„Cu toate mizeriile si nedreptatile ei, lumea e singurul loc unde putem spera sa ni se faca dreptate.”
Octavian Paler
Dorinta de a trai se exprima printr-o rânduiala a vietii. Vrem sa facem ordine în perioada de timp daruita, fara a cunoaste si a tine seama de marimea ei. Existenta noastra se deruleaza automat ca un sul de hârtie pe care sunt înscrise zilele cu întâmplarile lor, pâna când ne mai scriind nimic, trebuie sa se înteleaga sfârsitul existentei. Surprinzatoare, dar totodata interesanta este bogatia evenimentelor derulate. Vointa de a trai, puterea de a face fata tuturor greutatilor ivite în drum ne este înscrisa în suflet si ea nu are nevoie de justificare. Întregul univers este vointa; animalele, pasarile, vegetatia din jurul nostru dau semne de vointa puternica de a trai. Spre deosebire de ele însa, omul cu inteligenta sa poate organiza viata, dar si pe a celor din jurul sau. Animalele, de exemplu, au fost create de Dumnezeu pentru oameni, de aceea, omul – cununa creatiei lui Dumnezeu – trebuie sa aiba grija de animale si de toata lucrarea încredintata lui de catre Dumnezeu: „Si stapâniti peste pestii marii, peste pasarile cerului, peste toate animalele, peste toate vietatile ce se misca pe pamânt si peste tot pamântul!” (Fac. 1:28)
Simtirile omului devin atât de înalte, încât ele se transforma uneori în pasiuni care înfrumuseteaza viata. Omul e cel care, datorita inteligentei sale, gândeste asupra trecutului si asupra viitorului. Omul este singurul animal caruia îi pasa de viata universului în care traieste. Deci viata ne este o lupta continua pentru un scop, la unii foarte bine definit, la altii mai putin si la altii neclar. Ambiguitatea, definita ca lipsa de precizie, de claritate, face viata greu de suportat, tulbura gândurile, slabeste energia si chiar vointa de a trai. Sigur ca în lupta noastra întâlnim si piedici, mizerii, lovituri, rautati, invidii, dar ele trebuie trecute cu întelepciune, cu vointa si puterea de a trece peste ele si, de a nu devia de la tinta propusa.
Sunt multi indivizi cu pofta de conducere a multimii, ei se angajeaza în politica si duc o lupta pentru satisfacerea în primul rând a intereselor personale si numai apoi aplecându-se asupra intereselor celor multi, dispretuindu-i chiar uneori, pacalindu-i cu fatarnicia lor, dându-i la o parte pe cei care ar putea sa-i suplineasca, mult mai competenti fiind în aceasta activitate. Politica, spun unii este o stiinta, o tactica de guvernare a statului. Scriitorul italian Silvio Pellico spunea ca politica este o arta care face ca totul sa fie posibil: „Toata viata este politica”. O spusese si J. J. Rousseau, înaintea lui, într-un alt mod.
Politica evolueaza uneori neasteptat, dar pentru a evita surprinderea, ar trebui concentrata forta inteligentei, ca întelegere si decizie. Politicienii se invidiaza, lupta neelegant, scotocesc în trecutul adversarilor fapte reprobabile pe care le afiseaza publicului cu dezinvoltura, chiar cu lipsa de bun simt, prin intermediul presei – acaparata de unii politicieni -, sau direct în alocutiunile lor. Poetul italian renascentist Francesco Petrarca spunea: „Mai mult decât altii sunt invidiati aceia care se ridica prin singura putere a aripilor lor si se elibereaza de cusca în care ceilalti ramân închisi”.
În aceasta perioada am avut parte de disimulare, minciuna. S-au spus si adevaruri, dar s-a mintit si s-a promis mult, toate acestea fiind specifice perioadei preelectorale, dar care ar fi putut fi facute cu mai putina rautate si perfidie. Ne putem însa apleca asupra judecatii tuturor faptelor, nepermis constiintei noastre de a le sterge cu buretele, odata ce au fost etalate. Cine a avut urechi pentru cele auzite si le-a trecut prin filtrul ratiunii sale, si-a facut o parere. Cândva scriam: „Cât neastâmpar au unii oameni/ planuind întruna reforme,/ care mai de care mai nastrusnica,/ mai machiavelica, mai himerica!/ Câti oameni fara cunostinte temeinice,/ indiferenti fata de esente,/ fara o chemare a destinului,/ având doar un tupeu nemarginit,/ împinsi de megalomanie/ spre a deveni calauzitori politici, /înainte de a-si face ordine / în propriile lor gânduri!/ Iar noi, înzestrati cu bunul simt/ daruit de Divinitate,/ putea-vom deosebi adevarul de minciuna, / atât de-abil amestecate?”
S-au auzit si se mai aud în continuare atâtea nemultumiri, atâtea suferinte din cauza proastei organizari a vietii societatii, dar daca se vrea atins scopul bun, dorit, toata suferinta poate fi data uitarii si speranta de bine poate înflori din nou în sufletele oamenilor. Importanta este corectitudinea judecatii fiecaruia si ea sa corespunda judecatii celor multi. Daca ne traim vietile conform unor decizii complet autonome si gresite pe care le facem, înseamna ca nu avem nimic în comun cu ceilalti oameni si nu dorim binele societatii în care traim.
În toata aceasta perioada au fost exprimate destule idei ale oamenilor cu judecata, destule gesturi de generozitate s-au putut vedea si auzi, s-au destainuit opinii remarcabile, pentru a ajuta pe cei care nu au putut vedea si auzi adevarul pâna la aceasta data, venind astfel în sprijinul cunoasterii si gândirii lor. Un proverb românesc spune: „Cine un clopot numai aude, un sunet numai întelege”.
Si cu cât s-au auzit mai multe voci ale celor bine informati, cu atât s-au putut mai multe învata, oamenii putând sa-si formeze o opinie în final, corespunzatoare adevarului; ei, fac totusi eforturi sa înteleaga politica încâlcita si sa-si fericeasca întrucâtva viata. Fiindca, vai!, pesimistul filosof Schopenhauer scria: „Disproportia dintre efort si recompensa reduce obiectiv vointa de a trai la o simpla nebunie, subiectiv la un vis”. Poate fi si un vis urât. De aceea, cred ca trebuie hotarâta o opinie dreapta si actionat la timp în favoarea ei, pâna nu este prea târziu.
- Adenauer – cancelarul Germaniei în perioada 1949-1953 – sfatuia sa nu spunem niciodata „prea târziu”: „Chiar si în politica nu este târziu niciodata. Întotdeauna este loc pentru un nou început”.
Vavila Popovici – Carolina de Nord
