Titi Filip, un fost campion national la polo, pribeag prin lume

Cu tatal medic si mama evreica, nefiind dispus sa suporte consecintele originii sale semite, într-o societate ostila, condusa de comunisti, Titi Filip îsi cauta norocul în lumea libera, pribegind pe trei continente si încercând sa-si împlineasca destinul departe de România.

   Dezradacinarea unui campion

 Titi Filip s-a nascut la Oradea. A fost sportiv de performanta, un priceput înotator pe spate. Alaturi de fratele sau, Gicu Filip  juca polo pe apa la echipa Crisul  Oradea. Îi povestise lui Dumitru Sinu, de multe ori, despre viata de sportiv: Îi bateam pe bucuresteni cu 10 la 2 sau 25 la 5. Fratele meu le mai dadea mingea, dar ei, da’ de unde, tot nu marcau! Bucurestenii tot bucuresteni sunt! Iar când noi strigam spre public: «Traiasca! Traiasca! Traiasca!», ne raspundeau cu «Een! Een! Een!» – cuvânt ce înseamna «traiasca», pe ungureste. Ne agreau bucurestenii!

Tatal sau, medic recunoscut în Oradea acelor timpuri avusese de suferit de pe urma comunistilor (sotia lui era evreica); se refugiase la Timisoara cu toata familia, dar aici Titi si ai sai se simteau dezradacinati: Refugiul mi-a fost greu…tatal meu era doctor, dar dupa ce-ti strici cuibul… – îi povestea Titi lui Dumitru Sinu.

La un moment dat se hotaraste sa paraseasca România si ia calea exilului. Fratele sau, Gicu (George) Filip, medic de profesie, pleaca si el din tara si se stabileste în Germania. Nea Mitica Sinu nu mai stie nimic de el, doar ca este în viata si ca locuieste în Germania.

Paradoxal, vietile lui Titi Filip si a lui nea Mitica se intersecteaza, dincolo de  granitele tarii, de mai multe ori. Se cunosc la Paris si se împrietenesc. Niciunul dintre ei nu avusese vreo meserie în România. De multe ori Titi, mai în gluma, mai în serios îi spunea amicului sau: Mai Mitica, daca am avea si noi o meserie….

Parisul parca i-a adunat pe toti prietenii lui Mitica la un loc. Mai apoi, fiecare dintre ei si-a luat zborul spre directia trasata de linia  propriului destin… Dupa Paris, Mitica Sinu si Titi Filip se reîntâlnesc în Canada, la Montreal si Vancouver…

                             Când ceri bani si te trezesti cu… portocale!

„Îmi amintesc de Titi când ne întâlneam toti prietenii, la Montreal. Când primea o scrisoare sarea în sus si cânta: Mi-a venit scrisoarea / Mi-a venit adresa! –, bucurându-se ca un copil” .

El astepta o scrisoare anume, care pâna la urma a si sosit: avea o matusa la Montreal, dar nu-i stia adresa; sosise acum, odata cu scrisoarea. Fiecare emigrant încerca sa-si gaseasca drumul, cautând puncte de sprijin într-o tara în care nu cunostea pe nimeni. Însusi faptul de a sti ca ai o cunostinta, cât ar fi de îndepartata, cu care sa poti lua legatura atunci când ai nevoie, sau pur si simplu pentru a nu te simti atât de singur, conta foarte mult! Viata refugiatilor nu a fost niciodata nici simpla si nici usoara. În momentele în care disperarea pune stapânire pe tine, o vorba buna, un sfat, oricât de neînsemnat, valoreaza mai mult decât orice pe lume.

Nichita Tomescu, avocatul bucurestean despre care povestise nea Mitica, când a aflat ca în sfârsit, Titi si-a gasit matusa i-a dat un sfat util: Auzi, când îi ceri bani, nu-i ceri pentru tine ci pentru prieteni. Spui ca ai mai multi si îi mai spui în ce situatie suntem… ca nu prea avem de lucru, ca o ducem greu…

Bucuros ca îsi gasise matusa, oradeanul nostru, plin de speranta, îi face imediat o vizita. Era aproape sigur ca întâlnirea cu ruda sa îl va salva, îi va deschide o cale, poate chiar îi va da ceva bani… Când s-a întors, Dan Dinescu, un alt confrate, l-a întrebat: Mai,Titi, ai adus sau n-ai adus bani? V-am adus fiecaruia câte-o portocala –, a fost raspunsul lui Titi, în timp ce scotea niste portocale dintr-o plasa ponosita – stiti ce mi-a zis matusa? «Titi, eu fac orice pentru tine. Dar banii-s tare rari, si-aici» si mi-a dat, spre consolare, câteva portocale…

Dan Isacescu, românul care ajunsese în Franta într-o cutie fixata artistic între rotile unui tren, cel care statuse printre closarii din Paris pe malul Senei, foarte indignat, îi spusese: De ce le-ai luat? De ce nu i le-ai trântit în fata? În naivitatea lor, toti au crezut ca Titi va fi ajutat de acea matusa. Se înselasera însa si erau constienti de faptul ca nimeni altcineva, decât ei însisi se puteau ajuta: neamurile sunt neamuri, dar pâna la bani!

                                 Despre meserie cu mult umor

Titi Filip era cel mai spiritual dintre prietenii cu care se înconjurase Mitica Sinu. Inteligent, agil si cu abilitate în vorbirea mai multor limbi straine – pentru ca  stia bine engleza, franceza, germana, maghiara si greaca – era de cele mai multe ori sarea si piperul întâlnirilor lor.

Avea darul de a te scoate din starile mai putin placute si a te bine dispune atunci când erai catranit: “Când jucam la bursa, venea de multe ori si Titi si ma întreba: Mitica, ai facut ceva la bursa?- Da, am pierdut 7.000 de dolari – îi raspundeam, iar el ma corecta în momentul imediat urmator, spunându-mi: Mai, n-ai pierdut 7.000 de dolari, tu ai pierdut 7.000 de pui pane!”- râse Dumitru Sinu, amintindu-si ca tare îi mai placea sa manânce oradeanului!

Pe vremea când muncea la taiat de lemne în padurile canadiene, împreuna cu Dumitru Sinu, Radu Bumbaru si Cornel Popa (acesta din urma fiind cel care cumparase o parcela de padure pentru defrisare si valorificarea lemnului), Titi, le zicea: Mai, eu vin cu voi la padure, dar sa nu ma lasati sa-mi tai piciorul!  Le dadea astfel de înteles ca el munceste, dar trebuie sa manânce bine, ca sa faca fata…

Indiferent unde se muta, Dumitru Sinu continua sa tina legatura cu prietenii sai cu care vorbea la telefon ore în sir. Astazi îsi aminteste ca era deja în Arizona când   începuse sa-si adune la un loc toate amintirile, si-i destainuise lui Titi Filip într-o îndelunga convorbire telefonica, intentia de a scrie o carte a exilului.

            Daca vrei sa scrii ceva despre mine, atunci scrie ca «meseria» mea a fost aceea a unui «disperat», eu nu sunt ca Radu, un optimist. Poti mentiona si poezia pe care am scris-o la Vancouver: «La Vancouver în Canada / Ploua ziua, ploua noaptea / ploua, poate ma înec / Da-o dracului, ca plec! / Nu mai stati, români  flacai / Colindati lumea prin vai /Faceti ca si Decebal / Cu caruta sau pe cal». Si nu uita sa descrii zapada canadiana si nici cum dormeam toti sapte la Montreal într-o camera, sa nu uiti!

Acea disperare a lui Titi era justificata, pentru ca el, performerul sportiv al unor vremuri trecute, baiatul de doctor, caruia nimic nu-i lipsise, se trezise într-o  lume noua, diferita de cea lasata acasa, în care, neavând o meserie era nevoit sa se descurce cum putea… Dar era harnic si nu se dadea la o parte atunci când era vorba de munca.

Cum nu se putea sa se încheie o discutie cu nea Mitica decât pe un ton vesel, îi zise în finalul acelei convorbiri: Ia stai înca un pic sa-ti zic una de la Bihor si în secunda urmatoare a si început sa cânte cât îl tineau plamânii: «Cum dai mama laptele / Tri li li li li / Trei pitule, domnule! / Cum dai mama smântâna / Tri li li li li / Tot asa ca vecina! / Lasa-l mama si mai jos / Nu pot domnule, ca-i gros!»

Sa tot ai un asemenea prieten, care sa nu te lase niciodata sa te-adâncesti în umbra gândurilor tale si sa-ti aduca mereu buna dispozitie! Dar viata cu cararile ei încurcate, uneori ne tine departe de cei pe care-i iubim, pentru ca-si urmeaza cursul firesc. Asa s-a întâmplat si cu Titi.

                              O noua viata pe „continentul negru”!

La Vancouver Titi Filip a întâlnit-o pe Elfy (Elfyca, pe numele întreg), o blonda foarte frumoasa, grecoaica, fiica unui capitan de vas. Pe lânga greaca, limba ei materna, Elfy vorbea limba engleza si franceza. Cunoscând bine limba greaca, având el un sarm aparte, lui Titi nu i-a fost greu s-o cucereasca pe frumoasa elena. Mai târziu, cei doi s-au casatorit. Se potriveau de minune, formând un cuplu de invidiat.

Viata lui Titi s-a schimbat radical dupa casatorie, si-a modificat total traiectoria si prioritatile au fost altele. Au parasit Canada si s-au mutat într-o tara din Africa. Titi si-a gasit imediat un serviciu la primaria orasului în care s-au stabilit.

Elfy i-a daruit mai apoi un copil, o fetita, careia i-au dat numele Ileana. „Fetita de-atunci – îmi spune Dumitru Sinu – astazi este femeie la casa ei, casatorita cu un grec, împreuna cu care s-a stabilit în Grecia”.

Dar viata în Africa presupune anumite riscuri si nenorocirea a facut ca Elfy sa se îmbolnaveasca de tuberculoza si sa se stinga din viata, înainte de vreme, pe pamânt african.

Odata cu plecarea din Canada, legatura dintre Titi Filip si Dumitru Sinu s-a întrerupt. Primea din când în când doar vesti despre evenimentele importante din viata lui Titi.

Dupa înmormântarea sotiei sale, Titi i-a trimis lui nea Mitica o scrisoare în care îi relata ceea ce se întâmplase, încheind cu tristete: Mai, Mitica, un popa rus a oficiat înmormântarea si eu nu întelegeam nimic… Era frig… iar eu o tineam pe Ileana de mâna…De-atunci, Dumitru Sinu nu mai stie nimic de prietenul sau, sportivul pribeag pe trei continente…

Impartaseste

Octavian Dumitru Curpas a etichetat acest articol cu: , , , ,

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 

WP to LinkedIn Auto Publish Powered By : XYZScripts.com