„Respecta sa fii respectat!”



„Respectul fata de ceilalti, un respect plin de modestie si politete, este prima conditie a adevaratei egalitati.”

F. M. Dostoievski

Dictionarul explicativ al limbii române defineste respectul ca fiind atitudine sau sentiment de stima, de consideratie sau de pretuire deosebita fata de cineva sau de ceva, spre deosebire de politete care este o comportare conforma cu buna-cuviinta, prin care se întelege o atitudine de amabilitate. Nu trebuie confundate, deoarece este vorba de nuante si asa cum spunea Petre Tutea: „Nuantele amplifica gândirea, fiindca ne permit sa percepem separat calitatile care nu pot exista separat în corpurile sau în obiectele concrete întâlnite si pe care le transforma în obiecte ale gândirii.” Respectul, acest sentiment se apropie mai mult de admiratie.

Citind unele articole aparute în ziarele din tara, privirea-ti aluneca fara sa vrei spre comentariile articolelor si, pur si simplu, te trec fiorii. Poate si voit uneori, pentru a citi „Vox Populi”, deh!

Si mi-am zis ca este incredibil cât de jos poate ajunge un om care are libertatea de a se exprima. De ce nu contrazicem cu argumente exprimate în cuvinte civilizate si preferam sa ne scuipam si sa ne înjuram unii pe altii ca niste brute? Comentatorii, sub anonimat de cele mai multe ori, îsi permit libertatea sa reverse tot veninul din suflete. Suficient venin, preaplin venin! Si lectura devine contagioasa. Desi esti scârbit, parca vrei sa vezi pâna unde se poate ajunge cu gândul veninos, ce cuvinte ai mai putea întâlni sa-ti „îmbogatesti” vocabularul.

Limbajul scris sau vorbit este singura modalitate de materializare a gândirii noastre si cred ca el trebuie folosit în sensul respectului, al demnitatii omului civilizat. D. Draghicescu în cartea sa „Din psihologia poporului român”, aparuta la începutul secolului XX, scria: „Finetea si vioiciunea spiritului a dezvoltat în caracterul românului, mai cu seama, un spirit critic amar, distructiv…” „Sa fi ramas la acel stadiu, înca era bine”, scrie – acum – cineva bine inspirat.

Nu este respectat nici ziarul, nici autorul articolului, nici ideea pentru care a trudit într-un mod ziaristul, nici ceea ce au scris ceilalti comentatori în limitele bunului simt, nu se mai respecta nimic! Scriu oamenii dupa cum „îsi dau drumul la gura” (to run off at the mouth – spune englezul). Doar suntem în democratie, doar suntem liberi sa vorbim cum vrem, sa jignim cât si cum vrem, nu este necesar sa ne cenzuram cuvintele; de ce sa-l respect pe cel din fata mea, de ce sa tin cont de emotiile lui, de ce sa nu-l mint, ce ma împiedica sa-l desconsider, sa-l pacalesc, sa-l înjosesc? De ce sa-mi respect limba? De ce sa respect oamenii de valoare ai tarii? Sa fie acesta modul de a gândi al omului nou, omului modern pentru care a trudit societatea?

Avem libertatea de a gândi si simti în conformitate cu propriul nostru eu, este adevarat! De asemenea avem libertatea de opinie deschisa, adica de a exprima public ceea ce simtim si gândim. Avem libertate, dar trebuie sa acceptam si niste limite ale libertatii, altfel echilibrul social nu este posibil. Sa ne dorim o libertate civilizata, nu haotica. Libertatea se face cu alegere înainte de actiune: gândesti, te autocenzurezi si apoi te exprimi. Acest principiu trebuie sa functioneze si în politica. Asa ne putem respecta între noi, asa ne vor respecta si cei din afara noastra, caci nu lipsa de respect este trasatura caracterului românului, ci dimpotriva! De la Socrate cel ce a produs o adevarata reforma în gândirea antica când a vazut gravat pe frontispiciul Templului din Delfi cuvintele „Cunoaste-te pe tine însuti” si mai apoi Religia care ne-a vorbit despre primirea lui Hristos si trairea crestina profunda ce pot produce revelatia sinelui, omul a încercat sa se cunoasca, sa se înteleaga, pentru a putea evolua; acelasi lucru petrecându-se la nivelul natiunilor. „Cunoaste-te pe tine însuti” înseamna si recunoasterea propriilor greseli si slabiciuni; cere o vointa continua si seriozitate, maturitate în gândire, pentru depasirea  vanitatii care conduce adeseori la iluzia asupra ta însuti. A fost si este o noua abordare a cunoasterii despre esenta omului, ca omul sa stie nu numai ce este, ci mai ales ce vrea. Este cea dintâi cerinta pe care ne-o porunceste ratiunea, este temelia cunoasterii si a întelepciunii.

Între oamenii civilizati exista minime raporturi de respect reciproc, formule de pretuire, de decenta, de bun simt. În mass-media este din ce în ce mai evidenta aceasta eludare a termenilor decenti, evitarea intentionata a reverentelor de limbaj, poate si pentru a se vedea în ce lume traim? O oglinda a vietii? Vorbirea stradala nu poate fi aceeasi cu cea scrisa, nu poate fi adusa cu predilectie pe ecranele televizoarelor. O cenzura proprie este necesara, din respect pentru semeni, pentru cei superiori – ierarhia trebuie totusi respectata! – si pentru demnitatea limbii noastre. Altfel exista pericolul unei decadente morale si spirituale. Avem atâtea tonuri de exprimare, atâtea pronume de politete în limba româna care exprima o atitudine de respect, de apropiere sau de distanta fata de persoanele carora ne adresam: mata, dumneata, dumneavoastra, Domnia ta, Domnia voastra, Maria voastra …. Am avut voievozi, am avut regi, dar nimeni nu îndraznea, din bun simt, sa le spuna pe nume, sa-i strige pe nume. Cu alte cuvinte, respecti ceea ce merita sa fie respectat si… respecta pentru a fi respectat! Bunul simt ar trebui sa ne fie cântarul care sa ne spuna pâna unde poate fi denaturat acest respect. Au aparut, dupa cum semnala cineva, substitute, pentru doamna: cucoana, duduie, bai, tanti; pentru domn: nene, bai, mai. Sau adresari de genul: „Domnu, domnu de la ziar!” Ne-a placut? Sau amuzanta expresie, dar nu lipsita de geniu: „Neica nimeni!” Mai recent aflu tot din ziare o „frumoasa” amenintare facuta în Parlamentul României: Am sa-ti dau o scatoalca de am sa te trec prin peretele de acolo”.

Chiar daca nu toate persoanele merita, totusi avem nevoie de respect pentru linistea noastra si pentru a nu inflama relatiile dintre noi. Din pacate, în democratie, oamenii obraznici, cu tupeu, speculeaza buna credinta a semenilor si dau drumul vorbelor fara nici un pic de control. Antidotul acestei maladii raspândite ar fi educatia si cultura. Cât despre democratie, cum ar zice românul despre nevasta cu care traieste: Buna, rea, e nevasta mea!

Respectul este o componenta foarte importanta în orice relatie, în orice comunicare, fie ca e vorba de casatorie, prietenie, familie, serviciu. Comportamentele agresive nu vor aparea în casatorie, nu ne vom pierde nici prietenii, nu vor exista tensiuni la locurile de munca daca se va pastra un respect sincer fata de celalalt, fiindca, trebuie sa recunoastem, exista relatii în care suntem implicati de-a lungul vietii si în care va fi întotdeauna nevoie de respect.

Avem puterea sa ne facem respectati prin felul în care întelegem viata si modul în care ne comportam? Ne este necesara decenta în vorbire, în scriere, precum si în alte manifestari? Acestea sunt întrebarile asupra carora ar trebui sa reflectam.

Respectul trebuie acordat oamenilor nu dupa averile strânse si nici dupa puterea dobândita, ci în primul rând pentru calitatile sufletesti, întrucât acestea valoreaza mai mult decât faima. Un proverb românesc spune: Omul nu dupa haine, ci dupa fapte dobândeste cinste”. Oamenii care merita respectul sunt cei care muncesc, creeaza, se tin de cuvânt, nu mint, nu înseala si nu fura, sunt echilibrati, nu-si pierd cumpatul, nu tipa ori nu ridica tonul la altii atunci când lucrurile nu ies asa cum le place lor, au un simt al discernamântului si nu au în vedere numai împlinirea propriilor dorinte ci se mai gândesc si la ceilalti, îsi cunosc locul si rostul pe lume, admit când gresesc, stiu sa ceara iertare si sa ierte. De ce sa-i lovim, sa aruncam cu pietre în ei, când toti suntem facuti din lut si ne putem sfarâma atât de usor? Respectam meritele unora dintre noi? Si daca nu stim a le respecta, cum îsi vor putea valorifica oamenii meritele?

În zilele noastre „avem o criza spirituala manifestata si printr-o criza de autoritate, culmea, pe fondul unei inflatii de autoritati. Traim într-o lume a autoritatilor fara autoritate. Si autoritatea persoanei umane suporta o eroziune sociala în decorul general compus din tot mai multi indivizi si din tot mai putine persoane. Cum s-ar spune: multa lume, putini oameni!”, ne atentioneaza Pr. Alin-Cristian. Fara educatie si fara Dumnezeu, persoana devine individ, cuvântul devine vorba, mintea devine creier, sufletul devine trup… de necuvântator, iar limbajul devine onomatopee. […] Aurul se cunoaste dupa culoare, pasarile dupa tril, oamenii dupa cuvânt…”

Impartaseste

Vavila Popovici a etichetat acest articol cu: , , ,

Un comentariu

  1. Groza spune:

    Atunci: 1958,Suedia,in echipa Frantei erau numai albi.1966,Anglia.in echipa erau numai albi.Anglia,1966,in familia regala nu putea sa intre numai sange albastru.
    Astazi:in echipele celor doua tari sunt si negri.Familia regala primeste in sanul ei si nepoata unui miner.
    Lumea evoluiaza:S-a trecut de la principii la interes.Nu schimbi regulamentul s-ar putea sa nu mai fie regat.
    Ce este de facut?O parere.O metoda ca atunci cand gresesti prin:vot, vorba sa si platesti.
    La o conversatie despre doua echipa care castiga,daca pui suta jos incepi sa gandesti,altfel iti dai cu presupusul ca nu perzi nimic.
    Oare evoluam bine daca schimbam princiipile cu interesul?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 

Cele mai comentate