Zilele acestea, la Editura Vicovia din Bacau, a aparut cartea „Controverse: Maresalul Ion Victor Antonescu“, scrisa de Marius Dorin Lulea, cunoscut ca editorialist la ziarul Adevarul si militant unionist. Lucrarea a fost tiparita la Tipografia Elena din Bacau.
Cartea lui Marius Lulea aduce puncte de vedere reparatorii, de substanta nationalista si patriotica, fata de maresalul Ion Victor Antonescu, a carui imagine este coplesita de principala vina, aceea de a fi contribuit la Holocaustul evreilor din Basarabia si Transnistria.
Departe a fi o incercare de reabilitare, lucrarea prezinta atat punctul de vedere al autorului, cat si date precise, memorii ale maresalului Antonescu, scrise in celula, cu putin timp inaintea executiei. Istoria o scriu invingatorii si poate tocmai de aceea, in zilele noastre, de deplina democratie, figura Maresalului Antonescu merita studii amanuntite, dincolo de stigmatul de „criminal de razboi“, care-i va ramane, pe veci. Dealtfel, orice personalitate politica sau militara activa in timpul celui De-al Doilea Razboi Mondial, in care Romania a fost invinsa „de facto“, ramane compromisa.
Marius Lulea analizeaza raporturile geopolitice existente in al Doilea Razboi Mondial, caracterul maresalului, (demn, patriot, ferm in decizii) si vine in sprijinul lui cu puncte de vedere scrise chiar de evreii care au supravietuit in Romania, Holocaustului, cum ar fi „Testamentul dr. Wilhelm Filderman presedintele Federatiei Uniunii Comunitatilor 
Evreiesti din România din 1956 sau scrieri ale lui Tesu Solomovici.
În „Testamentul Politic al Maresalului Ion Antonescu“ (pagina 228) fostul conducator al statului, inainte de executie, a presimtit soarta sutelor de generali martiri, morti dupa Razboi, in umilinta, in bataia de joc a tarii, aflata sub ocupatie, care i-a renegat dupa ce i-a trimis la lupta in Est. „Cer sa fiu condamnat la moarte si refuz dinainte orice gratiere. In felul acesta voi fi sigur ca voi muri pe pamantul Patriei, in schimb voi, ceilalti, nu veti mai fi siguri daca veti mai fi aici cand veti fi morti“.
Cartea lui Marius Lulea va fi lansata oficial maine, 13 martie, la Iasi, la editia a 23-a a Targului de Carte , Arta si Muzica „Librex“.
(mai jos, trei fragmente, scrise de Marius Lulea, dr. Wilhelm Filderman, Tesu Solomovici)
„În legatura cu Maresalul Ion Antonescu se pot spune foarte multe, atât bune, cât si rele, dar cu siguranta acesta nu poate fi catalogat ca fiind un tradator sau ca un om care nu si-a iubit poporul.
Puterea lui de sacrificiu, dragostea pe care a purtat-o românilor, a determinat în sânul neamului din care facea parte o simpatie deosebita, în ciuda faptului ca alaturi de cele bune au venit si altele, ce usor pot fi de judecat daca le scoatem din contextul istoric. Dincolo de toata polemica cu privire la actiunile maresalului, dincolo de usurinta cu care s-au instaurat campanii de denigrare a acestuia, pornind de la falsificarea adevarului istoric de catre sovietici, în memoria neamului gândurile sunt pline de admiratie. În majoritatea cazurilor aceste sentimente nu sunt expuse public, fiind inhibate de o legislatie ce restrânge dreptul la libera exprimare si chiar la aflarea adevarului.
Acest lucru nu poate scuza însa multe din actiunile sale, care au dus inevitabil la moartea a sute de mii de soldati români pe un front care nu a avut sorti de izbânda. Pornind de la alianta pe care Ion Antonescu a facut-o cu legionarii si pâna la asasinarea unei parti a comunitatii evreiesti, se pune întrebarea naturala: este suficient sa îti iubesti neamul pentru ca aceasta sa te transforme într-un erou? Raspunsul este unul destul de evident si, cu siguranta, negativ. În general, masurile pe care persoanele le iau în numele unei idei sunt duse la extrem, pierzându-se chiar esenta actiunii lor.
Ion Antonescu a fost crescut pentru a ajunge erou, iar pozitia lui din cel de-al Doilea Razboi Mondial nu a fost deloc întâmplatoare. El a urmarit constant urcarea tuturor treptelor ierarhiei militare, perseverenta care nu îl putea plasa, în cele din urma, decât la vârful piramidei.
Antonescu s-a jertfit pentru poporul sau, dar ar trebui sa ne întrebam daca poporul român avea nevoie de aceasta jertfa? Oare nu ar fi fost cu mult mai bine ca jocul diplomatiei sa hotarasca soarta conflictului, asa cum s-a întâmplat în Primul Razboi Mondial, si nu neaparat puterea armelor? Ce a avut România de câstigat luptând alaturi de Germania, parasindu-si aliatii traditionali? Este foarte bine cunoscuta viziunea lui Hitler asupra statul român, în niciun caz unul puternic si reîntregit. În acest context, Antonescu a fost aparent amagit.
Oare câti oameni ar fi trebuit sa trimita Antonescu la moarte în numele unei promisiuni sau a unor îndatoriri militare? Este onoarea unui maresal mai importanta decât milioanele de victime ale razboiului? Unde ar trebuit acesta sa se opreasca?
Sa presupunem, prin absurd, ca Germania ar fi câstigat razboiul. Ar fi decis Hitler sa returneze Transilvania si Cadrilaterul României? Pentru conducatorul german nimic nu conta mai mult decât preamarirea natiunii germane pe care a împins-o la moarte sigura. De ce i-ar fi pasat lui Hitler de români din moment ce toti cei diferiti de modelul german erau considerati inferiori?
Orbise România în acele vremuri?
Unde erau marii oameni politici care au reusit în ultimii 100 de ani sa contribuie la formarea statului român si a României Mari? Cine poarta responsabilitatea esecului deciziilor din cel de-al Doilea Razboi Mondial deoarece, cu siguranta, ele nu pot apartine unui singur om.
Vechile partide istorice s-au limitat la a comenta, dar fara a se implica în deciziile majore. Acelasi lucru l-a facut si societatea civila orbita de ura pe care o purta acelei Rusii care a dat tonul amputarii teritoriale a României. Unde erau marii nostri analisti care ar fi putut critica deciziile conducatorilor statului român, unde erau marii oameni politici care au fundamentat statul român, unde era elita intelectuala a României?
Antonescu poate fi sau nu vinovat, dar, cu siguranta, noi, românii, am fost vinovati de a nu fi luat cele mai bune decizii.
Istoria ne-a oferit o lectie grea, cu toate acestea, am putea spune ca sfârsitul nu a fost atât de dramatic pe cât a fost începutul celui de-al Doilea Razboi Mondial, din punct de vedere al amputarilor teritoriale. Daca finalul ar fi prins România fara Transilvania, atunci drama ar fi fost imensa. Nu minimizez cedarea Basarabiei, dar este mai mult decât evident ca una din aceste doua provincii istorice probabil nu ar mai fi facut parte din România postbelica, indiferent ce solutii am fi adoptat. Hitler nu a luat niciodata în considerare returnarea Transilvaniei catre România si poate, daca ar fi facut acest lucru, soarta razboiului ar fi fost alta.
România militara a celui de-al Doilea Razboi Mondial a fost o Românie împartita în doua: de o parte Maresalul si de cealalta ofiterii români care sustineau o actiune limitata a armatei numai pâna la Nistru. Era mare durerea fata de Basarabia, dar si mai mare era durerea fata de Transilvania, mai ales ca aceasta reprezenta aproape o treime din populatia si din teritoriul national.
Voi încerca în aceasta carte sa analizez deciziile luate pe parcursul celui de-al Doilea Razboi Mondial de catre Antonescu si sa stabilesc daca ar fi existat alternative mai bune sau nu. Este o analiza subiectiva, caci oriunde factorul uman intervine putem vorbi de subiectivism.
A fost oare Antonescu un erou sau un nebun? Ramâne ca istoria sa dovedeasca acest lucru, dar dincolo de istorie, este importanta urma pe care acesta a lasat-o în interiorul neamului românesc.
Aceasta carte nu este una de istorie iar eu nu sunt istoric. Este doar o încercare de a-mi explica si de a oferi altora argumente cu privire la anumite decizii si cine stie, poate data viitoare vom face mai putine greseli. (Marius Dorin Lulea)
„A fost mult acuzat regimul Maresalului Ion Antonescu ca fiind înfeudat nazismului si Maresalul însusi a fost executat de agentii Moscovei ca fascist. Adevarul este ca Maresalul Antonescu este cel care a pus capat miscarii fasciste în România, oprind activitatile teroriste ale Garzii de Fier din 1941 si suprimând toate activitatile politice ale acestei organizatii. Eu însumi, raspunzând unei întrebari a lui Antonescu în timpul procesului sau – montat de comunisti – am confirmat ca Maresalul a luat masuri draconice pentru a face sa înceteze anarhia fascista provocata de aceasta organizatie si restabilirea ordinii în tara. În timpul perioadei de dominatie hitlerista în Europa, eu am fost în contact permanent cu Maresalul Ion Antonescu care a facut foarte mult bine pentru îndulcirea soartei evreilor expusi persecutiilor rasiale naziste… Eu am fost martorul unei scene emotionante de solidaritate si de ajutor între români si evrei în moment de grele încercari din timpurile imperiului nazist din Europa. Maresalul Ion Antonescu a rezistat cu succes presiunilor naziste care cereau masuri dure contra evreilor… El este cel care mi-a dat pasapoarte în alb pentru salvarea de teroarea nazista a evreilor din Ungaria, a caror viata era în pericol! Datorita politicii sale, averile evreilor au fost puse sub un regim de administratie tranzitorie care, facându-le sa para pierdute, le-a asigurat conservarea în scopul restituirii lor la momentul oportun. Am mentionat aceste lucruri pentru a sublinia faptul ca poporul român, chiar când a avut într-o masura limitata controlul tarii, a demonstrat sentimente umanitare si de moderatie politica.”-1956, Testamentul
dr. Wilhelm Filderman presedintele
Federatiei Uniunii Comunitatilor
Evreiesti din România
„Acum 70 de ani copilul Solomovici a fost dat afara din scolile românesti printr-un ordin semnat de maresalul Antonescu. Acelasi maresal Antonescu a trimis parte din familia mea în Transnistria, unde multi au murit. Acelasi maresal Antonescu i-a spus nu lui Hitler si Himmler si a refuzat sa îi predea pe evreii din România, inclusiv pe mine nazistilor.” Tesu Solomovici la TV
