Scris de Alina Ilioi
Se spune ca e o binecuvântare sa te poti folosi de cuvinte pentru a exprima tot ce simti, pentru a crea o lume a ta si pentru a descrie stari sufletesti aproape imposibil de explicat. Nu am sa contrazic acest aspect. Asa este. De multe ori, cu ajutorul cuvintelor, m-am vindecat. Însa, pe lânga aceasta vindecare pe care ti-o aduce scrisul, exista si un blestem.
Noi, cei care scriem, tindem sa cautam sensul din spatele cuvintelor. Rastalmacim o propozitie si o întoarcem pe toate partile, pâna când, istoviti, alunecam într-un somn adânc, ca atunci când ne trezim, sa o luam iar de la capat. Când ne spune cineva ca “îmi esti draga”, nu ne oprim aici si atât. Nu ne multumim cu sentimentul euforic de a fi dragi unei persoane, si nu mergem mai departe. Din contra, s-a deschis o noua usa, iar noi trebuie sa exploram dincolo de ea. Draga în ce sens? Draga într-un mod amical, sau unul romantic? Draga, adica nu pot trai fara de tine, sau doar draga, adica esti o persoana placuta? De ce a ales cuvântul draga? De ce tocmai acum? Contextul sa aiba vreo relevanta? Acestea sunt doar câteva dintre nelamuririle care ne zboara prin minte, doar de la o simpla afirmatie.
E drept, când nu mai avem nimic altceva, noua ne ramân cuvintele. Dar, asemenea unui copil mic, acestea uneori ne tin treji toata noaptea. Ne striga, ne chinuie si nu ne dau pace pâna când nu ne trezim din pat, aprindem lumina si începem sa le asternem pe o foaie de hârtie. Nu e un mit cu inspiratia din miez de noapte. Nu e un mit deloc. De cele mai multe ori vine în momentele cel mai putin potrivite.
Iata cum, dintr-o simpla conversatie ni se da motiv de gândire cel putin câteva zile în plus, sensul si semnificatia cuvintelor ne macina si scrisul în mijlocul noptii devine o traditie. În pofida acestor lucruri, înca mai consider ca e unul din cele mai frumoase daruri pe care le-as fi putut primi de la Dumnezeu.
