„Schi Parc Slanic Moldova“



Pârtia de schi care se va realiza la Slanic Moldova, amenajata pe versantul Nordic al Muntilor Nemira va avea o lungime de 1414 metri si o capacitate de primire pentru 693 de schiori pe zi.

Dragos Benea, presedintele Consiliului Judetean Bacau si Constantin Apostol, directorul Agentiei de Dezvoltare Regionala Nord Est (ADR –NE) au semnat astazi, la sala mare a Palatului Administrativ din Bacau contractul de finantare pentru „Schi Parc Slanic Moldova“. Valoarea totala a proiectului este de aproximativ 5,8 milioane de euro, din care doar doua milioane sunt fonduri europene, prin Programul Operational Regional, Axa 5. Consiliul Judetean Bacau va avea de suportat un efort bugetar major, de 3,8 milioane de euro. „Din experienta ultimilor ani, nu trag nadejde ca voi primi sprijin financiar guvernamental si nici nu putem vorbi de vreun contract de împrumut bancar. Oricum, vom mai avea si alte proiecte cu finantare europeana pe care le vom sustine. Vor avea însa de suferit alte proiecte în derulare, cum ar fi Catedrala din Bacau“, a spus Dragos Benea.

Directorul ADR-NE crede ca aceasta investitie va atrage turistii, iar judetul va avea de câstigat. „Bacaul are deja o recunoastere a meritelor mediului universitar sau a industriei. Acum va creste si turistic“, a spus Apostol.

„Schi Parc Slanic Moldova“ va fi amplasat între altitudinile 470 si 720 de metri. În afara pârtiei prorpiu-zise se va mai realiza o instalatie de transport cu cablu de tip telescaun, o instalatie de înzapezit artificial, nocturna dar si cladiri necesare unui punct de atractie turistica. Numai telescaunul va putea transporta în jur de 1000 de persoane pe ora, dar dimensiunea pârtiei va permite schiatul în conditii optime pentru aproape 700 de persoane.

 

În urmatoarea perioada, la Consiliul Judetean Bacau, se vor organiza licitatiile pentru realizarea etapelor din proiect. „Vrem ca pâna la primavara sa se deruleze licitatiile si aici includ si eventualele contestatii, care ar putea întârzia investitia“, a mai spus Benea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *