Scris de Eugen ZAINEA
In episodul de fata voi expune argumentele in favoarea ipotezei ca, in cazul recentelor evenimente din Turcia, ne-am aflat in fata unei lovituri de stat. Este drept, o lovitura de stat atipica, pe de o parte organizata si pregatita in pripa, intr-o maniera complet lipsita de profesionalismul pe care si un astfel de eveniment trebuie sa-l demonstreze, pe de alta, dorita, instigata si aflata in permanenta sub controlul unei puteri care a asteptat-o pentru a o folosi drept pretext pentru cea mai mare epurare a aparatului de stat din cate a cunoscut omenirea in ultimele decenii.
Inca de la inceput, trebuie sa precizez ca, in foarte framantata societate turca a momentului, premise foarte favorabile unui astfel de eveniment nu numai ca erau din belsug, dar ca, dupa represiunea salbatica si sistematica ce a urmat esuarii puciului (ceea ce dovedeste zdrobitor ca Erdogan si ai lui cel putin au anticipat o astfel de lovitura-opinia mea este ca au si instigat-o, antrenand intr-o aventura un numar de elemente din armata, pe care insa le-au avut in permanenta sub control) ele s-au inmultit.
http://static.independent.co.uk
In primul rand, avem de-a face cu un element (care nu trebuie neglijat) de ordin economic si social. Dupa o indelungata perioada de crestere economica consistenta care a generat si o prosperitate relativa (e o alta discutie modul inegal si inechitabil in care aceasat prosperitate s-a repartizat in societate…), economia turca incepuse, deja, in ultimii ani, sa dea semne de impiedicare. Ele au fost agravate in aceasta perioada de aventurismul implicarii Turciei ca unul din vectorii principali in actiunea instigata si initiata de Statele Unite de rasturnare de la putere a lui Hafez Assad in Siria, care a provocat conflicul de mare amploare care zdruncina si sfasie Siria. In aceasta actiune, gesturile de politica internationala ale Turciei au devenit tot mai haotice, mai ilogice, mai periculoase si mai generatoare de efecte negative pentru Turcia insasi. Peste acest element, a intervenit unul care a dat Turciei si economiei ei o lovitura catastrofala: decizia nebuneasca (ramane sa vedem in perioada urmatoare cui ii va fi aruncata in carca de Erdogan in contextul tulbure actual, din care el incearca sa iasa cu o fata cat mai curata) de doborare in spatial aerian al Siriei a unui avion de lupta Suhoi 24 al grupului fortelor aeriene ale Federatiei Ruse care a intervenit in Siria la cerera de ajutor a guvernului legitim al tarii. Actul de agresiune, agravat de uciderea de catre un membru al fortelor teroriste turcomane sprijinite de Turcia in nordul Siriei a unuia dintre cei doi piloti ai aparatului, catapultati, si de distrugerea de catre aceleasi forte a unui elicopter al fortelor ruse trimis in misiune urgenta de salvare, gesturi definite de presedintele Putin drept “o lovitura de cutit pe la spate” a condus la masuri foarte dure de raspuns din partea Rusiei (sanctiuni economice care au provocat deja Turciei pagube de multe miliarde de dolari). Acest element a accentuat nemultumirile ample provocate in tara de regresul economic si de agravarea situatiei interne din punct de vedere social.
Peste aceasta imagine, nu tocmai de liniste, s-a suprapus decizia lui Erdogan de escaladare a conflictului cu minoritatea kurda din sudul tarii si cu kurzii din nordul Siriei (si cu puternicele forte militare ale acestora, YPG, aliate ale americanilor si, alaturi de armata siriana si aliatii ei, principala forta antiterorista reala din regiune), declarate organizatii teroriste. Atacurile armatei turce asupra zonelor ocupare de kurzi atat in Turcia (unde se pretinde ca sunt vizate tabere ale Partidului Muncitorilor din Kurdistan-PKK-, dar in realitate sunt lovite nediscriminatoriu sate si orase si, implicit, populatia civila nevinovata, dar si in Kurdistanul sirian au dus nu doar la ruperea armistitiului care dura de ani buni intre statul turc si PKK si la un adevarat razboi antikurd cu mii de morti si zeci de mii de raniti in randul populatiei civile, dar si la proteste ale unei parti a populatiei turce impotriva acestor actiuni violente.
Nu trebuie neglijate, in acest context, doua elemente in directa legatura cu armata turca. Primul ar fi constientizarea de catre aceasta a faptului ca atacurile militare asupra populatiei civile din zonele locuite de kurzi sunt acte barbare, care pot fi definite drept crime de razboi (nedeclarat…) si impotriva umanitatii (sau chiar genocid), care ar putea antrena intr-un viitor nu foarte indepartat aducerea unor militari turci in fata unor instante internationale care sa- i condamne pentru ele, perspectiva nu tocmai placuta si incurajatoare pentru niste militari care si asa nu pareau a manifesta un entuziasm aparte fata de astfel de preocupari impuse de conducerea erdoganiana armatei turce. Constient el insusi de aceasta, Erdogan a incercat sa aduca, in aceasta directie, liniste in tabara militara, prin promovarea recenta a unei legi care sa-i exonereze pe militari de eventuale acuzatii legate de comportamentul unitatilor militare in zonele in care ele sunt silite de conducerea politica sa intervina impotriva populatiei civile. Al doilea element este legat de faptul ca armata in marea ei parte nu era incantata de idea antrenarii ei si a tarii, din cauza irationalitatii lui Erdogan si a grupului din jurul lui, intr-un conflict deschis cu armata rusa, eventual conflict cu un final previzibil-decimarea armatei turce si distrugerea infrastructurii militare a tarii, mai ales ca, in urma deteriorarii grave a relatiilor bilaterale dintre cele doua tari ca urmare a doborarii avionului rus, conducerea militara rusa a dat de inteles ca, in eventualitatea in care provocarile turce ar duce la un conflict, Federatia Rusa ar putea utiliza impotriva Turciei inclusive armament nuclear. Perspectiva agravata de faptul ca si Statele Unite si aliatii europeni din NATO au precizat Turciei ca nu se vor lasa antrenati intr-un razboi cu Rusia provocat de aventurismul lui Erdogan si ca, intr-o asemenea eventualitate, Turcia nu va putea invoca celebrul articol 5 din Tratatul fondator al NATO, privind apararea colectiva.
http://russia-insider.com/
Tensiunile intre Erdogan si armata par sa fi escaladat in ultimul an (in ciuda valurilor succesive de epurari in randul conducerii armatei turce in cei 13 ani de putere erdoganiana), atat ca urmare a nesustinerii de catre armata (si de o parte a conducerii politice-dovada declaratia lui Ahmet Davutoglu, facuta pe cand inca mai era prim ministru si reconfirmata dupa demisia sa, ca nu el a dat ordinal doborarii avionului rus!) a atitudinii din ce mai agresive a lui Erdogan la adresa Rusiei, cat si legata de faptul ca, la tentativele lui Erdogan de a ordona o invazie a nordului Siriei de catre trupe turcesti, dublata eventual de o incercare de impunere de catre Turcia a unei zone de interdictie a zborurilor-“No Fly Zone- in nordul Siriei, ceea ce ar fi provocat o infruntare directa si de mare amploare cu grupul aerian rus de la Hmeimmim, armata turca pare sa fi opus un refuz ferm. Aceasta ar putea fi, in parte, si explicatia represiunii de mari dimensiuni impotriva militarilor in urma puciului care, evident a avut o foarte mica amploare si sustinere reala in armata si a faptului ca rapiditatea cu care s-a executat aceasta represiune dovedeste ca lista cu victimele militare (inclusiv peste o suta de generali ai amirali) era deja de mult pregatita.
Legat de starea de spirit din armata, care intretine de foarte multa vreme atmosfera de nemultumire si chiar revolta in randurile acesteia, mai trebuie comentat un aspect, care, in opinia mea, explica si suspectele miscari facute fulgerator de Erdogan si clica lui impotriva magistratilor turci. Am vorbit de cele cateva epurari facute de Erdogan in cei 13 ani de “domnie”, care au dus la inlaturarea intemnitarea si condamnarea a sute de generali amirali si ofiteri superiori din armata turca. In conditiile in care era evident din start ca acuzatiile erau in cea mai mare parte false si fabricate si doar pretexte de “curatare” a armatei turce (termen in mod straniu folosit de insusi Erdogan in declaratiile sale post-puci) de elementele care nu erau suficient de fidele “cauzei” liderului suprem. Este cazul sa facem precizarea ca rolul de garant al democratiei, orientarii republicane si a laicitatii statului turc este conferit armatei turce de Constitutia. tarii. Constitutie pe care, esuand in celelalte tentative de a obtine puterea absoluta, Erdogan doreste sa o modifice (de aici si repetarea, dupa o “pregatire” corespunzatoare a terenului prin niste “atentate teroriste” care au mirosit din start si de la o posta a inscenari-“false flag attacks”-a alegerilor parlamentare care nu i-au conferit majoritatea necesara in acest scop) prin transformarea statului turc intr-un stat prezidential, cu toata puterea concentrata in mana sultanului-presedinte si cu un rol mai degraba decorativ al celorlalte instante statale.
Ei bine, nu trebuie omis ca sirul de rafuieli ale lui Erdogan cu armata, incepute inca din 2003 a dus la o serie de procese inscenate, ca urmare a carora, in 2012, peste 200 de militari de rang inalt (anterior arestati, invinuiti de tentative puciste si hartuiti) au fost condamnati la ani grei de temnita. Intre timp insa, devenise evident ca aproape in totalitate acuzatiile erau bazate pe falsuri grosolane, iar la rejudecarea proceselor, demarata in 2013 (an in care s-a produs “ruptura” intre Erdogan si Fethullah Gullen-cu largi influente in…justitie, pana atunci aliati de nadejde) a luat sfarsit la inceputul lui 2015 prin achitarea de catre justitie a invinuitilor! (1) N-ar fi deloc exclus ca ura lui Erdogan impotriva justitiei si pregatirea listelor cu cei circa 2.800 de procurori si judecatori maziliti fulgerator si arestati ca pretext al “puciului” esuat sa fi avut ca punct de plecare exact acest episod care il punea intr-o lumina foarte nefavorabila. Aceasta actiune “blitz” impotriva justitiei (25% dintre judecatorii turci au fost demisi si arestati!) are un rol multiplu: a inlaturat din magistratura procurorii si judecatorii care nu erau fideli absoluti ai “sultanului”, a deschis calea inlocuirii acestora cu yas-man-i erdoganieni si este menita sa dea un exemplu care sa-i puna pe ganduri pe magistratii inca neepurati, demonstrandu-le care este soarta celor care nu asculta orbeste de ordinele “de la centru”. (Mai ales ca, asa cum aminteam in primul episod, procurorii si judecatorii turci avusesera in ultimii ani, alaturi de politia si jandarmeria turca, epurate si ele sangeros in ultimele zile de vreo 10.000 de cadre, comportari care demonstrau ca sunt hotarati sa nu inchida ochii in fata dovezilor evidente ca serviciile secrete turce se aflau in spatele traficului de armament si munitie-inclusiv arme chimice!-avand drept beneficiari teroristii ISIS din Siria si Irak, la fluxul de noi recruti care, sub conducerea acelorasi servicii erau infiltrati aproape zilnic in cele doua state vecine si la traficul de mare amploare de titei si produse petroliere furate din Siria si Irak, din zonele ocupate de ISIS catre Turcia, unde erau traficate pe pietele internationale de fiul dictatorului turc). In sfarsit-si in legatura directa cu observatia precedenta, brutalitatea incredibila a represiunii impotriva magistraturii isi are, cu siguranta, explicatia si in faptul ca justitia turca a deschis, de-a lungul ultimilor 13 ani, o serie intreaga de dosare de anchetare a faptelor de coruptie de care erau banuiti Erdogan, familia lui si clica conducatoare din stat, actiuni care au fost sugrumate rapid, in fiecare caz in parte. Dar pe care Erdogan si partizanii lui nu le-au uitat si nu le-au iertat, dupa cum se poate constata din actiunea de reprimare din aceste zile…
Acestea sunt numai cateva elemente care incearca sa prezint o fotografie cat mai fidela a nivelului de ostilitate, pe deplin justificata fata de derapajele nedemocratice, al unor institutii fundamentale intr-un stat de drept (in cazul Turciei si al armatei fiind vorba de un rol conferit in mod explicit de Constitutie) si sa explice traseul tot mai evident de coliziune intre aceste institutii si tendintele din ce in ce mai autoritare ale lui Erdogan.
In plus, mi se pare foarte important sa reamintesc, in contextul situatiei explozive aparute in Turcia in zilele precedente un element pe care l-am semnalat in ampla analiza “Europa unita-ultimul bal” (2) Ma refer la decizia administratiei americane de la sfarsitul lunii martie a acestui an, de a ordona retragerea familiilor diplomatilor americani si ale personalului militar american din Turcia, preluata si comentata pe larg de presa corporatista americana (3,4,5), dar si in cea mondiala. La vremea respectiva, decizia a fost justificata (mai mult de ochii lumii, in opinia mea) prin…pericolul terorist existent in zona, datorita ISIS. Aceasta evaluare a mea se sprijinea la data publicarii episodului citat din analiza (inceputul lunii aprilie) si se confirma cu prisosinta acum prin doua elemente: unul existent la acea data, evidentiat si el si comentat de mine in episodul citat din analiza mea din aprilie, care facea referire la o foarte ciudata declaratie a presedintelui Obama la un summit international de la Washington privind terorismul (6) si unul legat de recentul puci esuat din Turcia.
Mi se pare la acest moment foarte important (si lamuritor pentru unele aspecte ciudate si declaratii legate de recentul puci) sa citez cele afirmate de mine la inceputul lui aprilie in episodul citat din analiza mentionata. Scriam atunci, referitor la bizara declaratie a presedintelui Obama:
”Acesta a declarat ca <<daca teroristii obtin arme nucleare, ei vor schimba lumea>>. Incercand sa intelegem ce a vrut, de fapt, Obama sa spuna prin aceasta, (interpretand declaratia sa si prin prisma deciziei sale la care ne-am referit anterior) (nota mea, acum-e vorba de decizia de retragere a familiilor personalului american din Turcia), nu putem concluziona decat ca, de fapt, nu atat la posibilitatea obtinerii de arme nucleare de catre teroristi se referea presedintele american. Ci la cu totul altceva.
Recent a avut loc la Washington o reuniune internationala consacrata masurilor necesare pentru combaterea terorsmului nuclear, la care au luat parte un mare numar de sefi de state si guverne. Inclusiv Erdogan. (acesta si anturajul lui au facut tot posibilul pentru a forta o intrevedere oficiala la Casa Alba, cu presedintele Obama, care a refuzat orice contact oficial direct cu dubiosul si din ce in ce mai compromisul omolog turc, singura concesie facuta de Obama fiind o prezenta protocolara, dealtfel obligatorie, fiindca o astfel de intalnire scurta a avut loc cu toti sefii de state sau guverne prezenti la acea consfatuire la care Statele Unite au fost gazd-remarcata ca foarte rece-a presedintelul Obama alaturi de Erdogan, cu care s-a realizat si fotografia oficiala, fotografie realizata cu toti sefii de delegatii de la reuniunea de la Washington).
Or, se pare ca adevaratul scop al consfatuirii de la Washington nu a fost atat si in principal temerea ca arme nucleare sa nu incapa pe mainile teroristilor, cat punerea la punct a unui complex de masuri prin care state care oficial nu sunt detinatoare de arme nucleare, dar despre care se stie sigur ca au intrat in posesia unor astfel de arme prin cercetari proprii si cooperare internationala sau prin tranzactii comerciale cu state posesoare sau prin alte mecanisme, la care ne vom referi in continuare (Israel, Arabia Saudita, Turcia si destul de multe altele) sa nu le mai poata folosi in viitor si sa fie puse in situatia de a nu le mai putea pune la dispozitia unor organizatii teroriste, asa cum, din pacate, s-a intamplat de multe ori in ultimele decenii.”
Este cazul sa detaliez acum suspiciunile mele de la acea data, care au dus la comentariul citat. Majoritatea covarsitoare a personalului american din Turcia nu este personal diplomatic, ci militar. Este vorba de circa 3.000 de militari americani. Care sunt stationati in principal in sectiunea americana a bazei turcesti si NATO de la…INCIRLIK! Mai trebuie sa fac precizarea suplimentara (care figureaza in multe articole si comentarii ale mele, inclusiv in analiza din care am citat anterior, ca baza de la Incirlik este una din cele sase baze NATO din cinci state europene (Turcia, Germania-cu doua baze-, Italia, Belgia, Olanda), tari oficial neposesoare de arme nucleare, la care Statele Unite au amplasate si depozitate de zeci de ani, inca din perioada Razboiului Rece, un numar de 184 de bombe nucleare (mai exact bombe cu hidrogen) de mari dimensiuni, de tipul B-61. Pe care ele au decis recent sa le modernizeze, transformandu-le intr-o varianta mai adaptata doctrinelor strategice moderne, B-61 M. Primele exemplare modificate au fost deja desfasurate la baza militara de la Ramstein, in Germania. Un numar de 84 de bombe B-61 sunt stationate la baza de la Incirlik! Ele sunt niste bombe programabile, potrivit scopului in care ar urma sa fie utilizate. Programarea este de asa natura incat poate modifica, potrivit specialistilor americani, randamentul si forta bombei de la 0,3 kilotone si pana la 170 de kilotone (puterea bombelor de la Hiroshima si Nagasaki a fost de 15 kilotone). (7) (Kilotona este o unitate care echivaleaza puterea exploziva a unei bombe nucleare cu cea a unor bombe clasice, bazate pe utilizarea trinitrotoluenului-TNT, popular cunoscut si ca ”trotil”-ca agent exploziv. Kilotona inseamna o putere exploziva ecivalenta cu cea care ar fi dezvoltata de explozia unei bombe clasice echipata cu o tona de trinitrotoluen).
Am avut, la data scrierii episodului citat, suspiciunea, in mare parte confirmata de recentul puci, ca atat afirmatia stranie a dlui Obama la summit-ul de la Washington cat si decizia de retragere a familiilor personalului american din Turcia sunt legate nu de probabilitatea obtinerii de catre teroristi a armelor nucleare (oricum, exista indicii foarte solide si concludent documentate, citate si in epidodul amintit din analiza mea <<8, 9>> ca, oricum, arme nucleare tactice de dimensiuni si randamente mici au fost oricum utilizate in atentate teroriste celebre-Oklahoma SUA, Bali Indonezia, 11 septembrie 2001). Scriam in episodul citat si consider ca este extrem de concludent in acest moment sa reiau:
”Trebuie spus ca, la ora actuala, exista o conceptie total diferita de cea din urma cu cateva decenii privind utilizarea armelor nucleare in campul de operatiuni. Nu se mai merge pe ideea utilizarii de arme nucleare de tipul celor construite in primele decenii dupa al doilea razboi mondial. Care erau voluminoase, greu de transportat, necesitand mijloace speciale si costisitoare, nu foarte usor manevrabile, care aveau, in comparatie cu volumul si cantitatea de material nuclear-considerabile-randamente scazute si marele dezavantaj al unei emisii uriase de radiatii, care contaminau pentru multa vreme zona atacata cu astfel de arme.
In prezent, statele posesoare s-au orientat catre transformarea fostelor arme nucleare in dispozitive mult mai mici, folosind cantitati mai reduse de material nuclear, cu tehnologii care sa permita obtinerea unor randamente inalte si cu emisie mult diminuata de radiatii. Sunt realizate astfel bombe nucleare (sau chiar termonucleare) miniatura, bombe tactice, care au dimensiuni mici, sunt lesne transportabile (la nevoie si lesne de mascat), cu emisie mica de flux de radiatii (inclusiv bombe cu neutroni, care sa distruga personalul, fara a afecta cladirile din zona atacata).
Astfel de conceptii si tehnologia aferenta de transformare a fostelor incarcaturi nucleare dezafectate ca urmare a tratatelor de reducere a armamentelor nucleare incheiate in perioada Razboiului Rece au dezvoltat Statele Unite si Rusia, cu siguranta si alte puteri nucleare oficiale, dar, exista, din pacate, informatii ca tehnologia respectiva de convertire a fostelor incarcaturi de pe armamentul nuclear scos din uz prin tratate a ajuns si in posesia unor state (oficial…) nenucleare, dar despre care se stie, de acum, ca detin astfel de arme (Israel, probabil si Arabia Saudita). Exista foarte multe informatii (Veterans Today a publicat repetat materiale pe acest subiect) ca, in timpul mandatului presedintelui George W. Bush (jr.), a fost transmisa tehnologia de transformare a fostelor incarcaturi ale vechilor arme nucleare care trebuiau dezafectate in arme nucleare tactice miniaturale catre Israel, in cursul unei festivitati organizata de ambasada Israel-ului la Washington, fiind dat si numele persoanei (americane) care a inmanat aceasta documentatie. Grav este ca in astfel de articole, se face si precizarea ca o cantitate impresionanta (de ordinul sutelor) de incarcaturi nucleare de pe foste ogive care echipau arme nucleare prevazute in tratatele de reducere, care erau stocate intr-o baza speciala a armatei americane pentru a fi refolosite, eventual in scopuri energetice sau de cercetare stiintifica si medicala sau pentru neutralizare…au disparut! Intrand in posesia statului Israel. Care, cum spuneam a primit clandestin si tehnologia de reprocesare!”
Exista indicii ca, in urma unei colaborari ciudate intre Israel si Arabia Saudita, Israel a transmis monarhiei saudite tehnologia de reprocesare. Ca si tehnologia de transformare a avioanelor americane de tip F-16 care nu au aceasta facilitate-cum e cazul avioanelor livrate Arabiei Saudite si Turciei-de a putea transporta si lansa si incarcaturi nucleare. Deci inclusiv B-61! Ce este la fel de straniu este ca, la o initiativa comuna a Turciei si…Arabiei Saudite de a lansa atacuri aeriene impotriva Siriei (dar sub coordonarea Statelor Unite), Arabia Saudita s-a si grabit sa trimita in acest scop, la baza de la…Incirlik un numar de patru aparate saudite…F-16. Posibil (greu de stiut cu certitudine) modificate cu ajutorul Israel-ului pentru…lansarea de bombe nucleare. Cert este ca Statele Unite nu si-au insusit initiativa saudito-turca. Aparatele saudite de la Incirlik nu au fost angrenate in actiunile coalitiei americane anti-ISIS, in care atacurile aeriene pornesc tocmai de la Incirlik. Dar nici nu sunt informatii ca ele ar fi fost retrase…
Sa se fi gandit, oare, dl Obama, in bizara sa declaratie de la summit-ul de la Washington la o posibilitate ca Turcia si Arabia Saudita, avand la dispozitie la Incirlik si aparatele saudite F-16 modificate pentru a transporta si lansa bombe nucleare si, poate, acces ocult la dispozitivele de securizare ale celor 84 de bombe B-61 stocate la Incirlik, la posibilitatea unei actiuni nebunesti a fundamentalistilor islamici aflati la ordinele celor doua puteri islamice sunnite?
Conexiunea cu puciul tine de faptul ca Turcia afirma ca baza de la Incirlik a fost folosita de pucisti. Ceea ce ar justifica si arestarea comandantului turc al bazei, generalul Bekir Ercan Van, impreuna cu alti noua ofiteri din conducerea partii turce a bazei. Declaratiile americane sunt destul de ambigui si neconvingatoare. Ei afirma ca la puci ar fi putut, eventual, participa doar partea turca a bazei. Dar, de aici, se nasc o serie de intrebari:
– care a fost ratiunea reala a deciziei de la sfarsitul lui martie a administratiei americane de retragere a familiilor personalului american din Turcia (marea majoritate, cum spuneam, familii de militari de la Incirlik)?
– cum la acea data si la inceputul lui aprilie, relatiile americano-turce erau deja tensionate si reci (dovada atitudinea glaciala a lui Obama fata de Erdogan la summit-ul de la Washington), datorita atitudinii complet diferite fata de kurzii din nordul Siriei si aripa lor militara, YPG (aliati si protejati ai Statelor Unite in actiunile anti-ISIS, dar declarati teroristi de Erdogan), decizia de retragere a familiilor americane va fi fost luata oare de teama ca imprevizibilul lider turc ar putea, pentru a forta mana Statelor Unite, sa foloseasca aceste familii drept ostatice? Sau Statele Unite (avand in vedere si afirmatii ale multor comentatori ai puciului esuat din noaptea de 15/16 iulie ca el ar fi avut in spate SUA sau o factiune a CIA, dar si acuzatiile voalate ale lui Yildirim si Erdogan ca Statele Unite cel putin au avut cunostinta despre puci) stiau ceva despre o asemenea evolutie in Turcia in viitor si si-au luat din timp masuri de prevedere?
Ceea ce este foarte ciudat si da nastere la foarte multe semne de intrebare si preocupari este ca, dupa esuarea puciului, la ordinul autoritatilor turce, baza de la Incirlik a fost izolata. Alimentarea din exterior cu energie electica a fost intrerupta, iar partea americana a bazei a fost nevoita sa recurga la propriile generatoare de energie electrica. Accesul in sau din baza a fsot interzis, spatiul aerian turc inchis si avioanelor americane si ale coalitiei anti-ISIS care decoleaza de la Incirlik le-a fost temporat interzis zborul. Ulterior, si ca urmare a mai multor convorbiri telefonice intre secretarul de stat american John Kerry si ministrul turc de externe Cavusoglu, zborurile au fost reluate. Dar alimentarea din exterior cu energie electrica a bazei continua sa fie intrerupta.
Problemele pentru seful statului turc au inceput sa se multiplice si agraveze in anii din urma dupa cresterea ambitiilor sale regionale si chiar globale, care, pe de o parte, au dus la disparitia principiului “zero conflicte cu vecinii” si inlocuirea lui cu o stare conflictuala crescanda cu mare parte din acestia, pe de alta l-au indemnat la initiative si uneltiri (care il au in spate pe sultanul in devenire-vezi valurile de refugiati pe care le creaza si impinge deliberat spre Europa-in care sunt strecurati deliberat inclusiv teroristi, dupa cum sugera intr-o discutie, la care am facut referire anterior, a regelui Abdullah al Iordaniei cu oficiali americani si potrivit unei foarte recente si socante recunoasteri a doamnei Merkel, ca sa o poata santaja si stoarce de privilegii, dar nu e singurul exemplu care poate fi dat in acest sens), ceea a dus la iritarea altor actori de pe scena internationala, inclusiv a unora de importanta cruciala (Rusia, Statele Unite, Israel, cateva state europene dintre cele asaltate de “recrutii” lui Erdogan). Trebuie inteles ca fiecare dintre cei implicati (mai mult fara voie si intentie) in inevitabile neintelegeri si dispute cu Turcia si din ce in ce mai imprevizibilul ei lider beneficiaza in Turcia de partizani, agenti de influenta si retele de agenti adevarati (inclusiv in armata, serviciile secrete, magistratura, politie si jandarmerie, partidele politice) si, nu mai putin important, de interese si implicari economice majore. Ceea ce a ajuns sa puna Turcia intr-o situatie conflictuala cu toate directiile spectrului politic, diplomatic si militar international atat de evidenta si, previzibil, fara iesire, incat, de la o vreme, pana si Erdogan a devenit constient de ea. Si a inteles ca si-a deteriorat grav relatiile cu mai toata lumea (incluzand aici Statele Unite, Federatia Rusa, Israel si Uniunea Europeana), pozitionand Turcia si pe el insusi intr-o situatie imposibila.
A sosit acum momentul sa intram si mai in profunzimea analizei cadrului general, de politica interna turca si de geopolitica zonala, regionala si globala existent la momentul declansarii puciului si la identificarea posibilelor influente care ar fi putut duce (si de vazut pe cine ar fi putut duce…) catre initiativa organizarii unui puci militar. Si care pot da indicii si despre fortele internationale care ar fi putut fi dornice/interesate in inspirarea si sprijinirea unei lovituri militare de stat in Turcia.
Ma refeream anterior la deteriorarea grava a relatiilor Turciei cu mai toate statele si la faptul ca Erdogan a inteles ca trebuie sa opereze rapid niste schimbari. Ceea ce face ca, in ultimele saptamani, sa fi asistat la cateva miscari surprinzatoare ale liderului turc, schimbari care ar putea provoca modificari decisive ale actualului peisaj geopolitic mondial.
Dupa aproape opt luni de incapatanare dezastruoasa pentru economia turca (si nu numai pentru economie) cauzate de doborarea avionului rusesc, in care Turcia a ramas pe o pozitie pe cat de nejustificata si nesustenabila, pe atat de rigida, careia Rusia i-a raspuns cu o inflexibilitate pe masura, intreaga lume a fost surprinsa de gestul neasteptat al lui Erdogan de a trimite presedintelui Putin o scrisoare prin care cere oficial scuze pentru doborarea avionului. Daca imediat dupa aceasta, s-a facut de partea turca afirmatia ca acest gest nu va fi urmat de altele, precum acordarea despagubirilor care ar putea fi solicitate de partea rusa, s-a revenit si s-a confirmat ca orice solicitari in acest sens ale Rusiei vor fi (cum este si logic, dealtfel) satisfacute. Intre timp s-a comunicat ca s-a reluat ancheta in cazul teroristului turcoman vinovat de asasinarea pilotului rus, initial scos din cauza. Pentru ca, poate marea surpriza a momentului, sa fie anuntul ca cei doi piloti implicati in doborarea avionului Suhoi-24 (numai ca ei, militari fiind, au indeplinit niste ordine, neindeplinirea putand sa-i duca in fata curtii martial, adevaratii vinovati sunt in alta parte decat in armata…) au fost arestati datorita…implicarii lor in lovitura militara de la sfarsitul saptamanii precedente! Si cum, in urma scuzelor oficiale ale Turciei si, ca urmare, a ordinului dat de presedintele Putin guvernului rus de a anula toate masurile punitive luate impotriva Turciei, Putin si Erdogan ar urma sa se intalneasca in prima saptamana a lunii august la Moscova (aceasta parand a fi prima intalnire la nivel inalt pe care o va avea Erdogan dupa puci…), n-ar fi exclus ca sultanul sa se deplaseze la Moscova cu un cadou interesant pentru gazdele ruse: cei doi piloti turci si teroristul turcoman, predati partii ruse din proprie initiativa!
Trebuie facuta neaparat o remarca, ce mi se pare extrem de importanta. Cruciala! Decizia surprinzatoare a lui Erdogan de a cere oficial scuze Rusiei pentru gravul incident de la sfarsitul anului trecut a intervenit intr-un moment care si atunci era semnificativ, dar care ar putea, interpretata astazi, intr-un context complet nou si schimbat, poate radical, de puciul esuat, sa capete valente diplomatice decisive pentru geopolitica mondiala. Anume, inainte de summit-ul NATO de la Varsovia. Si cam in momentul in care initiativa aberanta a dlui Iohannis de a propune crearea unei flote NATO in Marea Neagra primea de la vecinii si aliatii bulgari, tocmai cu prilejul vizitei dumnealui la Sofia un raspuns negativ, extrem de dur si nu in cea mai…diplomatica maniera. Numai ca, in exact acelasi moment, un raspuns la fel de negativ venea si de la…Turcia!
Aceasta miscare, care putea, inca de la producerea ei, sa prefigureze reasezari dramatice in configuratia geopolitica, cu siguranta a constituit un soc pentru Statele Unite (si nu e vorba de scuzele in sine, ci de intreaga incarcatura politica si militara pe care o poate capata, mai ales in perioada urmatoare puciului). Brusc, scuzele presupun foarte previzibila inmormantare a flotei NATO la Marea Neagra (ce nu se mai poate justifica in conditiile in care singurul membru NATO riveran care ar mai sustine-o ar ramane Romania. In felul acesta, un element suplimentar foarte important de presiune NATO asupra Rusiei la Marea Neagra si, deloc de neglijat, un suport pentru agresivitatea neonazistilor care fac jocurile la Kiev si, pe cale de consecinta, un instrument aflat permanent la indemana, la nevoie, pentru provocari suplimentare va disparea, cel mai probabil, inca inainte de a se fi nascut. Este foarte greu de crezut ca, in aceste conditii, Statele Unite si ultraconservatorii care exercita mari presiuni asupra tuturor administratiilor americane ar mai putea gasi suport pentru o flota NATO intr-o mare in care ar fi o singura tara riverana membra care ar accepta-o, astfel incat ideea ar urma sa fie imbratisata de doua state vag asociate NATO. Georgia, care data fiind pozitia turca nu va risca o angajare. Ar mai ramane doar Ucraina. Cu sinistrul si compromisul fost presedinte georgian Mihail Saakasvili-stiti cine, mancatorul de cravate in direct la televiziune, la ore de maxima audienta!, ajuns guvernator la Marea Neagra. La Odesa! Si, a propos de surprinzatoarea, la acel moment, numire a sulfurosului “Misha” in postul de guvernator in Ucraina, am acum o vaga banuiala ca ea nu a fost o intamplare si ca, atunci cand s-a produs aceasta numire, Statele Unite cloceau deja propunerea…dlui Iohannis!)
Astfel, avem un prim element care ne permite sa facem pe baza lui o supozitie. Miscarea lui Erdogan, cu posibilitatea de a provoca un veritabil cutremur geopolitic nu a placut catusi de putin la Washington. Acest lucru, coroborat cu aspectele pe care am revenit si insistat in prezentul episod, decizia americana de retragere a familiilor personalului American din Turcia si foarte ciudata referire a dlui Obama la summit-ul de la Washington, ar putea fi interpretate foarte interesant. La sfarsitul lui martie, Statele Unite erau profound nemultumite de relatia cu Turcia. Care le impiedica jocul din Orientul Mijlociu. Si nu este exclus sa fi inceput sa se gandeasca inclusiv la optiunea de a folosi armata turca pentru a se descotorosi de Erdogan. Doua elemente ar fi putut duce la accelerarea procesului. Apropierea sfarsitului mandatelor lui Obama, care ar fi putut dori sa rezolve aceasta problema inainte de plecarea de la Casa Alba. Peste acest element s-a suprapus insa, complet neasteptat, decizia lui Erdogan de reconciliere cu Rusia, cu tot cortegiul ei de urmari declarate deja sau posibil de anticipat: reluarea proiectului Turkish-stream, trecerea, treptata, dar cel mai probabil brusca, a lui Erdogan, din tabara americana in cea ruso-chinezo-iraniana (si este foarte semnificativ ca, in ciuda adversitatii evidente de pana acum intre Turcia si Iran, initiate si intretinuta de Erdoganm Iran-ul a fost printre primele tari care au condamnat puciul turcesc si si-au declarat sprijinul pentru autoritatile turce!), mergand chiar pana la o posibila retragere a Turciei din NATO!) Referitor la aceasta ultima posibilitate, este foarte interesanta o declaratie oficiala americana foarte recenta, care afirma ca ori va continua sa fie democratie si stat de drept in Turcia, ori Turcia trebuie sa se retraga din NATO! Asta ar putea fi o incercare de a preveni penibilitatea momentului-si scandalul aferent-la un eventual anunt turcesc in acest sens, incercand sa “coafeze” o asemenea eventualitate ca pe o decizie nu a partii turce ci, de fapt, americana! Tot in aceasta cheie poate fi explicate si declaratia, altfel halucinanta si complet nediplomatica, spre a nu mai spune si ca extreme de riscanta a premierului turc Yildirim ca oricine ii ofera sprijin lui Fethullah Gulen (adica Statele Unite…) nu e prietenul Turciei si se poate considera in razboi cu Turcia!
In cazul in care lucrurile stau asa cum le-am interpretat anterior in noul context, o eventuala optiune americana existenta la inceputul anului de a-l inlatura pe Erdogan printr-un puci militar (ceea ce, in cazul Turciei, cu alte patru astfel de “intamplari” in ultimii 60 de ani putea trece aproape neobservat) ar fi putut deveni o urgenta zero in situatia nou creata de reconcilierea surpriza a lui Erdogan cu Rusia. Ceea ce ar fi putut crea la Washington (sau, poate, doar in Virginia, la Lengley, unde este sediul CIA…) o asemenea panica incat sa fi facut ca cineva din Statele Unite sa grabeasca o eventuala echipa de conspiratori care stiau ca se pot bizui, la nevoie, pe sprijin american, impingandu-i sa treaca la actiune in buna masura nepregatiti si cu…temele in mare parte nefacute. Ceea ce ar putea explica suita de gafe, altminteri inacceptabile, neverosimile, incredibile pe care le-au comis si care au dus la esecul lamentabil al puciului.
Sugeram ca ar putea exista doua variante in cazul ipotezei ca americanii ar putea fi inspiratorii puciului. Administratia americana sau CIA. Daca e sa discutam varianta americana, eu optez, cat se poate de ferm, pentru a atribui aceasta incercare nereusita CIA. Din mai multe motive:
– intr-un numar de articole si comentarii, reluam si dadeam credit unor informatii din site-uri de presa alternativa care sugerau ca exista o factiune CIA care are, in mod evident, o alta agenda decat cea oficiala a administratiei Obama. Factiune ce s-a bucurat de un sprijin, dar subtire, in cadrul corpului militar american. Care in marea lui majoritate, a fost opus (ca si o factiune, dar de data asta, minoritara din CIA si care nu si-a putut impune punctul de vedere) politicii agresive si nefericite a Statelor Unite din ultimii ani. Si am motive si pot sa-mi argumentez opinia prin esecurile grave ale conducerilor CIA din ultimii cel putin 15 ani, care au facut posibila tragedia de la 11 septembrie (care are cu totul alte cauze, alti autori si alte modalitati de infaptuire decat cele si cei expusi in Raportul oficial al Congresului, pe care de ani de zile nu-l mai sustin nici macar cei doi copresedinti ai comisiei de ancheta), angajarea americana in agresiunea din Irak, distrugerea Libiei, angajarea, din dorinta de a distruge si Siria, in actiunea de inarmare a teroristilor din aceasta tara cu armament din fostele depozite ale armatei libiene, printr-o operatie organizata si condusa direct de CIA, dar care a dus, intre altele, la uciderea la Benghazi, centrul de concentrare si expediere a armamentului, a ambasadorului american in Libia Stevens si a doi colaboratori. Ca un element spectaculos, pe care publicul romanesc nu-l va afla de la presa interna, e cazul sa amintesc ca episodul Benghazi ar fi putut deveni un adevarat dezastru pentru Statele Unite. Fiindca nu numai ca CIA nu luase masurile necesare de protectie iar firma-locala!-angajata pentru securitatea consulatului american din Benghazi si-a declinat capacitatea de aparare, dar cateva zeci de persoane care mai erau in incinta cladirii ar fi devenit cu totii victime sigure ale atacului terorist. Fiindca unitatile americane de interventie de urgenta din Spania si Italia au fost anuntate tarziu, iar la fata locului nu exista o forta mulitara atat de puternica si cu o capacitate de transport suficienta pentru a scoate personalul american din cladire si a-l transporta la aeroport. Ironia cruda-si trista!-face ca unica forta care putea interveni si care chiar a facut-o au fost…ramasitele loialistilor lui Ghadaffy, adica cei pe care americanii-avand-o la comanda operatiei Libia pe sinistra Hillary “Killary” Clinton-facusera tot ce le-a stat in putinta spre a-i extermina. Acesti loialisti au riscat enorm, ei fiind in apropiere de Benghazi in conditii de clandestinitate. Ei au intervenit cu o coloana de cateva zeci de vehicole puternic inarmate, care i-au scos in deplina siguranta din cladire pe americanii asediati, salvandu-le vietile si transportandu-i in siguranta la aeroport! (Asa se scrie istoria!) Si enumerarea monumentalelor gafe si esecuri ale CIA ar putea continua cu inca multe exemple;
– armata americana nu ar fi putut niciodata da dovada de un atat de cras neprofesionalism cum a fost demonstrat de modul jalnic in care a fost organizata si condusa “lovitura de stat” din Turcia (si ea a fost o lovitura de stat reala, ghilimelele referinduse doar la amatorismul ei penibil, care au redus-o la nivelul pentru care am si catalogat-o anterior in aceata analiza drept o lovitura de stat de opereta, sau un puci a la Stan si Bran sau a la maniere de Mister Bean! Chiar daca evolutia rapida si imprevizibila a evenimentelor a impus grabirea de catre americani a actiunii pucistilor, militarii americani nu ar fi dat niciodata acordul pentru declansarea unei operatiuni atat de clar nepregatita;
– semnalam anterior reactia iritata a secretarului de stat american John Kerry la afirmatiile lui Yildirim si ale lui Erdogan. El nu s-a putut stapani sa ridiculizeze modul complet neprofesional in care au actionat pucistii. Ceea ce ar putea fi un indiciu (chiar daca eu nu fac abstractie de celebra ipocrizie americana…) ca nu administratia americana a avut initiativa executiei in pripa si in conditii evidente de nepregatire si lejeritate a puciului.
Ramane insa, in mod evident, problema grava de geopolitica pe care o eventuala basculare a Turciei dintr-o tabara in alta o pune pentru Statele Unite.
Cu atat mai mult cu cat, in cazul in care o institutie americana a fost implicata in vreun fel in puciul esuat in Turcia, indiferent care ar fi fost aceea, un alt mare semn de intrebare se naste din afirmatiile autoritatilor turce, potrivit carora complotistii ar fi folosit, pentru a tine legatura intre ei, reteaua de comunicatii a NATO. Aici ar fi de facut doua observatii: ori afirmatiile sunt pure fabulatii (ceea ce ar explica esecul lamentabil al puciului, care inseamna inclusiv ca serviciul turc de informatii a avut sub control comunicarile dintre pucisti, care in realitate s-au realizat prin retele nesecurizate), ori intre pucisti au fost infiltrate persoane care au avut ele insele acces la retelele de comunicatii NATO.
O alta reconciliere spectaculoasa produsa aproape simultan cu cea cu Rusia (ceea ce ar putea sugera ca aceste gesturi nu au fost, totusi, intempestive si ca ele, ca si listele de epurari, au fost pregatite cu minutie cu mult inainte) o reprezinta accea din relatia, (multa vreme tensionata de episodul stropit din belsug cu sange de armata israeliana in incidentul atacarii in apele internationale a navei Mavi Marmara, care transporta provizii, incercand sa sparga blocada israeliana impusa fasiei Ghaza) cu Israel-ul. Un actor politic, diplomatic si militar foarte important nu doar in Orientul Mijlociu, ci chiar in plan global. Gest care capata si mai ample semnificatii, data fiind increngatura de relatii (transparente sau oculte) ale statului israelian cu multi actori din zona sau mai din departare.
Paradoxul (pentru multi analisti grabiti) este ca aceasta reconciliere ar fi putut sa provoace cele mai mari nemultumiri…tot la Washington! Fiindca relatia dintre Israel si mai ales premierul Bibi Netanyahu si Statele Unite a fost in permanenta extrem de tensionata, adesea ajungand la punctul de explozie, in timpul celor doua mandate prezidentiale ale dlui Obama. Antipatia dintre cele doua personaje fiind notorie… Ceea ce ar duce cu gandul ca aceasta iritare pentru o reapropiere nu tocmai benefica Statelor Unite, mai ales in aceste momente cu o situatie extrem de complicata si rapid schimbatoare in zona Orientului Mijlociu ar fi putut agrava panica americana si duce la grabirea executarii unui puci care era inca departe de a fi pregatit corespunzator pentru a se finaliza cu succes…
Chiar daca poate parea o simpla speculatie, am motive sa ma intreb daca este o simpla intamplare faptul ca Erdogan pune initiativa organizarii si conducerii acestui puci in seama generalului (cu patru stele!) Akin Ozturk, fost pana la jumatatea lunii august a anului 2015 sef al statului major al fortelor aeriene turce (ceea ce ne apropie iar de…Incirlik!). Chiar daca stirile sunt confuze cu privire la declaratiile date anchetatorilor si justitiei de general, ceea ce pare explicabil (agentia Anadolu a prezentat fotografii, atat din profil, cat si din fata care arata o persoana vizibil socata-si nu numai psihic!-de contactul cu anchetatorii, el avand un foarte mare tampon de vata pe urechea dreapta si vizibile urme de lovituri si rani la gat…), fiind vehiculata initial stirea ca generalul a recunoscut in fata procurorilor ca a initiat si condus lovitura, pentru ca ulterior sa se spuna ca in fata unui tribunal el a negat orice implicare, dupa care a aparut o noua revenire si la aceasta stire, confirmand participarea si conducerea operatiunii, aparitia ca lider al puciului a generalului Ozturk pune pe ganduri, daca o punem in legatura cu…reconcilierea recenta cu Israel-ul. Pentru simplul motiv ca, in urma cu niste ani, Ozturk a fost atasatul militar pe langa ambasada turca in Israel! Cum se intampla ades in astfel de cazuri, nu este catusi de putin exclus ca el sa fi fost contactat si recrutat de MOSSAD. Devenind o sursa si o “conserva” MOSSAD in Turcia. De o valoare deosebita, data fiind asensiunea sa militara. Intrebarea este daca (in cazul ca acestei ipoteze i se poate acorda oarecare credit), in vremea relatiilor tensionate israelo-turce din perioada Mavi Marmara, israelienii nu vor fi incercat, profitand de aceasta relatie, sa provoace pregatirea unui puci, menit sa instaleze la conducerea Turciei persoane mai cooperante cu Israel-ul. In acest caz, in noile conditii create de foarte recenta reconciliere dintre cele doua tari, n-ar fi foarte deplasat sa ne intrebam daca nu cumva, in semn de bunavointa, cineva din partea israeliana sa fi “scapat”, ca din intamplare, catre anturajul lui Erdogan niste informatii. Si exact de aici sa provina faptul ca Erdogan si ai lui au stiut cu certitudine (si exista stiri care afirma ca unii chiar recunosc acest lucru) dinainte de pregatirea unui puci. Si avand si indicii privind capetenia, sa fi fost foarte usor sa ajunga, prin supraveghere discreta, la intreaga filiera si la anihilarea ei atat de rapida si eficienta in momentul declansarii pripite a operatiunii…
Mergand mai departe cu analiza peisajului geopolitic al lumii, asa cum se prezenta el in ultimele luni, trebuie sa spunem ca el se afla atunci (si in momentul de fata tendinta exista in continuare si e in curs de accelerare), in faza unor transformari fundamentale, care se succed intr-un ritm ametitor. Fac aceasta afirmatie fiindca intr-o lume globalizata in asemenea masura cum este cea in care traim, multe dintre evenimentele care se petrec intr-unul sau altul din colturile ei pot influenta semnificativ evolutiile mondiale.
Prima dintre directiile din care pot veni astfel de influente o reprezinta Statele Unite. Tara in care se petrec mutatii substantiale, de neconceput pana de curand si care sunt trecute cu vederea de presa corporatista. Numai ca ele exista. Si pot provoca, pe termen mediu si lung efecte nebanuite in plan global.
Campania preliminara pentru desemnarea candidatilor celor doua partide americane traditionale pentru alegerile prezidentiale din noiembrie a demonstrat ca efectele aplicarii de trei decenii a politicilor economice neoliberale, avand drept consecinta polarizarea rapida a averilor in societatea americana, accentuarea tot mai grava a inechitatilor, saracirea muncitorilor, subtierea cu tendinte chiar de disparitie a clasei de mijloc, politici care au si condus la teribila criza financiara si economica din anii 2006-2008, doar declarativ depasita, nesesizate si neremediate la timp, au provocat, pe tacute, clivaje substantiale in societate, lasand in urma adevarate fracturi, nu doar in plan demografic, geografic si al structurii sociale, dar chiar in elitele politice americane. Pentru prima data in istoria relativ recenta, am asistat la o campanie in care prim-planul a revenit la doi candidati din categoria “antisistem”. In cazul Partidului Republican, excentricul miliardar Donald Trump, despre care multi si multa vreme au crezut ca va fi doar o pata de culoare, a desfasurat o campanie atipica nu doar pentru Statele Unite, dar in special pentru ultraconservatorul partid pe care il reprezinta. Fiindca temele abordate de el si care, dupa cum s-a demonstrat prin succesul sau fulminant, culminand cu acordarea triumfala de catre Conventia partidului sau a nominalizarii, s-au bucurat de o audienta surprinzatoare la americanii de rand, au fost neasteptate si contrare multora dintre liniile caracteristice politicii interne si internationale a Statelor Unite in ultimele patru-cinci decenii, indiferent de zona politica din care au provenit presedintii si administratiile lor.
El a dat de inteles ca orientarea administratiilor precedente a fost gresita, ea indreptandu-se cu precadere spre exterior, neglijand problemele importanteale societatii americane si ale americanilor de rand. Astfel, a insistat cu deosebit succes pe teme cum ar fi:
– costurile imense pentru Statele Unite ale suportarii a 75% din bugetul NATO, sub pretextul responsabilitatilor globale ale Americii. Adeseori in cuvantarile de campanie, el a afirmat ca America este o tara prea saraca pentru a acoperi asa-zisele cheltuieli de securitate si aparare ale aliantei si ale partenerilor americanilor. Discursul lui a fost ca statele membre NATO trebuie sa plateasca pentru propria lor securitate si aparare, iar Statele Unite sa dirijeze sumele fabuloase economisite astfel catre problemele interne reale ale Statelor Unite;
– acest gen de discurs a fost foarte interesant si atractiv nu doar pentru americani, ci si pentru cetatenii tuturor statelor lumii, carora le da speranta ca o America sub conducerea lui Trump va fi mult mai preocupata de problemele ei interne si nu va mai interveni atat de frecvent si de brutal in treburile altor state;
– Trump a dat de inteles ca daca poporul american ii va da posibilitatea de a conduce urmatoarea administratie, vom vedea o America mai putin agresiva, cu tendinte imperiale mai temperate, care va cauta sa revina la o politica a intelegerii cu Rusia, benefica si pentru cele doua superputeri, dar si pentru intreaga omenire;
– surprinzator pentru un aspirant la presedintia Americii trufase (ne aducem aminte ca ne-am saturat de zecile discursuri ale dlui Obama si din campania dnei Clinton in care ni se vorbeste de “exceptonala America”, tara “fara de care nu se poate”-evident perfecta), Trump n-a ezitat sa spuna niste adevaruri dureroase, aratand ca este ingrijorat si ii este rusine pentru starea jalnica a infrastructurii americane (sosele, cai ferate), catre care trebuie sa se indrepte cu prioritate banii irositi fara rost in asa-zisul domeniu al securitatii;
– legat de prioritatile unei administratii Trump, el a spus ca prima lui preocupare o va constitui crearea de locuri de munca, el insistand pe efectul devastator pentru economia americana si pentru starea ei sociala actuala a delocalizarii industriale guvernata doar de goana dupa profit, care a dus la pierderea a zeci de miloane de locuri de munca bine platite in industia americana. Intr-una dintre cuvantarile sale (printre ultimele inaintea nominalizarii sale oficiale) (10), el a avut un mesaj care, cu certitudine, a ajuns la sufletele muncitorilor americani, cu atat mai mult cu cat dovedeste empatia de care un miliardar poate da dovada fata de cei care traiesc din munca, nu din capital (evident, ramane de vazut si de demonstrat cat de sincera si reala este aceasta empatie). Oricum, discursul la care ma refer a fost unul aproape socialist. Ceea ce l-a apropiat in mare masura de spectaculosul candidat democrat Bernie Sanders, declarat de decenii socialist intr-o America multa vreme ultrareactionara;.
Cel care s-a dovedit in tabara democrata cel mai periculos adversar al doamnei Clinton a fost socialistul Sanders. Numai formidabile manipulari ale establishment-ului democrat l-au privat de victoria pe care o merita, numai ca el a facut prin campania lui cea mai clara dovada a clivajelor si a fracturilor care s-au petrecut in societatea americana. Fiindca el, autodeclarat de zeci de ani socialist, a fost preferatul tineretului american! Un extrem de interesant articol recent (11) face trimiteri la ingrijoratoarea stare reala a societatii americane, care a si dus la clivajele si fracturile la care ma refeream, scoase in evidenta de un studiu care poate crea stupefactia celor (cei mai multi…) care nu sunt familiarizati cu evolutiile din ultimii 10 ani din societatea americana si din lume. Acest articol citeaza un studiu al celebrei Harvard University, potrivit caruia tineretul american este deziluzionat de capitalism (este vorba, evident, de capitalismul salbatic din ultimii 30 de ani, in care s-au nascut, au crescut si traiesc…). Potrivit studiului, 51% dintre tinerii americani intre 18 si 29 de ani sunt impotriva modelului capitalist, in vreme ce numai 42% il aproba. Si mai stupefiant pentru America (dar ceea ce explica succesul lui Sanders si al lui Trump!) este ca 33% dintre ei declara ca sunt adepti ai…socialismului!. Pe care nu-l cunosc decat prin propaganda desantata a presei corporatiste americane si internationale, de care par sa se fi saturat. Acelasi articol citeaza celebra casa de sondaje Gallup, care constata scaderea nivelului de satisfactie al americanilor fata de evolutiile din tara lor. Ei afirma ca ultimul an in care procentul celor satisfacuti a fost majoritar a fost 2004, dupa care a inceput declinul, astfel ca deja dupa 2007, acest procent a scazut sub 30%. Aceasta a dus la un decline paralel al sentimentului de patriotism. Si, dovada ca studiul Harvard are constatari corecte, categoria de varsta cu cel mai scazut nivel de patriotism este…cea a tinerilor intre 18 si 29 de ani!
Deloc intamplator, Trump a incercat o apropiere de Sanders, invitandu-i pe alegatorii acestuia sa i se alature, pentru a schimba fata Americii. Apel care pare sa nu fi ramas fara ecou, fiindca cel mai recent sondaj efectuat de o alta celebra casa specializata in sondaje telefonice si fata in fata, Rasmussen, (12) arata ca optiunile de vot au evoluat in favoarea lui Trump, pentru care ar vota acum 44% dintre americani, fata de numai 37% care ar opta pentru Clinton. Si, evident ca nu e o intamplare ca un alt sondaj Rasmussen (13) din aceleasi zile arata nu doar ca o majoritate a americanilor (54%) nu sunt de acord cu suspecta decizie a FBI de a nu o inculpa pe Clinton desi a gasit-o vinovata pentru utilizarea unui server privat pentru corespondenta sa electronica, in vreme ce doar 37% sunt de acord cu aceasta decizie.. Un alt sondaj Rasmussen (14) aratand ca, in ciuda declaratiei lui Sanders ca o sprijina pe Clinton, o proportie mult mai insemnata a alegatorilor democrati traditionali (16%) se declara dispusi sa voteze cu Trump fata de alegatorii traditionali republicani care declara ca sunt dispusi sa voteze cu Clinton (10%). Chiar daca, intre timp, distanta de optiuni de vot intre cei doi s-a mai micsorat, pentru a patra saptamana consecutiv, Trump se afla in frunte.
Toate cele subliniate mai sus arata ca lucrurile sunt in miscare pana si in societatea americana, cea mai imobila si mai usor de manipulat prin presa si televiziune.
Dar toate aceste cercetari sociologice facute in Statele Unite sunt confirmate la acara intregii societati capitaliste. Un foarte recent studiu al societatii de consultanta McKinsey (cunoscuta partizana a globalizarii si a politicilor neoliberale) (16) demonstreaza prin insusi titlul adoptat (“Ocuparea fortei de munca si crestere. Mai saraci decat parintii. O noua perspectiva asupra inegalitatii repartizarii veniturilor”!) faptul ca lucrurile in lumea capitalismului neoliberal salbatic evolueaza intr-o directie nefasta.
In aceeasi ordine de idei, nu mai pare surprinzator faptul ca la aceasta pleiada de studii care constata ca lumea se indreapta in mod evident intr-o directie gresita se adauga si unul intreprins de o echipa de cercetatori de la varful de lance al institutiilor mondiale care au impus lumii aceste politici ultraliberale distrugatoare, Fondul Monetar International! Intr-un foarte recentul studiu (17) (si el cu un titlu foarte sugestiv: “Globalisation oversold?, adica Globalizarea supralicitata?”!) se subliniaza aceleasi tendinte negative din economia mondiala.
In sfarsit, sa nu uitam de socul teribil pe care l-a constituit rezultatul referendum-ului britanic privind ramanerea in Uniunea Europeana sau parasirea ei. Un alt eveniment care, dincolo de consecintele sale economice pentru Marea Britanie si restul Uniunii Europene, va avea cu certitudine implicatii foarte serioase asupra peisajului geopolitic mondial. Fiindca trebuie spus deschis ca, de la intrarea (relativ tarzie…si la insistentele Statelor Unite) a Marii Britanii in Uniunea Europeana, Marea Britanie a fost instrumental prin care Statele Unite au influentat si au tinut sub controlul lor Uniunea Europeana si politica ei (nu numai politica economica…). Prin iesirea Marii Britanii din Uniunea Europeana, Statele Unite au suferit un esec de mari proportii. Nu doar ca pierd acest partizan fidel al politicii lor (ca sa nu mai spunem ca peisajul politic intern britanic s-ar putea schimba considerabil dupa alegeri, in cazul unui prim ministru laburist, Jeremy Corbyn, care declara deschis-avand vant in panze si in urma publicarii tocmai in acele zile fierbinti a masivului “Raport Chilcott”, care demonstreaza fara dubiu ilegalitatea razboiului din Irak din 2003-ca Marea Britanie trebuie sa-si reanalizeze relatia cu Statele Unite si a aiba o politica mai independenta), dar votul britanic intareste pozitia acelor state europene si acelor politicieni din acele state (Franta si, partial, Germania prin Franz Walter Steinmeier si Sigmar Gabriel) care doresc o reducere substantiala a influentei americane in Europa..
Nu este exclus ca acesta sa fie unul dintre motivele pentru care dl Obama incearca pe final de mandat sa-si modeleze politica mai degraba agresiva de pana acum. Astfel incat, dupa luni de zile in care a refuzat categoric propunerile lui Putin de colaborare si coordonare militara in lupta impotriva ISIS, recent a facut el presedintelui rus o astfel de propunere (17).
Aceasta oferta ar putea si ea sa dea unele indicii despre alte motive si interese pentru organizarea unui puci in Turcia. Corelat cu decizia recenta a lui Erdogan de reconciliere cu Rusia (venita, cum spuneam, in preajma summit-ului NATO de la Varsovia), care ar putea duce la repozitionarea Turciei fata de NATO. Cu atat mai mult cu cat, in urma acestui summit, Rusia nu numai ca nu s-a aratat intimidata de tonul agresiv al Comunicatului final, dar a demonstrat, printr-un interviu (18) acordat dupa summit revistei Der Spiegel de unul dintre consilierii pe probleme internationale ai lui Putin si ai Dumei de Stat, Seghei Karaganov, ca are o viziune extrem de clara asupra lumii de astazi si asupra starii actuale a Europei. Mi s-a parut definitoriu un schimb de replica din acest interviu. Der Spiegel ii spunea lui Karaganov ca, pe vremuri, Rusia voia sa faca parte din Europa. Era vorba de Europa lui Konrad Adenauer si Charles de Gaulle (Nota mea. Si acum, Rusia pledeaza pentru Europa. Dar pentru o Europa adevarata. Intreaga. Si nedominata de Statele Unite). Raspunsul lui Karaganov este extrem de semnificativ. Si, in opinia mea, exprima realitatea (dezvaluita, de fapt, si de un sondaj al casei americane PEW, realizat foarte recent in 10 state occidentale membre ale Uniunii Europene): “Majoritatea europenilor vor si ei exact acea Europa.” Si adauga (si sunt convins ca din cauza faptului ca Europa de astazi este la remorca americana…): “Pentru urmatoarele decenii, Europa nu va fi un model atractiv pentru noi.”
Dealtfel, faptul ca Rusia nu s-a aratat speriata de agresivitatea NATO aratata la Varsovia (care e posibil sa fi fost si un balon de incercare, pentru a testa atitudinea Moscovei…) a fost dovedit de reluarea discutiilor in cadrul Consiliului NATO-Rusia, cu reuniunile suspendate de aproape doi ani, care a avut loc imediat dupa summit-ul de la Varsovia, despre care chiar dl Stoltemberg declara, cu oarecare sinceritate ca “am discutat deschis si pe larg, dar nu ne-am inteles”.
Evolutiile la care ne-am referit pot duce si catre concluzia ca ele au determinat organizarea in graba a unui puci militar in Turcia. Dar exact de cine nu trebuia. De cine nu era indicat, pentru binele Turciei, al Europei si al lumii. Adica de forte care nu ar fi dus in niciun caz Turcia intr-o directie mai buna. In aceasta privinta, culmea este ca Erdogan ar putea avea dreptate. Adica puciul sa fi fost inspirat de Fethullah Gulen. Cu atat mai mult cu cat este de notorietate ca Gulen este controlat 100% de CIA. (De aici, reveniti la explicatiile anterioare, privind acea parte a institutiilor americane care ar fi putut inspira si sprijini pe pucisti…)
(Va urma)
1. https://www.project-syndicate.org/commentary/turkey-erdogan-political-trial-by-dani-rodrik-2015-04?referrer=/xvjjnr3bKW- articol de Dani Rodrik, profesor la International Political Economy de la Harvard University’s John F. Kennedy School of Government.
2. Zainea, Eugen, Europa unita-ultimul bal? (II), ziaruldegarda.ro
3. http://www.wsj.com/articles/families-of-u-s-diplomats-military-personnel-urged-to-leave-turkey-1459265552
4. http://www.usnews.com/news/world/articles/2016-03-29/us-orders-diplomatic-military-families-out-of-south-turkey
5. http://www.usatoday.com/story/news/world/2016/03/29/pentagon-pulling-military-families-out-turkey/82382704/
6. No End to Turkish Insanity, Veterans Today, (preluata si de New Eastern Outlook), April, 6,
2016.
7. http://www.newyorker.com/news/news-desk/the-h-bombs-in-turkey
8. http://www.cuttingedge.org/news/n1715.cfm
9. VT Nuclear Education: The Uranium Hybride Bomb, Veterans Today, September, 4, 2015
10. http://www.informationclearinghouse.info/article44992.htm
11. http://journal-neo.org/2016/07/13/survival-is-the-name-of-the-game-in-the-us-today/
12. http://www.rasmussenreports.com/public_conten
13.http://www.rasmussenreports.com/public_content/politics/general_politics/july_2016/most_disagree_with_decision_not_to_indict_clinton
14.http://www.rasmussenreports.com/public_content/politics/elections/election_2016/white_house_watch
15. http://www.mckinsey.com/global-themes/employment-and-growth/poorer-than-their-parents-a-new-perspective-on-income-inequality
16. https://www.imf.org/external/pubs/ft/fandd/2016/06/pdf/ostry.pdf
17. https://www.washingtonpost.com/opinions/global-opinions/obama-proposes-new-military-partnership-with-russia-in-syria/2016/06/29/8e8b2e2a-3e3f-11e6-80bc-d06711fd2125_story.html
18. http://www.spiegel.de/international/world/interview-with-putin-foreign-policy-advisor-sergey-karaganov-a-1102629.html
