Poetul si eseistul Slavomir Almajan, originar din Zlatita, judetul Caras Severin, si-a descoperit pasiunea pentru scris pe cand era elev de liceu, la Resita. Ani mai tarziu, acesta a inceput sa frecventeze cenaclul “Semenicul”, care se aduna in vestita “camera albastra” a casei de cultura din acelasi oras. Aici, Slavomir Almajan are ocazia sa intalneasca oameni uniti de o pasiune comuna – creatia literara. 
Dragostea pentru cuvantul asternut pe hartie, Slavomir Almajan i-o datoreaza profesorului sau de romana de la scoala generala, Mihai Colac, cel care l-a incurajat la vremea primelor sale incercari artistice. Un alt autentic model pentru scriitor au fost parintii sai. Marturie sta faptul ca Slavomir Almajan s-a decis sa imbratiseze aceeasi profesie ca si tatal sau – contabilitatea. Despre mama, Razumenca, Slavomir Almajan spune ca era o femeie curajoasa si harnica, mare iubitoare de muzica. In 1987, scriitorul si sotia sa, Florica, parasesc definitiv Romania pentru Canada. In prezent, cei doi locuiesc in Kelowna, British Columbia (BC). Slavomir si Florica Almajan au impreuna, doua fiice. Scriitorul s-a nascut pe 2 aprile 1953.
“Cititorul este mediul in care poezia se intampla prin rezonanta”
– Ce anume te-a determinat sa scrii?
– “Cum poti sa zici ca nu scrii, ca nu-ti pasa,/Cand ard cuvintele-n tine si cer sa iasa…”, am afirmat intr-un poem. Cred ca a scrie este o chemare interioara care reverbereaza cumva, cu tainele de neatins ale divinului. Prin adancire in Cuvant am realizat ca cercetarea lucrurilor adanci ale lui Dumnezeu sunt o slujba imparateasca. Dumnezeu rasplateste de fiecare data efortul pe care il faci in a-L cunoaste mai profund. Oh, da, adevarul Evangheliei este simplu si puternic tocmai prin simplitatea lui, dar intelepciunea lui Dumnezeu poate fi patrunsa doar prin profunda contemplare, prin cunoastere cu inima, daca pot spune asta. De aceea, nu caut sa plac cititorului neaparat. Cititorul este mediul in care poezia se intampla prin rezonanta, si nu judecatorul ei… Atunci cand poezia sta in picioare prin valoarea ei, Dumnezeu primeste laude… De ce? Poezia sareaza pamantul… Opinia omului este bazata intotdeauna pe gust sau… ma rog, pe lipsa lui. Omul da verdicte de cele mai multe ori, nedrepte, ceea ce face ca artistul sa-si primeasca post mortem aprecierea publica. Cred de asemenea, ca am fost clar ca aprecierea oamenilor nu ma incanta prea mult. Timpul este un judecator mult mai obiectiv.
La inceput credeam ca poezia este o “creatie” artistica. Am realizat mai tarziu, ca nu este chiar asa. Unii scriu din nevoia de crea un mediu care sa nu le fie ostil pentru ca, trebuie sa recunoastem, omul traieste in permanenta stare de conflict cu mediul in care evolueaza. Pentru mine scrisul, si asta include poezia, este un efort, inca unul, de a cunoaste si implicit, de a ma armoniza cu creatia lui Dumnezeu. Cunosterea in profunzime sau dincolo de aparentele lucrurilor, duce la impacare cu ele, deci la armonie.
Debutul
– Cine sunt mentorii tai, cei care te-au ajutat sa iti descoperi talentul si te-au incurajat sa scrii?
– Cu ani in urma, cand eram in Romania, am vizitat cenaclul “Semenicul”, care se aduna in vestita “camera albastra” a casei de cultura din Resita. La “Semenicul” am realizat pentru prima oara ca era ceva care ma lega de acest grup… Era pasiunea pentru sublim… Am admirat travaliul celor care in fiecare joi seara, in camera albastra, se incaierau in apararea a ceea ce putea fi numit cu adevarat, poezie… Gheorghe Jurma, redactorul ziarului “Flamura” si al revistei “Semenicul” a fost catalizatorul acestui grup deosebit de interesant. Cenaclul “Semenicul” a produs o generatie intreaga de poeti, critici, prozatori… De la Gheorghe Zincescu, la Nicolae Eremia, Olga Neagu si Gheorghe Cramanciuc, la Ion Chichere si Dinu Olarasu, la Ada Cruceanu, la Gheorghe Seitan, etc. Desi timid, poetul din mine crestea cu fiecare adunare… Cu ei, cu poetii de la “Semenicul”, am facut primii pasi si exigenta lor la primele mele lecturi m-a facut sa cresc cu adevarat.
– Cand si unde ai debutat?
– Debutul meu s-a produs la “Scrisorile Cetatii”, unde am castigat premiul intai si apoi, premiul doi, la “Cantarea Romaniei” si mentiune speciala la “Festivalui tineretii”, de la Tg. Jiu…
Slavomir Almajan – O flacara lirica
– Ce titluri de volume care iti poarta semnatura ai dori sa ne prezinti?
– Dupa ce am plecat din tara, am inceput sa simt pentru prima data, cat de disperat de limitata este conditia umana. Simteam ca lipseste ceva din ecuatie, ceva care sa impace nonsensul existentei din zi cu zi, cu maretia in mijlocul careia locuiam. Era chinul intrebarilor care m-a dus, incetul cu incetul, sub cruce. La Kitchener, Ontario, am facut cunostinta cu Domnul… Tot acolo am avut bucuria sa ii cunosc si pe poetul si criticul de arta, preotul Dumitru Ichim, si pe poeta Florica Batiu. Dumitru Ichim acoperea paginile de arta de la „Cuvantul Romanesc“. El mi-a scris o frumoasa prezentare in „Cuvantul Romanesc“, cu titlul “Slavomir Almajan – O flacara lirica”, unde se referea la volumul meu de poezii laice, “La poarta unei paduri viitoare”. Acest volum nu a vazut niciodata, lumina tiparului, din cauza dramaticei schimbari de directie in gandire, pe care am trait-o prin nasterea din nou. Mai tarziu, am publicat doua volume de poezii: „Lacrimi de Veghe“ (prefata de Rev. Petru Lascau) si „Priviri“ (prefata de Gelu Arcadie Murariu).
– Ai obtinut o serie de premii pentru creatiile tale. Ce premii ai castigat in Canada?
– Am castigat premiul doi la Dorothy Shoemaker Literary Contest, organizat de asociatia librariilor din Ontario, apoi mentiuni la concursurile de poezie “Sparow Grass” si “Changing Image” – premiul editorului, la ultima.
Termenul “poezie” ar trebui sa aiba semnificatii mult mai largi
– Ai o definitie proprie a poeziei?
– Cred ca arta este o permanenta urcare, prin cautarea sublimului. Asa cum fizicienii cauta o teorie unitara care sa explice universul, artistul cauta acel factor unitar, acea “particula elementara” din care arta este zidita. In realitatea noastra materiala, neputinta ne face sa ne rezeman pe carje in exprimarea divinului si acestea sunt de fapt, niste extrapolari slabe ale unei alte realitati, mult mai adanci, unde poezia nu are nevoie de cuvantul unei limbi, unde muzica nu are nevoie de zgomot… Nichita Stanescu a scris o adevarata bijuterie poetica in NECUVINTELE. Termenul “poezie” ar trebui sa aiba semnificatii mult mai largi decat ceea ce se crede ca este.
– Ce planuri de viitor are scriitorul Slavomir Almajan ?
– Am doua volume gata de publicare, unul de eseuri, celalalt de poezii. Tot in faza de finalizare este si un volum de poezii in engleza. Prefer eseistica, in ultimul timp. Tema fiecarui eseu scris este cunoasterea prin perspectiva lui Dumnezeu. Cele mai noi creatii ale mele in engleza, pot fi citite la: http://afteryouplease.wordpress.com/
