Altele Regale Principele Radu si Principele Nicolae au gazduit ieri, la Palatul Elisabeta, ”Seara Memoriei”, eveniment dedicat fostilor detinuti politici, cu sprijinul Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Românesc (IICCMER). Pe langa victimele regimului comunist, la eveniment au luat parte si oficiali de prim rang ca Remus Pricopie, ministrul Educatiei Nationale, Cristian David, ministru delegat pentru Românii de pretutindeni, Varujan Vosganian, ministrul Economiei, E.S. Philippe Gustin, ambasadorul Frantei, E.S. Ji?í Šitler, ambasadorul Republicii Cehe la Bucuresti dar si E.S. Marek Szczygiel, ambasadorul Poloniei.
Potrivit comunicatului IICCMER: „Disidenti anticomunisti, fosti detinuti politici si figuri
marcante ale exilului românesc s-au reunit în acelasi loc în care, cu peste 6 decenii în urma, Majestatea Sa Regele Mihai a fost fortat sa abdice de catre liderii comunisti ai vremii. ASR Principele Radu al României si Andrei Muraru, presedintele executiv al IICCMER, au spus în alocutiunile lor faptul ca memoria nu este o privire pasiva catre trecut, ci o asumare a istoriei care construieste atitudinea responsabila a societatii si sustine valorile democratiei în prezent.
Principele Radu a aratat ca memoria înseamna respectul propriilor valori, asumarea identitatii nationale si recunoasterea contributiei celorlalti. „Legatura pe care societatea civila de astazi o poate avea cu Coroana, o entitate care se leaga direct de statalitatea româneasca, trebuie sa treaca prin memorie. Memoria nu se limiteaza la anii teribili pe care îi studiaza IICCMER, la comemorarea suferintelor sau la exil. Este vorba de o altfel de memorie, mai ampla si mult mai utila în perspectiva zilei de azi si a celei de mâine. În seara aceasta, în Sala Regilor a Palatului Elisabeta, datorita invitatilor nostri, memoria este prezenta, la propriu.” a afirmat Alteta Sa Regala.
Andrei Muraru, presedintele executiv al IICCMER, a declarat: „Fostii detinuti politici care au servit valorile democratice, disidentii temerari, exilatii neobositi, studentii rebeli din 1989, pe toti acestia îi onoram astazi, aici. Militarii si functionarii prigoniti, deportatii alungati în vagoanele de vite, taranii deposedati de pamânt si haituiti, barbatii care au trecut prin lagarele de munca, femeile persecutate sau transformate în mame eroine, copiii cu destine mutilate pentru vina de a fi purtat povara ”dosarului”, cu totii au simtit ce este durerea, ce este violenta în numele utopiei.” Andrei Muraru considera ca proiectele IICCMER reprezinta „un instrument prin care apreciem masura în care societatea româneasca de astazi s-a vindecat. Interesul nostru fundamental este sa luptam împotriva uitarii. Sa pastram vie amintirea celor care s-au jertifit pentru libertate si democratie.” Dl Muraru si-a încheiat discursul citând o fraza rostita de MS Regele Mihai în Parlamentul României, la aniversarea împlinirii a 90 de ani: ”Lumea de mâine nu poate exista fara morala, fara credinta si fara memorie.”
Printre invitati au fost prezenti dl. Remus Pricopie, ministrul Educatiei Nationale, dl. Cristian David, ministru delegat pentru Românii de pretutindeni, dl. Varujan Vosganian,
ministrul Economiei, E.S. Philippe Gustin, ambasadorul Frantei, E.S. Ji?í Šitler, ambasadorul Republicii Cehe la Bucuresti, E.S. Marek Szczygiel, ambasadorul Poloniei, dl. Sven-Joachim Irmer, directorul Fundatiei Konrad Adenauer în România, dl. Dinu Zamfirescu, presedintele Consiliului stiintific al IICCMER, dl. Octav Bjoza, presedintele Asociatiei Fostilor Detinuti Politici din România, academicianul si istoricul Nicolae Tanasoca, fostii disidenti Gabriel Andreescu si Radu Filipescu, dl. Constantin Avramescu, vicepresedintele Jockey-Club, fosti participanti la revolta de la Brasov din 1987 si alti reprezentanti ai societatii civile si ai lumii culturale românesti.
Institutul National pentru Memoria Exilului Românesc a primit Înaltul Patronaj al Majestatii Sale Regelui Mihai în anul 2004, înainte de a fi comasat cu Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului în România si de a forma IICCMER. Asa cum Regele Mihai a încurajat, prin exemplul personal, activitatea personalitatilor care au militat contra dictaturii, din exil, Familia Regala a României continua sa sustina public activitatea IICCMER în prezent.
Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Românesc (IICCMER) este un organism guvernamental care studiaza, documenteaza si sustine constientizarea publica a istoriei comunismului în România, prin proiecte de cercetare, educationale, editoriale si muzeale. Activitatea IICCMER analizeaza natura, scopul si efectele totalitarismului din România în perioada 1945 – 1989, dar si memoria acestui regim în exilul românesc si în perioada postcomunista.
Institutul coordoneaza câteva proiecte unice în tara în acest domeniu, cum ar fi: santiere arheologice de descoperire a victimelor Securitatii; Muzeul Memorial Râmnicu Sarat – fost penitenciar pentru detinuti politici; singura Universitate internationala de Vara din România pentru studierea istoriei comunismului; primul manual de istorie a comunismului, Fototeca – cea mai mare baza de date online gratuita cu fotografii din timpul comunismului; singurul curs de master academic de studiu al istoriei comunismului; proiecte mediatice de filme documentare; arhiva biografiilor tortionarilor comunisti“.