De Marina Angela GLODICI, Cluj Napoca
În general, fiecare dintre noi îsi alege destinul, sustin multi. Si în limbajul de zi cu zi as spune ca s-a cam încetatenit ideea ca omul îsi alege soarta. Si în mare parte au dreptate. Însa, în cazul meu, destinul de a fi scriitor mi-a fost harazit precum haina si misiunea soldatului. Pot spune ca el m-a ales pe mine si nu eu pe el. Am avut, desigur, un aport în toata scurgerea timpului efemer, doar în sensul ca am acceptat sa fiu, dar nu fara ezitari, stiind ca nu voi avea o viata pamânteana usoara si nu mi s-au rezervat prea multe bucurii sau gesturi de dragoste adevarata din partea celor din jur. De ce? Pentru ca am ales sa fiu de partea binelui în lupta lui împotriva raului care cauta sa cuprinda tot mai mult teren în constiinta, mintea si viata noastra.
Dragostea fata de literatura si gramatica limbii române am avut-o din clasele primare. Aceasta venea de undeva din interiorul meu, de la o adâncime milenara care deborda de bucuria si de placerea unei limbi pe care o simtea cu inima si cu tot sufletul. Si pentru mine a ramas o taina. Si o taina a dat nastere unei alte taine, aceea de a scrie, de a transmite un mesaj ca un soldat la datorie. Credeam ca providenta m-a chemat sa fiu profesor de limba româna. Dar nu a fost sa fie asa.
Am început sa am jurnal de la doisprezece ani si scriam poezii în care îmi exprimam dragostea fata de natura. În clasa a opta, profesorul meu de limba româna, domnul Ilies, dupa ce mi-a citit o poezie, m-a privit în ochi si mi-a spus sa perseverez si sa scriu deoarece nu se stie daca nu am chemarea de poet. În clasa a unsprezecea profesorul de limba româna, poetul Ioan Moldovan a citit un sonet scris de mine si, nestiind cine l-a scris, a exprimat cu mare nedumerire ca autorul versurilor e un adevarat poet. Profesorul Petru Tira a avut un rol important în ceea ce priveste perseverenta mea si mi-a cerut sa urmez facultatea de filologie deoarece am mult talent la limba româna.
Constienta ca drumul meu e acesta de a scrie si de a fi scriitor nu s-a definitivat decât în clipa când am vazut ca providenta ma obliga prin mijloacele de ea stiute. Si aici este taina scrisului meu. Toti cei care m-au încurajat adica: VR Ghenceanu, Ion Burnar, Augustin Cozmuta, Nicolae Scheianu, Nicoara Mihali, personalitati remarcabile si apreciate în Maramures, renumiti scriitori si jurnalisti din diaspora si din tara precum: Octavian Curpas, George Roca, Lygia Diaconescu, Florin Tene, Ion Iancu Vale si lista ar putea continua, au avut o oarecare influenta în perseverenta mea. Dar singura forta care m-a determinat sa scriu a fost presiunea interioara. Nu. Nu e defulare.
O alta latura a tainei scrisului meu este dorinta de a spune ceva. Ceva care sa opreasca raul si sa ajute oamenii si de a-i opri în nesabuinta lor. De a-i îndemna sa faca binele, sa aleaga sa fie de partea dragostei si nu a urii. Este ca o veghere, pe care o faci din turnul plin de singuratate al destinului, de unde se vad mai multe, se sufera mai mult si esti incomod pentru toate persoanele nedrepte. A fi scriitor înseamna o mare responsabilitate. Este ca si cum ai fi facut un legamânt cu Adevarul, Dreptatea, Viata, Binele si Dragostea. Înseamna a fi pe un front psihologic, sufletesc si de ce nu, chiar spiritual, luptându-te în fiecare zi din viata cu penelul împotriva tot ce pare rau pentru omenire si implicit pentru poporul din care faci parte.
Nu am alte taine de spus privind lucrarile mele. Nu le-am scris din ambitie, nici de a ma remarca. As fi preferat sa am un destin ca al tuturor. Sa am o familie, o cariera si sa nu fiu atât de incomoda pentru multi curiosi si hrapareti si mai ales îngâmfati ce au uitat demult ce înseamna bunatatea si iubirea de oameni. În viata am avut o mare cautare, adica sensul vietii pe pamânt. L-am gasit. Si am avut o mare bucurie când am început sa cred în Dumnezeu si în mântuirea Lui. El m-a destinat sa fiu scriitor. Sa spun tuturor ca sensul vietii noastre este proslavirea Lui Dumnezeu si de a fi dedicat în slujba binelui omenirii. Aceasta este dezlegarea tuturor tainelor, inclusiv cea a scrisului meu.
