Politetea

               „Politetea este pentru spirit ceea ce gratia este pentru trup”- Voltaire

 În aceste zile frumoase ale lunii septembrie, când vara si-a facut ultimele bagaje si a plecat tot „în calduri” fiind, iar nori nervosi viziteaza cerul dupa atâtea zile secetoase, iata ca evenimentele politice se succed, lumea se agita. Lupta politica, devenita acerba în ultimele luni ale acestei veri fierbinti, a agitat spiritele si în Parlamentul European întrunit zilele acestea. Jurnalistii au catalogat atmosfera în diferite moduri, precum: „USL a exportat balacareala în Parlamentul European – Politica”, „Gâlceava de Dâmbovita la Strasbourg” etc. Mândria exagerata, lipsa de politete, si-au aratat fetele în luarile de cuvânt ale unor politicieni. Dupa tot bâlciul referendumului, minciunile si fariseismul multora, ar fi fost cazul sa se fi schimbat comportamentul într-unul de atentie cuvenita, analiza, dialog cuviincios, întelegere a situatiei si a se auzi, poate, eventuale scuze, pentru greselile pe care unii le-au facut. Sau asa cum se pomeneste în jargon stradal – definit ca „drog cu trimitere în realitatea paralela” -, sa fi avut „ciocul mai mic!” Dar, dimpotriva, s-au auzit învinuiri, ofense, buricari, din partea unor persoane care înteleg libertatea în felul lor, calcând în picioare parerile opuse dar si sfaturile celor care s-au integrat în conducerea destinului unei Europe unite, pentru care am optat si noi. Poate ar fi fost cazul ca naravul recent, cel al dezbinarii, sa nu-l fi dus acolo, departe de tara, sa fi spalat rufele întâi în familie. Poate mai multa politete nu ne-ar fi stricat? Vorba lui Nicolae Steinhardt: „Daca nu putem sa fim buni, sa încercam macar sa fim politicosi.”

Politetea este o atitudine, o disciplina a vietii care se învata. Un om politicos este un om demn. Politetea nu este fandoseala, ipocrizie, cum afirma unii, ci este o datorie; datoria omului de a-si slefui caracterul, de a adopta un comportament civilizat dictat de constiinta, care înclina balanta spre dreptate. Un om nepoliticos este un om murdarit, se manifesta grosolan, uneori chiar agresiv, în vorbe sau gesturi. Politetea trebuie sa redevina un imperativ al societatii moderne, pentru ca regulile de convietuire sociala, principiile si normele de munca si comportare într-o societate libera, sa poata fi respectate. Un om politicos este un altruist; el sacrifica uneori câte ceva de la sine, în favoarea aproapelui sau.

Corectitudinea este un element necesar politetii, dar este în primul rând o manifestare de respect fata de celalalt. Omul care a învatat politetea devine sincer, calm, senin, luminos. deschis, atent, dar totodata încrezator în fortele proprii si în buna-credinta a celorlalti.

Politetea se impune omului civilizat, prin întelegerea necesitatii de a gasi un limbaj comun cu alti oameni. Ea implica controlul instinctului barbar care salasluieste în fiecare dintre noi. Octavian Paler marturisea sincer: „Cautam sa ascund noaptea din mine (banuiesc ca toti introvertitii au o noapte interioara, prin care bâjbâie si pe care o ascund de altii, deoarece nici ei nu stiu ce ascunde ea)…” Dar ce ne facem cu extrovertitii care nu au probleme în a-si ascunde ceva? Autodisciplinarea se poate transforma, cu timpul, în a doua natura a omului; deprinderea devine reflex, reactiile devin automatisme binefacatoare.

În aceasta idee, filozofii greci propovaduiau pretuirea esentialului din interiorul nostru, nu înselatoarea aparenta, ci stapânirea de sine ce duce la adevarata forta si fericire; conducerea vietii potrivit bunului simt si ratiunii, nu atitudinea ambigua dictata de instinct. „La orice ademenire exterioara raspunde cu o virtute interioara”, sfatuia Epictet. Omul trebuie sa-si fixeze un model de conduita, adica o regula si un comportament ideal, carora sa se conformeze atât în singuratatea lui, cât si între oameni. Este necesar sa cautam în jurul nostru atmosfera de întelegere, de civilitate, de solidaritate cu cei corecti. Dar, fata de cei care manifesta rea vointa cu privire la politete, fermitatea este justificata si chiar necesara.

Un om politicos este un om stapân pe purtarea si pe reactiile sale, sigur de el, miscându-se liber, dezinvolt. Necunoasterea regulilor de politete se poate manifesta si prin nesiguranta, bâjbâiala, lipsa de fermitate sau dimpotriva – excesul ei. Sa ne gândim la iesirile neasteptate ale oamenilor timizi, la replicile ironice ale unora; nu sunt ele motivate de lipsa factorului educational, cel al politetii?

Politetea trebuie aplicata în toate locurile si momentele vietii noastre, pe cât posibil, ea tinând seama si de cunoscutul proverb: „Ce tie nu-ti place, altuia nu-i face.”

Trist este când privim si pe ecranele televizoarelor oameni care ne dau lectii nu de politete, ci de lipsa ei, de neobrazare, oameni care, asa cum spunea tot Octavian Paler, se manifesta instinctual, îndemnând la calcarea în picioare a politetii, adica la nerespectarea regulilor de convietuire avute pâna acum de poporul nostru. Cu îngusta lor minte, dar cu insistenta, vor sa schimbe în rau principiile care au condus societatea româneasca, pretuita cândva nu numai pentru însusirile sufletesti cu care oamenii din aceasta tara vin pe lume, ci si dupa nivelul spiritualitatii la care poporul nostru a izbutit  sa se ridice de-a lungul veacurilor. Constantin Noica, în mod sagalnic spunea: „Eram si noi, ca animalele, fiinte sigure pe noi si pe instinctele noastre, si-a venit sa ne zapaceasca spiritul, cu problemele lui, cu ispravile lui.”

Se stie bine ca din fire românul este în primul rând credincios si cuviincios, are o fire blânda, este darnic, rabdator si încrezator în soarta lui si a tarii în care s-a nascut. Credinta profunda a poporului nostru în menirea sa istorica trebuie sa reînvie din acele însusiri sufletesti, cu care a fost daruit de la natura. Ce i-a însufletit pe acei oameni traitori cândva, sa îndure oboseala, jertfele, lipsurile si suferintele, de care pomenea si Mihai Eminescu? Credinta ce o aveau în eternitatea tarii! Si credinta nu i-a înselat, caci ceea ce era vesnic în tara noastra, „viaza si astazi si va via si în viitor”; lucrurile bune trebuie sa se întâmple, iar oamenii sa se bucure de ele.

Trebuie gasite mijloacele prin care se poate realiza pacea interna. Vor fi preferate legile care sa decurga din idealuri frumoase. Gasirea de idealuri cât mai frumoase trebuie sa fie ocupatia cea mai nobila harazita omului pe pamânt; „Ea constituie prestigiul parlamentarismului”, dupa cum se exprima un filozof român. Acolo, în parlament, trebuie sa-si gaseasca locul oamenii care respecta idealurile poporului si care au credinta în Dumnezeu, oameni curajosi, cu judecata dreapta, caci orice judecata gresita ne poate compromite. Si mai este ceva foarte important si anume, sa se înteleaga cine din exterior ne vrea binele si cine doreste a ne pune piedici în atingerea acestui bine.

Sa nu ne iluzionam cu calitati exagerate, dar sa fim încrezatori în cele pe care le avem. Nu este bine nici sa ne deceptionam – se aud destule glasuri în prezent -, desi aceste momente nu pot lipsi cu desavârsire din viata noastra. La ora actuala, oamenii obisnuiti sunt deceptionati de conducatori si conducatorii de oamenii pe care-i conduc. Deceptia a depasit pragul si a trecut în mizerabilul spatiu al urii. Se urasc oamenii, clanurile, pentru interesele lor meschine, materiale. Sunt destui oameni „fara Dumnezeu” cum se spune la noi, cei traiti în comunism si tinerii nascuti si educati în mod ateist.

Avem nevoie de o spiritualitate care sa scoata la lumina virtutile adevarate ale sufletului românesc, sa nu le îngroape printr-o vesnica blamare. Spiritualitatea este cea care poate pune în valoare sufletul nostru,  cunoscutele sale calitati. Hegel într-o lucrare a sa atentiona: „…orice spiritualitate, orice continut al constiintei, este produs si obiect al gândirii; religia si moralitatea, în primul rând trebuie sa fie date omului si pe calea sentimentului – si ele sunt în realitate asa.”    

  Unul dintre filozofii nostri, vorbind despre începutul secolului XX, spunea: „Vremea maimutarelilor a trecut, fiecare popor ramâne sa-si realizeze prin însusirile sale proprii, menirea pe care i-a dat-o Dumnezeu.” Iata ca aceasta „vreme a maimutarelilor” a reaparut si asistam la  un joc periculos pe scena vietii noastre politice. Snobismul, lipsa de politete si ignoranta se manifesta în toate domeniile, la toate nivelele, exemplul cel mai sugestiv fiind gusturile si alegerile deviate de la bunul simt.

Credinta trebuie sa înfloreasca în sufletele generatiei noi. Oamenii care ne conduc trebuie sa fie si ei condusi de Dumnezeu, adica, atunci când iau o hotarâre, ea sa fie pe placul celui de Sus si al poporului pe care îl conduc. Un comportament moral ar face ca sufletul sa se elibereze de angoase, ajungând la liniste, întelegere, la un singur scop nobil pentru tara, iar „razboaiele” dintre indivizi s-ar potoli. Avem nevoie de coeziune sociala bazata pe respect, politete, pe spiritualitatea care, repet, defineste fondul nostru sufletesc comun. Iata ce am putea exporta si nu comportamentul opus, al celor putini, dar care, din nefericire, astazi ne conduc destinele. Dezbinarea continua nu poate aduce decât raul, degradarea.

Europa ne cerea si ne cere în continuare sa fim ceea ce suntem: „pe radacinile noastre proprii; cu destinul nostru propriu”, dar sa respectam angajamentele facute, pentru a se putea auzi în final o frumoasa „simfonie”. Armonia porneste de la cetatenii fiecarei tari. Nu este usor a construi o cladire dupa un proiect nou! Radacinile nu ni se vor putea smulge niciodata, fiindca ele sunt prea bine înfipte în pamântul tarii! Suntem la noi acasa! Un scriitor scria într-un articol de revista: „…Radacina actualei porniri antioccidentale se gaseste în mlastina national-comunismului…” Da, comunismul s-a naruit, dar mostenirea sa a ramas! Mai sunt, de ce sa nu recunoastem, cei în a caror minte sclerozata, mai fâlfâie lozinca: „Lumina ne vine de la rasarit!” Unde ne este gândirea clara, unde ne sunt aparatele de masura?

Starea de saracie nu ne da dreptul la degradarea comportamentului, a moralei. Pe morala si pe credinta trebuie sa se sprijine gândirea, gesturile si actiunile noastre; adevarurile morale de origine divina fiind, ramân eterne, imuabile.

Si sa nu uitam nici proverbul românesc: „Politetea este cheia de aur care deschide toate usile!”

scris de  Vavila Popovici – Raleigh, Carolina de Nord