Întâlnirea cu un rege



Scris de Radu Oprea- Glendale, Arizona

Regele Florin Cioaba (12)Primavara anului 1986. Problemele economiei, implicit cele ale vietii sociale românesti erau tot mai vizibile. Penuria de alimente, precum si rationalizarea curentului electric si a benzinei, prevesteau o criza iminenta de proportii. Alaturi de colegii mei de birou de la Întreprinderea de Orologerie-Mecanica Fina, începeam si încheiam în acelasi ritual si dupa aceleasi principii zilele de munca , uneori plictisitoare, în sensul rutinei si a monotoniei orelor petrecute într-un birou asezat la etajul 6 . În acea primavara însa , printr-un concurs de împrejurari, împreuna cu seful meu am trait o experienta unica în felul ei : întâlnirea cu o persoana care se pretindea a fi REGE ÎNCORONAT al unei etnii si acesta în conditiile propagarii tot mai vehemente a principiilor socialiste si marxiste de existenta în România. Redau în cele ce urmeaza evenimentul petrecut în urma cu 27 de ani.

Regele Florin Cioaba (3)Într-o dimineata de joi, putin dupa ora 8, suna telefonul: Eu si seful meu suntem chemati urgent la asa zisa „sedinta operativa!” prin vocea aspra si autoritara a inginerului sef. Dupa câteva minute intram în sala de sedinta. Vreo zece capete din conducere  îsi atintesc privirile spre noi. „Deseara plecati la Sibiu! Este ceva foarte urgent. Avem nevoie de arcurile pentru ceasul programator CR-400. Cei de la Bucuresti ne-au cerut în câteva zile omologarea, iar apoi productia de serie. Totul pentru export. Nu veniti fara arcuri”. Ordinile sunt precise: seful raspundea de partea protocolara – contract de 5.000 si pretul, iar eu de partea tehnica – în primul rând calitatea materialului, adica rezistenta. „Cred ca ati înteles: fara arcuri nu veniti !”- a conchis cu aceeasi voce autoritara inginerul-sef. A doua zi, dupa 7 ore istovitoare de calatorit cu trenul personal de Sibiu, la prima ora, ne aflam în biroul directorului comercial de la IPA Sibiu. „Îmi pare rau pentru voi, dar arcurile de care vorbiti nu le mai fabricam de mai multe luni, am desfiintat chiar si linia tehnologica. Altcineva în tara nu cred ca la mai fabrica. Numai probleme am avut cu ele: foarte mici, pretentioase si sensibile. Regret, dar nu va pot ajuta!”, a fost raspunsul care a cazut ca o bomba.  Seful suna „acasa”. La celalalt capat al firului, aceeasi voce grava: „Nu ma intereseaza. Fara arcuri nu veniti! S-a înteles?” Eram disperati. Vina era si a noastra. Trebuia cel putin sa ne fi interesat cu câteva luni în urma. Dar înainte de Craciun – cum zice românul – ce mai putem face? Vazându-ne disperati, directorul de la IPA a continuat: „Vreau totusi sa va ajut. Exista în Sibiu o asa numita cooperativa de productie “Precizia”, condusa de un anume Cioaba. Se zice ca ei ar face ceva arcuri. Va caut numarul de telefon si… încercati… mai stii? …”

Regele Florin Cioaba (6)Plecam, certându-ne si aruncându-ne reprosuri unul altuia. De fapt aveam si noi o parte din vina. Ajunsi la hotelul Continental, seful îmi cere sa sun la „Precizia”. În sfârsit o raza de speranta: „Da, nu avem arcurile, dar putem în câteva zile sa va facem aproximativ 100 de bucati. Mâine dimineata la 8 trimit o masina sa va ia de la hotel si sa va aduca la noi. Sa ne cunoastem „. Nu banuiam în acele momente noua experienta care ne astepta: întâlnirea cu exponentii unei comunitati despre care credeam ca se afla undeva la periferia societatii, fara valori si valente demne de apreciat. Dar nu a fost asa. Cu putin timp înainte de ora 9, somnorosi înca, dar înarmati cu documentatiile respective, ne aflam în fata hotelului. Un tânar bine facut, îmbracat în blugi, camasa neagra, o palarie care amintea mai degraba de Mexico, cu o mustata neagra stufoasa si un par negru bine grizonat, ceas auriu la mâna, ne-a luat în primire: „Voi sunteti cei cu arcurile? Urcati în masina… ca va duc la sefu! De când va astept…”

Regele Florin Cioaba (8)Am urcat într-un Mercedes 200-D alb (premiera pentru noi), proaspat spalat si cu numere „mici” ! Am ocupat locurile din spate si iata-ne, ascultând la un nivel decibelic destul de ridicat, muzica tiganeasca si gonind pe strazile Sibiului, într-o directie necunoscuta… Nu cunosteam decât zona centrala a orasului. Dupa aproximativ o jumatate de ora, oprim undeva la marginea urbei, în fata unei case nemtesti din Calea Aradului, în apropiere de aeroport. Zarim un catarg înalt, în vârful caruia flutura un steag albit de soare si vânt. A fost prima surpriza – tricolorul fara stema! Privim mirati. Stiam ca era steagul perioadei capitaliste interbelice. Surprizele continua. În fata si împrejurul casei o agitatie neobisnuita, multi copii alergau jucându-se, femei si barbati intrau si ieseau încontinuu din curtea casei. În sfârsit intram în curte. Suntem întâmpinati de un individ la vreo 30 de ani, frumos îmbracat si foarte manierat, facându-ne sa întelegem ca ar fi o persoana importanta si respectata. „Bine ati venit la noi! Ma numesc Florin Cioaba, directorul cooperativei de facut arcuri.” O multime de priviri sunt îndreptate instantaneu spre noi. Dupa prezentarile de rigoare, ni se propune sa vizitam atelierele de productie. Traversam curtea imensa. Într-un colt observam doua Dacii 1310 nou noute, un Mercedes negru si mai multe carute fara cai, cu acoperitoare. “Când avem timpul nostru, lasam masinile si mergem toti, de la mic la mare, cu carutele, într-un anumit loc unde ne întâlnim si cu altii, facem focul si avem sarbatoare de câteva zile”, primim raspunsul de la unul care se tinea dupa noi. Intram în atelier. Patru muncitori opresc lucrul si ne saluta râzând. Parca intrasem într-o manufactura din Evul Mediu. Câteva masini actionate manual sau la pedala, la care se lucra fara încaltaminte – desculti; un recipient numit „caldare” plin cu apa care servea la racirea sau calirea arcurilor, domina mobilierul tehnologic de producere a arcurilor. „Oamenii astia o sa va faca mâine 100 de arcuri”. Am ramas mirati. Ne-am fi asteptat la ceva mai complicat ; dar e bine si asa ! Suntem invitati sa intram în casa. Aici din nou surpriza. O masa lunga de vreo 20 de metri, la care stateau, am dedus ca asteptau, numai barbati îmbracati parca de sarbatoare, fiecare îmbracaminte fiind diferita. Am fost condusi spre partea din fata a mesei. În capul mesei – un barbat fara sa se ridice, ne spune bun sosit si apoi se prezinta: „Sunt Ioan Cioaba, regele recunoscut al tuturor tiganilor, lingurarilor, aurarilor, caldararilor… din România”. La început am crezut ca e o gluma, dar sefu îmi atrage atentia sa fim cât mai protocolari. Iata-ne asadar la masa cu un rege! Un rege peste câteva milioane de oameni. Un rege adevarat, în plina dictatura comunista, într-o casa deasupra careia flutura în voie steagul României capitaliste. Ni se face o precizare si anume ca suntem invitatii regelui la masa. Întelegem de îndata ca e un privilegiu nu la îndemâna oricui. „Prima data ne omenim, iar mai apoi vorbim de celelalte”, ne precizeaza d-l Cioaba. Dupa un semn discret facut de acesta, începe ospatul. Ritualul este strict respectat conform traditiei .  Îsi fac aparitia femeile îmbracate în costumele lor nationale. Urmeaza copiii. De-a dreptul fascinant: o sumedenie de culori, extrem de vii, baticuri, rochii si bluzite de toate culorile si nuantele, bijuterii aproape purtate în exces, amintindu-ne de perioada gloriei culturale ale califatelor arabe. Venisera doar pentru un scurt timp pentru ca sa se prezinte, apoi femeile s-au retras pentru a servi masa, iar copiii au parasit încaperea. Regele ne face precizarea ca la discutiile de afaceri care vor urma, femeile si copiii nu au voie sa participe. „Este o problema strict masculina, conform traditiei noastre”. În câteva minute masa s-a umplut de bunatati cu adevarat împaratesti, mâncaruri românesti, dar si specific tiganesti. Câteva produse exotice pentru acele timpuri, ne-au încântat în mod special: caviar si masline negre de Grecia. Bautura alcoolica a lipsit cu desavârsire. Buna ambianta si veselia era în toi. Parca toti vorbeau si râdeau simultan. În dreapta regelui statea seful meu, apoi eu, iar vizavi Florin Cioaba, mostenitorul de drept al coroanei regale.

Acum îmi permit sa pun câteva întrebari: “Si totusi, cum sunteti recunoscut când mergeti prin tara sa vizitati etnia?” Îmi arata un inel din aur de dimensiuni mari la mâna dreapta. „Aceasta este pecetea! Când arat pecetea, toti ma recunosc. Eu sunt persoana semi-oficiala, recunoscuta si la Bucuresti. Chiar acum mi-au cerut sa fac un recensamânt al tuturor tiganilor din România. Este greu, pentru ca unii sunt nomazi, iar altii traiesc la oras si este greu sa-i gasim. De asemenea natalitatea si mortalitatea este foarte mare. De aceea este greu sa faci o evidenta la zi”. „Si daca sunteti rege, aveti si o coroana… ” am continuat. S-a uitat la mine mirat, credeam ca s-a suparat… seful m-a atentionat usor din priviri… Dar nu a fost asa. Dupa un usor zambet,cu un anumit inteles, regele a continuat : „Veniti cu mine”. Într-un colt al încaperii, în spatele unui steag care parca parea capturat de la Plevna, era un dulap din lemn masiv. „Aici este coroana! „. Pentru câteva secunde a deschis usa, dar a închis-o rapid. Într-adevar se vedea acolo un obiect care semana cu o coroana.”Dar de ce v-a cerut sa faceti recensamântul? „, întreb. „Pai mi-au cerut, ca la toamna, în Elvetia se v-a desfasura Congresul European al tiganilor si acolo am fost invitat sa prezint situatia noastra din România”. Seful ma atentioneaza sa încetez cu întrebarile. Arcurile se ridica mai presus decât orice interes. Discutiile continua pe tema arcurilor. Florin Cioaba face o clarificare linistitoare. „Mâine la amiaza, la hotel, veti primi primul set de arcuri. Nu am nevoie de documentatia voastra, pentru ca am mai facut noi asa ceva si nici nu facem vre-un contract, peste 2-3 saptamâni vin eu la voi si va aduc 5000 de bucati, atunci stabilim pretul si faceti viramentul”. Seara târziu ne luam ramas bun. A fost o zi de neuitat, o experienta unica. Dupa ce am primit pachete cu merinde de drum, am fost dusi la hotel de acelasi sofer cu palarie mexicana in aceeasi masina  Mercedes 200-D si in acordurile aceleasi muzici. A doua zi am primit arcurile mult asteptate, iar seara, bucurosi, ne-am urcat în personalul care ne ducea acasa. Dupa doua saptamâni, în biroul inginerului-sef intra Florin Cioaba, directorul de la „Cooperativa Mestesugareasca Precizia”, din Sibiu: „Aveti aici 5.000 de arcuri de cea mai buna calitate”. A intrat si la noi în birou. Era grabit. Se pregatea sa mearga mai departe, la Belgrad, unde fusese invitat la o întrunire. Ultimele discutii dintre noi s-au derulat amical. De atunci nu l-am mai vazut. Se întâmpla acum 27 de ani! Între timp, Florin Cioaba a devenit rege încoronat al tiganilor din România. A absolvit un Seminar Teologic Penticostal, devenind ulterior pastorul unei biserici de rromi din Sibiu. A fost consilier municipal în Sibiu si a candidat pentru functia de primar al municipiului Sibiu. A calatorit mult, participând la diferite congrese în care a pledat pentru cauza rromilor din România si întreaga lume. Visul lui, nerealizat înca, dar facut public de nenumarate ori, a fost instituirea unui sistem de alfabetizare a etniei, din care face parte, precum si întoarcerea acesteia la valorile crestinismului adevarat.

2 Comentarii

  1. Raul spune:

    Si mie mi-a placut. Povestire de valoare. La fel si personajele.

  2. Sorin spune:

    Mi-a placut relatarea. Citim cu placere astfel de amintiri,petrecute in urma cu
    aproape 30 de ani !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *