Congregatia surorilor „Maria Bambina“, aniversata la Faraoani

Vineri, 18 mai, in comuna Faraoani a fost serbata aniversarea a 180 de ani de la infiintarea Congregatiei Surorilor „Maria Bambina”. Manifestarile au fost organizate de Scoala 1 Faraoani, Gradinita cu Program Normal- Centrul de Documentare si Informare „George Enescu” Faraoani, în colaborare cu Primaria Comunei Faraoani, Casa Corpului Didactic „Grigore Tabacaru” Bacau, Asociatia Britanica „Scoli în Europa”, Clubul Rotary din Wigan-Anglia si Fundatia „Episcop Ioan Duma”. In localitate functioneaza un centru de plasament, „Casa Meuli”, care adaposteste 12 copii din judetul Bacau, care provin din familii extrem de sarace si care sunt sprijiniti de Congregatia Surorilor „Maria Bambina”.

Manifestarile au inceput la ora 10 si s-au bucurat de participarea profesorului dr. Keith Trencher, de la Universitatea din Liverpool, presedinte al Asociatiei „Scoli în Europa”, si reprezentant al Clubului Rotary din Wigan-Anglia. Gazde au fost profesorul Gabriel Stan, directorul C.C.D. Bacau, Adrian Solomon, primarul comunei Faraoani, viceprimarul Gherghina Adrian Farcas, Elena Durac, directorul  Scolii cu Clasele I – VIII Nr. 1 Faraoani, Mariana Prutica, educatoare, coordonatoarea Centrului de Documentare si Informare „George Enescu” Faraoani si Mihai Solomon – presedintele Fundatiei „Episcop Ioan Duma” Faraoani, alaturi de locuitori ai comunei. Keith Trencher a donat Centrului de Documentare si Informare „George Enescu”din Faraoani si Centrului de plasament, „Casa Meuli”, din partea membrilor Clubul Rotary din Wigan-Anglia, importante sume de bani, care vor fi folosite pentru bunul mers al activitatii acestor institutii. Profesorul englez s-a bucurat la final de un scurt program artistic, sustinut de copii si elevii din centrul de plasament, coordonati de sora Angelina.

Congregatia surorilor „Maria Bambina“ a fost înfiintata pe 18 mai 1832, de surorile Bartolomeea si Vicenta. Datorita misionarismului si activitatii lor caritabile, cele doua au fost beatficate, iar în anul 1950, canonizate, de Papa Pius al XII-lea.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 

WP to LinkedIn Auto Publish Powered By : XYZScripts.com