Scris de Florentina Nita
Cu siguranta experienta oricarui român în diaspora este unica în felul ei si merita sa fie cunoscuta. Cum memoria poate sa piarda din vedere cu timpul acele aspecte care au diferentiat parcursul, mai usor sau mai greu strabatut, a fiecaruia, aducându-i pâna la urma pe toti la acelasi numitor comun, cine reuseste sa le salveze, macar în parte, face prin aceasta un serviciu lui însusi si comunitatii în general, îmbogatindu-i spiritualitatea cu partea sa de contributie.
Iar când bratul se înarmeaza cu un microfon sau cu o camera de filmat, când vocea ti se poate transmite dintr-un studiou de radio sau televiziune, aceste marturii devin obuze ce pot sa explodeze la mare distanta si sa trezeasca constiinte.
Privite prin aceasta prisma, interviurile lui Ben Todica ne îmbogatesc spiritual mai mult decât o relatare banala, documentarele sale sunt pline de semnificatii, câta vreme vorbesc despre viata reala care, daca e s-o punem în acelasi plan, este întodeauna cu mult mai interesanta si captivanta decât un subiect de fiction. Si mai mult decât atât, fixeaza în mintea ascultatorilor nu doar repere biografice si figuri remarcabile ale culturii si stiintei românesti din cele mai îndepartate colturi ale lumii, scotându-le în lumina reflectoarelor din anonimatul în care ar putea ramâne pentru multi, ci creeaza adevarate portrete din galeria mastilor umane, cum ar fi: profesorul universitar realizat din punct de vedere profesional încercând sa reînnoade legaturile cu tara, artistul român în turneu care pâna sa se dezmeticeasca unde se afla este deja înconjurat cu caldura frateasca, parlamentarul european în cautarea alegatorilor prin comunitatile românesti de oriunde, etc. Dar pentru a face aceasta e nevoie de un fin spirit de observatie si mai ales de mult talent.
De la pasiune la profesie drumul parcurs nu a fost usor. Dinamicitatea si curajul de a înfrunta provocarile vietii se datoreaza la Ben Todica poate si faptului ca prin vine a continuat sa-i curga uraniul din minele lânga care a crescut, îmbogatit cu experienta noilor orizonturi spre care a plecat.
Pentru cineva care a abandonat totul si a trebuit sa reporneasca de la zero, viata are o cu totul alta ierarhie de valori, întrebarile vin direct si la obiect, dialogurile se poarta în sfera concretului, a filozofiei existentiale, dintr-o necesara dorinta de pune în primul plan esenta faptelor si a ignora aspectele minore. Iar când gustul amar al amintirilor si al unor experiente personale isi fac loc în întâlnirile radiofonice cu oaspeti sositi în comunitatea românesca din Australia, chiar mai înainte sa se pronunte întrebarea se transforma în bumerang, reporterul devine el însusi cel intervievat si coparticipant: “Incep printr-o marturisire…”
Si totusi, ce ciudata firea umana, cum ajunge sa exalte de bucurie la regasirea unui compatriot, sa lupte pentru dreptul de a deveni o reprezentativitate, de a face simtita o voce românesca în tarâmuri îndepartate, dupa ce cândva a spus NU la toate acestea si într-un fel le-a renegat… Sa fie o razbunare a trecutului care se întoarce uneori sa bântuie constiinta de remuscari? Sau poate lucrarea timpului ce trece si a îndepartarii care tind intr-un fel sa estompeze neregularitatile, filtrând esenta de balast, evidentiind doar aspectele reprezentative? Sunt tot aceiasi care, pleacând fara sa priveasca înapoi, devin mai apoi “fratii care poarta în suflet acelasi dor, acelasi drag pentru tara mama, îndepartata Românie, dar permanent existenta în inima lor”?
Descoperirea puterii cuvântului scris vine sa se adauge la instrumentele prin care Ben Todica continua sa investigheze si sa ne relateze cu acelasi entuziasm minunile “lumilor” în care traieste. Cartile apar ca o revelatie si într-un fel ca o încununare a activitatii sale cu o deschidere la 360 de grade în câmpul artelor. Este, daca vreti, o parcurgere în sens invers a genezei, în care “la început a fost cuvântul”, prin punerea într-o ordine proprie a celor trei mari pasiuni: “Filmul a început la Ciudanovita, teatrul la Oravita si curajul de a scrie în Australia”.
Faptul ca Ben Todica a reusit sa adune si sa dea tiparului memoriile, relatarile, trairile, asa cum au venit ele, într-un amalgam precum viata însasi este, constituie o restituire necesara atât pentru cei care se regasesc imortalizati astfel cu o tehnica de stop-cadru, cât mai ales celor care doar astfel au avut ocazia sa descopere complexitatea acestui artist care se plimba cu maiestrie si dezinvoltura pe toate registrele multimediale.
De la pendularea “Între doua lumi”, de care se simte legat deopotriva prin nastere si adoptie, la afirmarea apartenentei si a ancorarii “În doua lumi” prin prezent, este procesul parcurs de autocunoastere de la îndoiala la certitudine pentru a atinge maturitatea consolidata. As îndrazni sa anticipez – si sper sa nu ma însel – ca întrezaresc o orientare noua, spre o a treia “lume”, datorata tot legaturilor de familie. Un tarâm misterios si intrigant, cum este China, nu poate lasa indiferent un spirit activ si iscoditor.
