Descentralizarea va afecta si o parte a institutiilor din Bacau, subordonate ministerelor Mediului, Educatiei, Agriculturii ?i Sanatatii. In anexa Ministerului Culturii nu figureaza niciun imobil care sa treaca in administrarea Judetului Bacau.
Potrivit proiectului de descentralizare si a anexelor inaintate de ministere, Consiliul Judetean Bacau va avea de administrat si sediile Directiei pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala, a Agentiei de Mediu dar si al Directiei de Snatate Publica Bacau. Pentru buna functionare a acestora, ora exacta se va da in viitor de la Consiliul Judetean, care va administra sumele necesare si eventual va face schimbari, cum va crede de cuviinta.
Statul repartizeaza judetului Bacau sediul de pe strada George Bacovia, nr 20, unde functioneaza Directia Agricola, terenul de aici de cateva sute de metri patrati, anexele, sala de conferinta, garajele, laboratoarele dar si gardul de sarma. Si cladirea noua de pe strada Oituz, nr 23, unde functioneaza Agentia Judeteana de Mediu va ajunge tot in administrarea judetului, urmare a procesului de descentralizare. Consiliul Judetean se va „imbogati“ si cu sediul Directiei de Sanatate Publica Bacau si 3304 metri patrati aflati in curtea de pe strada Vasile Alecsandri, nr 45.
Ministerul Educatiei renunta in favoarea judetului Bacau la toate sediile unde functionau cluburile sportive si Palatul Copiilor. Este vorba de 12 cluburi sportive din municipiile Bacau si Onesti, dar si Palatul Copiilor din Bacau, Onesti, Moinesti si Buhusi.
Pentru ca descentralizarea sa fie „desavarsita“, lacurile din Motoseni, Rachitoasa si Parincea, in suprafata de 198 de hectare, vor fi administrate tot din Bacau, preluate de la Agentia Nationala pentru Pescuit si Acvacultura.