Fenomenul istoric – reversibil sau ireversibil?



„Istoria lumii este tribunalul lumii.”

 Friedrich von Schiller

 

IstoriaProverbele sunt vorbe pline de întelepciune. Ele provin din experienta vietii celor care au existat înaintea noastra si a caror existenta s-a înscris în istoria acestei lumi. „Un nebun arunca o piatra si zece întelepti se chinuiesc s-o scoata”, este proverbul românesc pe care-l aud tot mai des în ultima vreme. Chiar asa? Multor întelepti un singur nebun le poate da de furca? Cert este ca fiecare dintre noi simte dezordinea din jurul sau, libertatea fara de masura si de reper, disproportia covârsitoare între cei bogati si cei saraci, mizeria morala care include vicii, pacate si atitudini provocatoare. Ordinea a lasat demult loc haosului, dar sa ajungem pâna la o grava turbulenta – ea fiind una dintre manifestarile haosului – parca nu ne-am fi asteptat. Exista credinta unora ca s-a pierdut legatura cu dimensiunile mai înalte ale constiintei, dimensiuni spirituale si, din aceasta cauza s-ar produce o involuare, omul ajungând la o „specie daunatoare, ce ar putea distruge întregul Univers”. Oare nu mai cunoastem Calea care trebuie urmata? Un destin neînteles ne conditioneaza existenta?

Exista, totusi, în profunzimea fiintei umane dorinta de regasire a adevaratei naturi, de iesire din visul materiei si de întoarcere la spiritualitate, la divinitatea care vegheaza si ne îndruma calea vietii. Dar pentru regasirea adevaratei Cai, trebuie sa ne oprim din drum, sa cugetam, sa decelam între bine si rau si numai apoi sa mergem mai departe. Vocea interioara, vocea sinelui trebuie sa fie mai puternica ca cea a Egoului. Numai ea ne poate face sa cunoastem Calea ce trebuie urmata. Comparând apoi lumea de ieri cu cea de astazi, adica reflectând asupra istoriei, am putea, cu ajutorul mintii, sa alegem, cu o mai mare usurinta, binele pentru lumea în care traim.

Filozofii români au vorbit mult despre omul a carui viata se înscrie în istoria lumii. Lucian Blaga (1895-1961), personalitate impunatoare si polivalenta a culturii interbelice, filozof si poet, dramaturg, traducator, spune despre istorie ca „este prin excelenta o dimensiune a existentei umane. Printre toate fiintele singur omul se poate mândri cu o istorie. […] Omul creeaza istoria… Omul deplin este asadar fiinta istorica prin definitie”. Ca atare, istoria ramâne un câmp de manifestare si realizare a posibilitatilor umane, modul însusi de fiintare a omului. Mai mult decât atât, pentru definirea mai completa a istoriei, Lucian Blaga face din ea expresia destinului sisific al existentei umane: „vesnic mutilata, redusa, frânata sau chiar anihilata prin preschimbarea transcendenta, stilistica a Marelui Anonim”. Principala caracteristica a modului blagian de a concepe existenta ar fi misterul, ca element fundamental al existentei generate de Marele Anonim, care lucreaza în viata si dincolo de viata, omul încercând mereu, dar zadarnic, sa reveleze misterul prin plasmuirile culturii. Nemultumindu-l teoriile cunoasterii – teorii ale faptului – începând cu Kant, Blaga nazuia spre formularea unui tip de cunoastere care sa cuprinda în obiectivul ei si lumea inepuizabila a misterelor, pentru a lasa loc îndoielii si nelinistii, permitând astfel realizarea unor presupuneri. Aceasta, probabil, în scopul previziunii viitorului. Omul, conform gândirii lui, are posibilitatea de a înstapâni natura prin inteligenta, având un orizont larg, orizontul necunoscutului, inexistent la animale, de aceea „Omul trebuie sa-si prepare singur armele de aparare si de atac, de care este despuiat si hrana ce nu-i sta în chip natural la dispozitie”. Pentru el, fenomenul istoric este un „fenomen concret cosmic – spatial, numeric singular care poate avea când aspecte ireversibile, când aspecte de repetitie.”

În aceeasi idee, filozoful, eseistul Petre Tutea (1902-1991) afirma: „Sunt doua mari discipline guvernate de principiul ireversibilitatii: termodinamica si istoria”(Se referea la Principiul II al termodinamicii considerat a fi cea mai metafizica dintre legile fizicii, prin faptul ca arata directia spre care merge lumea.) Plastic, Tutea mai exprima: „Istoria e întemeiata pe conversatia dintre Eva si dracul. Asa începe istoria, aceasta ratacire a omului, ca o damnatie…”.

Filozoful, eseistul Constantin Noica (1909-1987) în Jurnalul de idei vorbea despre existenta a doua procese de constiinta remarcabile pentru viata sufleteasca a fiecaruia dintre noi: captarea constiintei negative si a celei pozitive. Cu alte cuvinte, constientizarea limitelor, descoperirea faptului ca nu putem face orice, oricât de lunga ar fi viata noastra, sau cum frumos îsi încheie poetul latin Vergiliu, Egloga a VIII-a: „Non omnia possumus omnes” – Nu toti putem toate. Aceasta descoperire omul nu o poate face prea curând în viata sa, si uneori chiar niciodata. Celalalt proces ar fi constientizarea sau descoperirea faptului ca, desi nu poti face decât un lucru anumit oricât de lunga ar fi viata, poti totusi face destul, în limitele care-ti sunt prescrise: „Cum îti apare câte o bariera, câte o sentinta a destinului, spunându-ti: asta nu e pentru tine, tot asa îti apare câte un îndemn, amintindu-ti: asta e pentru mine…” S-ar întelege – necesitatea masurii, simt întâlnit la putini oameni. Fiindca nimic omenesc nu ne este interzis, dar trebuie avut un simt al masurii. Cântarul! Apropo de acest simt al masurii, amintesc întâlnirea dintre istoricul, politicianul Nicolae Iorga care avea o memorie formidabila si o folosea în oratoriile sale, si inginerul, omul politic Ion I. C. Bratianu: „Ce pot eu învata de la un inginer?” „Simtul masurii, domnule Iorga!” i-ar fi raspuns Bratianu. Ca o observatie, toti fanaticii sunt niste exaltati malefici, care nu cunosc masura, nu accepta dialogul, parerea altora, ci numai „adevarul” lor.

Filozoful Nae Ionescu (1890-1940) împartea istoria umana în doua mari perioade, una pâna la Renastere si cealalta dupa Renastere: „Pâna la Renastere omul îsi cerea scuze în fiecare zi lui Dumnezeu ca exista, iar dupa Renastere Dumnezeu este obligat sa ceara omului scuze ca exista. Chiar daca istoric aceasta periodizare nu este justa, metafizic este, fiindca ne reveleaza drama omului modern supus unui proces de dezdivinizare”. Iata ca, în vremurile noastre, acest proces continua prin încalcarea legilor divine si nu-i împiedica pe fanatici sa-si urmeze planul lor diabolic. Asa apar „frustratii planetei”!

Emil Cioran (1911-1995), filozof si scriitor care a dovedit o sinceritate si o luciditate uimitoare, a exprimat, la vremea sa: „Americanii fac greseli extraordinar de grave, pentru ca în primul rând nu stiu sa minta; si apoi, ei cred în cuvânt ca într-un lucru sacru, al carui judecator este poporul. Nu-i vad având vreodata un Talleyrand”. Iata ca altii, prin viclenie, profita si încalca gândirea celor care respecta legile logice. Asa s-o fi scriind istoria? Adevarat ca toti traim sub acelasi soare, dar nu toti avem acelasi orizont! Înainte de a dori sa transformam ceva, sa bulversam echilibrul si asa fragil al lumii, ar trebui sa ne cunoastem, sa ne respectam pe noi însine dar si pe cei de lânga noi. Înainte de a impune lumii gândirea pe care o ai, întâi cântareste-ti-o pe a ta! Priveste-te – n oglinda dimineata si întreaba-te daca poti vedea în bucata aceea de sticla argintata, atât de fidela, chipul pe care ti-l doresti si întreaba-te daca, vanitatea zarita pe chipul tau nu provoaca altora dispretul, chiar durerea. Caci nebunia va fi suferinta aceluia care nu si-a vazut imaginea adevarata în oglinda. Uneori ma întreb daca s-a construit cumva un zid împotriva întelegerii semenilor, a iubirii? Dar zidul va fi darâmat într-o zi, de cei în a caror inimi mai exista flacara iubirii, a tolerantei, casa iubirii – casa existentei fiind!

Istoria este laboratorul în care experimentam viata, obtinând rezultate bune sau rele, functie de gândirea noastra care actioneaza ca un reactiv, dar poate actiona si ca un catalizator, grabind o reactie distructiva. Din nasterea si moartea unor perioade ale istoriei, ar fi trebuit sa se traga învataminte. Exista dreptul de a apara binele dobândit, de a nu ramâne pasivi la distrugerea unui popor, oricât de mic ar fi el din punct de vedere numeric, de dragul intereselor meschine, a poftei expansioniste.

Nu pot uita interesantul roman al scriitorului polonez Jaroslaw Iwaszkiewicz Slava si fala, citit cu zeci de ani în urma, din care am retinut strigatul, ca o avertizare: „Omenirea a alunecat pe o panta funesta!” Si când a fost întrebat ce înseamna o panta funesta si daca se refera la aspectul moral, personajul a explicat: „Nu, câtusi de putin! Material, cât se poate de material! O panta vatamatoare omului pe pamânt. Întregul efort al cugetului omenesc tinde spre sinucidere.[…] Poate perioada Renasterii si umanistilor, poate în perioada lui Leonardo Da Vinci a fost cotitura mare a istoriei omenirii, istoria ei frumoasa, crescendo-ul urias, consecintele Renasterii? […] Da, stiu, acum stiu ce fel de sfârsit vom avea!… ca în Biblie, ca în Apocalipsa. În focul general, în dezintegrarea în atomi a tot ce exista si în dispersarea atomilor. Întelegi ce crima a fost dezintegrarea atomului? Stiinta a trebuit s-o comita…”

Asa gândea scriitorul în perioada în care a trait (1894-1980). Iata ca acum „panta funesta” priveste aspectul moral care se adauga celui material. Ce-i mai ramâne omului? Care-i este slava, care-i este fala?

Se repeta istoria lumii, nu se repeta? Nu se repeta si uneori se repeta! Este ireversibila fiindca vremurile sunt altele, dar uneori se repeta datorita oamenilor care uita relele trecutului si reactioneaza în acelasi mod gresit, netinând cont de noile conditii ale existentei. Cred ca nimeni nu are dreptul sa-si bata joc de libera alegere a unui popor care-si doreste independenta, democratia si libertatea si a interveni viclean si brusc cu armele. Si mai cred ca nimeni nu poate accepta ca Raul sa fie prezentat în chip de Bine.

 

Vavila Popovici – Carolina de Nord

 

Impartaseste

Vavila Popovici a etichetat acest articol cu: , , , , , ,

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *