Nevoia dezvoltarii de servicii medicale, sociale si educationale în România rurala

În zilele de 2 si 3 aprilie a avut loc la Bucuresti conferinta nationala “Nevoia dezvoltarii de servicii medicale, sociale si educationale în România rurala” organizata de Fundatia de Sprijin Comunitar (FSC) din Bacau, în parteneriat cu Centrul Daniel  si ESPOIROUMANIE Elvetia. Conferinta este parte a proiectului ”Model de parteneriat si servicii proiect FSC cu sprijin elvetianmobile pentru comunitatile rurale sarace”, cofinantat printr-un grant elvetian, prin intermediul „Contributiei Elvetiene pentru Uniunea Europeana extinsa“.

La eveniment au participat Thomas Stauffer, seful Biroului Contributiei Elvetiene în România, din cadrul Ambasadei Confederatiei Elvetiene, Sandie Blanchet, reprezentant UNICEF, Valentin Sorin Popescu, director Unitate de Strategii si Politici Publice din Ministerul Educatiei si Cercetarii Stiintifice, reprezentanti ai Ministerului Muncii si ai altor institutii centrale si locale dar si cele mai importante ONG-uri din tara, care desfasoara proiecte adresate comunitatilor rurale din Romania. La eveniment au participat peste 100 de persoane, cea mai mare pondere avand-o reprezentantii ONG-urilor si ai autoritatilor locale.

Organizatorii au dorit prin aceasta conferinta sa traga un semnal de alarma cu privire la nevoia de servicii medicale, educationale si sociale furnizate de ONG-uri, în România rurala si sa prezinte solutii concrete si modele de buna practica ale organizatiilor implicate în astfel de proiecte. ” Au fost prezentari si dialoguri interesante din care am putut trage câteva concluzii utile, care se vor materializa într-un set de propuneri ce vor fi înaintate ministerelor de resort. Din pacate aceste ministere au fost destul de slab reprezentate în cadrul celor doua zile de conferinte, însa ne vom asigura ca ideile valoroase si concluziile rezultate vor fi supuse analizei guvernantilor. Parerea unanima a participantilor a fost ca sectorul ONG-trebuie sa devina o voce mai puternica si unitara în dialogul cu institutiile statului si trebuie sa aiba o atitudine proactiva în abordarea chestiunilor legislative care le afecteaza activitatea. Confederatiile trebuie sa aiba o implicare mai activa si sa constituie grupuri de lucru care sa sprijine institutiile statului în elaborarea unor legi si proceduri realiste si adaptate specificului fiecarei zone si categorii defavorizate”, a spus Gabriela Achihai, presedinte Fundatiei de Sprijin Comunitar din Bacau.

Desi 45% dintre tineri traiesc în zonele rurale, rata de abandon scolar este de aproximativ1,5 ori mai mare în unitatile de învatamânt secundar din mediul rural decât în cele din mediul urban. Doar 24 % dintre studenti provin din zonele rurale, iar rata de participare la programe de educatie pentru adulti este mai în mica zonele rurale. Din 2009, închiderea progresiva a scolilor de arte si meserii i-a afectat direct pe elevii dezavantajati ce traiesc în zone rurale izolate. Punctajele obtinute de elevii din mediul rural la matematica si româna sunt mult mai mici decât cele de la oras. La matematica, elevii din mediul rural sunt, ca nivel, aproape cu o clasî în urma celor de la oras si cu jumatate de clasa la romana. „O perspectiva similara a fost prezentata si de reprezentantul UNICEF în Romania, care  a pus accentul însa pe problematica abandonului copiilor, la fel de dramatica în zonele rurale si urbana si a prezentat proiectul pilot de preventie care pune accentul pe un pachet minim de servicii furnizate într-o abordare inter-sectoriala (educatie, sanatate si protectie sociala). Acesta se afla în plina desfasurare în judetul Bacau si se preconizeaza ca va fi dezvoltat la scara nationala în anii urmatori“, se arata în comunicatul Fundatiei de Sprijin Comunitar.

 

Impartaseste

Mircea Merticariu a etichetat acest articol cu: , , , , ,

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 

WP to LinkedIn Auto Publish Powered By : XYZScripts.com