Fundatia Culturala „Georgeta si Mircea Cancicov” organizeaza cea de-a 14-a editie Festivalului de Creatie Literara „Avangarda XXII”. Manifestarea îsi propune descoperirea si promovarea creatorilor de poezie, proza scurta, teatru scurt, critica literara si eseu în limba româna, fie ca sunt începatori sau profesionisti. Începând de astazi si pâna pe 28 august, concurentii trebuie sa-si trimita lucrarile. Evenimentul va avea loc la Tescani, pe 2 si 3 octombrie.
Fundatia Culturala „Georgeta si Mircea Cancicov” a facut publice regulile dupa care vor fi premiati cei mai buni scriitori, concurenti ai concursului de creatie literara „Avangarda 22“, manifestare cultural artistica de amploare, de talie nationala, aflata la a 14-a editie. Juriul va aprecia cel mai bun debut în volum, a celor mai buni poeti consacrati, precum si a celei mai bune antologii de autor, va identifica si promova cele mai valoroase reviste literare si de cultura de limba româna din tara si strainatate. „De asemenea, initiativa îsi mai propune descoperirea si promovarea valorilor autentice bacauane prin acordarea Premiilor Anuale ale Fundatiei „Georgeta si Mircea Cancicov” pentru Literatura, Cultura, Arte si Jurnalism“, a precizat Victor Munteanu, scriitor si presedinte al Fundatiei Culturale „Georgeta si Mircea Cancicov”.
La aceasta competitie literara pot participa creatori de poezie, proza scurta, teatru si critica literara si/sau eseu în limba româna din tara, Basarabia, Bucovina (Ukraina), Voivodina (Serbia), Gyula (Ungaria) si din diaspora, cu cetatenia româna, a tarii de rezidenta sau cu dubla cetatenie, care nu au depasit vârsta de 47 de ani si nu au debutat editorial, care au debutat editorial în perioada 2014 si nu au depasit vârsta de 47 de ani dar si cei care nu au depasit vârsta de 65 de ani (scriitori profesionisti). La concurs sunt asteptati si autorii de antologii (din creatia unui singur sau a mai multor poeti) în limba româna, din tara, Basarabia, Bucovina (Ukraina), Voivodina (Serbia) si din diaspora, aparute în 2014. Un segment va fi dedicat celor mai bune reviste literare si de cultura si creatorilor din domeniile literaturii, artelor, stiintei si învatamântului.
Concurentii care nu au depasit vârsta de 47 de ani, nu au debutat editorial si nu au primit premiul de debut în volum în editiile anterioare vor trimite minim 10 poezii sau trei lucrari de proza însumând maxim opt pagini,
Sau una sau doua piese de teatru scurt sau doua lucrari de crtitica literara/eseu de circa 4-5 pagini.
„Lucrarile vor fi editate în word, cu caracter Times New Roman, corp 12, la un rând si jumatate, cu diacritice. Acestea vor purta un motto, iar fisa autorilor (care va contine, în mod obligatoriu, o copie scanata a cartii de identitate, numele si prenumele, locul si data nasterii, profesia, locul de munca, adresa exacta, numarul de telefon si de mobil si adresa de e-mail) se va introduce într-un plic închis, ce va avea acelasi moto cu cel al lucrarilor.
De asemenea, concurentii vor introduce în plicul mare un CD cu textele si fisa autorului culese în word, cu fonturi românesti (conditie eliminatorie!), o copie scanata a cartii de identitate, precum si doua poze color – una bust si una în picioare, scoase cu aparat foto digital, la rezolutie maxima. Continutul CD-ului va fi transmis obligatoriu si la adresa de e-mail: fundatiacancicov@yahoo.com. Concurentii care au debutat editorial în anul 2014 si nu au depasit vârsta de 47 de ani vor trimite trei exemplare din cartea aparuta, un CD o copie scanata a cartii de identitate, un curriculum vitae si o fotografie. Poetii consacrati, care nu au depasit vârsta de 65 de ani, vor trimite minimum trei titluri de carti reprezentative, un CD o copie scanata a cartii de identitate, un curriculum vitae si o fotografie. Acelasi lucru este valabil si pentru editorii (responsabilii, îngrijitorii) antologiilor care cuprind creatiile mai multor poeti. Poetii profesionisti, care si-au scos o antologie din creatia proprie în anul 2014, vor trimite trei exemplare din cartea respectiva, un CD o copie scanata a cartii de identitate, un curriculum vitae si o fotografie. Prozatorii, dramaturgii si criticii literari vor trimite o carte editata în anul 2014, în trei exemplare, un CD o copie scanata a cartii de identitate, un curriculum vitae si o fotografie. Directorii (redactorii-sefi) publicatiilor literare si de cultura de limba româna, din tara si strainatate vor trimite cel putin trei numere reprezentative aparute în cursul anului 2014, un CD o copie scanata a cartii de identitate, un curriculum vitae si o fotografie. Toate lucrarile vor fi expediate pâna la data de 28 august 2015 (data postei), pe adresa: Directia Judeteana pentru Cultura Bacau, Strada 9 Mai nr. 33, etaj III, C.P. 600066, cu mentiunea: „Pentru Festivalul de Creatie Literara Avangarda XXII”. Concurentii premiati vor fi, în prealabil, anuntati telefonic sau prin posta electronica în vederea participarii la festivitatea prilejuita de acest eveniment. Organizatorul va asigura transportul, masa si cazarea pentru invitati si laureati. Manuscrisele, revistele, cartile si CD-urile nu se înapoiaza“, a mai precizat Victor Munteanu, organizatorul evenimentului.
Pâna la data 28 august 2015, creatorii din domeniile literaturii vor trimite prin posta sau vor depune la sediul Directiei Judetene pentru Cultura Bacau: o carte de poezie editata în 2014 sau minimum doua grupaje de poezie publicate în reviste literare anul trecut, o carte de proza editata în 2014 sau minimum doua proze publicate în reviste literare anul trecut, o carte de critica literara editata în 2014 sau minimum doua articole publicate în reviste literare anul trecut. Totodata, artistii plastici vor depune minimum trei lucrari semnate în anul 2014. Dirijorii de orchestre sau coruri, solistii vocali si instrumentisti, ansamblurile folclorice vor depune -pe CD sau stik – minimum trei piese prezentate la trei spectacole diferite în anul 2014. Jurnalistii vor depune minimum trei reportaje sau anchete sau interviuri, indiferent de marimea lor si cinci note sau stiri – toate publicate în anul 2014.
Lucrarile, însotite de un CV, vor purta mentiunea: „Pentru Premiile Anuale ale Fundatiei Culturale Cancicov”
Premiile Festivalului-concurs de Creatie Literara „Avangarda XXII”
Pentru prozatorii consacrati, care nu au depasit vârsta de 65 de ani:
Premiul „GEORGETA MIRCEA CANCICOV” pentru cea mai buna carte de proza a anului 2014
Pentru poetii consacrati, care nu au depasit vârsta de 65 de ani:
Premiul „GEORGE BACOVIA” pentru cea mai buna carte de poezie a anului 2014
Pentru dramaturgii consacrati, care nu au depasit vârsta de 65 de ani:
Premiul „ION LUCA” pentru cea mai buna carte de teatru a anului 2014
Pentru criticii literari consacrati, care nu au depasit vârsta de 65 de ani:
Premiul „VASILE SPORICI” pentru cea mai buna carte de critica literara a anului 2014
Pentru poetii care au debutat editorial în anul 2014 si care nu au depasit vârsta de 47 de ani:
Premiul pentru cea mai buna carte de debut a anului 2014
Pentru cea mai buna antologie (inclusiv de autor) de poezie a anilor 2014:
Premiul „GEORGE BACOVIA”
Pentru poetii care nu au debutat editorial si nu au depasit vârsta de 47 de ani:
Premiul de debut în volum al Editurii Fundatiei Culturale Cancicov Bacau
(La aceasta categorie se vor mai acorda Premiile II si III, trei mentiuni, precum si premiile unor reviste literare)
Pentru cea mai buna revista literara si de cultura a anului 2014:
Premiul FUNDATIEI CULTURALE „GEORGETA si MIRCEA CANCICOV”
Pentru întreaga creatie literara, Juriul va acorda:
Premiul „OPERA OMNIA” sau PREMIUL DE EXCELENTA
PREMIILE ANUALE ALE FUNDATIEI CULTURALE „GEORGETA SI MIRCEA CANCICOV” PENTRU LITERATURA, CULTURA, ARTE SI JURNALISM
În vederea stimularii si promovarii la nivel local, national si international a creatorilor bacauani din domeniile literaturii, artelor, stiintei si învatamântului, juriul constituit va acorda:
Premiul pentru cea mai buna carte de poezie a anului 2014
Premiul pentru cea mai buna carte de proza a anului 2014
Premiul „NICU ENEA” pentru cel mai bun artist plastic al anului 2014
Premiul de Excelenta pentru cel mai bun jurnalist al anului 2014
Premiul de Excelenta pentru cel mai bun solist-vocal/instrumentist al anului 2014
Premiul „Dr.VASILE ADASCALItEI” pentru cel mai bun ansamblu folcloric al anului 2014
s-au anun?at undeva câ?tig?torii de anul acesta?
mailul directorului de festival este un fake, iar nota de final din regulament este aberant?… citez: Nota: Premiile vor fi acordate numai persoanelor prezente la festivitatea de decernare a acestora.
În lipsa premiantului, premiul se anuleaza. – incheiat citatul, aceast? not? pune în dezavantaj major pe un tr?itor în diaspora deoarece 2,3 octombrie nu este o perioad? de vacan?e pentru cei din diaspora ?i învoirea de la serviciu este anevoioas?, plus costurile pentru deplasarea la Bac?u ?i retur… aceea?i situa?ie poate fi valabil? chiar ?i pentru românii din ?ar? care locuiesc departe de Bac?u…
,,Delivery to the following recipient failed permanently: 550-5.1.1 The email account that you tried to reach does not exist.,, – s? nu crede?i c? mint când zic c? mailul este un fake
Nu este mailul de vina ca dvs il tastati gresit! Festivalul are loc in week-end,ceea ce inseamna ca toata lumea poate participa. Poate reusiti data viitoare, daca doriti cu adevarat sa participati
Si nu este deloc aberant ca premiul sa se anuleze o data ce premiantul nu e prezent. Aberant ar fi sa se premieze o persoana care nu se afla in sala si care nu a participat la manifestarile festivalului. Cautati un alt festival care sa va premieze in lipsa dvs , va asigur ca nu exista