– Gânduri sacre întrupate în stihuri crestine semnate de Adina Sas-Simoniak
Motto: „Plângând, Te-am cautat cu sete de eliberare, / Arzând de dor de Tine ca si un nimb de soare.”
„Sunt pasionata de Domnul, as vrea sa-L explorez si sa cresc în relatia cu El. Îmi place sa citesc Sfânta Scriptura, fiindca gasesc în ea refugiu si raspuns la dilemele mele. Consider ca este un hobby, dar si o responsabilitate sa le vorbesc oamenilor despre Domnul”, marturiseste Adina Sas-Simoniak, autoarea volumului „Perpendiculara pe un colt de nemurire”. „Domnul nu este o religie”, continua aceasta, „El este o FIINTA care ne iubeste, ne asculta rugaciunea si doreste sa comunice cu noi. Aceasta am înteles când am citit Noul Testament si am început pentru prima oara sa ma rog sincer si spontan si, asa, m-am apropiat tot mai mult de bratele Lui deschise. Cu cât ma apropiam mai mult de Dumnezeu, cu atât simteam mai acut nevoia de purificare, fiindca în lumina sa clara îmi vedeam hainele murdare ale trairii mele fara El. Grea de pacate, am cazut la picioarele Lui si L-am rugat sa ma primeasca asa cum eram si sa îmi stearga pacatele cu Sângele Sau. Alegându-L pe El ca Domn si Mântuitor personal, am facut cea mai buna alegere, fiindca Domnul a dat gust vietii mele si m-a împlinit.”
Arta ca profesie
Nascuta într-o zi de iarna, pe 10 ianuarie, într-un satuc de la poalele Muntilor Zarandului, Cuvin, din judetul Arad, Adina Sas-Simoniak este licentiata în actorie la Academia de Teatru din Târgu Mures. În aprilie 1997, aceasta emigreaza împreuna cu sotul ei în Statele Unite.
În publicistica, Adina Sas-Simoniak debuteaza în revista „Oastea Domnului”, dupa care continua sa se afirme cu articole în „Flacara Rusaliilor”, „Cuvântul Adevarului”, „Meridianul Românesc”, „Genesis”. Poeta are de asemenea, sansa sa editeze, câtiva ani la rând, revista Televiziunii Crestine Române – „Crestinul în actiune”. În aprilie 2003, vede lumina tiparului prima editie din „Orizont crestin”, revista publicata de Adina Sas-Simoniak. Probabil singura tiparitura ce reuseste sa îi uneasca pe crestinii de diferite confesiuni – ortodocsi, baptisti, penticostali, crestini dupa Evanghelie si adventisti, „Orizont crestin” se distribuie în toata comunitatea româna dinChicagosi împrejurimi. Construita în jurul unor rubrici precum „Stiati ca…?”, „Punct turistic”, „File de istorie”, „De la gospodine… pentru gospodine!”, „Sanatate”, „Coltul de literatura”, „Maxime si cugetari”, rebus etc. Revista îsi asigura finantarea doar din reclame. Revista „Orizont crestin” isi continua aparitia doar in versiunea online, la adresa: www.orizontcrestin.org
Adina Sas-Simoniak – scriitoare si consilier spiritual
În anul 2002, iese de sub tipar „Perpendiculara pe un colt de nemurire”, prima carte de versuri ce poarta semnatura Adinei Sas-Simoniak. Pe lânga aceasta, poeta se mai ocupa de editarea a înca doua volume – „Semnul vietii” (o placheta cu stihurile pictoritei Dorothea Fleiss din Germania si poze realizate de artista-fotograf Lia Deznan dinChicago) si „Picuri din suflet” de Ion Soimosanu. Ca orice iubitor de arta, Adina se hraneste, la rândul sau, cu frumos si se delecteaza lecturând din John Ortberg, Bill Hybels, Smith Wigglesworth sau Jim Cymbala. Pentru viitor, Adina Sas-Simoniak îsi propune ca, pe lânga romanul pe care îl are în lucru, sa realizeze si un tom de poezii si eseuri, intitulat „Clepsidra cu sentimente”.
O alta preocupare majora a Adinei Sas-Simoniak este consilierea spirituala. Stiind ca exista nenumarate femei singure, neîntelese, în depresie, ce au nevoie de cineva care sa le asculte, sa nu le condamne, sa le puna sub picioare fasciculul de lumina care este credinta si care le conduce la Dumnezeu, aceasta exploreaza si exploateaza si domeniul consilierii spirituale. Ea însasi mama si sotie devotata, Adina Sas-Simoniak stie cât de important este sa reusesti sa „repari” si sa readuci echilibrul în viata celor care desi au dorit sa se bucure de sansa unei familii împlinite, nu le-a fost dat sa traiasca o asemenea fericire. Iata de ce, aceasta a devenit un sprijin pentru sufletele „bolnave”, pe care le ajuta sa îsi redobândeasca integritatea fizica si psihica.
„Perpendiculara pe un colt de nemurire”
Vorbind despre volumul „Perpendiculara pe un colt de nemurire”, Cristian Petru Balan, membru al Uniunii Scriitorilor din România si membru al Academiei Româno–Americane, afirma: „Recent însa am descoperit ca realizarile poetice ale Adinei Sas-Simoniak nu sunt câtusi de putin simple încercari comune. Ele epateaza nu atât prin originalitate si spontaneitate, cât prin gratia feminitatii, prin nobletea juvenila, savoarea expresivitatii artistice si supletea registrului ametitoarelor iubiri asezate discret «sub microscopul punctelor de vedere» al fiintei îndragite. De aici sinceritatea mesajului… Avem, deci, de a face cu o poezie matura si cu o autoare pe deplin împlinita. Momentul culminant al trairilor dramatice umane («Pregateste-ma, Doamne, pentru minunata-ntâlnire…») este pentru tânara autoare întâlnirea în Eternitate cu Isus, eveniment maret si unic ce presupune, înca de pe acum, sacrificii si devotiuni zilnice, foarte obligatorii pentru fiecare din noi.”
„Leg atâtea rani launtrice”
Volumul Adinei Sas-Simoniak – „Perpendiculara pe un colt de nemurire” – se detaseaza prin permanenta unei stari de melancolie impersonala, ce demonstreaza faptul ca autoarea îsi cauta refugiul în lumea cugetarii si a poeziei. Ar mai trebui remarcate, de asemenea, bogatia de idei, originalitatea autoarei în ceea ce priveste conceptia si adaptarea formelor de exprimare. În poemele Adinei Sas-Simoniak, sunetul întregeste efectul imaginilor vizuale, iar limbajul este firesc si denota profunzime sufleteasca. O nota distinctiva o da simplitatea cuvintelor, familiare, ce amintesc de clasici. „Îmi vine sa zâmbesc de viata-aceasta, / De moartea asta de idei, / Si-uneori mie-un fel de greata / De-ai firii pacatoase zei… / Înot atunci spre tot Înaltul / în care cred ca Te-oi gasi, / Si ca un zbor îmi este saltul / Peste iluziile pustii. / În gratia Ta – fior fierbinte, / Gasindu-Te, ma dezrobesc. / Sorbind din nori reflectii sfinte / Cu Tine-n vers ma contopesc.” („În vers”)
Pentru autoare, poezia nu este un simplu exercitiu exterior, ci un mod profund de existenta. Ea întelege pe deplin necesitatea de a avea un ideal înalt, de a realiza o perfecta concordanta între continutul ideatic si forma expresiei poetice, cu atât mai mult cu cât arta este transfigurarea lumii reale într-o lume fictiva. Idealul este în asemenea masura definitoriu pentru un poet, încât lipsa lui afecteaza grav creatia. În definirea acestui ideal poetic, Adina Sas-Simoniak ramâne straina de metaforele artificialitatii. Poeta refuza sa scrie o poezie de consum, de mimare a sentimentelor, în vederea obtinerii unui succes facil. Creatia ei este rodul simtirii autentice. «Ma-ntrebi de ce nu scriu / versuri care sa / abunde de bucurie… / fiindca tot optimismul / mi-l declansez – ca niste proiectile, / din transeele vietii, / sa ating insensibilitatea / celor insensibili. / Leg atâtea rani launtrice, / ca o sora de caritate, / încât n-am timp / sa-mi vindec rana mea. / Si o data cu sângele din ea / ma scurg si eu / pe o foaie de hârtie.” („Ma-ntrebi”)
„Sunt decisa sa produc simplitate, sinceritate”
În poemul „Rezultat final”, apare dramatic suferinta omului creator, ideea catharsisului, adica a purificarii prin arta, enuntata de „Poetica” lui Aristotel, si care, la Adina Sas-Simoniak, este înlocuita de certitudinea transformarii realizate de Divinitate. Asistam la spectacolul unor sentimente generate tocmai de problema menirii poetului confruntat cu propria luciditate, cu propria drama. Totusi, la Adina Sas-Simoniak, tragicul sfârseste într-o dispozitie joviala, ce denota legatura puternica a autoarei cu ancestralul, demonstrând o imensa putere de regenerare ce îsi are sursa în atotputernicia nesfârsita a lui Dumnezeu. „Sunt matematic de cerebrala / în seara asta / (m-am oprit din calcule / doar sa-mi ascut / creionul roz cu radiera roasa / de incisivii mei ce rumega idei!), / decizând sa sar peste rime si ritm / la matematicele stari / cu dor acut de solutii… / Sunt decisa sa produc simplitate, / sinceritate, cuvinte necenzurate / de meticulozitatea mea specifica / ce sta la pânda… / Scriu si iubesc scriind, / si ma împart inocent / celor ce au nevoie, / scapând astfel de cifra 1 (numita „eu”), / si ma înmultesc apoi cu Tine, / devenind astfel nemuritoare: / rezultatul cautarilor mele / operationale si ecuationale.”
„Perpendiculara pe cer, din iubire”
Comentând versurile Adinei Sas-Simoniak, Cristian Petru Balan spunea: „Dialogul cu Providenta este amplificat de un amplu diapazon emotiv, a carui esenta este rugaciunea – mai exact, o rugaciune autocritica – lansata ca o necesitate a purificarii si sfinteniei sau chiar ca o mareata ancora spirituala aruncata ispasitor spre cer: «Ma regasesc cu rusine în Iuda si plâng / Si-atâtia alti Iuda suflarea Ti-o frâng…». Sau: «(…) M-asez pe traiectoria / Care-mi da victoria / si care esti Tu, perpendiculara pe cer, din iubire.» În acest registru tematic se încadreaza si poemul „Moarte de mine”, în care autoarea întelege ca ea însasi este copia imperfecta a unui prototip. Prototipul este Marele Eu Sunt, iar contemplarea Crucii o ajuta pe poeta sa constientizeze ca eruditia seaca si inutila, cunoasterea artificiala nu îsi au rostul atunci când vine vorba despre un poet crestin. Contemplarea Golgotei devine la Adina Sas-Simoniak un îndemn la trairea autentica, sursa adevaratei cunoasteri. «Luminând Crucea sfânta înfipta-n Calvar. / Încep sa-nteleg si s-accept ca pe-un dar / Moartea de mine ce nu-i în zadar. / Trebuie sa mor ca sa pot viata primi, / Firea-mi sa moara si starea de gri, / Pe cruce sa mor-apocaliptica zi… / Eu trebuie sa mor, traind printre vii.»”
în „Balada”, poezie ce aminteste de simbolismul versurilor lui Bacovia, elanul sufletesc al poetei este „temperat” de multitudinea instantelor memorative ce rezulta din sugerarea ideii de curgere ireparabila a timpului. Este interesanta evocarea timpului pamântesc, finit, în care autoarea înregistreaza pasiv anumite stari de constiinta predominate de afect. Poemul se detaseaza tocmai prin talentul cu care poeta reuseste sa comunice emotia. „Frunzele ploua / în cadenta timpului / se astern / pe mantia pamântului / si mor / uitând de zbor… / Sufletu-mi ploua / în tic-tac-ul vremii / se asterne / fara teama / cu-n zâmbet de mirare / pe palmele Tale…”
„Numai Tu esti”
Vorbind despre cheia succesului spiritual, Adina Sas-Simoniak declara: „Îmi amintesc acum o rugaciune a lui Oswald J. Smith si care suna astfel: „Doamne, iata mâinile mele. Ti le consacru. Ajuta-ma sa nu ating nimic cu ele care nu este pe placul Tau! Si aici sunt picioarele mele. Ti le daruiesc Tie. Nu le lasa sa alerge unde nu trebuie! Aici sunt ochii mei. Nu-i lasa sa priveasca la lucruri care pot întrista Duhul Sfânt! Urechile mele sa n-asculte ceea ce Te dezonoreaza pe Tine! Gura mea sa nu rosteasca niciodata cuvinte pe care Tu nu vrei sa le auzi! Mintea mea sa nu retina niciun gând si nicio imagine care nu este curata! Iar inima mea sa nu iubeasca altceva decât lucrurile Tale!”. Aceasta înseamna dependenta de Domnul, daruire totala, ramânere în El. La o astfel de traire ne cheama Dumnezeu pentru a detine cheia succesului spiritual.” În consonanta cu cele de mai sus este si poezia „De la…”: „De la minus la plus infinit / numai Tu esti, spulberând din privire / celeste taine, / meteoriti grei de iubire, / cazuti în valurile verzi / ale astralei mele prezente / în proscrisa istorie / a galaxiei cuvintelor / perpendiculare.”
„Sfântul Sau Sânge”
„Cred ca Biserica trebuie sa fie o torta în lumea de întuneric si pacat în care traim, iar crestinii sunt chemati sa iasa dintre zidurile ei frumoase, cu scaune confortabile, si sa mearga în lume, în transee, acolo unde se moare, acolo unde este durere si deznadejde”, se confeseaza poeta. Tot ea spune, în continuare: „Menirea Bisericii ramâne aceea de a fi un spital pentru cei suferinzi, un loc în care Duhul mângâie, leaga ranile si ridica poverile. Ne-am obisnuit sa nu avem probleme, sa ascultam cuminti predica si sa plecam acasa cu constiinta împacata ca am mers la Casa Domnului… Pentru ca biserica sa fie influenta, trebuie în primul rând, sa se îmbrace cu putere de sus, fiindca doar Duhul Sfânt ne poate salva din mocirla pacatului. De asemenea, devine imperios necesar ca biserica sa îsi cunoasca menirea, aceea de a evangheliza (si sa înceapa aceasta misiune cu „Ierusalimul” în care ne-a asezat Domnul), iar în al treilea rând, sa foloseasca resursele mass media (care este o putere) pentru a raspândi Vestea Buna.” Aceasta Veste Buna este întrupata în poezia Adinei Sas-Simoniak prin notiunea de „har”. „Isus a vazut toata zbaterea mea, / si din cer, plin de har mi-a întins mâna Sa: / „- Cum sa cred ca Divinul pe mine m-atinge, / ma iubeste, ma spala în Sfântul Sau Sânge?!… / Privirea sa calda îmi aduce alinare, / Iar idealurile mele sunt ancorate de soare… / Azi harul Salvarii îmi circula-n vene / Purtându-mi dorintele spre locuri eterne.”
Satul meu
La Adina Sas-Simoniak, icoana copilariei, ecoul ei, se înalta peste ani, ca în acest „Trecut cu zapada”. Copilaria este regretata si vazuta cu ochii sufletesti, ca paradisiaca. Poeta nu doar îsi aminteste, ci recreeaza din melancolii, cu o bogatie de detalii si descrieri, cu o acuta constiinta a tragicului, imaginea dorului de copilarie, pe care o percepe ca pe o vreme idilica: „Nu stiu de ce, dar / fascinanta, zapada / îmi patrunde întotdeauna / în ungherele pustii / si-mi aduce ceva din odinioara. / … Fulgii înfloresc la fereastra / sperantei / si mirosul merelor coapte / îmi inunda creierul. / Ca un laser, amintirile / îmi sfredelesc tacerea / coborâta în mine. / Mos Craciun gârbovit de secole / apare ca din neant / si colindele stramosesti / ma rapesc, purtându-ma / în sunet de clopotei/ pe ulitele astupate de troiene / din mine-le copilariei mele…”
Copilaria înseamna acasa pentru poeta, un „acasa” ce defineste principii morale, învataturi adânci si obiceiuri ancestrale, specifice neamului din care se trage. „Acasa” înseamna ordine interioara si comuniune spirituala, gândirea colectiva si pitorescul lumii românesti. „Acasa” mea ca din povesti apare / Cu Mos Craciun, cu brad, cu sfânta stea, / si eu, fetita, ma vad cum stau în cale / sa nu mai plece iar din viata mea…” Conectat cu copilaria este si satul, care devine la Adina Sas-Simoniak, topos al paradisului terestru. Durerea înstrainarii este resimtita de poeta ca nevoie de a contempla locul unde a vazut lumina zilei, de a patrunde în intimele structuri ale lucrurilor si ale naturii. „Miroase-n mine-a satul meu / Cu fân uscat si elesteu, / Cu sezatori în seri de iarna, / când fulgi mirajul vor s-astearna. / Cu ulite ce duc în cer / si când e soare sau e ger, / si când înusacrivat bate. / De satul meu sunt azi departe! / Îl simt în schimb pulsând în mine / Cu fiecare spic sau pâine, / Cu struguri cuprinzându-mi talia, / când ma pândeste disperarea. / Ma doare des o radacina / De sat. Forând ca într-o mina, / Melancolia – ca o carie, / îmi cânta acum finala arie.” („Arie finala”)
Iubirea – „Clorofila umanitatii”
În ceea ce priveste sentimentul erotic, la Adina Sas-Simoniak facem cunostinta cu drama iubirii. Autoarea nu este adepta unor forme, a unor conveniente sociale artificiale în dragoste. Tot ceea ce o înconjoara se afla în consonanta cu sentimentele ei. În general, erosul Adinei Sas-Simoniak este imortalizat printr-o luminozitate clara, activa, în care fiecare detaliu este decorativ si organizat estetic. Emotia vine în revelatie si totul are o nuanta solara. „Palpita fiecare retina / a lucrurilor mele intime: / seiful interior cu amintiri, / ceainicul în care fierb / saruturile tale de dor de mine, / Joie D’Amour, parfumul meu / antidulceag, putin cam prea serios / pentru tineretea mea nonsalanta, / palpita fiecare inima / din circuitele organismului meu / electrocutat de tine / cu puterea care ti s-a dat / si care e iubirea – / Clorofila umanitatii.” („Puterea iubirii”)
„Solutia e iesirea din timp”
În viziunea poetei, dragostea are mai multe avataruri bivalente: este când „speranta ucisa de tenebroasele nuclee ale amagirii”, când „un derdelus de pe care sania imaginatiei îsi ia zborul spre stele” (inedita imagine!). Sufletul uman pare solicitat intens la nivelul luciditatilor livresti, unde sentimentele, amplificate de otrava dulce a sagetilor lui Eros, etaleaza un recitativ discret, cu un pregnant sens al reliefului psihologic. Teama de neîmplinire, teama de nereciprocitate, declanseaza întrebari dureroase, fara raspuns: „Tacerea noastra a ajuns la apogeu, / Ce sa-ti spun la bine, ce sa-ti spun la greu? / Ce sa-mi spui când nici tu nu ma regasesti? / Nu mai sunt aceeasi nici tu nu mai esti.” (Cristian Petru Balan)
În „Dorinta de tine”, trairile poetei au farmecul confesiunilor. Dragostea este inedita si irepetabila, iar erosul ajunge sa fie dimensiunea esentiala a existentei poetei. Framântarile interioare ale acesteia vorbesc despre nazuinta de a experimenta prin iubire, cunoasterea si fericirea. „În fiecare fibra zvâcneste / dorinta de tine, / ca un astru în explozie… / si cine s-o aline / în ritmul trepidant / al vietii / ce nu stie ce-i introducerea, / preambulul / savurarii unei flori / în plin mai. / Solutia e iesirea din timp. / Iubitule, hai sa transcendem / plasma lucrurilor firesti / în care înotam atât de greu, / sa roadem cu dintii iubirii / lanturile ce ne tin robi în timp / si sa impregnam atmosfera, / emisfera vietii, / cu setea noastra / de iubire!”
„Fiecare suntem unici în felul nostru”
Vorbind despre volumul „Perpendiculara pe un colt de nemurire”, Adina Sas-Simoniak marturiseste: „Scriu «un fel de» poezie. Ceea ce veti citi sunt confesiuni, gânduri, o exprimare «scriptica» a sentimentelor mele de dragoste pentru Dumnezeu. Dar, stiu ca Dumnezeu ne înnobileaza prin iubire si cred în puterea ei, în mirajul ei. Poate tocmai de aceea mi-am lasat fantezia libera sa creeze pe marginea acestor stari «intime» si atât de necesare. Va invit, pe parcursul acestor pagini, sa faceti o incursiune, o «incizie» în ceea ce sunt pentru a-L descoperi acolo pe Cel pe care Îl iubesc, pentru a descoperi iubirea din mine-le meu. Va cer toleranta: sunt imperfecta. Fiecare suntem unici în felul nostru. Unici, dar imperfecti! Suntem un microcosmos. Nu gândim, nu scriem, nu expunem la fel, dar suntem fiecare frumosi în felul nostru. asa cred eu despre cei care scriu, confratii mei.”
Proiectia luminoasa a acestor cuvinte ale Adinei Sas-Simoniak este si poezia „Aripi”, în care solemnitatea versurilor are rolul de a defini o secventa lirica în care poeta îsi realizeaza autoportretul: „ca niste aripi / de înger / secundele îsi lasa / zborul / pe umbra mea / creata de / penita / în scris.” Fie ca penita Adinei Sas-Simoniak sa astearna pe hârtie, si de acum înainte, „cuvinte calde, dulci, miezoase” („Cu Tine”). Fie ca arta ei poetica sa exprime întotdeauna acelasi gând: „Te laud intrând în dulci vesnicii!” („Din ce îmi dai”)
