UTA-UTA CU BARCUTA



Celebrul vals „Valurile Dunarii” care s-a bucurat de un enorm succes la sfârsitul anilor 1800, a fost inspirat de o frumoasa poveste valuride dragoste petrecuta în orasul Lugoj, din România. Autorul celebrei melodii care s-a cântat în deschiderea Expozitiei Universale de la Paris în anul 1899, în aranjamentul pianistului francez Emile Waldteufel, era Iosif Ivanovici, un banatean harazit cu mare talent muzical, instrumentist, dirijor de coruri, fanfare si compozitor. Creatia sa a însumat valsuri, cadriluri, polci, mazurci, piese de inspiratie populara, marsuri militare, dar si piese pentru pian, sau pentru voce cu acompaniament de pian. Iosif Ivanovici si-a facut un nume în lumea muzicala mai ales prin stralucitoarea compozitie „Valurile Dunarii”. Datorita popularitatii, inclusiv în epoca în care a fost creat, la sfârsitul secolului XIX, celebrul vals a fost adesea atribuit gresit lui Johann Strauss – fiul,  care compusese o alta piesa celebra – „Dunarea albastra”, lasând în urma lui un vals nemuritor, cunoscut în toata lumea..

„Valurile Dunarii” a fost publicat si în Statele Unite ale Americii, câtiva ani mai târziu. Marlene Dietrich îl cânta la pian într-un film de mare succes al anilor 1930. Câtiva ani mai târziu  piesa a aparut cu versuri adaptate în engleza „Oh, how we danced on the night we were wed!” si cu un nou nume, „The Anniversary Song”, în filmul „The Jolson Story” din 1946.

„The Anniversary Song” sau „Danube Waves” a mai aparut de-a lungul anilor pe coloana sonora a multor filme celebre. În România „Valurile Dunarii” a fost auzita pentru prima oara într-un film românesc în 1959, în pelicula eponima semnata de regizorul Liviu Ciulei, dar era cunoscuta din vremea adolescentei mele si cântata la diferite instrumente. Îl cântam la pian si fredonam cuvintele: „Barca pe valuri pluteste usor/ inima –mi salta plina de dor…”

Iata, am ajuns în zilele noastre sa vedem imagini cu reprezentanti de seama ai tarii noastre în barca ce plutea pe ulitele unui sat, din judetul Teleorman, în scopul inspectarii inundatiilor din acel judet. Ca-n filme! Uta-uta cu barcuta! Si barca împinsa de „sclavii” acestor timpuri, avându-i pe „împarati” în barca, ferindu-i de apa care le-ar fi putut intra, deh Doamne!, în cizmele noi, curate, elegante.

86 de comune fusesera inundate, 250 de persoane ramase fara un acoperis deasupra capului si trei vieti omenesti pierdute, reprezenta bilantul celei de a doua zi al inundatiilor, eveniment care are loc, de cele mai multe ori în luna aprilie a anului, cu intensitati diferite de la an la an, dupa cantitatile de apa cazute. Se pare ca ar fi trebuit sa se fi construit un baraj, pentru evitarea acestor catastrofe. Nu s-a facut la timpul potrivit si acum – consecintele. Despre necesitatea unor astfel de baraje s-a tot auzit în decursul anilor, dar nu s-a facut nimic pentru evitarea catastrofelor, nu din comoditate, ci mereu din lipsa de bani.  Nu s-a luat în consideratie faptul ca eventualele pagubele vor costa mult mai multi bani. Ce au facut politicienii cu promisiunile lor din timpul campaniilor electorale? Dar de ce sa ne mai întrebam, când asa cum am mai spus-o cândva, cele mai multe „gogonele” se „manânca” în timpul campaniilor electorale.

În zadar s-au emis avertizari de catre meteorologi, pentru ploile si vântul care a suflat, în zadar ele se vor repeta în urmatoarele zile! Vizitele de lucru facute în acest mod nu încalzesc cu nimic inimile si suferintele oamenilor care si-au au pierdut membri de familie sau agonisirea de-o viata sub ape. O plimbare cu barca pe valuri trasa de niste vasali, chiar daca apa-i de câtiva centimetri adâncime, este placuta, se poate si fredona în gând frumosul vals scris din amor… Trebuie ca a fost placut, nu-i asa? „Barca pe valuri pluteste usor, ce-mi pasa mie de necazul lor …”. Compasiune? Sa fim seriosi! Spectacol grotesc!

„Tu ce faci fa/ma Doina, aicea? Aveai chef de niste inundatii?” Suna cam asa: Fa, Doina, ti s-a facut de o inundatie? „Fa”- apelativ cu care s-ar fi adresat unui ministru si ministrul probabil a fost flatat ca i s-a acordat atentie în acele momente. A fost real sau nu, oricum, ne putem astepta de la oamenii needucati sau, cum am mai spus-o, de la copiii care zburdau pe maidanul cartierelor rezidentiale, nesupravegheati de parinti si învatând unii de la altii aceste apelative lipsite de respect. Copiii maidanezi de ieri, investiti astazi în functii înalte… Fiindca, spun, o mama nu se poate adresa niciodata copilului sau cu „fa, baiatule!”, dragostea de mama existând în sufletul fiecarei femei. Un limbaj ca acesta, smecheresc, este usor accesibil si firesc a fi luat ca exemplu de catre aceeasi categorie de oameni needucati. Se întipareste usor în memorie si iese cu greu, devenind obisnuinta. Si pâna la urma nu intereseaza atât de mult cine a spus, daca chiar s-a spus, sau, s-ar fi putut spune, cât intereseaza gestul prostesc, lipsit de responsabilitate, aventurier, de a te plimba într-o barca printre oamenii napastuiti, în loc sa pui mâna sa ajuti cu ceva…

N-a avut nimeni curajul sa le spuna, celor doi, vreo câteva vorbe pe care le meritau… Macar sa fi avut barca si niste vâsle, sa-i fi vazut oamenii facând ceva, dând din mâini… Dar nu! Stateau ca niste belferi, trasi de niste slugi. Unde le era bunul simt?

Chiar daca unii considera bunul-simt a fi un atribut biologic nativ, Einstein spunea ca „Bunul simt este o colectie de prejudecati dobândite pâna la vârsta de 18 ani”. Pe scurt, de aici înainte, le ai sau nu le ai! Si daca nu ai dobândit bunul simt pâna la vârsta adolescentei si nu-l dovedesti în relatiile cu oamenii, înseamna ca nu ai pic de întelepciune sa poti întelege si respecta pe cei din jurul tau. Pentru apararea propriului eu, arma ta devine bascalia, luând totul în derâdere. Nu s-a gasit nimeni sa le rastoarne barca, tot asa… în derâdere?

Impartaseste

Vavila Popovici a etichetat acest articol cu: , , ,

Un comentariu

  1. ActiveNews spune:

    Un articol foarte pertinent…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *