Pr. Constantin Mardare: ”Le botezam pe ascuns copii securistilor si ai comunistilor”

Preotul Constantin Mardare, fost protopop al Protoieriei Bacaului, cel mai în vârsta duhovnic din judetul Bacau, spune ca si perioada regimului comunist poporul român nu s-a îndepartat de credinta

 

”De mic copil m-am rugat la Dumnezeu sa-mi dea voce. Bunicul ma ducea des la biserica. Am vrut sa ma fac preot”, asa îsi începe povestirea preotul Constantin Mardare, care a slujit în Biserica Ortodoxa mai bine de jumatate de secol.

În localitatea Serbesti, judetul Bacau, viitorul protopop al Bacaului si-a petrecut primii ani din viata. Ascultator, credincios, s-a apropiat de cele sfinte si de natura. Si-a ascultat parintii si a simtit ca are darul pentru a deveni preot. Urmeaza apoi Seminarul Ortodox din Roman. Ani frumosi, care i-au ramas adânc întipariti. Cel mai mult i-a placut la Cernauti, unde a facut primii ani de facultate, pâna la semnarea Pactului Ribbentrop-Molotov.

”Cernautiul era un oras occidental, iar majoritari erau românii. Curentele antisemite nu se simteau, desi cu totii auzeam ca se apropie razboiul si stiam ce-i în alte parti ale lumii. Era armonie între români si evrei”. I-a placut foarte mult sa se plimbe pe strada Iancu Flondor, sa admire arhitectura cladirilor parca cioplite în stânca. Au fost ani în care s-a cultivat în disciplinele teologiei si a gustat din poezia lui Mihai Eminescu. ”Erau profesori foarte buni acolo, doctori eruditi în teologie. Vladimir Pelipceanu preda ebraica, Valerian Sesanu, istoria bisericii universale iar Doichita, dogmatica”, a povestit zâmbind preotul Mardare. În iunie 1940, la fel ca si alti români, a trebuit sa plece în 24 de ore din orasul studentiei. ”Mi-a parut tare rau ce s-a întâmplat.De atunci, nu am mai ajuns niciodata în Cernauti”. Ultimii ani de facultate îi face la Suceava. În 1943 îsi cunoaste sotia. S-a hirotonit pe timp de razboi, ca diacon, apoi preot. A parcurs toate treptele bisericesti, la Biserica Precista din Bacau, unde a fost protopop al Bacaului. ”Pe atunci, în judet erau doar doua protoierii, una în Bacau si cealalta la Moinesti. La 80 de ani când am iesit la pensie, aveam 60 de ani vechime”, a mai spus pr. Constantin Mardare.

”Cuvântarea bisericeasca începea si se termina cu Ceausescu”

 

A slujit ca preot în toata perioada comunista. Ani în care Biserica a fost marginalizata, dar nu distrusa. Comunistii, o parte din ei, au înteles ca nu poti rupe din sufletul poporului român credinta în Dumnezeu. ”Veneau la noi comunisti. Unii erau si securisti. Ne spuneau sa laudam în timpul slujbei partidul. Pe vremea aia la Directia de Culte era unul, Ioan Savin. A murit în 1983. El dirija preotii. Asa ne spunea: ”La orice cuvântare, rugaciune, sa începi cu Ceausescu si sa termini cu Ceausescu”. Si asa faceam. Ne-au lasat în pace. Dar si acum în biserica sunt pomeniti la rugaciune si sfintiri conducatorii statului”, a mai spus preotul Mardare.

 

Si securistii îsi botezau copii, pe ascuns

 

Desi ideologia de atunci le cerea sa se rupa de religie, care era considerata dupa Marx, ”opiul popoarelor”, organele de partid si cei de la Ministerul de Interne, care trebuiau sa vegheze la starea bisericii, încalcau regulile. Dar cereau de la preoti discretie. ”Veneau cei de la Securitate la noi. Ne cereau sa le botezam copii, pe ascuns. Le era frica sa nu-si piarda serviciul, dar nu renuntau la credinta. Îi duceam la manastiri ferite. Nu participau multi, de frica sa nu se afle”, a mai spus Constantin Mardare. Preotul îsi aduce aminte de o discutie purtata cu un prieten din strainatate. ”Mi-a zis ca în România credinta e puternica si sub comunism. În occident, bisericile sunt goale, desi nimeni nu le interzice sa vina la slujbe. Si acum bisericile sunt pline”, a mai spus cu bucurie preotul.

 

Desi a pasit în cel de-al 90-lea an al vietii si are zece ani de când s-a pensionat, preotul bacauan înca este cautat de credinciosi. ”Si acum am enoriasi care vin la mine sa capete mângâiere, un cuvânt pentru suflet si sa se martiriseasca. E bine ca fiecare sa-si aiba preotul lui, care sa-l povatuiasca”.

Viziune: ”România va fi înfloritoare, ca înainte de razboi!”

 

 

”Cred ca România va fi ca înainte de 1940. Tara asta frumoasa va înflori. Datorita contextului geo-politic, a resurselor si a oamenilor. Anul acesta avem un grâu extraordinar. Odata am fost grânarul Europei…”. Preotul bacauan spune ca a fi român si cu a fi crestin este acelasi lucru. ”Era o vorba si-un cântec, ”Mai române, mai crestine!”. Noi am avut de suferit din motive religioase si din cauza latinitatii noastre. Ne-am nascut crestini, dupa Apostolul Andrei. Apoi, popoarele din jur nu ne-au înghitit deloc. Au vrut si vor sa ne schimbe credinta, sa ne ia pamânturile bogate”, a mai spus preotul Constantin Mardare.

Cum vi se pare ca a evoluat Biserica Ortodoxa Româna în ultimii 20 de ani?

Bisericile sunt pline ochi, de nu mai încap oamenii în ele. Îmi place ca s-au construit noi lacasuri de cult. Am auzit ca primarul Stavarache i-ar fi zis episcopului: ”Multe biserici s-au mai facut preasfintite! La care i-ar fi raspuns: ”Dar si crâsme s-au facut multe!!”. Credinta si munca îl vor salva pe acest popor.

 

Ce loc ocupa Episcopia Romanului si a Bacaului între celelalte episcopii?

 

E o episcopie bogata, cu multi preoti si duhovnici buni. Arhiepiscopul Ioachim Bacauanul, care va conduce Episcopia dupa ce Eftimie nu va mai fi, poate deveni si Mitropolit al Moldovei. Poate chiar Patriarh. Vorbeste frumos, este erudit si are carisma.

 

Ce-i place:

 

Îmi place poporul român, munca, credinta si evlavia lui. E un popor supus, care a îndurat mult. Îmi place Eminescu, Slavici, Creanga. Îmi plac oamenii buni si padurile. Iubesc copacii, îi sarut ca sunt faptura lui Dumnezeu. Îmi place sa merg pe munte si sa ascult muzica populara si bisericeasca.

 

Ce nu-i place:

 

Nu-mi plac oamenii perfizi, lipsiti de caracter si minciuna. Nu-mi place suferinta poporului român, ca trebuie sa îndure aceste timpuri grele.

 

Impartaseste

Mircea Merticariu a etichetat acest articol cu: , , ,

2 Comentarii

  1. Adriana Radu spune:

    Va rog sa publicati!Mii de multumiri!

  2. Adriana Radu spune:

    Parintele si Duhovnicul meu scump si drag din anii copilariei mele,cand toti ne ascundeam de Securitate dar si de profesori! S-a rugat pentru toata lumea crestina cu multa sinceritate si iubire in Hristos! Parinte mult iubit si respectat cu un glas lin si curat veti ramane o vesnica amintire in sufletul meu!Bunul Dumnezeu sa va aseze in Rai cu toti Sfintii placuti Lui!Slava si multumire Tatalui Ceresc ca ati existat in viata noastra in ani zbuciumati de regimul comunist!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 

WP to LinkedIn Auto Publish Powered By : XYZScripts.com