În Galbeni, credinciosii au nascut un sfant: Martin Benedict

Papa Benedict al XVI-lea are un cuvant important de spus în beatificarea medicului bacauan.

În localitatea Galbeni, din comuna bacauana Nicolae Balcescu, medicul preot franciscan Martin Benedict (1931-1986) este deja un sfant. Pe 12 iulie, cand s-au împlinit 25 de ani de la moartea lui, sute de oameni au participat la manifestarile comemorative. Înainte de Revolutie, medicul Benedict a fost în atentia Securitatii din cauza credintei si a apropierii de clerul franciscan. La un an dupa moartea lui, casa natala a ajuns un loc de pelerinaj, care aduna credinciosi din toata tara. Apa din fantana casei natale, care, potrivit marturiilor avea gust de suc de trandafir, a vindecat multi oameni. Tot atunci, comunistii au pus clor si alte substante, pentru a strica apa din fantana si chiar au închis-o. Dupa un sfert de secol de la moartea lui, preotul dr. Eusebio Bejan, care slujeste si în Austria, face demersuri pe langa Papa Benedict al XVI-lea , pentru beatificarea si chiar sanctificarea lui. Dosarul a fost trimis la Vatican, iar trupul lui a fost deshumat si gasit în stare foarte buna si cu hainele ca noi. O serie de marturii confirma minunile medicului bacauan. Dar, pentru ca el  sa devina sfant recunoscut de întreg catolicismul este nevoie ca rugaciunea credinciosilor, adresata lui, sa faca noi minuni.

A vindecat si a înviat bolnavi

În centrul satului Galbeni, din judetul Bacau, statuia lui Francisc din Assisi aminteste ca aici este o puternica comunitate de catolici franciscani. Sagetile te trimit direct spre casa memoriala a medicului Martin Benedict, care a fost pe vremea lui Ceausescu si preot secret. Batranele satului îsi fac cruce si beau cate o gura din apa fantanii din fata casei. „A fost un sfant. A vindecat multi oameni. O femeie din Targul Ocna a spus la comemorarea lui ca a fost reînviata la morga de medicul Benedict. Noi credem în el”, a spus Catrina Cosa (73 de ani), din localitate. Minunile puse pe seama lui Benedict Martin nu se opresc aici. Dosarul trimis la Vatican de preotul Eusebio Bejan contin alte marturii despre cazuri medicale disperate, dar rezolvate prin puterea credintei si prin rugaciunea la Martin Benedict. „Avem în atentie cazul unei fetite din Bucuresti, vindecata de o grava boala la inima, dar si barbat din Bacau, care a avut pancreatita acuta. Este confirmat si cazul femeii care a fost readusa la viata, de la morga, dupa ce a nascut în spitalul din Onesti”, a spus preotul Bejan.

Un surdo-mut a început sa auda si sa vorbeasca

Rudele, venite cu ocazia comemorarii, aproape toate slujesc Bisericii Franciscane. Nepoata Cristina Benetic, numita si sora Benigna, îl viseaza deseori, într-un loc frumos despre care crede ca e Paradis-ul. „Era un om deseobit, iubitor. Nu venea niciodata cu mana goala la noi. Bunica, adica mama lui, spunea ca a vindecat multi oameni. Povestea despre un surdo-mut care a putut vorbi dupa ce el l-a tratat. El nu vindeca numai trupul ci si sufletul”, spune sora Benigna.

Securitatea lui Ceausescu vedea în el un mistic periculos

Comunistii l-au urmarit pe Martin Benedict îndeaproape. Satenii dar si colegii din spitalul din Onesti l-au turnat la Securitate. Dosarul lui a fost deschis din 1960, cand era descris ca un fanatic mistic. Medicul a fost prigonit mai ales dupa ce a participat în 1980, la Roma, la beatificarea lui Eremia Valahul. „Atunci, comunistii l-au descoperit ca este si preot franciscan. A fost vazut ca un spion, deoarece avea legaturi în afara tarii”, mai afirma preotul Bejan.

Dezgropat si mutat într-un monument din granit

Odata cu manifestarile dedicate comemorarii medicului din Galbeni, preotii franciscani l-au dezgropat pe Martin Benedict din vechiul mormant si l-au dus în acelasi cimitir într-un mormant monument, facut din granit de cea mai buna calitate. Franciscanii afirma ca trupul, desi uscat, era în stare buna, iar hainele au ramas ca si noi. „Si cravata era în regula”, a mai spus Eusebio Bejan.

Credinciosii foloseau pamantul ca leac

Pelerinajele credinciosilor nu au ocolit nici cimitirul. Pamantul de pe mormantul medicului era luat de credinciosi, care si-l puneau pe corp, acolo unde era si boala. „Familia aducea mereu pamant, deoarece oamenii, în credinta lor, luau pamant. Le era teama ca vor ajunge sa dezgroape chiar si sicriul. Credinciosii puneau pamantul pe corp ca leac si se rugau”, a mai spus preotul dr. Eusebio Bejan.

Impartaseste

Mircea Merticariu a etichetat acest articol cu: , , ,

14 Comentarii

  1. Dr. Pal Istvan spune:

    Cate lucruri neadevarate se spun despre tine dr. Benedict! Iarta-i ca nu stiu ce fac! Tu esti si vei fi un sfant pentru sufletul tau frumos, pentru dragostea ta pentru Christos!

  2. Csango spune:

    Si din nou se uita sa se mentioneze faptul ca era fiu din neamul ciangailor. Securitatea la exterminat dupa ce la Vatican alaturi de preotii securisti de la episcopie a avut curajul sa vorbeasca in limba strabunilor(adica dialectul maghiar care se vorbeste si azi in Moldova). Isten áld meg a csángómagyarokat!

  3. jiji spune:

    Oh , cool tot ce citesc si aud spunindu’se despre el !
    Dar citi dintre voi stiti cite probleme au fost create intre urmasii lui din faptul ca biserica a cerut repede sa i se ofere casa parinteasca , adica azi „muzeul ” plus terenurile din jur ?!
    …chiar daca ignorantii sunt cei mai fericiti de pe pamint , nimeni nu vorbeste de cit e de scandalos noul ” business ” care e pe drum de a se incheia in jurul acestei persoane ! Oh , Doamne , de ce ‘mi vine de fiecare data in minte scena cu Jesus care ii biciuieste pe toti farizeenii care faceau business pe treptele Templului ?!
    Scandalos si rusine acelor persoane care la origine au bagat discordia in familia asa zisului respectat sfint … adica daca l’ar fi respectat cu adevarat nu ar fi avut obrazul sa vina sa ceara familiei Benedic sa’ i cedeze ceea ce i se cuvine ei de drept , mai ales ca vointa stramosilor n’a fost respectata !

    Sigur sfintul s’a rostogolit in mormint la cite probleme a dat cu capul familia lui !

    p.s. sper ca mesajul meu sa nu fie cenzurat sub pretext ca adevarul shifoneaza pe inaltele lor cuvioase si sfinte personaliltati care se ocupa de acest caz ! Merci !!

  4. Hannes spune:

    Lieber Pater Martin Benedict, Du bist im Himmel und schaust Gott.
    Bitte hilf mir. Ich bin verzweifelt. Heute ist Dein Todestag und da bete ich
    um Deine Seligsprechung. Danke Pater Benedict! Danke!

  5. anonim spune:

    Martin Benedict este un om deosebit de alti oameni s-a intamplat ca si la mine sa vina niste oameni si sami spuna unde este casa si fantana minunilor si eu cum stiam am binevoit a le arata si ale spune unde se afla … mi so mai intamplat intr-o zi sa nu ma simt prea bine si mam dus acolo si am baut apa (din fantana minunilor ) si ca prin minune nun ma mai simteam deloc rau ci chear am inceput sa ma simt foarte bine … eu vreau ca toti oameni sa stie de Martin Benedict pentru ca nu ar fii bine daca oamenii lar tine in ascuns ,toti oameni ar trebui sa stie de al pt ca face minuni

  6. laslau luiza spune:

    Preotul Martin Benedict a fost un adev?rat sfânt in viata lui si cred c? poate sa fac? multe minuni .Eu una cred ca Martin Benedict este un om deosebit de alti oameni el e un sfant … sa va rugati la el pentru ca v? va ajuta in orce difucultate a vietii … .

  7. angel spune:

    akum 2 sau 3 zile a venit 2 adulti la fantana din fata casei lui martinbenedict si au intrebat dak aceea este fantana minunata am zis da dupa ma intrebat dak a fost vreodata vreo minune si eu nu stiam ce sa zic si am zis ca da.interesant.se spune ca martin benedict a murit din cauza unui doctor ca la operatie a uitat foarfeca in burta lol

  8. Iuliana spune:

    Sfincte Benedict ajuta/ne, te rugam, si pe noi, bolnavii de scleroza multipla! Lumineaza mintile oamenilor de stiinta pentru a gasi vindecarea bolii noastre. Amin.

  9. Alice Bocancea spune:

    Am afat abia astazi, urmarind la televizor ( emisiunea Nasul-10 TV) despre personalitatea si credinta desavarsita a preotului doctor Martin Benedict. Ma bucur nespus de aceasta descoperire, slava Domnului si doresc sa aflu mai multe amanunte. Sper din suflet ca Domnul sa-mi ajute sa vizitez casa memoriala din satul Galbeni, sa ma rog la mormantul sfantului doctor si sa beau din apa minunata de la fantana. Doamne ajuta!
    Alice Bocancea
    Anaheim, California, USA

    • Mihaela spune:

      Era bine sa lasi o adresa de email pentru a putea sa te contacteze cineva care iti poate sa relatiile pe care le ceri.

    • Sebastian Iulian spune:

      Buna Alice, numele meu este Sebastian. Dumnezeu sa-ti asculte rugaciunile si vei vedea ca vei ajunge si te va ajuta sa treci pe la casa natala a preotului. Trebuie doar sa crezi. Eu sunt catolic si locuiesc doar la cativa chilometrii de Galbeni, si am aflat de pr. Martin Benedict de pe net, dar mi-am promis ca imediat ce voi iesii din spital, primul lucru pe care il voi face, va fii sa ma duc la casa lui parinteasca, la cimitir si sa beau putina apa din fantana. Dumnezeu sa te ajute in toate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 

WP to LinkedIn Auto Publish Powered By : XYZScripts.com