Cladirea Conextrust: 3576 de metri patrati desfasurati, 890 de metri teren exclusiv(sub cladire si cativa metri langa) plus un garaj de 64 de metri patrati-pret final 28,7 milioane de lei, plus costuri de executare a statului roman (ANCPI). Daca scadem cele sase holuri lungi, scarile si alte spatii, cladirea nu are mai mult de 2500 de metri utili. Pretul pe metrul desfasurat, platit de statul roman, este de aproximativ 1500 de euro, iar pe metru util din incaperi, peste 2 mii de euro.
Cladirea General Proiect: 5800 de metri patrati desfasurati, cu lifturi, termopane si alte facilitati, 6 etaje, a costat 1,7 milioane de euro (aproximativ 7.65 milioane de lei). Pretul pe metrul desfasurat este 300 de euro, platit de firma Dedeman. Cladirea are deschidere la strada principala, parcare etc. Cu siguranta, vanzarea imobilului in mediul privat s-a facut la pretul real.
In urma cu aproape cinci ani semnalam cumpararea cladirii Conextrust si executarea silita a statului roman, cu o suma echivalenta a 5 milioane de euro (curs valutar), apoi in 2014, firma care si-a vandut imobilul statului a mai castigat 7.1 milioane de lei, penalitati, si a executat din nou statul roman. Beneficiarul situatiei suspecte nu a avut nicio problema intre timp si nici nu a denuntat nimic in acest caz.
In scurt timp voi prezenta date concrete asupra contractului, care, din punctul meu de vedere, a produs un prejudiciu bugetului statului de 5 milioane de euro. Institutiile din Bacau nu functioneaza si nici cele de la nivel central, in acest caz. Astept raspunsurile oficiale din partea ANCPI, Curtea de Conturi, s.a. Vom vedea cine a facut evaluarea, perioada in care s-a desfasurat toata treaba, contextul, persoanele implicate si ce demersuri au fost facute sau au fost blocate. Vom vedea si daca statul roman mai poate intoarce vanzarea.
Dar afacerea Comalrid SA? Din întreg patrimoniul societatii Comalrid SA, numai pentru activul din strada Nicolae Titulescu nr.1 Bacau, restaurant si terasa, cu 939,97 mp teren si cca 550 mp constructii, P+1, a platit doar suma de 85839 lei( imobil cumparat de Bestal SA, care in 2016 a fost absorbita prin fuziune de Rustrans SRL).
Cum a reusit sa decapitalizeze societatea de toate activele si sa le aduca în curtea Rustrans SRL, adica a lui si a familiei sale, iar mai apoi societatile sale, sa faca imprumuturi in banci si sa le puna drept garantie!
Tot ce cumpara de la altii este lipsit de valoare, iar tot ce vinde este foarte valoros.
Institutiile statului sa faca dreptate si lumina in acest caz.