Putere spirituala pentru o deplina consacrare crestina
Motto: „Ziua de azi este zi de har.”
Ne-am gândit oare, ca Muntele Maslinilor este aproape de noi în fiecare zi? De câte ori am cugetat pâna acum, la faptul ca am putea avea acces în locul în care Domnul Isus Hristos Însusi Se întâlnea cu Dumnezeu în orice dimineata? Ei bine, fie ca ne-am dat sau nu seama de aceasta posibilitate, cartea „În racoarea diminetii” scrisa de Petru Lascau ne conduce spre acel loc tainic al întâlnirii cu Tatal.
Singur cu Dumnezeu
„În racoarea diminetii” este o adevarata calatorie spirituala ce are drept scop întarirea noastra nu doar în alergarea zilnica, dar si atunci când trecem prin felurite încercari. De-a lungul a 55 de meditatii crestine, menite sa acopere toate saptamânile unui an, suntem purtati în cele mai diferite experiente ce marcheaza drumul crestinului catre Împaratia lui Dumnezeu. Pornind de la un verset biblic, Petru Lascau dezvolta, pe parcursul mai multor pagini, diferitele concepte si idei legate de întelesul cuvintelor Sfintelor Scripturi.
Conectând în mod armonios învatatura biblica la experienta personala si îmbinând-o cu citate din diferiti teologi sau învatatori, autorul realizeaza un autentic manual de studiu, ce ne initiaza în taina întâlnirii cu Dumnezeu. Printre titlurile meditatiilor din acest volum se numara „Armonia dragostei”, „Cum vorbim lui Dumnezeu”, „Glasul Domnului”, „Lumina si mântuirea mea”, „Maretia Domnului”, „Minunata noastra nadejde”, „Misiunea profetului”, „Pâinea cea adevarata”, etc.
Din martie pâna în august 2001
Petru Lascau – autorul volumelor “Pasi spre lumina”, „Biserica în asediu”, „Între zâmbet si suspin”, „În racoarea diminetii”, “Apostolii 
Domnului Isus”, “Familia patriarhilor”, „Semnatura iubirii”, “Risipitorii”, “Memoriile lui Eutih” – este stabilit în America din 1985 si este pastorul bisericii Agape din Arizona (www.agapearizona.com). „Dupa 16 ani de locuit în Chicago, chemarea la o noua aventura a vietii ma lansa pe o noua orbita, de data aceasta la Phoenix, orasul din Valea Soarelui Arizonei”, ne marturiseste autorul chiar de la începutul cartii „În racoarea diminetii”, referindu-se la experienta care a stat la baza scrierii acestei colectii de meditatii crestine. „Convulsiile unei asemenea schimbari au început în martie si au durat pâna în august 2001. Sase luni de lupte cu mine însumi, cu presiunile celor ce voiau sa ma convinga sa ramân si ale celor care ma asteptau, au lasat urme adânci în sufletul meu. Ma simteam deconectat afectiv de cei pe care îi lasam în urma, dar nu aveam înca stabilite legaturile cu cei la care plecam. Zilele se rostogoleau peste mine si viata mea parea cuprinsa de iuresul unui plonjon pe un tobogan alunecos”, continua acesta.
Totusi, dupa o jumatate de an în care se afla în cautarea unui raspuns din partea lui Dumnezeu cu privire la oportunitatea deciziei de a parasi Chicago, Petru Lascau întelege ca este voia Tatalui Ceresc sa mearga mai departe.
De pe piscurile sperantelor, în abisul disperarilor
Întelegem astfel, de la început, ca „În racoarea diminetii” îsi are izvorul în experienta prefacerilor spirituale de anvergura, atunci când trebuie sa lasi în urma realizarile acumulate de-a lungul unei perioade lungi de timp si totodata, trebuie sa te avânti în necunoscut. Chiar daca este vorba de slujire pastorala, situatia lui Petru Lascau este similara cu a oricaruia dintre noi, atunci când ne aflam în valea marilor decizii de care depinde cursul ulterior al vietii noastre. Continuând cu experienta dureroasa a schimbarii, autorul spunea: „Fiecare zi avea meandrele ei, în curbe sinusoidale, urcând pe piscurile sperantelor, ca sa se naruiasca, apoi, în abisul disperarilor. Parca traiam din nou, durerile marilor dezradacinari de altadata, dar lipsite acum de încântarea explorarii noului continent si de bucuria evadarii din prizonieratul comunist. În locul mamei, plângând pe peronul garii din Oradea, ramâneau fratii mei, cu care am suferit si ne-am bucurat împreuna, timp de 16 ani.”
Atunci când sfârsitul înseamna un nou început
Aceste cuvinte, involuntar, ne conduc prin strafulgerari ale memoriei, catre imaginile descrise de Petru Lascau în „Pasi spre lumina”. Într-un fel sau altul, „În racoarea diminetii” nu reprezinta altceva decât un nou „pas spre lumina” în experienta autorului, înca o etapa de apropiere de Dumnezeu, înca un salt în necunoscutul acestei lumi, dincolo de care se afla Împaratia Cerurilor. Evocând imaginea mamei plângând pe un peron pustiu, ne identificam cu usurinta cu experienta autorului, gustând amarul despartirii de cei dragi, fie ei rude sau frati de credinta.
În esenta, orice despartire are o componenta dureroasa ce ne marcheaza, realizând însa, posibilitatea altoirii pe aceasta rana, a unei noi experiente. Tocmai de aceea, pe rana deschisa a desprinderii de cei dragi, a plecarii din mijlocul comunitatii pe care a servit-o un timp atât de îndelungat, autorul planteaza pur si simplu, o colectie de meditatii si de cugetari menite sa-i întareasca si sa-i sustina pe toti cei care se împartasesc de suferinta separarii pentru o vreme, de cei iubiti.
„Pâinea mea sufleteasca”
„Merinde pentru sufletul trudit de spasmele acestei schimbari mi-a fost din nou, Cuvântul Sfintelor Scripturi. Dimineata de dimineata, înainte ca forfota zilei sa înceapa, ma furisam afara, pentru plimbare si rugaciune, ca apoi, în linistea biroului meu, sa meditez la câte un verset biblic, pe care mi-l oferea calendarul deschis pe masa de lucru. Asa s-au nascut aceste scurte meditatii, care poarta în ele nu doar pâinea mea sufleteasca pentru acele zile, dar au si o parte din atmosfera acelor framântari launtrice. Cugetarea mea la aceste cuvinte sfinte mi-a adus alinarea sufleteasca si încurajarea de a înfrunta o noua zi.” Cu siguranta ca atunci când ne deschidem sufletul înaintea Creatorului nostru la început de zi, vom putea sa gustam o astfel de experienta si sa fim înviorati de descoperirea Celui Prea Înalt.
„Adevarata noastra nadejde”
Prima meditatie cuprinsa în carte se numeste „Adevarata noastra nadejde” si nu întâmplator, cel dintâi articol face referinta la speranta pe care o avem cu privire la ceea ce Dumnezeu ne-a promis. Starea sufleteasca a autorului este descrisa în cuvinte clare, astfel: „Parcurg, la ora actuala, una dintre cele mai confuze perioade din viata mea. Sunt la un fel de intersectie si nu stiu încotro s-o iau. Pe de o parte, îmi reprosez ca am intrat singur în aceasta ceata a nesigurantei, buimac si naiv, visator si dornic de nou. Pe când mi se parea ca lumina de la capatul tunelului îmi va aduce dezlegarea acestei sarade, am constat ca erau farurile unui tren. Astept impactul din moment în moment.”
Fara a da detalii, de altfel nenecesare, autorul contureaza esenta trairilor sale, care au un mare grad de generalitate, aplicându-se oricarei persoane ce trece prin situatii similare. În astfel de momente, ne este mai usor sa cadem în disperare decât sa luam cuvintele Scripturii si pur si simplu, sa Îl credem pe Dumnezeu pe cuvânt. În acest sens, Petru Lascau ne ofera un bun exemplu ce se cere urmat, de a nadajdui în Dumnezeu si de a fi tari privind la El.
„Nu-mi ramâne acum decât lauda”
În fond, orice încercare nu este decât un test al credintei, iar în acest sens, autorul spune: „Testul credintei mele este acum. Nu suferinta. Nu dificultatea. Nu confuzia. Ci asteptarea. Pot sa astept? Pot sta linistit? Pot oferi o sansa Domnului? Pot îngadui pe Domnul?” Astfel de întrebari se nasc în mintea fiecaruia dintre noi, atunci când nu ne este clar încotro sa privim, de ce sa ne agatam, când suntem încercati. Si fiindca nu gaseste nici o solutie aparenta la problemele cu care se confrunta, Petru Lascau se prinde cu toata puterea de cel din urma bastion de rezistenta al credintei, care este lauda lui Dumnezeu. „La aceasta intersectie, nu-mi ramâne decât lauda. Voi continua sa-L laud, chiar daca nu înteleg rostul lucrurilor si nici devenirea lor. Nu caut explicatii. Stiu ca nu le voi primi, cum nu le-a primit nici Iov. Dumnezeu nu este dator nimanui cu explicatii… Nu-mi ramâne acum decât lauda… Îmi voi îmbarbata inima cu laudele Lui. Voi cânta slava Sa. Îmi voi ridica fruntea sus si voi aduce jertfe de lauda Dumnezeului meu. Nadajduiesc în Domnul, nadajduiesc împotriva oricarei nadejdi.”
„El este Domn al pacii”
Prin urmare, lauda lui Dumnezeu reprezinta primul lucru pe care îl deprindem „În racoarea diminetii”, când în taina si singuri, ne putem întâlni cu Dumnezeu, învatând de la El cum sa pasim în necunoscutul ce sta înaintea noastra, pe care nu-l întelegem, nu-i vedem capatul, dar cu siguranta, la sfârsitul caruia ne asteapta chiar Dumnezeu.
Aceasta frumoasa marturie de credinta se împleteste armonios cu fiecare meditatie din cuprinsul volumului „În racoarea diminetii”. Cele mai mari opere au fost realizate în momentele de cumpana, de incertitudine si, uneori, chiar de îndoiala. În laboratorul tainic al inimii omenesti, impresiile cauzate de experiente dificile se transforma sub actiunea harului divin, în capodopere sau cugetari ce ramân ca învataminte valabile pentru viitor. Din registrul bogat al trairilor lui Petru Lascau consemnate în acest volum, un element central este conceptul pacii în Hristos. Astfel, autorul ne spune: „Isus nu ne promite o lume fara necazuri. Fara suferinte. Fara pierderi. Fara esecuri. Fara respingeri. Le vom avea din plin. Probabil ca mai multe decât altii. Dar putem avea pace în El si putem îndrazni. Când lumea nu ne va oferi pace, putem sa o avem în El. Ne adapostim în El ca într-un turn tare, gustând din pacea Sa, asa cum lumea nu ne-o poate da. Ne putem ascunde în Stânca veacurilor, pâna trece furtuna. Putem avea pace în El, atunci când n-o mai avem nici macar în noi însine. El este Domn al pacii.”
„Numai noi si Dumnezeu”
Mai departe, comentând ideea de pace venita de la Dumnezeu, autorul ne spune: „Înaintea marilor batalii, Domnul îti ofera un Elim, loc de odihna si pace, cu finici si izvoare. Ai nevoie de pace înainte de a purta razboaiele Domnului. El este Domn al pacii.” Acest concept se uneste în mod armonios cu tema luminii si a iubirii. De fapt, adevarata pace se afla într-o strânsa legatura cu modul în care primim si daruim lumina, adica întelesul cuvintelor lui Dumnezeu si iubire, o motivatie sfânta, venita de la Isus Hristos.
Petru Lascau noteaza: „Caracter este ceea ce suntem când ramânem singuri, când nu ne vede nimeni. Ce facem când nu avem spectatori. Când suntem numai noi si Dumnezeu. Atunci se vede caracterul nostru. Omul pacatos se teme sa vina la lumina, sa nu i se vadeasca faptele. Se teme de transparenta. De aceea iubeste întunericul, confuzia, masca, aparentele. Lucrul acesta se cheama fariseism. Sa prezinti o fatada falsa, menita sa ascunda adevarul despre tine.”
„Numai Hristos poate face oameni noi”
Poate nimic nu este mai periculos pentru relatia noastra cu Dumnezeu decât aceasta forma de autoînselare numita fariseism, despre care autorul comenteaza: „Fariseismul creeaza o imagine neadevarata despre sine însusi. Tendinta naturala a fariseului este sa prezinte imagini cât mai pozitive, cât mai roz despre sine. Si de la acest sindrom al fariseismului putem ajunge imediat, la subiectul „formelor seci”. Cu siguranta ca atunci când biserica pierde însemnatatea mesajului crestin, se ajunge la aceasta situatie, în care formele iau locul esentei. În acest sens, Petru Lascau ne spune: „Produsul religiilor noastre este mai degraba, slujba sau serviciul, decât caracterul asemanator al lui Hristos. Si când larma slujbei se ridica spre cer, Divinitatea Îsi astupa urechile. Sarbatorile si slujbele, ritualurile si închinarile nu pot sta alaturi de lipsa de caracter. Dreptatea si neprihanirea trebuie sa fie ape limpezi, care sa curga viu si etern de sub altarul religiilor noastre… educatia produce pacatosi cu diploma. Religia, pacatosi religiosi. Numai Hristos poate face oameni noi. Religia oamenilor nascuti din nou este o muzica placuta pentru cer, indiferent cu ce instrumente se cânta.”
„Din moarte la viata”
Si astfel, trecem la o alta tema, ce ne poarta „Din moarte la viata”. Putem urmari experienta autorului, care spune: „Credinta si ascultarea ne trec din moarte la viata. Ma gândesc în dimineata aceasta de mai, când ploaia de azi noapte a lasat binecuvântarea racorii sale peste padurea cu frunze fragede, la ziua glorioasa când voi bate la rândul meu, la portile vesniciei. E atâta nostalgie si durere în acest gând, daca îi fixez punctul de referinta aici, între acesti stejari ce-mi vor supravietui, aici printre florile padurii care vor rasari si în primavara viitoare. Privite însa din perspectiva vesniciei, nu va fi decât o calatorie într-o lume a bucuriei pure, în prezenta Celui pe care L-am iubit si ascultat, spre marea si glorioasa întâlnire cu El si toti cei dragi înainte mergatori. Si aceasta este fericita mea nadejde.”
„Razboiul lumilor”
Un alt fragment de meditatie cu învataminte deosebit de actuale pentru noi este cel intitulat „Razboiul lumilor”. Autorul ne atrage atentia asupra conflictului de natura spirituala ce se desfasoara la nivel planetar si astfel, noteaza: „Taberele sunt clar delimitate. O parte a societatii crede ca Dumnezeu exista si ne-a dat reguli de convietuire sociala, pe care trebuie sa le respectam; pe când cealalta parte vede în credinta noastra religioasa un impediment major în calea progresului uman si mai ales, în calea libertatii individului. Aceste doua tabere sunt de fapt, doua sisteme total incompatibile din punct de vedere moral. Ele atrag fara discriminare, oameni de orice culoare, de orice statut social, de orice fundal etnic, crestini si evrei, barbati sau femei… Aceste lumi aflate în cursul lor spre o coliziune puternica produc ceea ce numim razboiul cultural.”
Rugaciunea ca o provocare
Trecând în alt registru, autorul se ocupa de problematica rugaciunii si a dificultatilor cu care ne confruntam când vrem sa ne adresam lui Dumnezeu: „În primul rând, rugaciunea pare sa fie un act nenatural. Cu toate ca omul a fost creat pentru partasie cu Creatorul Lui, pacatul a schimbat aceasta activitate naturala într-o functiune nenaturala. Pacatul a tocit, a erodat aceasta dorinta originara a sufletului omenesc dupa partasie cu Dumnezeu. El a afectat cu precadere dimensiunile spirituale ale fiintei noastre… De aceea, rugaciunea devine o provocare deosebita pentru orice fiinta umana.”
În continuare, putem citi: „Rugaciunea este actiune prin faptul ca prin ea ajungem dincolo de spatiu si timp, la Dumnezeu. Daca nu vom vedea rugaciunea ca o astfel de actiune nu vom dezvolta acest obicei. Va trebui sa învingem acea parte din noi care ne spune ca rugaciunea este nenaturala.” Prin aceasta întelegem ca „rugaciunea trebuie sa fie un timp de conectare la vointa divina si acceptarea prin credinta a acesteia. Marii oameni ai rugaciunii au fost mai degraba, persoane care au stiut voia lui Dumnezeu decât oameni care L-au convins pe Dumnezeu sa faca voia lor.”
„Merita sa traim înaintea Lui”
Si astfel, ne îndreptam gândurile catre „Timpul Domnului si timpul omului” – lucruri ce se afla într-un contrast evident, dar care ne marcheaza în fiecare clipa. „Trebuie sa fii vesnic pentru a întelege vesnicia. Problema timpului nu poate fi patrunsa din spatele gratiilor prizonieratului nostru în timp. Traim cu regretele zilei de ieri si cu teama de mâine într-un prezent pe care nu-l stim fructifica. Grefati pe linia timpului, nu ne putem desprinde nici macar pentru o secunda sa ne privim viata dintr-o alta perspectiva.” Iata de ce, în continuare, „Dumnezeul nostru, netributar timpului, ne iarta pacatele trecutului, ne da un viitor si o nadejde si merita sa traim înaintea Lui, azi.”
„Exist prin El”
Nu în ultimul rând, este evocat „Motivul bucuriei mele”, prin care ne sunt redate impresiile autorului în fata spectacolului naturii, marturisindu-L pe Dumnezeu. În aceasta meditatie bazata pe Psalmul 28:7, autorul ne spune: „E o dimineata neasemuit de frumoasa de mai, cu racoare si soare luminos. M-am plimbat prin gradina, admirând florile, renascute parca dupa ploile de asta noapte. Iarba, de un verde intens, râde în soarele diminetii. E atâta prospetime în aer si e atâta pofta de viata, în toata natura. Pasarile se iau la întrecere în triluri. Parca simt si eu, prin vene un flux înnoitor de viata si bucurie de a trai. Stiu acum ca e de la El, puterea si vigoarea fiintei mele. El, Domnul este taria, puterea, forta, energia si vitalitatea fiintei mele. Prin El, se tin toate lucrurile în întregul univers. Moleculele mele sunt laolalta din cauza Sa. Exist prin El.”
Ce Dumnezeu minunat avem! Dragostea Sa se descopera în natura, care este o sursa a vietii, dovada vie a faptului ca El ne poarta de grija. „Pâna si mintile cele mai prozaice si lipsite de sensibilitate nu pot trece fara sa observe abundenta vietii din jurul lor, chiar daca ignora frumusetea ei. Plante si animale, pesti si pasari, gâze si fluturi într-o varietate greu de imaginat. Plimbându-ma doar în mica mea gradina, sunt fascinat de fiecare data de diversitatea formelor si a culorilor frunzelor si petalelor florilor. Dumnezeu parca S-a jucat la scara planetara cu milioane de forme si nuante, cu texturi si combinatii spatiale, diversificând si multiplicând la infinit totul, dintr-o abundenta divina de talent si resurse. Nu pot sa nu ma gândesc la harul Lui divin, atunci când vad risipa frumusetii din cararea mea”, comenteaza Petru Lascau.
Înca o zi de har
Dar cu siguranta ca „Vremea este scurta”, fapt pentru care autorul spune: „Ma gândesc în dimineata aceasta la timpul scurt care mi-a mai ramas din viata mea. Zece, douazeci, treizeci de ani? Numai Domnul stie. Va trebui sa fac ceva cu ei, pentru El si pentru cei dragi ai mei. Vreau ca El sa-mi spuna ca L-am primit si L-am gasit în acesti ani putini ai peregrinarii mele prin lume. Ziua de azi este zi de har. Zi în care-L pot cunoaste pe Hristos. Ziua mântuirii mele.”
Dupa atâtea ocazii petrecute „În racoarea diminetii”, nu putem decât sa fim întariti spiritual, pregatiti pentru confruntarea zilei ce va urma, cu influentele potrivnice din aceasta lume, având speranta si încrederea ca asemenea Domnului nostru Isus Hristos vom primi putere si ajutor, atunci când vom avea nevoie. O lupta se câstiga doar daca este temeinic pregatita si cu siguranta ca mesajul acestei carti sta în a ne îndemna sa primim puterea lui Dumnezeu înainte de începutul fiecarei zile. De ce toate acestea? Pentru ce un astfel de efort, care pentru multi ar parea absurd, fara sens? Ei bine, fiindca „drumul nostru spre atingerea potentialului maxim în chemarea pe care o avem de la Dumnezeu este un drum presarat adeseori cu insuccese, dezamagiri si înfrângeri. Înaltarea noastra depinde de El si se petrece în ciuda tuturor caderilor noastre, cu conditia ca aceste caderi sa fie caderi pe genunchi.”
Octavian D. Curpas-Poenix, Arizona
