Scris de Valentin Vasilescu, analist militar, fost comandant adjunct al Aeroportului Otopeni.(In limba franceza pentru Reseau International)
Dupa o serie de confruntari, duse pe frontul nevazut al serviciilor secrete, prin amenintari, raspîndirea de informatii false,dar si de mutari concrete în teren, SUA si Rusia au gasit în cele din urma un punct de vedere comun în ceea ce priveste Siria. Anume ca ambele state se tem ca gruparea Statul Islamic si rebelii radicali afiliati Al-Qaida, care controleaza o parte din Siria, ar putea veni la putere în cazul înfrîngerii militare a lui Bashar al-Assad.
Jocuri geopolitice secrete privind Siria
Se pare ca Washingtonul si Kremlinul au ajuns la un acord de principiu si au convenit sa faca toate demersurile pentru a gasi o solutionare pasnica a razboiului civil din Siria, pîna la sfîrsitul acestui an. Aceasta fiind singura modalitate prin care militantii islamisti radicali sa poata fi dezarmati si expulzati din Siria. Cazînd la întelegere pe marginea acestei solutii, se pare ca SUA a mandatat Rusia sa o si rezolve practic.
Dovada acestei întelegeri a devenit tot mai clara în luna august 2015, odata cu decizia SUA de a utiliza pentru prima data dronele sale înarmate MQ-9 Reaper, în misiuni în nordul Siriei, în folosul trupele siriene fidele lui Bashar al-Assad care lupta cu Statul Islamic. Dronele fiind operate de la baza Incirlik din Turcia, cu toata opozitia presedintelui Erdogan. Asadar, fara sa recunoasca acest lucru, SUA au devenit aliatul de conjunctura al lui Bashar al-Assad.
Rusia a creat Comisia Militara Ruso-Siriana, prin care furnizeaza Siriei armament, informatii ( în special cele obtinute de sateliti ) si consilieri militari. Toate aceste activitati fiind aduse de rusi la cunostiinta Wasingtonului.
Aceasta schimbare de atitudine se datoreste faptului ca în aceasta vara fierbinte, în spatele usilor închise de la Kremlin, a avut loc un adevarat tur de forta al diplomatiei ruse, ajutata în momentele critice de un exelent negociator, cu solide relatii în lumea araba : Mohammad Javad Zarif-ministrul de Externe al Iranului. Sprijinul acordat de Iran gasirii unei solutii pasnice a razboiului civil sin Siria si determinarea de a lupta împotriva ISIS, fiind principalele motive ale ridicarii sanctiunilor de catre grupul P 5+1 (China, Franta, Rusia, Anglia, SUA, plus Germania ). Sprijin rasplatit de Rusia prin initierea unui program de reconstructie a Iranului.
Rusia ajut? la reconstruc?ia Iranului
Initial, Rusia a negociat o alianta regionala împotriva Statului Islamic, din care ar fi trebuit sa faca parte Arabia Saudita, Siria si Turcia. Numai ca Arabia Saudita si Turcia s-au razgîndit, Ankara anulînd contractul pentru conducta de gaz Turkish Stream si a creat, împreuna cu Ucraina ”Brigada Islamica internationala” menita sa lupte în Crimea. Turcia a dat si un ajutor nesperat Statului Islamic, bombardîndu-i pe kurzii din PKK si YPG care luptau cu ISIS. Din aceste motive, Rusia si-a schimbat strategia.
Apoi Rusia a negociat intens cu regimul de la Damasc si cu fortele insurgente moderate din Siria, prin intermediul a doua state influente din zona Golfului care n-au recrutat, înarmat si infiltrat rebelii islamisti în Siria. Pe lînga Iran, se pare ca Rusia a apelat ca intermediar în negocieri la Oman, reusind sa-si impuna propria foaie de parcurs : o perioada de tranzitie, cu un guvern de uniune nationala, cu Bashar al-Assad la cârma tarii.
Totul culminînd cu primirea la Moscova a delegatiei conduse de Khaled Khoja, presedintele Consiliului National Sirian, adica responsabilul politic nr. 1 al rebelilor. Pe canalele serviciilor sale de informatii, Arabia Saudita a urmarit atent toate mutarile de sah ale Moscovei, legate de Siria, facînd Kremlinului oferte de nerefuzat, pentru a fi admisa la masa discutiilor.
Ar putea Rusia sa intre în posesia portelicopterelor Mistral via Egipt-Arabia Saudita?
Ultima declaratie a lui Serghei Lavrov pe aceasta tema fiind transanta : ” nu face parte din planurile noastre nicio o întelegere cu Arabia Saudita, Turcia si Qatar, pentru ca acestea sa participe la decizii privind viitorul Siriei”.
Surse apropiate acestor negocieri au afirmat ca principalul compromis a fost legat de numirea noului sef al serviciilor de informatii siriene, functie cheie de care depinde supravietuirea oricarui regim. Si pe care Arabia Saudita o revendica pentru omul sau. Se pare ca John Kerry si Serghei Lavrov au convenit ca acest post sa fie ocupat de un om neutru, generalul sunit Mustafa Tlass.
Mustafa Tlass l-a cunoscut pe pilotul militar Hafez al-Assad , tatal lui Bashar al-Assad, în Academia Militara de la Homs. Cei doi ofiteri au fost repartizati la Cairo în perioada de 1958-1961 cînd Egiptul si Siria s-au unit într-un singur stat, sub denumirea de Republica Araba Unita. Hafez al-Assad s-a alaturat unui grup nationalist care considera ca Siria a ajuns la remorca Egiprului. Motiv pentru care presedintele Nasser l-a arestat. Tlass a reusit sa fuga, salvînd sotia si fiii lui al-Assad în Siria. În urma loviturii de stat din 1963, Hafez al-Assad a devenit presedinte al Siriei, sustinut de partidul Ba’ath de orientare socialista. Locotenent-colonelul Mustafa Tlass devenind cel mai apropiat colaborator militar al lui Hafez al-Assad. Tlass a fost printre altele, sef al Statului Major al armatei siriene ( începînd cu 1967 ) si ministru al Apararii ( în perioada 1972 – 2004 ).
Dupa moartea lui Hafez al-Assad, fiul lui, Bashar al-Assad nu l-a agreat, îndepartîndu-l pe Tlass de la conducerea ministerului Apararii, trecîndu-l apoi în rezerva în 2005. În 2011, odata cu începerea razboiului civil din Siria, Mustafa Tlass care nu-l iubea pe Hafez al-Assad dar nici n-a îmbratisat ideologia rebelilor islamisti, a fost fortat sa se refugieze în Franta.