Revolta din Ucraina a dus la un rezultat surprinzator de pozitiv. Contrar tuturor asteptarilor din Ucraina, un grup de cetateni înarmati doar cu bâte si scuturi facute din cutii de carton si capace de tomberoane a coplesit fortele de politie care au tras cu munitie de razboi.
S-au înregistrat multe victime, dar cetatenii au învins. A fost unul dintre acele momente
istorice care lasa o amprenta puternica în memoria colectiva a societatii. Scrie George Soros finantatorul revolutiei Oranj din Ucraina, din 2004.
Miscarea de strada din Ucraina e asa puternica pentru ca e combinatie de nationalism cu civism, e ce era democratia europeana la 1848, o lupta pentru autodeterminare. Rebeliunea ucraineana, care ne-a adus lacrimi în ochi saptamâna trecuta e din vina noastra, noi, UE si USA am vândut acestor oameni ideea democratiei, „puterea normativa” a Europei cum o numim prin manuale, emulatia valorilor democratice europene. De ce îmi dau cu parerea. Am fost ani de zile editorul Early Warning Report pentru UNDP Crimeea si am fost si pe teren acolo de doua ori. Iarasi trebuie sa îmi cer scuze fata de tot felul de impostori invidiosi români ca ma pricep si la treaba asta mai bine ca ei. Problema mare e ca ei nu se pricep la nimic. SemneazaAlina Mungiu Pippidi.
Asadar la atâta se reduce Ucraina profunda, privita prin prisma valorilor democratice euro-atlantice.
http://romanian.ruvr.ru/2014_03_04/De-cine-trebuie-aparata-Ucraina-Si-cine-o-ataca-de-fapt-7388/
Eficienta unui politician care se dovedeste patriot are drept consecinta cresterea nivelului de trai al poporului sau si acest lucru este indispensabil legat de industrializarea tarii. Nikita Hrusciov, originar din Donetk (Ucraina) a condus URSS din 1953 pâna în 1964, el dirijând o mare parte din resursele financiare si materiale pentru industrializarea Ucrainei. Realitatea e ca în perioada 1954-1989 în Ucraina s-a concentrat crema intelectualitatii tehnice din întreaga Uniune Sovietica. Parintele programelor cosmice sovietice, a fost academicianul Serghei Pavlovici Korolev care s-a nascut la Jitomir în Ucraina si care a fost un adevarat patriot ucrainean. În 1950 în înzestrarea URSS a intrat primul tip de racheta R-1 (copie a rachetei V2, germane) si în iunie 1953, a rachetei R-2 (o varianta perfectionata a lui R-1). Pâna la retragerea lor din înzestrarea armatei sovietice (1962), fabrica nr. 586 de la Dnepropetrovsk din RSS Ucraina, construita din dispozitia lui Hrusciov si la propunerea lui Korolev, a realizat componente pentru 114 de rachete R-1 si 213 de rachete R-2, circa 40% dintre acestea fiind utilizate pentru explorarea spatiului cosmic.
R-5 Pobeda, conceputa în exclusivitate de colectivul de oameni de stiinta condus de ucraineanul Serghei Korolev, a fost prima racheta din lume care era inclusa în categoria celor cu raza medie de actiune MRBM (Medium-range ballistic missile). Ea era înarmata cu focos nuclear, având o bataie care se încadra în intervalul 1.000 – 3.500 km si a intrat în serviciul armatei sovietice în 1956, fiind produsa în totalitate la fabrica nr. 586 de la Dnepropetrovsk.
Racheta cu doua trepte R-16, a fost proiectata în 1956 de M. Yangel, inginerul sef al fabricii de rachete nr. 586 de la Dnepropetrovsk. Acelasi colectiv al fabricii de rachete nr. 586 de la Dnepropetrovsk, condus de Mihail Yangel, a reproiectat racheta R-12, adaugându-i treapta suplimentara U102. R-12 astfel modificata a devenit Kosmos 2 sau Ciclon-1 si a servit lalansarea a 1.000 sateliti si alte vehicule cosmice de tip DS (Dnepropetrovsk Sputnik), începând din 27 octombrie 1961.
În 1960, ucraineanul Vladimir Chelomei, seful biroului OKB-52, a lansat proiectul unei serii de rachete mai versatile UR (UR-100 de mici dimensiuni si UR-500 de dimensiuni mari). OKB-52 a devenit ulterior NPO Masinostroenia, cunoscut drept constructorul rachetelor de croaziera sau nava-nava: P-35, Ametist, Malakhit, Bazalt, Granit, Progress, Vulkan, Meteorit si Yakhont . Prima din aceasta serie a lui Chelomei a fost UR-100 (SS-11 Sego – cod NATO) o racheta balistica intercontinentala cu 2 trepte. Racheta UR-100 a intrat curând în înzestrarea fortei strategice a URSS fiind realizata în 990 de exemplare. Toate rachetele UR-100 au fost convertite la utilizari comerciale, fiind redenumite Rockot si echipate suplimentar cu a 3-a treapta Briz-K. Rockot este si azi racheta usoara, utilizata de centrul spatial de la Plesetk pentru plasarea urgenta pe orbita, a unei încarcaturi comerciale de 1.800 kg. Ce-a de-a doua racheta din seria UR a lui Chelomei, a fost UR-500, ea intrând în înzestrarea fortei strategice de rachete a URSS în 1964. Pe 16 iulie 1965, racheta UR-500 a plasat pe orbita satelitul Proton-1 si de atunci aceasta racheta a fost cunoscuta în varianta comerciala ca Proton calul de povara al aprovizionarii si transportului echipajelor statiei spatiale internationale ISS.
La fabrica nr. 586, rebotezata Yuzhmas, au fost construite cam toate tipurile de rachete militare si civile proiectate de Korolev: R-12 Dvina, R-14 Chusovaya, R-16 si R-36. În trei decenii de activitate, aici construindu-se zeci de mii de rachete, capacitatea ei maxima anuala fiind de 120 de rachete balistice intercontinentale si pentru explorarea civila a cosmosului. Aproape 60 % din componentele retelei de producatori de subansamble ai Yuzhmas, se aflau în marile centre industriale ale Ucrainei. Dupa separarea de URSS, Ucraina s-a orientat catre Occident, vânzând la fier vechi 85% din utilajele fabricii Yuzhmas, restul fiind convertit la productia de troleibuze si masini de spalat.
sursa foto: http://also.kottke.org/
Pentru a colecta si interpreta informatiile transmise de pe orbita de viitorul satelit artificial al Terrei, botezat Sputnik si a-i da comenzile care se impuneau, acelasi Korolev a creat o retea de observare pe sol, care cuprindea 15 statii de teledetectie a rachetei purtatoare R-7 Semyorka. Una dintre acestea era la Simferopol, în peninsula Crimeea (NIP-10). Dupa lansarea satelitului Sputnik-1, au mai intrat în functiune NIP-16 la Mohacevo în vestul Ucrainei, NIP-19 la Dunavatu din RSS Moldova. De pe teritoriul Ucrainei si mai ales al Crimeii conditiile de propagare erau optime pentru detectarea satelitilor si transmiterea comenzilor de la sol. Prin urmare, sovieticii au creat în Crimeea o retea complexa formata din 20 componente de conducere a misiunilor cosmice pilotate Saliut, Soiuz si al statiilor automate Lunohod.
În 1968, centrul de proiectare al mijloacelor spatiale automate (NIP-10) subordonat centrului de control al zborurilor KIP-10 din Crimeea, a realizat un lunodrom cu dimensiunile de 120 x 170 m, la periferia satului Scolnâia, de lânga Simferopol. Acolo a fost testat vehiculul electric Lunohod construit de firma Lavochkin. Misiunea Luna 17 a fost lansata pe 10 noiembrie 1970 cu o racheta Proton, având la bord vehiculul Lunohod. Modulul lunar Luna 17, care a coborât lin pe satelitul artificial al Terrei, dispunea de o rampa pe care Lunohod-1, a început deplasarea pe suprafata selenara. De-a lungul celor 322 de zile cât au functionat bateriile, Lunohod s-a deplasat pe solul lunar, transmitând pe Pamânt 20.000 de seturi complete de imagini si 206 panoramari de înalta rezolutie.
RT-70 radio telescop Centrul spatial Yevpatoria din Crimea
Un canal separat video transmitea imagini care erau analizate de o echipa de 5 controlori de la centrul din Simferopol si pe baza lor conduceau Lunohod de la distanta. Desi Luna nu are atmosfera, prin intermediul masuratorilor efectuate de Lunohod, specialistii de la centrul din Simferopol au descoperit existenta furtunilor de nisip de pe suprafata satelitului natural al Pamântului, produse de ionizarea particulelor fine de praf selenar supuse radiatiei solare. Naveta spatiala ruseasca reutilizabila Buran a executat un singur zbor, fara echipaj la bord în 1988. Ea fiind proiectata de un alt ucrainean nascut la Kiev si scolit la Institutul Politehnic din Harcov, academicianul Gleb Lozino-Lozinski.
În perioada 1962-1965 la santierul naval Nr. 444-Sud Nikolaev din Ucraina au fost construite primele 2 portelicoptere sovietice, din clasa Moscova. Începând din 1975, tot acolo s-au construit patru portavioane usoare din clasa Kiev, unul dintre acestea fiind portavionul Vikramaditya, aflat acum în înzestrarea marinei militare indiene. Începând din 1983 santierul naval de la Nicolaev a lansat la apa doua portavioane din clasa Amiral Kuznetov. Unul din ele, n-a mai intrat în înzestrarea flotei sovietice, ruginind pâna în 1998 prin porturile Ucrainei. De acolo l-au cumparat chinezii, care l-au adus în 2002 la santierele Dalian unde a fost refacut si modernizat, astfel ca în 2012 portavionul a intrat în înzestrarea marinei chineze ca Liaoning. Cea mai avansata nava proiectata vreodata în URSS a fost portavionul cu propulsie nucleara Ulianovsk, cu un deplasament de 85.000 t, care lua la bord 70 de aeronave. Dupa ce chila a fost terminata în 1988 si lansarea la apa a fost programata pentru 1992, în ianuarie 1991 s-a decis sistarea constructiei, desi suprastructura navei era realizata în proportie de 40%. Ulterior, prin decizia guvernului Ucrainei orientat spre Occident, din 4 februarie 1992, nava a fost data la topit.
http://militaryrussia.ru/blog/topic-359.html
Asadar toate aceste bijuterii ale progresului tehnic pe plan mondial sunt opera genialitatii poporului ucrainean. Pentru cei care vor sa cunoasca, sa înteleaga si sa colaboreze cu adevarat, acest potential al realizarilor de exceptie ale poporului ucrainean ar trebui sa fie promovate si dezvoltate, nu exprimarea instinctelor de grota ale Euromaidanului.
Mai mult: http://romanian.ruvr.ru/2014_03_05/Crimeea-Si-Ucraina-nu-pot-fi-identificate-cu-Euromaidanul-0074/
