Ratiunea si Sentimentul



„Ratiunea construieste viata pe ruina inimii.”- Emil Cioran

 

De câte ori am auzit spunându-ni-se: „Gândeste logic”, sau „Fii rational!”, sau „Nu fi sentimental!”

VotareaFilosofii, literatii au fost preocupati de aceasta dilema, dând prioritate când ratiunii, când sentimentului, încercând sa traga concluzii asupra efectelor lor, în situatii când balanta înclina spre ratiune mai mult decât spre sentiment si invers. S-a ,,dezbatut’’ destul problema, dar e departe de a fi elucidata. Sentimentele n-au întotdeauna motivatie logica, iar logica fara sentiment este rece ca gheata. Mai spunea cineva: „Urmând doar calea purei ratiuni, care nu întotdeauna se intersecteaza cu cea a inimii, face sentimentele simple reactii chimice inutile”. Omului li s-au dat amândoua aceste facultati, una de a cunoaste prin notiuni, judecati, rationamente si alta de a cunoaste ceva prin simtire, de a aprecia si îi mai este dat sa se foloseasca de amândoua, orientându-se când trebuie mai mult spre una decât spre cealalta, dar fara a  exclude în totalitate vreuna dintre ele. Mi-au placut istorisirea lui Paulo Coelho din cartea Alchimistul: „Taina Fericirii sta în a privi toate minunile lumii si a nu uita niciodata de cele doua picaturi de untdelemn din lingurita”. Ader la parerea ca trebuie sa gândim cu capul, dar sa actionam conform glasului inimii, fiindca asa cum spunea si Blaise Pascal: „Inima are ratiuni pe care ratiunea nu le cunoaste”. Tot el spunea ca este periculos a exclude inima, dar nici a-i face loc numai ei.

Într-un dialog Socrate spunea: „Iar când unii cred într-un fel, altii în altul, stii ca nu este cu putinta între dânsii un temei comun de discutie”. Platon sustinea ca cel care prin cugetare este pregatit sa priceapa cât se poate de exact fiecare din lucrurile pe care le voieste, acela se apropie cel mai mult de cunoastere. El credea ca simturile dauneaza cugetului si daca se amesteca, sufletul nu poate dobândi nici adevarul, nici puterea de cunoastere: „Din pricina cerintelor corpului, nu se poate cunoaste realitatea”. Si pâna la urma: „Activitatea sufletului daca vrea sa fie buna, atârna de chibzuinta”.

Mai târziu, alti filozofi, figuri proeminente ale rationalismului clasic, au încercat sa construiasca ratiunea folosind în filozofie modelul matematic. Unii au scris despre Problema cunoasterii în filosofia moderna,  mentionând ca în perioada actuala avem nevoie de o cunoastere sigura, certa, pe care ne-o poate da ratiunea. Cunoasterea sau experienta senzoriala, apelul la simturi, sunt din  ce în ce mai mult considerate inadecvate pentru a garanta certitudinea. Nu cred ca au dreptate!

Verificat este ca ratiunea umana singura, nu a reusit sa duca umanitatea pe drumul civilizatiei. La ratiune au aderat sentimente ca: iubirea de aproapele nostru, dragostea de patrie, onoarea, abnegatia, credinta religioasa, care au dainuit pâna astazi si vor dainui pâna la sfârsitul acestei lumi.

Elvetianul Carl Gustav Jung (1875-1961) fondatorul psihologiei analitice, întelegea prin ratiune atitudinea al carui principiu sta în a modela gândirea, simtirea si actiunea potrivit valorilor obiective, stabilite prin experienta obisnuita a faptelor exterioare, dar si a celor interioare. Simtirea o considera ca fiind de baza, sentimentul – un proces care are loc între eu si un continut dat si anume un proces care atribuie continutului o anumita valoare, însemnând acceptare sau respingere, dar si starea de spirit; daca este o simtire generala, exprima o valoare a starii de moment, tot în sensul de acceptare sau respingere.

Théodule-Armand Ribot (1839 – 1916) considerat drept parintele psihologiei stiintifice franceze, în cartea  Logica sentimentelor demonstreaza existenta la om a unei logici de o cu totul alta structura decât logica rationala si pe care o numeste logica sentimentala, între cele doua logici neexistând nici o ruptura, în pofida diferentelor lor structurale si functionale, deoarece amândoua sunt produse ale naturii umane si au o utilitate comuna. Cu privire la logica rationala, el face urmatoarele precizari: „Logica rationala îsi are obârsia în trebuinta de a ne adapta prin cunoasterea mediului exterior, a proprietatilor si atributelor sale; Rationamentul intelectual nu are decât un scop: cunoasterea adevarului obiectiv. El este o adaptare la fapte; Logica ratiunii, sub forma sa corecta, este determinata de natura si ordinea obiectiva a fenomenelor, fie ca ea constata, fie ca ea presupune, ca în cazul descoperirii. Ea este constituita din stari intelectuale (perceptii, imagini, mai ales concepte), pe cât posibil purificate de orice aliaj emotional”. Mai pe scurt, logica sentimentelor nu cauta decât mijloace de satisfactie si de succes, fara a lua în considerare masura în care caile pe care le urmeaza sunt contradictorii din punct de vedere rational. Toate trebuintele, aspiratiile, pasiunile care ne fac sa actionam nu sunt contradictorii decât în masura în care sunt rationalizate, adica elaborate prin filtrul reflectiei rationale. „Credintele, ideile sau concluziile referitoare la viata viitoare sunt, în opinia autorului, excelente exemple de rationament imaginativ, de înaintare de la cunoscut la necunoscut, de calatorie de descoperire pilotata de sentiment…”

S-a studiat si s-a ajuns la concluzia ca Multimile nu sunt influentabile numai cu ajutorul rationamentelor, si atunci pentru a le impresiona se face apel la sentimentele lor si nu la ratiunea lor. Logica pur rationala nu are nici un efect asupra lor. În concluzie, sentimentul trebuie sa existe, ratiunea de asemenea, sentimentele însa, repet, trebuie sa treaca prin filtrul ratiunii noastre. Dar, sa nu-i cerem ratiunii sa intervina prea mult, fiindca nu ratiunea a dat nastere sentimentelor frumoase si nobile ale omului.

Am facut aceasta expunere succinta de idei,  pentru a ne da seama înca o data, cum trebuie sa actionam în acest moment hotarâtor pentru destinul tarii noastre –Alegerea Presedintelui . Nu mai avem timp sa cântarim, s-au spus destule si am avut timp de a judeca, de a ne dumiri pâna acum. Cred ca multi au facut-o, ajutati de logica desfasurarii evenimentelor.

   În acest moment stim ca ne dorim alegeri corecte, un om la conducerea tarii pe care sa-l putem respecta, un om care sa ne reprezinte si în care putem avea încredere; un om care sa vegheze asupra destinului acestei tari pe care au aparat-o înaintasii nostri. Nu putem învesti încrederea doar în baza unor promisiuni a caror garantie de ducere la bun sfârsit nu o putem avea, ci trebuie sa acordam încredere unui om serios, cu un caracter onorabil, omului care a dovedit ca în activitatea dusa pâna acum (trecutul conteaza!), la locul pe care l-a pastorit, a avut rezultate concrete. Cu alte cuvinte a muncit si a avut rezultate în munca lui. Un astfel de om, cred ca poate ocupa functia de Presedinte al tarii. Sper, de asemenea, ca se va comporta demn si sobru, asa cum îi va cere rangul pe care-l va dobândi.

Oamenii vor sa voteze, este un drept democratic. Ei cer sa aiba posibilitatea de a vota liber, în conditii civilizate, conform propriei lor constiinte. „Libertatea omului e partea divina din el”, spunea Petre Tutea.

Sa nu uitam ca soarta tarii trebuie sa depinda de noi, cei care-i dorim binele.

 

 

Vavila Popovici – Carolina de Nord

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *