Fundamentalisti ortodocsi, inculti, saraci, traitori in promiscuitate, corciti, dezorientati si dezinformati. Asa sunt cei mai multi dintre romani in 2011, asta este starea de fapt a natiunii romane la acest moment. In contact zilnic cu oamenii si implicat in Recensamantul populatiei si locuintelor 2011 am realizat ce inseamna o dezinformare mizerabila, cu substrat politic, realizata de unii lideri ai PSD, in frunte cu fostul premier Nastase, acum doar blogger iresponsabil, care sufera de teoriile conspiratiei. Intr-o postare pe popriul blog acesta indemna populatia sa nu-si dea CNP-ul, pe motiv ca prin asta PDL-ul ar frauda alegerile. Aceeasi idee a fost vehiulata si de alti lideri social democrati. Practic, Adrian Nastase indeamna populatia la nesupunere civica, la fraudarea si vicierea rezultatelor Recensamantului 2011, fara a avea argumente necesare si suficiente in sprijinul propriei idei.
Totodata, pentru a castiga voturi, incearca o manevra mizerabila, indreptata impotriva statului roman, care si asa a ajuns in metastaze la toate nivelurile. Efectul declaratiilor lui Nastase l-am simtit imediat. Aproape toti cetatenii pe care urmam sa-i „recenzez” au refuzat sa dea CNP-ul, fapt care ii face pasibili de o amenda de pana la 5 mii de lei, conform cadrului legal, care reglementeaza Referendumul 2011. Tot atunci am remarcat faptul ca romanii sufera de diverse teorii ale conspiratiei, pe fond religios, social si cultural. Lucru pe care il stiam deja, dar nu-i banuiam amploarea.
Adrian Nastase isi termina articolul de blog intr-un mod mizerabil, gandind ca reactia lui ii va determina pe romani la nesupunere, iar statul va fi in imposibilitatea sa-si amendeze toti cetatenii care-l compun. „In aceste conditii, fac un apel catre toti concetatenii de a se proteja singuri in fata acestui abuz prin refuzul de a-si declara Codul Numeric Personal. Sunt curios cum va amenda Boc 20 de milioane de romani care refuza sa-si dezvaluie CNP-ul in fata unor recenzori cu salariile ciuntite de austeritatea basesciana”, afirma Nastase in finalul articolului „Recensamantul, CNP-ul si furtul identitatii”. Referendumul, facut din bani publici, cu eforturi financiare considerabile, dar cu multe bube, a fost aruncat in aer de declaratiile unor politicieni, inca influenti, dar iresponsabili.
Fara CNP, recensamantul nu este un studiu, ci un sondaj cu erori semnificative
Recensamantul populatiei fara CNP, asa cum propune Adrian Nastase, poate fi facut de acasa. Si este inutil. Listele cu locatari sunt usor de obtinut. Iar semnatura lor poate fi facuta oricum. Daca recenzorul nu are pe langa nume si un element de identificare, Codul Numeric Personal, atunci persoana care declara este doar o iluzie. Am intalnit cazuri de persoane, care au declarat intai ca sunt din alta localitate, iar dupa 10 minute, au revenit asupra declaratiilor, spunand ca de fapt locuiesc in casa de ani de zile, fara forme legale. O astfel de situatie s-ar generaliza, in lipsa CNP-ului, a unui act de identitate.
CNP-ul
Codul Numeric Personal al fiecaruia dintre noi se gaseste in sute de locuri. La Evidenta Populatiei, la banci, spitale, la firmele de recrutare care cer CV-uri si acte, la locul de munca sau chiar pe internet. Tocmai de aceea, angoasa romanilor care refuza sa prezinte un act recenzorului este nejustificata. In conditiile actuale, cand migratia si mobilitatea populatiei a crescut fara precedent, cand prin intrarea in UE s-au deschis granitele, macar la 10 ani avem dreptul sa aflam cati mai suntem de fapt. 15-17 sau poate maxim 20 de milioane de locuitori. Si minoritatile au acest drept, sa afle cati sunt si ce le poate oferi apoi statul, in functie de dimensiunea comunitatii.