Ioan Balcan a refuzat initial sa ofere o declaratie. Totodata, a facut apel la constiinta noastra jurnalistica si la posibilele repercusiuni. Profesorul ne-a spus cate ceva despre activitatea politica care l-a propulsat in fruntea colegiului bacauan. aNu sunt prieten cu Romeo Stavarache. Ne cunoastem din prisma partidelor PUR si PNL, in care l-am urmat. Sotia mea lucreza la Primarie. Fiica era minora cand am depus dosarul. Masina nu este pe numele meu, asa ca aveti grija ce scrieti! Eu m-as gandi la consecinte, daca as fi in locul dumneavoastra”, ne-a spus Balcan.
Peste 1.800 de bacauani asteapta
Gheorghe Muntianu, seful Serviciului de Administrare a Fondului Locativ din Primaria Bacau, ne-a explicat ca nu ne poate arata dosarul ANL prin care directorul Colegiului Tehnic aDumitru Mangeron” s-a ales cu o locuinta sociala de 62,2 metri patrati pe strada Tipografilor. aPrin Hotararea de Consiliu Local 395 din 14 noiembrie 2008 a fost aprobata lista cu primii beneficiari ai locuintelor social ANL de pe strada Tipografilor si Teilor. Ioan Balcan are dosarul 41821, depus pe 17 decembrie 2004. In total, a cumulat 59 de puncte, motiv pentru care a primit unul din apartamentele de pe strada Tipografilor. Nu va pot arata dosarul, depuneti o declaratie pe legea 544 la Primaria Bacau”, ne-a spus Muntianu. In municipiul Bacau, peste 1.800 de bacauani au dosare depuse pentru apartamente sociale ANL. Numarul celor care solicita astfel de locuinte este in crestere, de la an la an. Un specialist din Primaria Bacau, care a tinut sa-si pastreze anonimatul, ne-a explicat unde sunt probleme in dosarul de ANL al profesorului Ioan Balcan. aDosarul a fost depus in 2004, cand veniturile lui si ale sotiei erau mici. Apoi a devenit director, sotia si-a angajat-o in Primarie. El nu a revenit cu modificari la capitolul venituri. In acelasi timp, nu mai are copii minori, fata a devenit majora”.
Obraznicie: profu” de sport vrea biblioteca in uscator
Apartamentul social de 62,2 metri patrati nu-i mai ajunge lui Ioan Balcan, care s-a intins si asupra altei incaperi, care avea destinatia de uscator. Uscatorul are dimensiunea unei garsoniere si se prezinta ca o veritabila locuinta de lux. Toti vecinii declara ca nu au fost consultati referitor la uscator, pe care il puteau utiliza cu totii. Profesorul de sport afirma ca vrea sa transforme uscatorul in biblioteca si ca a cumparat deja rafturi. Inca nu stie ce fel de carti ar putea umple rafturile, nici daca ar trebui sa angajeze pe cineva pentru biblioteca de scara. aEu am vrut sa fac o biblioteca. I-am consultat pe ceilalti. Daca iese scandal o dau inapoi. Pana la urma acea incapere este proprietatea Primariei si nu a celorlalti locatari. Am cerut un raspuns si la Primarie, dar nu a venit inca”, a spus Ioan Balcan. Spusele lui sunt contrazise de toti vecinii sai. aNu am fost intrebat nimic referitor la uscator.
Auzisem ca l-a cumparat domnul de la etajul 4. Pana la urma, ce putem face noi?”, ne-a spus retoric Petru Luchian. aAm fost la Primarie, blocul este ANL, cei de acolo au spus ca nu decidem noi. Sotia domnului Balcan lucreaza in Primarie, dar blocul este al nostru”, ne-a declarat Catalin Rosu, un alt locatar. aNu ne-a intrebat nimic de destinatia acelui uscator, asa ar fi fost normal”, a spus si Gelu Neacsu. aNu mi se pare normal sa puna mana pe acel uscator, nu stiu daca e legal. El are metraj ca lumea la apartament, peste 62 de metri, intelegeam daca lua uscatorul cineva cu garsoniera ANL”, ne-a spus revoltat si David Ungureanu. Seful de scara, Cristi Paragina, nu ne-a putut oferi un punct de vedere, deoarece este plecat in strainatate.
Vecinii au strigat dupa ajutor la primar
In ultimele saptamani, locatarii blocului 16 de pe strada Tipografilor au adresat mai multe sesizari primarului Romeo Stavarache. Cativa dintre ei chiar au incercat sa ajunga in audienta pentru a li se rezolva problema cu uscatorul. Cele mai multe reclamatii au fost postate pe site-ul public care se adreseaza edililor din Romania: www.domnuleprimar.ro. Din reclamatii reiese faptul ca Ioan Balcan pana in aceasta toamna nu a fost trecut la Asociatia de Locatari si ca doreste sa puna mana abuziv pe un spatiu pentru care au acelasi drept si ceilalti locatari.
Faceti dreptate pe Tipografilor!
„Domnule primar, sunt un locatar de pe Tipografilor, blocul social. Se intampla ca o familie din scara A, care locuieste de la inceputul anului, nu a platit niciun ban la intretinere, iar pe tabel la numarul de membri e trecut 0, fapt neadevarat, deoarece in apartament locuiesc sigur 2 persoane. Este vorba de Balcan Ioan, care prin fapta sa sfideaza locatarii aceluiasi bloc. De asemenea, Balcan (nu-l pot numi domn) a ocupat in mod abuziv uscatorul, motivand ca vrea sa faca birou, cand are cel mai mare apartament din bloc??? Domnule primar, va rog actionati in consecinta si faceti dreptate”.
Biblioteca din uscator
„Domnule primar, am urmarit in ultimele zile cu interes reclamatia domnului de pe Tipografilor 16 A in legatura cu ocuparea abuziva a uscatorului de catre chiriasul de la ap. 26, Balcan Ion. Sunt si eu un locatar de pe aceeasi scara si ma intrebam in legatura cu ainvitatiaa dumneavoastra catre ceilalti locatari ca daca nu sunt de acord cu ainitiativaa domnului Balcan sa faca sesizare catre primarie pentru a contesta acesta in legatura cu aceasta biblioteca. Ma intreb in primul rand cati dintre locatarii care lucreaza personal sau au sot/sotie care lucreaza intr-o structura publica care tine de primarie au curajul sa faca contestatie stiind ca le este amenintat postul de lucru punandu-se contrar hotararilor domnului primar? Fac si eu parte dintre cei ce v-am votat, dar daca vreti sa pastrati increderea bacauanilor si implicit votul lor, nu ii luati drept ignoranti si tratati-i cum se cuvine, v-am dat votul nostru de incredere. Tratati-ne ca si reprezentant al nostru, nu ca un despot care isi inchipuie ca poate taia si spanzura dupa propria placere…”