Activitati culturale la Palatul Copiilor si Sala Ateneu dedicate Zilei Armeniei

La Bacau s-a desfasurat Proiectul Cultural – Educational “Zilele Filmului Armenesc“. Activitatile s-au derulat în intervalul 22–24 septembrie., la Sala ”Ateneu” a Filarmonicii ”Mihail Jora” Bacau, la sediul Uniunii Armenilor din România – filiala Bacau si la Palatul Copiilor Bacau. Ambasadorul Hamlet Gasparian i-a facut o vizita protocolara si primarului Cosmin Necula.ziua-armeniei-bacau-2

 

De „Zilele Filmului Armenesc, la Bacau au fost invitati si au participat Excelenta Sa Hamlet Gasparian – Ambasadorul Republicii Armenia în România, deputatul Varujan Vosganian si Sirun Terzian, vicepresedintele Uniunii Armenilor din România. O vizita a fost facuta si la Primaria Bacau. „Discutiile au vizat extinderea parteneriatului cu Uniunea Armenilor, inclusiv încheierea unui Acord de înfratire cu un oras din Republica Armenia. Sustin acest proiect si, într-o Europa a „unitatii în diversitate”, încurajez cooperarea socio-culturala si toate minoritatile vor avea un partener deschis în Primarul Municipiului Bacau, pregatit sa sprijine initiativele acestora“, a spus primarul Cosmin Necula.

 

La manifestari au fost prezenti cel putin 100 de membri ai comunitatii armenesti din România, precum si aproximativ 500 de elevi, studenti, profesori, reprezentanti ai comunitatii bacauane, public larg. În onoarea invitatilor, elevi ai Palatului Copiilor Bacau de la Cercul de muzica usoara, condus de profesorul Claudiu Filip si de la Cercul de canto popular, coordonat de profesorul Mihai Bîrjoveanu, au sustinut un scurt program artistic cu melodii din folclorul copilariei si din folclorul popular românesc.

 

Obiectivul proiectului a urmarit promovarea traditiei, obiceiurilor, istoriei si culturii poporului armean, cu aceasta ocazie fiind celebrata si Ziua Nationala a Republicii Armene. Au avut loc proiectii de film de scurt si lung metraj, un concert cu muzica de film, medalioane cinematogarfice în scurt metraj si dezbateri pe marginea acestora. În deschiderea evenimentului regizorul Florin Kevorkian a facut o scurta prezentare a istoriei si civilizatiei poporului armean. Apoi, au fost vizionate filme armenesti a regizorului si scenaristului de etnie armeana, cunoscut nu numai în România dar si în strainatate, prin participari multiple la festivaluri internationale în Canada, Cehia, Statele Unite ale Americii, Ungaria, lista putând continua si a compozitorulului de muzica de film, Capril Dedeian.  ”Proiectul si-a propus descoperirea culturii, civilizatiei si în particular, a cinematografiei armene. Asadar, într-o maniera aparte a fost prezentata evolutia comunitatii armenesti în spatiul românesc, din perspectiva istorica, economica, sociala, politica, dar si a modulului în care viata comunitara armeneasca s-a reflectat în cultura româneasca.  Armenii  sunt un popor cu o straveche cultura nationala, influentata de asirieni, greci, persi, dar si de alte popoare din Orientul Mijlociu.

În spatiul carpato-danubiano-pontic primii armeni au ajuns în secolele X-XI, în mai multe valuri succesive. Armenii veniti în Moldova erau negustori, mestesugari, în general oameni avuti, care, datorita privilegiilor pe care le-au obtinut si comertului pe care l-au dezvoltat, au facut sa prospere principatul Moldovei.  De altfel, Nicolae Iorga spunea ca: „Principatul Moldovei a fost creat pe calea comertului, iar acei care au urmat aceasta cale a comertului au devenit colaboratori la crearea statului national în Moldova. Asa încît armenii sunt, oarecum, parintii Moldovei”. Ei au contribuit alaturi de alte grupuri minoritare, precum evreii, datorita îndeletnicirilor traditionale, la edificarea statului modern român. Este de notorietate faptul ca de-a lungul timpului, comunitatea armenilor din Bacau a avut o contributie importanta la modernizarea orasului de pe Bistrita. În acest context vizita ambasadorului Republicii Armenia la Palatul Copiilor Bacau, poate deschide perspectiva unei colaborari inedite cu institutii similare.” ne-a declarat profesorul Gabriel Stan, directorul Palatului Copiilor Bacau.ziua-armeniei-bacau-1

 

La eveniment au participat si Armine Vosganian, studenta la UNATC, care urmeaza în paralel sectiile de actorie si regie. Primul film de scurt-metraj realizat de ea, “La multi ani”, a fost prezentat la Festivalul de Film Independent ”Anonimul”. De asemenea, a fost invitat Andrei Initian, masterand al UNATC – sectia regie de film. Au fost organizate expozitii de carte, revista si costume populare armenesti, dar si un vernisaj de pictura si fotografie.  Astfel, a fost încurajata colaborarea activa si schimbul de experienta în domeniul artistic, cultural si educational.

Pentru realizarea a existat un plan de implementare a activitatilor, fiind asigurata baza culturala si logistica, participarea specialistilor proprii la proiect, dar si cooperarea în luarea masurilor corespunzatoare, cu scopul atragerii publicului interesat la manifestarile prevazute de comun acord.

Pe parcursul celor trei zile, au avut loc urmatoarele manifestari:

Ziua I – 22 septembrie 2016, Sala ”Ateneu” a Filarmonicii ”Mihail Jora” Bacau, orele 13:00 – 16:00

  • Proiectie film “Noravank, între legenda si realitate” si “Hagigadar, regasirea sperantei”, regizor Florin Kevorkian – Izabela Bostan, producator Elisabeta Bostan;
  • Concert muzica de film – Capriel Dedeian, program interactiv cu publicul – muzica de film – ilustratie muzicala, sau emotie reala a sunetului îm imagini.

Ziua a II-a – 23 septembrie 2016, Sala ”Ateneu” a Filarmonicii ”Mihail Jora” Bacau, orele 13:00-16:00

  • Proiectie filme de scurt metraj, ale tinerilor regizori armeni: Armine Vosganian – “Când moartea întârzie sa apara” si “Legatura de leustean”; Andrei Inizian – “Împacare, împacare 2015”, “Octav”si “Meditatii”;
  • Sesiune de dezbateri.

Ziua a III-a – 24 septembrie 2016, Sediul UAR – filiala Bacau, ora 17:00

  • Medalion cinematografic în scurt metraje, cu actorul de etnie armeana, Florin Kevorkian.
  • Sesiune de dezbateri referitoare la îmbinarea artelor filmului – scenariu, regie, actorie – mari creatori în cinema – Charlie Chaplin, Nikita Mihalkov, Orson Welles.

Initiatorul proiectului a fost: Uniunea Armenilor din România  – Filiala Bacau, presedinte Vasile Agop.

Partenerii acestuia au fost: Primaria Municipiului Bacau, Consiliul Local al Municipiului Bacau, Consiliul Judetean Bacau, Ambasada Republicii Armene în România, Uniunea Armenilor din România, Filarmonica ”Mihail Jora” Bacau, Inspectoratul Scolar al Judetului Bacau, Palatul Copiilor Bacau, Colegiul National “Gheorghe Vranceanu” Bacau, Colegiul National “Vasile Alecsandri” Bacau, Colegiul National “Ferdinad I” Bacau, Colegiul National Pedagogic “Stefan cel Mare” Bacau, Colegiul National de Arta “George Apostu” Bacau si Colegiul Tehnic “Anghel Saligny” Bacau.

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 

WP to LinkedIn Auto Publish Powered By : XYZScripts.com