Din subventii, crescatorii de animale trebuie sa întretina terenurile, în conformitate cu normele europene. Cele 34 de asociatii ale crescatorilor de animale au primit în concesiune sau administrare peste 21200 de hectare de pajisti si pasune
Banii europeni pentru întretinerea pasunilor au încurajat cresterea animalelor. În doar un an, numarul acestora a crescut cu aproape 10%, în mai multe zone ale judetului. În acelasi timp, aspectul general al locurilor de pasunat s-a îmbunatatit, deoarece subventiile sunt conditionate de reabilitatea si întretinerea terenurilor. ”Înfiintarea asociatiilor si sprijinul pe suprafata a avut un rol deosebit pentru crescatorii de animale. Înainte nu aveau adapatori, nu erau facute lucrari care sa permita pasunatul în bune conditii”, a spus Constantin Toma, din cadrul Asociatiei crescatorilor de animale Lapos, care administreaza peste 387 de hectare de pasune ale comunei Darmanesti. În momentul de fata, fermierii din zona detin peste 3 mii de bovine si peste 17 mii de ovine. ”Numarul lor a crescut mult în ultimul an. Îmi doresc ca prin asociatie sa amelioram rasele prin aducerea de material seminal din afara”, a mai spus Toma.
Banii se cheltuie în asociatie
Asociatia Tazlau Trotus a primit de la primarii peste 800 de hectare. De la Moinesti a primit în concesiune 50 de hectare, iar de la Comanesti, înca din 2007, prin contract de administrare, aproximativ 790 de hectare. Pentru terenurile primite, asocitia are de platit o redeventa anuala de 37200 de lei. Dar, valoarea subventiei primite depaseste 700 de mii de lei. La profit se adauga si valoarea fânetelor sau sprijinul financiar pentru fiecare animal. Membrii asociatiei au acum peste 450 de taurine si 120 de ovine. ”Banii s-au împartit în functie de suprafata de pasune atribuita fiecarui membru. Au venit bani buni, dar din ei avem de platit contabil, deplasari, diurne, salarii. Oricum suntem pe plus. Din ei, cam 70 de mii de lei se duc pe aceste cheltuieli”, a spus Ionel Ichim, presdintele Asociatiei Tazlau Trotus. Edilii din Comanesti par nemultumiti de valoarea revedentei si ar prefera ca pasunile din oras sa fie date prin contracte directe. ”Aceste terenuri sunt bine întretinute. Totusi, intentionam sa facem contract direct cu fermierii si nu cu asociatia”, a spus Viorel Miron, primarul orasului Comanesti. Cele aproape 800 de hectare date asociatiei se aflaa chiar în cartierele orasului, în Laloaia, Leorda, Podina, Podei sau Vermesti.
3 milioane de euro pentru pasunile statului
Agentia de Plati si Interventie în Agricultura (APIA) Bacau a platit subventii catre 28 de mii de fermieri, care au în folosinta peste 54 de mii de hectare de pasune. Din acestea, doar 21200 sunt concesionate sau luate în administrare de la primarii, iar restul sunt proprietate. Pentru pasunile aflate pe domeniul public s-au alocat aproape 3 milioane de euro pentru ciobanii si asociatiile care le exploateaza.”Primariile nu puteau primi acesti bani, deoarece nu au activitate agricola”, afirma Ioan Melinte, directorul APIA. Valoarea subventiei este de 124 de euro la hectar daca este pajiste de munte, la care se adauga un alt pachet, daca zona este defavorizata sau daca aici au loc practici agricole traditionale. Institutia a efectuat verificari în teren, pentru a vedea daca se respecta normele europene de agromediu.