Felicia Feldiorean- despre poezie, ca forma de exprimare

Felicia Feldiorean este autoarea volumului de versuri „Celor fara vina”, talmacit în limba franceza de Prof. Constantin Frasin, cu titlul „A touts les innocents”. Licentiata a Facultatii de Medicina din Cluj-Napoca, pe care o absolva în 1996, autoarea munceste mai întâi ca medic de familie, iar apoi ca medic generalist si la un spital de psihiatrie din judetul Covasna. În anul 2000, aceasta paraseste România si se muta în Germania. În prezent, scriitoarea locuieste în orasul Münster si este mama unei fetite în vârsta de sapte ani, Anna Elisabeth. Felicia Feldiorean s-a nascut în anul 1968.

„Celor fara vina”

– Locuiti în Germania. V-ati gândit sa scrieti si în germana?

– M-am gândit, dar nu cred ca as face-o atât de bine, asa încât ma opresc la limba mea materna, limba dulce româneasca.

– Când si unde ati debutat si cum a fost acest debut?

– Am debutat în anul 2009, cu volumul de poezii „CELOR FARA VINA”, volum aparut la Editura Anamarol din Bucuresti. Lansarea cartii a fost facuta la Brasov în luna mai 2009, o lansare foarte frumoasa, acolo am facut cadou celor prezenti la lansare si un CD cu poezii recitate de mine, scrise de mine sau de alti poeti cunoscuti, A. Paunescu, M. Cartarescu etc. Atunci am fost si la trei emisiuni de televiziune, la Brasov si Bucuresti.

„Mi-e cântecul crez”

– Ce anume v-a determinat sa scrieti?

– Tin minte ca eram la tara si învatam pentru facultate, nu mai suportam sa vad cartile de anatomie, fizica si chimie, plus ca avusesem o dezamagire în dragoste. Aveam vreo 19 ani când am început sa scriu. A fost cea mai prolifica perioada în privinta scrierii poeziilor. Majoritatea poemelor din volumul „CELOR FARA VINA” au fost scrise acum 20 de ani.

– Despre ce va place sa scrieti?

– Despre iubire, bineînteles, sunt o romantica incurabila, despre viata, oameni, destine, frumos.

– „Mi-e cântecul crez”, afirmati în poemul „Crez”. Cum v-ati defini pe scurt, propriul dvs. crez literar?

– Crezul meu literar? Nu am nici o definitie…, scriu ceea ce simt si ceea ce traiesc. Atât. Totul e simplu si firesc, la fel ca si viata, pe care din pacate, noi, oamenii, prea ades o complicam.

– Dintre poemele pe care le-ati scris, exista unul preferat?

– Nu neaparat… Îmi place enorm „ULTIMUL SARUT”.

„Poezia e iubire si speranta”

– Aveti o imagine cheie, o metafora care sa va defineasca stilul?

– Având în vedere ca am fost mare fan al Cenaclului Flacara, stilul meu e impregnat de stilul de a scrie al d-lui Adrian Paunescu. Îmi cereti o metafora? Pai…sa ma gândesc…

„EXIST atât cât VA MAI EXISTA LUMINA” sau „ÎN CLIPA ASTA EU AS VREA SA FIU, în INFINIT SAU POATE MAI DEPARTE”…

– Ne puteti da o definitie proprie a poeziei?

– Poezia e o forma de exprimare, de comunicare, poate fi un manifest, poate fi zbor sau cadere…, poate fi totul. Poezia pentru mine este o forma de reînviere, de retraire a iubirii pierdute, moarte sau regasite. Ea poate fi lumina sau întuneric, viata sau moarte. Poezia e iubire si speranta. Si eu ma identific cu ea.

„Radacinile sunt cele care îsi pun amprenta pe toata viata”

– Ce ati dori sa ne relatati despre comunitatea româna din Germania?

– Nu prea multe din pacate, pentru ca nu cunosc prea multi români… Cei mai multi sunt în zona de sud, iar eu traiesc în nord-vest. Am fost în vara, la un festival românesc în Nürnberg, unde am cântat si recitat.

– Vorbind despre locuri, ca poeta, ce tinuturi va inspira mai mult, cele de acasa, din România sau cele din Germania?

– Cele de acasa, din România…, e si firesc…, desi sunt aproape de 10 ani în Germania. Radacinile sunt cele care îsi pun amprenta pe toata viata ta. Asa este cu mine, cel putin.

– Ce va place si ce nu va place în Germania?

– Îmi place faptul ca este o tara civilizata, unde omul este o valoare si se face totul pentru ca omul sa aiba un anumit statut social civilizat si decent. Ce nu-mi place este ca nu sunt spontani, totul trebuie organizat pe ore, minute, secunde…, le lipseste spontaneitatea si inventivitatea românilor.

– Cât de des va duceti în România?

– Cam o data, de doua ori pe an, pentru ca mama mea este acolo si fratele meu cu familia si este pacat sa nu ne vedem cât de des putem…, macar atât cât mai traim.

„Sper sa ajung într-o zi sa recit în fata oamenilor”

– La ce lucrati în prezent?

– Serviciul îmi ia foarte mult timp si energie, lucrez la un spital de psihiatrie si fac si garzi de noapte, am si un copil de crescut, asa ca îmi ramâne prea putin timp pentru altceva… Scriu pe apucate din pacate…, încerc sa încropesc al doilea volum de poezii. Urmeaza traducerea primului volum în limba germana, pentru ca traiesc aici si foarte multi nemti vor sa vada si sa înteleaga ce am scris.

– Ce planuri de viitor aveti?

– Sa îmi termin specializarea ca psihiatru, sa am putere si sanatate sa o cresc pe Anna si ce o sa-mi mai ajute Dumnezeu, sa scriu în continuare, sa cânt., sa recit, sper sa ajung într-o zi sa recit în fata oamenilor. E visul meu!

„Îmi place sa observ oamenii”

– Cum va petreceti timpul liber?

– Am putin timp liber….citesc, ma plimb, ascult muzica, scriu poezii, vorbesc cu prietenii pe net, ma joc cu Anna etc.

– Ce hobby-uri aveti?

– Muzica buna, opera, cititul, îmi plac filmele bune, lucrurile frumoase, estetice si îmi place sa observ oamenii….

– Ce mesaj ati dori sa le transmiteti cititorilor nostri?

– Doresc cititorilor D-voastra, români, americani si de alte nationalitati, un din inima « La multi ani! » cu multa sanatate, pentru ca este extrem de importanta, vieti cât mai senine, pace si lumina în suflete si sa traiasca fiecare clipa ca si când ar fi ultima. Viata ne-a fost data fara sa o cerem si vom pierde-o fara sa fim întrebati… asa ca sa învatam sa luam din ea ce este mai bun. Iar pentru cei singuri si tristi, nu uitati ca acolo sus Cineva va iubeste si exista câte un înger pentru fiecare!

Octavian D. Curpas

ULTIMUL SARUT

Striveste-mi lacrima-ntre gene

Striveste-mi ultimul sarut

Caci am jucat pe atâtea scene

Doar roluri dintr-un teatru mut.

 

Striveste-mi visele în palma

Striveste-mi sufletul sub pasi

Caci a venit ultima toamna

Si poti prin frunze sa ma lasi.

 

Striveste-mi lacrima iubirii

Striveste-mi si privirea -n zori

Dar nu uita ca fericirii

I se cuvin atâtea flori.

 

Striveste-mi lacrima-ntre valuri

Striveste-mi viata în zapezi

Si vino-apoi cântând pe maluri

Din când în când sa ma mai vezi.

 

Striveste-mi clipele în noapte

Striveste-mi noptile în zori

Caci ultimele mele soapte

Se pierd încet, printre ninsori.

 

Striveste-mi gândul si-amintirea

Striveste-mi ochii verzi în flori

Si-n veci sa nu-ti întorci privirea

Caci m-ai uitat de atâtea ori.

 

Noi am jucat pe atâtea scene

Doar roluri dintr-un teatru mut

Striveste-mi lacrima-ntre gene

Striveste-mi ultimul sarut.

 

Felicia Feldiorean

9 FEBRUARIE 1990 – ARINI

Interviu realizat de Octavian Curpas