Teologii si medicii îi dau dreptate preotului, care a continuat Liturghia cu mortul lânga strana!

În Liturghier, cartea bisericeasca dupa care preotii îsi fac slujbele, se mentioneaza ca slujba de duminica nu poate fi oprita

Un caz mai putin obisnuit s-a întâmplat duminica, în Biserica „Invierea Domnului“, din Bacau. Un barbat care a venit cu sotia sa asculte Liturghia a facut infarct în timpul slujbei. Primul ajutor, pâna la venirea ambulantei, i-a fost acordat de un medic aflat la slujba religioasa. Desi actiunile de salvare, facute în biserica, au durat peste o ora, preotul paroh Petru Dinu nu a oprit nicio clipa slujba, iar persoana decedata a ramas în acelasi loc pâna la venirea procurorilor.

O mie de credinciosi au asistat la Liturghie si la actiunile de salvare

Preotul Petru Dinu, de la Biserica „Învierea Domnului“ din Bacau, a trait cu speranta, în timp ce oficia Liturghia, ca Vasile Razlog, de 58 de ani, va supravietui. Cei aproape o mie de credinciosi prezenti în biserica au asistat, în acelasi timp, la încercarile de resuscitare dar si la Liturghie. „Omul avea probleme de sanatate, a mai avut doua preinfarcturi si de curând a fost dat în somaj, ceea ce i-a produs multa suparare. În biserica era si sotia, dar si medicul Florica Capata, care i-a acordat primul ajutor, pâna la venirea ambulantei. Nu aveam voie sa opresc slujba, scrie în cartile sfinte“, a spus preotul Dinu.

Medicul Florica Capata i-a facut masaj cardiac si respiratie gura la gura pâna la venirea salvarii. „Ambulanta a venit foarte repede. Au încercat înca o ora sa-l resusciteze, dar nu s-a mai putut face nimic. În cazul unui preinfarct, bolnavul nu trebuie miscat. Si nu ajuta cu nimic daca se oprea slujba“, ne-a spus medicul Florica Capata.

 O regula veche, de la Sf. Ioan Gura de Aur

Profesorul universitar dr. Anton Adamut, licentiat în teologie si filosofie, prodecanul Facultatii de Filosofie al Universitatii „Al. I. Cuza“ din Iasi crede ca preotul bacauan a respectat atât litera, cât si spiritul crestinismului. „Regula liturgica este: când slujeste, preotul nu are voie sa paraseasca altarul sub nici un motiv. Sensul ar fi: cand vorbesti/te rogi cu/lui Dumnezeu nu faci o pauza pentru a raspunde la telefon. Liturghierul este pentru liturghie si preoti asemenea regulamentului militar pentru soldati. Dupa litera, preotul ar fi gresit oprind serviciul religios. Dupa spirit, potrivit sensului Liturghierului, ar fi gresit si mai mult. Nu este o exacerbare a practicilor religioase, pur si simplu a fost respectata o regula care functioneaza de la Ioan Gura de Aur încoace. Crestinismul, apusean sau rasaritean, functioneaza potrivit acestei reguli“, a spus Anton Adamut.

„Daca-l scoteau în frig, spuneau ca vinovat e popa“

O parte din credinciosii care au asistat la liturghie cred ca persoana decedata trebuia scoasa afara din biserica. „Am fost acolo. E o blasfemie sa faci slujba asa. Oamenii au plâns vazând cum acel barbat îsi dadea duhul, iar preotul a continuat cântarea fara sa-i pese“, a spus George Tanase. „A trait câte zile a vrut cel din cer. Daca îl scotea în frig, afara, spuneau ca vinovat de moartea lui e popa“, a spus Maria Popa.

„Omeneste si din perspectiva laicatului, sigur ca lucrurile se vad altfel. Poate ca omul din preot ar fi întrerupt slujba, nu si sacerdotul din el“, a spus profesorul univ dr. Anton Adamut.

Preotul va ajuta familia la înmormântare

 „În Liturghier se spune ca nu ai voie sa opresti slujba nici daca navalesc pagânii sau cineva vrea sa omoare preotul. Hristos lucreaza si pentru vii si pentru morti. Marturisim compasiunea pentru familia îndoliata. Preotul parohiei se va implica în mod direct pentru ajutarea familiei si înmormântarea celui decedat“, a spus Constantin Gherasim, purtatorul de cuvânt al Episcopiei Romanului si Bacaului.

Cieste si: Sevastia Vatavu a fost adusa la viata de Martin Benedict cu apa fierbinte si rugaciune

Pr. Constantin Mardare: ”Le botezam pe ascuns copii securistilor si ai comunistilor”

Biserica Sf Cuv Parascheva (1670)-Galerie foto

2 Comentarii

  1. bacauanul spune:

    Zau..dar liturghierul cine l-a scris ? Ca doar n-o fi cazut din cer sau trimis prin fax de Dumnezeu?.Dar daca ardea vreo una din casele popii?..

    • MIMI spune:

      Ehei… daca ardea casa popii iti dai seama ca nu se mai facea slujba.Crucile si monumentele funerare sunt hacuite si busite de catre echipa de golani care care cica construiesc cavouri, etc… Tot ei lovesc monumentele ( pana le distrug) dupa care administratorul sau ce-o fi ala , seful groparilor ” amabil” din fire, contracost, ti-l aduce pe seful acestei echipe ca sa-ti refaca stricaciunile… Ce neispraviti. Oare preotul nu stie ce are in cimitir acolo? Ce batjocora mai este si asta sa-ti bati joc de morminte?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 

WP to LinkedIn Auto Publish Powered By : XYZScripts.com