câteva ore, timp în care s-au învârtit cu masina prin oras. Apoi m-au dus într-un subsol. Sub presiune, mi-au cerut informatii despre unele valori, pe care vroiau sa le fure. Vazând ca nu obtin nimic important, mi-au dat sa beau, cot la cot cu ei. Am reusit sa fug când rapitorii erau beti”, a mai spus Sendrea.

Întrebari si raspunsuri:

 

Ce regrete aveti în viata?

 

„Nu am avut posibilitatea sa lucrez special pentru a scrie. Ce scriu eu, de multe ori e pe fuga. Am regretul ca nu am avut o alta situatie materiala, care sa-mi ofere confortul de a fi doar scriitor„

 

Ce proiecte de viitor aveti?

 

„Tocmai am scos ieri al doilea volum al ”Istoriei necunoscute a Bacaului”-volumul 2 si iar în urmatorul an am în curs de realizare înca patru, cinci carti. Voi scoate de la tipar ”Istoria Restaurantelor din Bacau”, în care voi arata cum vinul dezlega odata limbile, ”Istoria Cimitirelor din Bacau”, carte care va face cu siguranta vâlva. Totodata, voi aborda literatura pentru copii, în cartea ”Costel, Dorel si Bogdanel, cautatori de comori”. De mai mici dimensiuni vor fi: ”Ghidul istoric al Bacaului” si ”O istorie a Insulei de Agrement”„

 

NASCUT: 25 februarie 1951, orasul Bacau

STUDII: Facultatea de Istorie –Filosofie, Universitatea Al. I. Cuza-Iasi (1974)

FAMILIE: Vaduv, un copil

Un comentariu

  • Istoria Bacaului predata altfel la LPS de catre profesorul Eugen Sendrea. « LPS Bacau spune:

    Dirigintele, prof. Dan Cretu, a avut un invitat de onoare, în persoana profesorului Eugen Sendrea, cunoscutul istoric bacauan. „Lectia” s-a desfasurat sub forma unui dialog deschis între […]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 

WP to LinkedIn Auto Publish Powered By : XYZScripts.com