O seara cu Strauss si Ceaikovski în Raleigh



„Muzica este o lege morala. Ea da suflet universului, aripi gândirii, avânt închipuirii, farmec tineretii, viata si veselie tuturor lucrurilor. Ea este esenta ordinii, înaltând sufletul catre tot ce este bun,  drept si frumos.”

–Platon

Raleigh concerto25 octombrie 2014. Seara calda, linistita. Octombrie este tacere. În drum ne întâmpina câteva frunze cazute din copacii plictisiti de atâta vara si o dulce-amara melancolie ne patrunde în suflete. Fiindca toamna aminteste de un sfârsit. Exista totusi o armonie, o gratie a acestui anotimp. Poate chiar în caderea acestor frunze. „Toamna este un andante melancolic si gratios care pregateste admirabilul adagio al iernii”, scria  Geoge Sand.

   Ne-am dus spre Centrul Artelor Performante din orasul nostru, Raleigh, Carolina de Nord, sa ascultam muzica clasica – compusa si interpretata de artisti profesionisti.  Miracolul muzicii va înviora sufletele obosite, le va „acoperi cu ceva…”

Dintre genurile muzicii, în aceasta seara vom asculta muzica de concert. Curând, peste tacerea care ne înconjoara în aceasta seara blânda, vom putea asculta creatiile a doi compozitori celebri: Richard Strauss si Piotr Ilici Ceaikovski.

Daca am intra putin, doar cu un pas în domeniul stiintei, mai precis al cinematicii, am dezvalui misterul ajungerii sunetelor muzicii la urechile noastre, si am afla ca sunetele se deplaseaza dinspre sursa care le genereaza – adica instrumentul respectiv – sub forma unor sfere a caror suprafete pâlpâie datorita moleculelor de aer care vibreaza la unison. Cu alte cuvinte, sunetele sunt sfere de lumina pe care ochii nostri nu le pot vedea, este poezia aerului, este explozia sufletelor trecând prin corzile unor instrumente, spre a fi materializate si percepute de simtul auzului, daruit trupului nostru. Ce minune a naturii create de Inteligenta materiei!

Concertul este executarea unei lucrari muzicale de virtuozitate, de obicei pentru un singur solist, cu acompaniament de orchestra. De cele mai multe ori se compune din trei parti: partea întâi are mai ales un caracter dramatic, cu o miscare repede (allegro), în forma de sonata ; partea a doua are un caracter liric, cantabil, cu o miscare rara (andante); partea a treia, finalul, are un caracter festiv si o miscare deosebit de rapida, de obicei în forma de rondo.

Am intrat în sala, ne-am ocupat locurile, orchestra îsi acorda instrumentele muzicale. Primul contact cu diafanele sunete. Împietriti de frumusetea muzicii, am ascultat întregul concert.

Orchestra simfonica a Carolinei de Nord a interpretat poemele simfonice ale compozitorului si dirijorului german Richard Strauss (1864-1949), reprezentant de mare valoare a muzicii clasice: DON JUAN, op.20 si TOD UND VERKLARUNG (moarte si transfiguratie) op.24.

Dirijorul, cel care a condus executia muzicala si caruia i-a apartinut interpretarea artistica a lucrarilor din cadrul acestui concert, a fost Eugene Tzigane, nascut din tata american si mama japoneza, cu un remarcabil palmares. Orchestra a scos în evidenta posibilitatile coloristice cu tonul dramatic al poemelor. Pasionanta tema de dragoste a lui Don Juan a fost scrisa de catre magicianul sunetelor sub vraja romantismului, dupa ce a întâlnit o cântareata talentata, interpreta a pieselor lui, cu care s-a si casatorit. Inspiratia  celei de a doua piese Tod und Verklarung a fost explicata chiar de Strauss într-o scrisoare, în care arata cum a fost framântat ani de zile de gândul unei scrieri – si în cele din urma i-a venit ideea: „un poem sonor care sa descrie ultimele ore ale unui om care a luptat pentru cele mai înalte idealuri, probabil un artist …”

Talentatul si pasionatul dirijor Eugene Tzigane a dirijat orchestra în executia acestor piese, fara partitura, fara a folosi bagheta care indica de obicei miscarea si ritmul, caracterul interpretarii muzicii, ci prin gesturi sugestive, dovedind o mare traire interioara, vibratie venita din sfera sufleteasca, a mintii si a inimii trecând prin brate, mâini, degete. Tremurul rapid al degetelor orientate spre orchestra cereau intensificarea vibrato-ului la formatiunea corzi, pasajele viorii prime fiind de o tehnicitate transcendentala. Dar învaluitor de placut au sunat si solo-urile oboiului, violoncelului, harpei si tremolo-urile viorii secunde.

Partea a doua a spectacolului a avut în program Concertul nr 1 („Vise de iarna”) a compozitorului rus Piotr Ilici Ceaikovski (1840-1893), unul dintre cei mai mari creatori ai muzicii ruse: 10 opere (Evgheni Oneghin, Dama de pica), balete (Lacul lebedelor, Frumoasa din padurea adormita, Spargatorul de nuci); uverturi, fantezii, trei concerte.

CONCERTUL ÎN SI BEMOL MINOR PENTRU PIAN a lui Ceaikovski, primul sau concert scris, a început cu prima parte – Allegro non troppo e molto maestoso –  o melodie superba cu o nota de maretie si noblete cântata de viori si violoncele, cu semnalele cornilor si acordurile întregii orchestre care, prin  sonoritatile puternice au creat o atmosfera sarbatoreasca, pregatind intrarea instrumentului solist – acordurile furtunoase ale pianului, împreuna cu viorile prime si violoncelul, anuntând tema solemna, cantabila, cântata de trei ori, ca o parte introductiva, un imn luminos, de un optimism robust. Pasaje sclipitoare au fost interpretate de Di Wu (n.1984), o pianista chineza-americana, matura si sensibila al carei debut profesional a fost la vârsta de 14 ani în cadrul filarmonicii din Beijing, dupa care au urmat aparitiile în Statele Unite si alte tari de pe glob. Pasajele se întindeau aproape pe toata claviatura, se auzea motivul puternic expus la început de corni. Apoi, orchestra a facut ca melodia solemna sa rasune mai amplu decât înainte, în timp ce pianul, cu forta sporita, ataca un sir de game cromatice si acorduri ascendente. Câteva acorduri ale suflatorilor au linistit sunetele, urmând o pauza prelungita.

Partea începuta cu miscarea Allegro con spirito (un tempo alert si plin de viata) are la baza teme concepute sub impresia unor cântece populare auzite de Ceaikovski la niste cersetori orbi din Ucraina. Dar, ele nu sunt tânguitoare si triste, asa cum probabil le-a auzit, ci ele au o alta înfatisare, compozitorul dându-le o alta sonoritate, un dialog vesel sustinut de cele doua mâini ale pianistei, o executie de mare virtuozitate. A urmat melodia fractionata, dialogul între pian si orchestra, dupa care a aparut o alta tema, alcatuita din alte fragmente melodice: unul senin si cantabil, celalalt semanând cu un cântec de leagan, cântat de viori. Superb! Catre sfârsitul primei parti, pianista si-a afirmat si mai mult posibilitatile tehnice; sonoritatile cresteau si  la finalul primei parti au urmat câteva acorduri puternice.

În partea a II-a – Andantino semplice (un tempo ceva mai lent decât Andante), o parte cu mult mai redusa ca prima, am auzit un flaut, o melodie visatoare, duioasa, ca un cântec pastoresc. Aceasta parte eleganta având gratia unui vals, parea amintirea unor frumoase clipe de dragoste.

Tema finalului – Allegro con fuoco (un tempo viguros, glumet), ca si prima parte – de provenienta ucraineana, a fost expusa cu multa vigoare de catre pianista, un final luminos în care este redata veselia si bucuria oamenilor, precum si umorul lor sanatos. S-a putut remarca apoi, catre final, o melodie contrastanta prin caracterul ei mai lent, care amintea emotia temei introductive. Ca un balans al vigorii muzicii, Ceaikovski a introdus o melodie romantica încredintata viorii care ne-a prilejuit emotii placute. S-a îmbinat armonios monumentalitatea cadrului sonor cu lirismul gingas, cu veselia care merge pâna la exuberanta frenetica.

Acest concert mult aplaudat, chemând la rampa de patru ori pianista si dirijorul, a fost cu adevarat „o baie a spiritului”, ne-a facut sa simtim ca omul se poate ridica deasupra conditiilor sale, ca poate alcatui cele mai nobile cugetari despre el, simtind cât pretuiesc unii semeni datorita talentului, dar si a vointei de înaltare a spiritului.

Concertul s-a terminat si ne-a amintit spusele lui Octavian Paler: „Oricât de frumoasa ar fi o melodie, vine o clipa când ea e acoperita de tacere”. Dar acea tacere a fost încarcata de ecouri ramase în sufletele noastre.

Se facuse noapte. Cerul era senin, luna îsi vedea de cresterea ei, de pe trotuar plecau frunzele în usoare valuri, amintindu-ne de un frumos sfârsit. Vavila Popovici – Carolina de Nord

Impartaseste

Vavila Popovici a etichetat acest articol cu: , , , ,

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *