„Marturisirile unui „criminal politic“, de Vladimir Dumitrescu, la Editura Babel din Bacau



Editura Babel, din Bacau, a scos zilele acestea, de la tipar, lucrarea „Marturisirile unui „criminal politic“, scrisa de Vladimir Marturisirile unui „criminal politic“,  (1)Dumitrescu (1902-1991). Cartea contine valoroase marturii ale epocii in care s-a format Vladimir Dumitrescu. Perioada interbelica a fost traita de autor, cunoscut pentru exceptionalele descoperiri arheologice (este unul din fondatorii arheologei moderne romanesti), in mijlocul miscarii de renastere nationala. Tanarul Dumitrescu s-a intersectat cu Miscarea Legionara, inca in formare, la inceputul anilor 20. Apoi,  dupa 1935 a intrat activ in randul legionarilor, unde a ocupat si pozitia de sef de cuib. Aflat in mijlocul celor mai importanti intelectuali ai vremii, la Universitate dar si in cadrul unor intalniri studentesti, descopera, inca de la inceput, motivele antisemitismului (problema evreiasca) din Romania. Evreii, mai ales cei intrati pe teritoriul tarii recent (la sfarsitul secolului al 19-lea)  erau vazuti de o parte dintre intelectuali ca un pericol la adresa suveranitatii si integritatii Romaniei. Si nu din motive rasiale, ci mai degraba din pricina unor optiuni ale unor evrei de atunci,(prea noi pe teritoriile romanesti, pentru a-i iubi pe bastinasi) simpatizanti ai comunismului si ai vecinilor din URSS sau Ungaria. Vladimir Dumitrescu povesteste, pe alocuri cu lux de amanunte, momentele in care i-a cunoscut, la prelegerile universitare sau in alte ocazii, pe Nicolae Iorga, Nae Ionescu, CC Giurascu, Victor Papacostea, Corneliu Zelea Codreanu, s.a. Cartea a fost scrisa spre finalul celui de-al Doilea Razboi Mondial, in anii 1944-1945, cand rezultatele finale, dupa actul de la 23 August, erau deja previzibile!

„Marturisirile unui „criminal politic“ a fost scoasa la Editura Babel din Bacau, cu sprijinul Fundatiei „Profesor George Manu“, din Bucuresti. Nota asupra editiei este semnata de Radu Alexandru Dragoman, specialist in cadrul Institutului de Arheologie „Vasile Parvan“ al Academiei Romane. „Fapt extrem de rar intalnit in arheologia din Romania, Vladimir Dumitrescu a scris, pe lamnga textele arheologice propriu-zise si lucrari de Marturisirile unui „criminal politic“,  (2)memorialistica. Prima dintre acestea, referitoare la activitatea sa in cadrul MNA, pana in anul 1956, a fost predata spre publicare inainte de caderea regimului comunist in 1989, motiv pentru care, la indicatia editurii, a fost nevoit sa o cenzureze, in cele din urma fiind tiparita postum. Cea de-a doua lucrare, aparuta tot postum, Vladimir Dumitrescu a dedicat-o perioadei petrecute in inchisorile comuniste (22 iulie 1952-28 mai 1955), din pricina, consemnata explicit, activitatii desfasurate la mijlocul anilor 1930, pana la finalul celui de-al Doilea Razboi Mondial, ca membru al Miscarii Legionare. Vladimir Dumitrescu a facut parte din conducerea Legiunii, avand functia de sef de cuib si gradul de comandant legionar. Nepublicate au ramas cateva poezii scrise in inchisorile de la Rahova (1954) si Jilava (1955), pe care le-am inclus acum la sfarsitul volumului. Textul de fata vine sa completeze seria lucrarilor memorialistice alcatuite de Vladimir Dumitrescu, avand ca subiect central politica sa legionara“, afirma Radu Alexandru Dragoman.

 

Prefata este semnata de Razvan Codrescu, si poate fi citita integral si pe site-ul http://www.rostonline.ro„Cum nici nu e de mirare pentru o miscare de renastere politica si morala nascuta în sînul studentimii nationaliste si încurajata de cîtiva ilustri profesori universitari ai epocii (în preliminarii, chiar de Nicolae Iorga si A. C. Cuza, apoi de Simion Mehedinti, Traian Braileanu si altii, ca sa nu mai vorbim de Nae Ionescu), Legiunea Arhanghelul Mihail [5] a avut în rîndurile sau în anturajul ei apropiat numeroase figuri intelectuale (alaturi de – sau suprapunîndu-se cu – cele aristocratice, preotesti si militare). Cum se întîmpla de regula cu intelectualii, pozitiile individuale au fost destul de diversificate, inclusiv în privinta factorului religios, ce pare astazi, alaturi de cel national, definitoriu pentru legionarism. Au existat în Legiune si intelectuali profund religiosi (de regula în duhul ortodox, ca liderii Codreanu si Mota, ca sa nu mai vorbim de numerosii preoti sau teologi aderenti la Legiune, fie ca membri, fie ca simpatizanti, de gen Ilie Imbrescu sau George Racoveanu, care au încercat sa si teoretizeze legatura dintre Biserica si Legiune [6]), si intelectuali care au avut cu Biserica o relatie mai degraba aproximativa (ca Mircea Eliade, Constantin Noica sau Vasile Marin însusi), si intelectuali heterodocsi notorii (de genul guénonistului Vasile Lovinescu, aliasGeticus, prin care se explica în buna masura – în tandem cu admiratia fata de Mircea Eliade – si fascinatia pentru fenomenul legionar românesc manifestata de eruditul cercetator italian Claudio Mutti [7], guénonist convertit la islamism si fascizant pe linia pagîna a lui Evola, mare admirator contemporan al Capitanului[8]), si – oricît ar parea de paradoxal – intelectuali aproape nedusi la biserica (daca nu ostili, în orice caz indiferenti fata de crestinismul institutionalizat, ca si de religie în general, ca Mihail Polihroniade sau Emil Cioran, desigur fiecare cu nota lui specifica, determinata de fire, aptitudini si preocupari [9]).

Amintindu-si de tineretea legionara – a sa si a unei parti însemnate a generatiei sale (de al carei “destin politic” pretindea ca începuse deja sa se îndoiasca înca de pe atunci) – si evocînd în context figura oarecum atipica a bunului sau prieten Mihail Polihroniade (1906-1939), Mircea Eliade (1907-1986) scria în cel de-al doilea volum al Memoriilor sale (redactate spre sfîrsitul vietii, nu fara insinuarea unei distante critice fata de… “pacatele tineretelor”) [10]:

“Dar Codreanu credea în necesitatea jertfei, socotea ca orice noua prigoana nu poate decît purifica si întari miscarea legionara; credea, de asemenea, în propriul lui destin si în protectia Arhanghelului Mihail.

În 1937-1938, tema cea mai populara printre legionari era moartea. Modelul exemplar îl constituise moartea lui Mota si Marin [11]. Cuvintele lui Mota – «cea mai puternica dinamita e propria ta cenusa» [12] – devenisera litera de Evanghelie. O buna parte din «activitatea legionara» consta în slujbe, parastase, posturi negre si rugaciuni. Si cea mai patetica ironie a acelei primaveri 1938 a fost ca nimicirea singurei miscari politice românesti care lua în serioscrestinismul si biserica a fost începuta sub obladuirea Patriarhului Miron. Nu stiu ce va fi gîndit Codreanu cînd a înteles ca în cîteva ceasuri va fi executat. […] Probabil ca Codreanu, ca si atîtia alti legionari, au murit convinsi ca jertfa lor va grabi victoria miscarii. Dar ma întreb daca unii din ei n-au vazut în moartea lor iminenta nu numaidecît o jertfa, ci consecinta fatala a unei catastrofale erori de tactica politica. Stiu doar ca Mihail Polihroniade, care se numara printre foarte rarii sefi preocupati de victoria politica, iar nu de mîntuirea sufletelor, i-a spus odata sotiei [13], în temnita de la Rîmnicu Sarat, dupa executarea lui Codreanu:

– Iata unde ne-au adus slujbele si parastasele!“

Un comentariu

  1. Daniel Focsa spune:

    O carte este publicata, nu „scoasa”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *