„Daca banul pentru dumneavoastra este speranta de independenta, nu va fi niciodata el. Singura siguranta pe care un om o va avea în aceasta lume este o rezerva de cunostinte, experienta si capacitatea.”
– Henry Ford
Cu mii de ani în urma, în asa numita Epoca de piatra, stramosii nostri europeni traiau din vânat sau lucrau pamântul. Metalele înca nu fusesera descoperite, prin urmare, oamenii lucrau folosind unelte de piatra, de unde si-a luat denumirea epoca respectiva. Femeile si barbatii din acea Epoca nu aveau bancnotele si monedele pe care le utilizam noi în prezent, dar faceau schimb de bunuri de valoare între ei, schimb care purta numele de troc. Când oamenii au învatat sa prelucreze metalele, schimburile au devenit mai usoare, întrucât metalele, precum aurul, argintul, cositorul si fierul, reprezentau o valoare pentru toata lumea. Schimbai ceva pentru o anumita cantitate de metal, iar ulterior, puteai sa folosesti parti din metal pentru a-ti plati darile. Era o posibilitate de schimb, de masura a valorii.
Primele monede, convenabile prin faptul ca puteau fi repede manevrate – numarare în loc de cântarire -, au aparut în Asia Mica, în sec. VII î. H., dintr-un aliaj de aur si argint, iar Grecii antici au preluat rapid conceptul si au început sa fabrice monede de argint si de bronz, mai târziu numai din metale pretioase argint si aur, ele prezentând încredere si devenind un „mijloc de schimb” eficient. Se foloseau totusi si metale nepretioase, cuprul si aliajele sale (cuprul cu staniu denumit bronz si cupru cu zincul denumit alama), care aveau o valoare mai mica, necesara tranzactiilor comerciale zilnice. Banii, deci au aparut ca o necesitate a practicarii comertului, ei reprezentând valoarea muncii.
Cuvântului „moneda”provine de la primul loc unde se producea fabricarea lor în Roma Antica, numit „Templul Iunonei Moneta”. Mai târziu s-au deschis si alte monetarii si monedele romane au fost acceptate pentru schimburi în toata Europa, din Insulele Britanice pâna în Turcia. Când Imperiul Roman a început sa se destrame si au aparut natiunile în Europa, fiecare tara a preluat si mentinut controlul asupra propriului sistem monetar.
Pâna nu demult banii existau exclusiv sub forma monedelor – bani metalici -, o moneda continând o cantitate exacta de metal, precum aur sau argint, cu valoare cunoscuta. Pe masura ce comertul s-a intensificat si era nevoie de tot mai multi bani ca mediu de schimb, bancile si guvernele au început sa emita bancnote – bani de hârtie – cu valoare nominala mai mare. Bancnotele nu contin valoarea pe care o reprezinta, dar, emitentul unei bancnote garanteaza valoarea acesteia.
De fapt banii în sine sunt aproape nimic, o hârtie inscriptionata dar care reprezinta un acord de încredere între stat si cetatenii lui, între agentii economici externi si cei interni, între tarile care colaboreaza economic la toate nivelurile, iar statul garanteaza bancnotele ca fiind purtatoare ale muncii pe întreg teritoriul tarii si nu numai. Banii folositi în comert au o valoare clara, recunoscuta de toata lumea, sau mai bine spus: „Banul vorbeste în limba înteleasa de toate natiunile”.
Aceasta fiind pe scurt istoria banilor, sa vedem ce a ajuns sa reprezinte banii în zilele noastre. Si fiindca ne gasim în pragul Sarbatorilor Craciunului si Anului Nou, ne dam seama, mai bine ca oricând, ca fara bani nu se poate trai, nu se poate intra si iesi din aceasta perioada. Daca pofta sexuala si cea a mâncarii este intermitenta, pofta banului a devenit permanenta. Traim într-o societate unde banii sunt la mare valoare, de fapt traim într-o lume unde banii dau valoarea oricarui lucru. În societatea noastra pluteste ideea ca banii deschid orice usa si pot cumpara totul, ca banul ar fi un pasaport pentru lumea bunastarii si a fericirii. Iubirea de bani a luat amploare, a devenit „drogul” societatii în care traim si nu ne dam seama ca iubirea de bani este radacina tuturor relelor.
Vedem cu ochii nostri si auzim cu urechile noastre atâtea cazuri în care banii nu aduc fericirea. Unii se exprima cinic: „Banii n-aduc fericirea, ci numarul lor!” Cineva chiar a glumit pe socoteala acestei maxime, dându-si cu parerea: „Cine a spus ca banii nu aduc fericirea înseamna ca nu a stiut unde sa mearga sa faca cumparaturi!?”
Sigur ca se poate glosa îndelung pe tema banilor care pot dezvolta pe lânga rarele calitati întâlnite la oameni – de recompensa dreapta pentru o munca depusa, de cadouri pentru membrii familiei sau pentru prieteni la anumite ocazii, diferite acte de caritate – si cele mai urâte trasaturi ale caracterului precum lacomia, egoismul, parvenitismul, înselaciunea, minciuna, furtul etc. Cu banii obtinuti prin efort si munca poti sa-ti cumperi o casa, dar un poti sa-ti faci cu ei un camin fericit, poti sa-ti cumperi o masina pentru a fi de folos timpului tau, dar un poti avea siguranta vietii cu ea, poti sa-ti cumperi medicamentele cele mai scumpe, dar nu si sanatatea, poti cumpara haine scumpe, mobila frumoasa, dar nu poti împodobi casa sufletului, poti aduce la masa ta sute de oameni, dar nu si prietenii adevarati, poti sa faci tranzactii cu oameni, dar un poti avea totodata respectul si multumirea lor, s. a. m. d. Se întâmpla foarte des ca omul cu bani multi sa nu mai gândeasca normal, gândirea sa-i fie pervertita si în acest caz, dupa spusele lui R. W. Emerson, omul „este mai atent la banii lui decât la principiile sale”; constiinta este învaluita si acel „tribunal al omului” de care vorbea Kant, cu adevarat omul nu-l mai simte.
Si totusi astazi, oamenii considera ca banii sunt foarte importanti! Încetul cu încetul s-a împamântenit ideea ca „banul, pilele si relatiile” te fac om, îti asigura succesul în viata, te fac fericit si politicienii de vârf cultiva, pe ascuns de cele mai multe ori, acest mijloc de îmbogatire. Aproape nimeni nu mai face nici un gest – interventie (pila) – fara sa fie rasplatit cu bani, ceea ce nu corespunde cu firea românului – miloasa, ajutatoare, generoasa, corecta. Si în lipsa unor legi clare si morale care sa puna stavila acestui comportament, s-a ajuns la fenomenul coruptiei – abatere de la moralitate, de la cinste, la depravarea propriului eu. S-a ivit un apetit deosebit pentru a da si a lua, asa zisa spaga. Fenomenul coruptiei avea si are si astazi multe aspecte, de la „banii în plic”, trafic de influenta, primirea de bunuri necuvenite, la devalizarea de banci si comisioane tulburatoare. El se întâlneste la multe niveluri si ceea ce este revoltator, este „acoperirea” furtului; cei corupti se acopera unii pe altii, conducatorii ascund „petele negre” ale societatii si inegalitatile grave ivite prin fenomenul coruptiei. Ori, în democratie asa ceva nu este permis, conducerea politica din democratie trebuie sa respecte anumite reguli si principii de baza sanatoase ale societatii, cerintele morale adresându-se „tuturor oamenilor, în orice moment si în orice conditii” ale vietii.
Unii spun pe drept ca degeaba ai bani daca nu ai si relatii, fiindca atunci nu prea stii sau nu prea poti sa faci ceva cu ei. De multe ori ca sa rezolvi o problema nu-ti sunt de ajuns banii, ci ai nevoie de o persoana sau de un grup de persoane cu putere de decizie care te-ar putea ajuta. Si când zic asta nu ma gândesc la a face ceva ilegal sau la afaceri urâte, ci ma gândesc la lucruri simple care se pot ivi în viata oricui. Conteaza însa legalitatea si felul relatiilor. Când se planuiesc afacerile urâte, acestea aduna oamenii de calitate sufleteasca inferioara, se formeaza acele asa zise „clanuri” (parti mici ale societatii uniti de interese comune), sau organizatii criminale cu activitate infractionala, în scopul obtinerii de venituri ilicite si care distrug valoarea societatii construita cu mari eforturi. O metoda practicata intens în zilele noastre este împrumutul sumelor mari de bani care creeaza adevarate „imperii” ale datoriilor si al numarului de datornici. Oamenii harnici care recurg la împrumuturi (e dreptul lor!), prin munca reusesc sa se achite onorabil de datorii, oamenii profitori, lenesi si pagubitori, dezechilibreaza societatea prin aceste datorii, prin nemunca si necinste. Repercusiunile sunt de ordin economic si politic ale tarii respective.
Toti se gândesc la bani si la bunurile materiale, alearga sa obtina bani si sa aiba cât mai multe bunuri. Este normal sa muncesti, este normal sa vrei sa câstigi bani, este normal sa nu doresti a fi sarac, ci bogat, dar este cu totul altceva sa ajungi sa fii sclavul banului si el sa fie stapânul tau. Biblia ne învata ca „nu este gresit sa fii bogat, dar este gresit sa iubesti banii”, adica sa fii împatimit de ei, caci drumul Raului pe cât este de atragator, pe atât este de amagitor si distrugator! Goana dupa îmbogatire este într-atât de seducatoare, încât nobletea si omenia dispar. Confucius care a trait într-o perioada când tara sa se afla într-o stare de declin social si moral, spunea: ,,Virtutea omeniei este mai folositoare oamenilor decât apa si focul; am vazut oameni care au murit pentru ca au pasit în apa si în foc; însa nu am vazut niciodata murind pentru ca au pasit pe calea omeniei”.
Uitam ca nu luam cu noi la plecare, nici banii, nici bunurile dobândite cu ei si o data plecati, nu ne mai întoarcem la ele. Ce frumos ne graieste Biblia!: „Nu va strângeti comori pe pamânt unde le manânca moliile si rugina, si unde le sapa si le fura hotii; ci strângeti-va comori în cer, unde nu le manânca moliile si rugina, si unde hotii nu le sapa si nici nu le fura…” (Matei cap.6,19-21).
Nu atât banii sunt problema, ci relatia defectuoasa din viata noastra cu legile morale, cu Divinitatea, spre a întelege bine rostul banilor, rostul vietii si a nu uita de comorile necesare sufletului nostru, pentru ca viata noastra sa aiba valoare, prin actiunile, faptele din timpul daruit fiecaruia.
Sa ne amintim de frumoasa imagine invocata de Immanuel Kant: „cerul înstelat” – creatia lui Dumnezeu (perfectiunea) – si „legea morala” – continutul sublim al creatiei – care definesc, adica ar trebui sa defineasca, frumusetea vietii noastre.
Vavila Popovici – Carolina de Nord, SUA
