Lovitura de stat sau inscenare? (II)

Scris de Eugen ZAINEA

   Ipoteza inscenarii

In cele ce urmeaza, voi aduce argumentele (nu putine) care pledeaza in favoarea ideii ca “lovitura de stat” la care am asistat la Istambul si Ankara in noaptea de 15/16 iulie 2016 a fost mai degraba o inscenare, foarte minutios si cu multa vreme inainte pusa in scena si pregatita de insusi Recep Tayyp Erdogan. Pentru a “curata terenul” in interior de adversarii sai, nu doar cei din partidele politice, ci si de aceia, din multe puncte de vedere mai incomozi, din armata si justitie. Ca sa-l poata, in sfarsit pava pe drumul instaurarii oficiale a dictaturii sale, impusa prin adoptarea unei noi constitutii.
Prima serie consistenta de argumente, cu caracter general, in favoarea acestei ipoteze o constituie cele prezentate in Preliminariile din prima parte a acestei analize.
Sa facem acum pasul urmator si sa trecem in revista si sa analizam argumentele foarte concrete, legate de insusi evenimentul in discutie.

http://www.sigmalive.com/

http://www.sigmalive.com/

Intr-o tara ca Turcia, avand una dintre cele mai numeroase, mai bine instruite si inzestrate armate din lume, care are, dupa cum spuneam la inceputul analizei, si o consistenta experienta in privinta organizarii si desfasurarii loviturilor de stat (aminteam ca in istoria ultimilor aproape 60 de ani au existat patru astfel de evenimente, in 1960, 1971, 1980 si 1987, toate reusite pe deplin), poate parea halucinant modul in care s-a desfasurat aceasta “lovitura de stat”, mai degraba de opereta decat o lovitura de stat veritabila.
Niciun analist serios nu poate banui o armata puternica si foarte profesionista cum este cea turca de un amatorism jalnic, cum este cel demonstrat de incercarea esuata din noaptea de vineri spre sambata. Trecand in revista ceea ce s-a petrecut in aceasta noapte nu putem decat sa tragem concluzia ca mai tot ce au facut protagonistii acestui incident este contrar procedurilor dupa care se organizeaza o lovitura militara de stat (si, slava Domnului, in cursul acestei perioade de 60 de ani la care ne referim, in lume au existat peste 100 de lovituri millitare de stat in diferite colturi ale lumii-covarsitoarea majoritate reusite, dar in niciuna dintre ele nu am asistat la o asemenea colectie de erori copilaresti si de lipsa oricarei pregatiri prealabile cat de cat in acord cu rigoarea institutiei militare, ceea ce plaseaza incercarea jalnic esuata mai degraba in categoria “filmelor cu prosti” decat in cea a loviturilor militare).
Chiar daca, cu o foarte suspecta promptitudine, Erdogan si compania au trecut la un urias val de arestari-circa 6.000 pana la momentul scrierii acestor randuri si sunt sigur ca cifra va creste vertiginos in orele urmatoare (ceea ce duce imediat la gandul ca aceste arestari s-au operat dupa niste tabele intocmite cu mare meticulozitate de luni de zile-fara nicio legatura cu incidentele de care sunt legate, care, dupa modul mai degraba ridicol in care s-au produs, par a fi opera unor caraghiosi care le-au pregatit “pe picior”-si care nu asteptau decat momentul producerii-sau provocarii!-unui incident care sa justifice ordinul formal de punere in aplicare), se poate deja spune ca:

– aceasta “lovitura de stat” nu a avut, cu adevarat, conducatori care sa si-o asume, care prin pregatirea profesionala sa o duca spre victorie, care sa apara, prin mijloacele de comunicare in masa, in fata natiunii turce cu un program politic capabil sa mobilizeze simpatia si sprijinul unor mase mari de oameni. Ca si cum ea s-ar fi produs cu 50 de ani in urma in vreunul dintre statele africane care abia isi cucerisera independenta si in care cate un sergent major cu aspiratii prezidentiale se aseza in fruntea unei companii sau a unui pluton de soldati si prelua puterea (nu e o gluma, au existat astfel de cazuri in istoria recenta…), s-ar parea ca am asistat la o miscare (probabil inspirata ocult si, in mare masura, fortata de inspiratorii actionand in interesul lui Erdogan,) neorganizata, pusa la cale de o mana de ofiteri de rang mic sau mediu sau subofiteri, fara pregatire deosebita, fara legaturi si sustinere in structurile armatei, miscare care inca din start nu putea avea sorti de izbanda. Repet, intr-o tara cu o armata de dimensiunea, forta si inzestrarea armatei turce, nu se poate concepe ca s-ar putea rasturna un ins de viclenia si abilitatea lui Erdogan cu cateva tancuri, cateva elicoptere, practic fara sprijinul aviatiei (desi Erdogan a profitat de ocazie si a arestat pe insusi comandantul bazei militare de la Incirlik!);
– nici chiar sergentii majori de care vorbeam anterior nu ar fi ocupat studiourile televiziunilor ca sa permita transmiterea in continuare a imaginilor cu studiourile goale sau buletinele informand despre starea vremii! La ceea ce stim la ora actuala, organizatorii “puciului” nu au avut nicio tentativa de a profita de ocuparea televiziunilor pentru a transmite un comunicat cat de sumar adresat populatiei tarii. (Nici macar un comic “Mircea, fa-te ca lucrezi!”);
– in cazul unei lovituri militare de stat reale, prima grija a “lovitorilor” este aceea ca, stiind foarte exact dinainte unde sunt principalii exponenti ai puterii pe care doresc sa o inlature, sa se asigure de neutralizarea lor prin arestare si izolare si ruperea lor de posibilitatea de acces la mijloace de comunicatie si de comanda. Paradoxul acestui puci a la Stan si Bran (sau si mai tare, Mister Bean!) este ca el a fost, chipurile, organizat intr-un moment in care Erdogan se afla in concediu pe litoralul Mediteranei. Unde orice creier zdravan de “lovitor de stat” macar bine informat si cu vagi legaturi in armata “lovitoare” il avea la indemana si-l putea aresta si izola ideal, cu o mica forta militara, fidela si hotarata, in conditii incomparabil mai favorabile decat in cazul prezentei lui la Ankara sau Istambul. Or ceea ce s-a intamplat in acest caz este demn de o antologie, nici macar a umorului, ci de-a dreptul a prostiei! Cu atat mai mult cu cat Erdogan a avut nu numai posibilitatea permanenta a comunicarii, dar a condus…prin iphone (!!!) mareata operatiune de infrangere a “lovitorilor” si de transformare a lui in “barbatul providential”, in mintea lui chiar si pentru cei pentru care nu a reprezentat niciodata si nu va reprezenta nici in continuare altceva decat un dictator instabil psihic!
– in aceeasi ordine de idei, primul ministru turc, comicul Binali Yildirim, a avut o deplina libertate de miscare si in timpul “loviturii de stat” s-a indeletnicit nestingherit cu acordarea de declaratii la orice televiziune a dorit sa-l intervieveze, dovedindu-se astfel un demn si sarguincios discipol turc al celebritatilor noastre televizionistice nationale Mugur Ciuvica sau Monica Tatoiu!
– in loc sa-i caute si sa-i izoleze pe exponentii regimului, “lovitorii de stat” au luat stupida decizie (desi e de banuit ca nu ei sunt autorii, ci Erdogan si compania…) de a…bombarda in toiul noptii cladirea parlamentului (evident in mod inutil, cladirea cu pricina fiind la acea ora tarzie mai goala decat o starleta porno!) (Asta e mai tare chiar si decat incendierea de catre Hitler a Reichstag-ului si atribuirea faptei…comunistilor! Mai ales ca. mai spre ziua, “eroul” Yildirim strangea vartos si frateste mainile adversarilor politici din parlamentul convocat in reuniune de urgenta in cladirea…grav avariata de atacul barbar al “lovitorilor”);
– ca intreaga operatie este o punere in scena (in ceea ce priveste partea de “organizare”…dezorganizata propriu-zisa a “puciului”, avem de-a face cu o insailare de-a dreptul jenanta si dezgustatoare. Nu insa si in ceea ce a urmat, dovedind o pregatire temeinica, cu luni de zile inainte, a loviturii finale impotriva oricarei opozitii, politice, militare, juridice, mediatice la dictatura unui Erdogan care a pierdut orice legatura cu realitatea unui stat democratic al secolului XXI) realizata pentru atingerea unui scop exact contrar celui care ar fi fost urmarit de o lovitura de stat adevarata o dovedeste faptul ca ea a fost “intoarsa” de Erdogan si partizanii lui intr-o incercare inabila de a demonstra “unitatea monolitica” a Turciei in jurul dictatorului. Ceea ce am motive sa cred ca este profund fals si in flagranta neconcordanta cu realitatea, lucru pe care ma voi stradui sa-l demonstrez in continuare;
– o campanie de presa tipic manipulatorie, a unei prese total aservite, incearca sa dea impresia unei Turcii care s-a mobilizat instantaneu si in totalitate in apararea “conducatorului iubit”. Problema este ca tot ceea ce stim pana la ora actuala din rarele relatari pe care se poate pune baza (si ele nu provin din presa regimului Erdogan!) prezinta o cu totul alta imagine. Atrag atentia ca, deja, de un numar de ani, incepand cu “Primavara Araba” si cu tot ce s-a intamplat in continuare nu doar in spatiul musulman, ci si in Europa (de la Maidan-ul ucrainian la, daca vreti, “mobilizarea exemplara a societatii civile romanesti” dupa foarte suspectul incident din clubul “Colectiv”, care a costat vietile a zeci de oameni nevinovati) demonstreaza ca metodele de impresionare a opiniei publice, de creare a unei puternice presiuni emotionale care sa duca la mobilizarea in strada a unor mase mari de oameni au evoluat si folosesc exclusiv mijloacele cele mai moderne de comunicare. In toate cazurile evocate, convocarea in strada si mentinerea acolo, la nevoie zile si saptamani de-a randul, s-a facut prin intermediul retelelor de socializare. Care au caracteristica de a fi rapide, fiabile (mai putin in cazul in care sunt intrerupte deliberat de guverne), prin care se poate tine legatura in timp real intre conducatori ierarhizati si masele de militanti mobilizati. Or, nu acesta a fost modelul in cazul “loviturii militare de stat” din Turcia. Daca Erdogan si-a folosit iphone-ul pentru a comunica cu “tara”, mobilizarea nu a “tarii” in integralitatea ei, ci a unei minoritati infime, a partizanilor fanatici si fundamentalisti ai lui Erdogan si ai partidului lui, al liniei sale de gandire si al filosofiei lui nu s-a facut (oare de ce credeti?) prin intermediul retelelor de socializare si, implicit, prin mijloacele cele mai moderne si eficiente de comunicare. In acest caz, mobilizarea fundamentalistilor musulmani care reprezinta nucleul dur al lui Erdogan si al partidului lui s-a facut…prin moschei si prin imami! La chemarea liderului (ar fi interesant de stiut de cata vreme se stia de asta si se ceruse atentie maxima si urmarirea de catre clerici a unui anumit ordin…), imamii s-au mobilizat imediat, in toiul noptii, la…locurile de munca si, in mod simbolic, din minaretele moscheilor, si-au chemat adeptii la lupta impotriva inamicului de moarte! Acest lucru s-a facut astfel pentru ca cei chemati in strada sa “protesteze” impotriva “loviturii de stat” si sa-si exprime “atasamentul” fata de lider trebuiau sa aiba o anumita structura, sociala, de varsta, educationala, culturala si…religioasa. Trebuiau sa fie o masa fanatizata (acel tip de masa din care se recruteaza cu miile si zecile de mii inclusiv nefericitii care sunt spalati pe creier si programati sa se arunce in aer in mijlocul multimilor de “necredinciosi”, producand, prin propria moarte, cat mai multa moarte in jur). Dovada imediata ca ceea ce spun nu este o exagerare o reprezinta grozaviile care s-au petrecut deja in orele care s-au scurs de la “puci”. Pe unul dintre podurile de peste Bosfor, un soldat participant la puci (cel mai probabil un soldat care, ca si camarazii sai, a indeplinit ordinul subofiterului sau ofiterului comandant de a ocupa podul si a bloca circulatia pe el in ambele sensuri) a fost decapitat in plina strada, in Istambul, capitala cu pretentii europene in secolul XXI, de un individ din haita de asasini sustinatori ai lui Erdogan! Un gest in perfecta concordanta cu practicile criminalilor parteneri de afaceri cu petrol ai lui Erdogan si ai familiei lui din Statul Islamic. Acesta este “statul de drept” din Turcia pentru care s-au grabit sa-si declare sprijinul o serie de lideri politici ai lumii, de la Obama la prietena lui Erdogan Angela Merkel, ministreasa de externe a Uniunii Europene Federica Mogherini si secretarul general NATO Jens Stoltemberg! Nu s-au gandit o clipa distinsii aparatori occidentali ai “democratiei” erdoganiene cand va fi avut timp atat de rapid “statul de drept” din Turcia sa identifice “dusmanii democratiei” incat, de exemplu, inca din dimineata de sambata sa aresteze peste 2.700 de magistrati turci! Probabil exact acei 2.745 care, nefiind fundamentalisti fideli, fusesera transferati de-a lungul si de-a latul Turciei de acest “stat de drept” care n-a auzit inca de inamovibilitate. Si nu s-au gandit cum se face ca acesti magistrati arestati in dimineata de sambata fusesera demisi inca dinainte de “lovitura de stat” de ceea ce pare a fi echivalentul turc (dar de aceeasi probitate profesionala si morala!) al Consiliului Suprem al Magistraturii! Incidentul descris anterior si pentru care exista deja pe internet oribile fotografii si clipuri video este doar expresia extrema a manifestarilor de “atasament” ale fanaticilor fata de “conducatorul iubit” care in “statul de drept” erdoganian s-au repezit ca salbaticii sa-i bata in plina strada cu curelele de la pantaloni pe soldatii participanti la tentativa suspecta de “puci”. In fata unor astfel de acte de barbarie, avem toata indreptatirea sa ne intrebam ce se va fi petrecand, ceva mai departe de ochii lumii, in locurile de detentie in care au fost dusi nu doar “lovitorii de stat”, ci si cei 2.745 de magistrati care nu au participat, inarmati sau nu, la puci. Si cam care vor fi fiind metodele prin care “statul de drept” al lui Erdogan va face ancheta si va obtine “marturiile complete” ale participantilor la puci (repet, cei mai multi, militari simpli, care, ca orice militar din orice armata a lumii, au obligatia sa indeplineasca ordinele comandantilor). Mai ales ca, inca din cursul noptii, atat Erdogan, cat si jalnicul Yildirim si alti reprezentanti ai regimului au avut grija sa ameninte ca participantii la puci vor plati scump si au precizat ca se intentioneaza reintroducerea pedepsei cu moartea, pentru a-i sanctiona pe pucisti. In corul jalnic occidental al sustinatorilor acestui “stat de drept” turc, o voce aparte, care tocmai de aceea merita consemnata cu apreciere si respect: cea a ministrului francez de externe, Jean Marc_Ayrault, care a atras atentia ca sprijinul occidental in acest caz nu trebuie interpretat ca “un cec in alb” pentru Erdogan si ca autoritatile turce trebuie sa respecte cu sfintenie in aprecierea si tratarea lui principiile democratiei si ale statului de drept. Lucru de care, sincer sa fiu, personal ma indoiesc…

Inca din cursul noptii de 15/16, Erdogan, Yildirim si alti responsabili ai partidului la putere in Turcia au afirmat cu suspecta convingere ca organizatorul puciului ar fi Fethullah Gulen, cleric turc astazi in exil in Statele Unite, dar care pana in 2013 a fost unul dintre aliatii importanti ai lui Erdogan. Dincolo de faptul ca la acea ora nu se putea vorbi decat de supozitii, nu numai ca e suspecta graba cu care conducerea turca a desemnat deja vinovatii, inca inainte sa inceapa macar un simulacru de anchetare a evenimentelor. Este de-a dreptul scandalos ca la conducerea unei tari de dimensiunea Turciei se poate gasi la aceasta ora, in calitate de prim ministru, un ins care declara cu totala iresponsabilitate (cu atat mai mult in absenta oricaror dovezi ca afirmatiile sale ar avea macar o urma de credibilitate) ca “orice tara care il sprijina pe Fethullah Gulen este in razboi cu Turcia”. Mai ales ca, in mod evident, tara vizata de Yildirim sunt Statele Unite, in care isi are in momentul de fata resedinta Gulen. In fata unei astfel de declaratii siderante, cred ca nu mai e nevoie de multe argumente ca sa afirm ca, dupa demisia lui Davutoglu din functie, Erdogan isi are acum prim ministrul pe care il merita. Nici nu s-ar putea gasi o pereche mai potrivita la conducerea unei tari.
Numai ca aceasta declaratie pare sa fi provocat o oarecare iritare secretarului de stat John Kerry, care s-a referit in termini caustici la “lovitura de stat” din Turcia, despre care a afirmat ca “pare a nu fi fost organizata si pregatita in mod serios”.
Ca cetatean roman, trebuie sa marturisesc ca mi-a provocat o mare ingrijorare declaratia ambasadorului turc la Bucuresti, Osman Koray Ertas. Preluand tema preferata de Erdogan si indicata tuturor partizanilor si, precum se vede, si diplomatilor turci, domnul ambasador, adresandu-se prin presa romana populatiei Romaniei, ne informeaza ca Fethullah Gulen are in Romania un numar de 11 scoli! Aceasta declaratie ma face sa-mi pun doua intrebari:

– prima ar fi: oare despre ce tip de scoli o fi vorba si ce se poate invata in aceste scoli? Cred ca este o intrebare cat se poate de legitima, mai ales dupa ce am vazut care a fost metoda prin care Erdogan si-a adunat in strada partizanii sa-l sprijine;
– a doua intrebare, la care poate s-ar cuveni sa primesc un raspuns de la autoritatile romane, ar fi: cine, pe ce baza si sub ce control a aprobat existenta acestor scoli in Romania? Oare vreo autoritate romaneasca exercita vreun control asupra a ce se poate preda in astfel de scoli, detinute de o miscare fundamentalist-islamica? Ca sa nu mai spun ca din asta ar deriva o intrebare, inca si mai ingrijoratoare: ca urmare a puciului esuat din Turcia, dintr-odata domnul ambasador gaseste de cuviinta sa ne faca aceasta comunicare care se doreste, intr-un fel, inteleg, a fi un avertisment. Intrebarea ar fi de ce gaseste de cuviinta sa ne avertizeze abia acum cu privire la periculozitatea clericului care, prin reteaua lui, detine 11 scoli in Romania. Oare o fi avut domnul ambasador grija si amabilitatea de a adresa acest avertisment, inainte de puciul de la Istambul si Ankara, autoritatilor romane? Oare guvernul Romaniei (si eventual Serviciul Roman de Informatii) or fi avand oarece preocupari si ingrijorari referitoare la invataturile care se dobandesc in aceste 11 scoli din Romania?

(Va urma)

Impartaseste

administrator a etichetat acest articol cu: , , , , , ,

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 

WP to LinkedIn Auto Publish Powered By : XYZScripts.com