Peisaj al realitatii americane împletite în versuri românesti



„Stihiri cu stânjenei” de Theodor Damian, Iasi, Editura Tipografia Moldova, 2007, 88 p. 

Ca de fiecare data în poeziile sale, Theodor Damian ne uimeste cu ineditul exprimarilor pline de substanta si de încarcatura spirituala, Theodor Damian (1)care ne aduc înaintea ochilor principiile cugetarii crestine fata în fata cu neantul lumii cotidiene. Astfel, el ne ofera o oaza, un spatiu în care sa ne simtim liberi de orice fel de constrângeri în ce priveste existenta, liberi în a ne exprima gândurile înaintea unui univers tacut si mut: „Cartea mea e tara stânjeneilor/ E mult spatiu în tara stânjeneilor/ Pentru toate rasele, minoritati, majoritati, nu conteaza/ Sunt toti stânjenei.”

Theodor Damian – profesor si scriitor

Theodor Damian si-a luat licenta în teologie la Institutul Teologic Bucuresti, în 1975 (Teologie). Dupa un masterat în Teologie la Princeton Theological Seminary, Princeton, New Jersey, în 1990 (Teologie – Spiritualitate), acesta obtine doctoratul în Teologie la Universitatea Bucuresti, Facultatea de Teologie, 1999 (Teologie sistematica – Etica), dar si la Fordham University, New York, 1993 (Teologie sistematica – Istoria Bisericii). Theodor Damian este profesor la Metropolitan College of New York (Audrey Cohen College, School for Human Services) unde preda filosofie, etica si sociologie, din 1992. De asemenea, din 1996, scriitorul este si directorul revistei trimestriale de spiritualitate si cultura româneasca Lumina Lina. Gracious Light, dar si director al centrului de învatamânt la distanta New York al Universitatii „Spiru Haret”, Bucuresti, Theodor Damian (2)din 2005, precum si profesor la Universitatea „Spiru Haret”, Bucuresti, la catedra de Filosofie si Literatura, Facultatea de Jurnalism, începând cu anul 2008.

Printre cartile semnate Theodor Damian se numara Introducere în istoria crestinismului. Primul mileniu (2008), Filosofie si literatura: O hermeneutica a provocarii metafizice (2008), Pasiunea textului (2003), Semnul Isar (2006), Nemitarnice (2005), etc.

Stânjenelul arzând”

Metafora stânjeneilor din titlul acestei carti ascunde – de fapt releva identitatea fiecarui om prins în hora acestei lumi, în mijlocul nisipurilor miscatoare ale prezentului ce trece si ne marcheaza cu fiecare clipa. Suspendat între doua tarâmuri – cel al patriei lasate în urma si cel al noii lumi în care traieste în momentul de fata – Theodor Damian surprinde tensiunea dintre cele doua lumi, paradoxul existential dintre doua moduri de a trai care se contrazic, se întretaie, dar se si întrepatrund, formând o noua identitate, a celui ce desi traieste în strainatate, continua cu spiritul, sa fie atasat valorilor ancestrale ale neamului românesc.

Stihuri cu stanjeneiÎn acest joc al atitudinilor ce se contrazic, alteori se contrapun, apare imaginea „Stânjenelului arzând”, o explozie iminenta a acestei tensiuni existentiale între cel care ai fost si cel care esti si cel care vei fi. „Toate încep cu Big-Bang-ul/ Cu întunericul acela rotund/ Mângâiat de ochiul lacom si crud// Toate încep cu stânjenelul/ În flacari arzând/ Fara mistuire/ Cu o mireasa gata de nunta oricând/ Dar fara de mire//.”

Ne putem gândi la aceasta mireasa fara de mire ca la un destin ce îsi cauta înca sensul, fara sa îl gaseasca, asemenea unei dorinte ce îsi cauta împlinirea, dar nu reuseste decât sa îsi descopere si mai profund setea de a fi, de a ajunge sau de a deveni.

„Asa ne trecem viata/ Ca-ntr-o poza suprapusa”

Se prea poate ca impresiile sosirii în Tara Fagaduintei sa fi fost alterate de mercantilismul unor meleaguri ce noi le credeam sfinte, privindu-le de departe. Se prea poate ca în aceasta tara de adoptie sa descoperi ca totul nu este altceva decât o „sforarie”, un loc unde „Uneori nu mai vezi obiectele din cauza sforilor”. De aceea, Theodor Damian afirma: „Asa ne trecem viata/ Ca-ntr-o poza suprapusa/ Sau ca-n hala veche/ Din Omaha, Nebraska/ Cu pantofii-n vitrina si cu/ Vitrina-n pantofi// American Express, Visa si Discover/ Sunt singurele carduri/ Acceptate pe moment// Tot ce este în hala/ Se tine suspendat de sfori/ Totul e sforarie/ Unele sunt mai scurte/ Altele mai lungi/ Mai subtiri si mai groase/ Depinde de ce spânzura ele/ Uneori nu mai vezi obiectele din cauza sforilor.”

„Miere si lapte”

Peisajul complex al realitatii americane se împleteste însa, cu impresiile pamântului natal, cu chemarea tarâmului în care te-ai nascut, care înca mai traieste în tine, care nu-ti da pace, îti da fiori, te împresoara si nu te lasa, chiar si la mii de kilometri distanta, asa cum reiese din poezia „O, cum te cheama ispita”: „Sade monstrul/ Peste muntii Carpati/ Din rana lui/ Curge miere si lapte/ Se-nghesuie lumea/ Sta la coada, fiecare cu cartela.”  Aceste impresii ce se ridica din adâncul memoriei sunt deopotriva fascinante, dar si monstruoase. Imaginea plina de rezonanta a Muntilor Carpati se întretaie cu tipologia monstrului care ofera miere si lapte pe cartela. Se poate sa fie un ecou al timpului când monstrul comunismului promitea lapte si miere, dar pe o cartela ce devenea tot mai greu de procurat si tot mai dificil de convertit în alimente.

„Când spintecarea mi-e locuinta”

Dar pentru a nu ramâne cu o imagine prea trista asupra existentei cu care ne luptam, autorul ne arata „Singurul mod în care existam”: „Si totusi oamenii merg spre iubire/ Orbeste/ Noroc ca iubirea nu doare/ Poate sa si doara/ Atunci când ploaia întregului cer/ Cade pe puntea unui singur/ Vapor/ Acela ce îmi spinteca visul/ Când spintecarea mi-e locuinta/ Ea singura felie de real/ Cufundat într-o mare de vis.” Prin urmare, „Starea de spintecare” ce descrie prima parte a acestor „Stihiri cu stânjenei” nu reprezinta altceva decât disecarea trairilor celui care desi este departe de pamântul în care s-a nascut, totusi continua sa traiasca, sa existe, sa fiinteze în lumea valorilor pamântului românesc, sa fie în continuare tributar „matricii stilistice” a spiritualitatii românesti, fiind un exemplu de traire autentica a unui român al carui suflet ramâne cald si viu la atingerea valorilor strabune ce i-au marcat devenirea.

Theodor Damian – om al gliei românesti

Si astfel, chiar si pe tarâm american, unde totul se topeste într-o cultura de masa, unde fierbe atât de patimas dorinta dupa înavutire, dupa trairea momentului si dupa ceea ce este, uitându-se ce a fost sau ce va fi, Theodor Damian reuseste sa ramâna cu ancora prinsa de pamântul iubit, de tara natala, de locul unde s-a nascut si de spatiul de care el apartine cu totul, ca om al gliei românesti. Versurile sale merita a fi cititie, iar „Stihiri cu stânjenei” merita a fi întelese de fiecare om în ale carui vine mai curge înca sânge românesc.

 

Impartaseste

Octavian Dumitru Curpas a etichetat acest articol cu: , , , , , , ,

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *