Marturisiri întru sinceritate



Scris de Vasile Filip – Iasi

 Marturisiri-coperta„Gradina inimii trebuie cultivata cu Adevar, Iubire si Frumusete. Ni se întâmpla sa închidem ochii si sa gândim la ceva frumos… Apoi deschidem ochii, frumusetea gândurilor reflectata în ochi pleaca si ajunge în sufletele altor fiinte… «Frumusetea este promisiunea fericirii», scria Stendhal. Ea da stralucire iubirii, adevarului.

Daca vom folosi mai mult inima decât cântarul mintii, vor intra cu usurinta si Adevarul si Iubirea si Frumusetea.”

Preluate din finalul eseului „Adevarul, Iubirea si Frumusetea”, cele doua alineate sunt înfatisate cititorului si pe coperta a patra a celui de al treilea volum de „Articole, Eseuri”, publicate de Vavila Popovici în America – Made in the USA, Charleston, SC, 03 July 2013 – acolo unde scriitoarea din Pitesti traieste de nu prea multi ani. Am luat-o de la sfârsitul cartii nu dintr-o hachita de comentator ce se vrea cu orice pret spectaculos, ci dintr-un motiv cu mult mai serios, mai justificat si mai credibil în demersul meu. Acela de a prezenta cât mai argumentat o carte care împlineste în chip admirabil o lunga si rodnica munca literara, o cariera care se afla în plina desfasurare. În opinia mea, fragmentul de mai sus poate fi interpretat ca o sintetica concluzie a textelor cuprinse în volum, dar si – mai ales – ca o marturisire de credinta. Vavila Popovici – spirit amplu instruit, profund, delicat si franc – îsi defineste portretul de om creator adaugând desenului de pâna acum tuse noi, cu nuante si mai bine definite si cu adaosuri de culoare perena. Ea a atins altitudinea maturitatii creatoare deopotriva în dimensiune si substanta, notorietatea de care se bucura, în tara si dincolo de fruntarii, dovedindu-se dreapta apreciere si buna rasplata. Plata venita dinspre partea cititorilor – alaturi de cea a exegetilor – fiindu-i suprema satisfactie.

Judecat în complexa lui alcatuire tematica, volumul „Articole, Eseuri” ilustreaza un interesant periplu ideatic prin universul în egala masura cultural, filosofic, religios, social, moral, artistic, geografic etc., care alcatuieste substanta si temelia lumii, de când (si pâna când) exista ea pe acest pamânt daruit cu de toate. Fie si o lectura a titlurilor materialelor este mult sustinatoare a afirmatiei anterioare.

„Focul pacatului si apa curata a virtutii”, „Obraznicie si cinism”, „Despre toleranta”, „Decenta sau vulgaritate”, „Mai sunt oameni buni” s.a. au în vedere aspecte care tin de latura morala a omului, cele doua extreme – binele – raul – fiind puse în balanta dreptei judecati. „Dragobetele”, „Învierea Domnului! (Tristete si speranta)” ne introduc în vechi traditii ale culturii populare sau în sfera religioasa a practicii crestine. „Traditii înseamna trecut, o mina de valori, conceptii, obiceiuri sau credinte care se pastreaza la un popor sau la nivelul întregii umanitati, concentrate fiind în jurul unui Adevar” – îsi justifica autoarea demersul. Alte titluri îl poarta pe cititor prin orasul Baltimore – frumosul si interesantul oras Baltimore, una dintre cele patru aglomerari urbane ale megalopolisului american – sau, te iau partas, la furtuni de zapada. Apartenenta la radacinile si la izvoarele bastinei se afirma si în aceasta carte, Vavila Popovici purtând în memorie si în inima evenimente care au marcat benefic istoria poporului român – „Unirea principatelor” – sau imaginea unor mari personalitati – „Of, Doamne, Doamne! (163 de ani de la nasterea lui Eminescu)”, eseul cu acest titlu având ca moto chiar cuvintele poetului nepereche: „Suntem români, vrem sa ramânem români si cerem egala îndreptatire a natiunii noastre”. Nici de aceasta data, iubirea pentru muzica nu ramâne dincolo de paginile cartii: „Corul „Tenebrae” (Tenebrae Choir)”, „Master Corale – 2012”, „Bach si Debussy în interpretarea pianistei Angela Hewitt”. La fel si admiratia pentru dansul modern sau clasic: „Festivalul de Dans American – 2012” (în trei abordari).

Parcurgerea textelor, însa, ofera cititorului nu numai o surprinzatoare bogatie de informatii, nu doar pertinente comentarii, ci si o viziune de un echilibru intelectual si artistic menite sa încurajeze constiinta si sa întareasca caracterul uman. Vavila Popovici ni se înfatiseaza si în paginile acestei carti ca o fiinta delicata si rationala, cu un suflet cald si întelegator, cu o gândire esential echilibrata în raporturile ei cu lumea si cu întâmplarile vietii. Patima ei este una a perceperii tolerante, nu una a înversunarii neiertatoare. Cu sau fara voia ei, autoarea impune un model de comportament uman, creatorul situându-se în permanenta în mângâierea aripii divine, cea care ofera omului lumina clarvazatoare si speranta întru împlinirea menirii sale. Acesta este demersul fundamental pe care Vavila Popovici si-l propune si ni-l propune: binele divin, ferit de raul satanic.

„Eu cred ca omul e facut de Dumnezeu si cred ca Dumnezeu n-a instalat nici un drac în el” – apeleaza Vavila Popovici la ajutorul lui Petre Tutea în moto-ul la eseul intitulat „Binele si Raul”. Dupa care îsi exprima propriile opinii, în concordanta cu ale cunoscutului gânditor, dar similare si cu ale altor mari carturari ai lumii: „Bine si raul, Sacrul si profanul, viata religioasa si cea laica se opun si coexista în cadrul culturii si spiritualitatii umane. Omul religios este acela care crede în originea sacra a lumii si a vietii, nu doreste distrugerea vietii ci evolutia ei, cu ajutorul Binelui. Renuntând la sacru, la religie, omul modern îsi asuma, voit sau inconstient, o existenta tragica”.

Asa cum cititorii ei statornici cunosc, Vavila Popovici este si poet. Pasiunea pentru arta versului fiindu-i parte a fiintei, ce nu poate evita „ispita”. Asa se explica faptul ca, în unele eseuri sau articole, autoarea ne încânta si cu câte o strofa – doua sau chiar cu câte un poem întreg. „Dragobetele”, de pilda, se încheie astfel: „Copacii saruta statornic vazduhul./ Foame de saruturi, foame de-mbratisari…/ Pasarile, inoculate cu virusul dragostei,/ se cauta fâlfâind din aripi,/ dansând printre crengile copacilor./ Iubirea mea respira/ prin vers si rugaciune.” Sau poemul dedicat mortii lui Iisus: „Vinerea Mare a Patimilor lui Hristos”: Se-aude toaca./ Credinciosii se-ndreapta spre biserici./ Încep slujbele religioase. Îngerii coboara blând din cer,/ întind aripile deasupra capetelor noastre./ Îsi pregatesc glasurile,/ Preotii-nalta rugaciuni./ Se-aud cântari de cinstire, se-nfioreaza întreaga fire./ Se-aprind lumânari,/ se lumineaza inimile si gândurile noastre./ Se cânta Prohodul…/ Îngerii tristi cânta cu noi! Clopotul bate./ Pe cer trec nori alungati de vânt./ Pasari tresar din somn speriate./ Printre fosnet de aripi si unde sonore,/ lumânarile noastre,/ unite-ntr-o singura lumina mare./ Învaluiti în propria lor lumina/ Îngerii sunt printre noi!/ Înconjuram biserica împreuna cu preotii,/ purtatori ai sfântului Epitaf./ Ne oprim de patru ori/ si ne hranim sufletele cu rugile lor./ Trecem pe sub Epitaf…/ Îngerii sunt cu noi!/ Biserica-i prea plina./ În jur roiesc enoriasii./ Vinerea Mare a Patimilor lui Hristos! Îngerii se afla printre noi!” Dar poetul Vavila Popovici este prezent si în alte texte ale acestei carti: „Încurcati în socoteli”. Eseul „Mai sunt oameni buni” se încheie si el cu versuri ale autoarei cartii: „Ce bine este sa ai o cheie a ta,/ sa o porti în buzunar sau poseta,/ sa-i auzi zgomotul cald când o rasucesti în broasca./ Ce bine este sa ai o casa a ta,/ sa pleci oriunde si sa te poti întoarce în ea/ Sa alergi prin odaile-i toate,/ sa deschizi ferestrele,/ sa-ti arunci privirea protectoare peste lucruri/ si sa asculti cum ceasul secunde bate./ Ce bine este sa ai un pat al tau,/ sa-l gasesti si pe-ntuneric,/  sa te arunci în el ca într-un hau,/ sa-ti afunzi capul în perna/ si sa visezi, sa visezi toata dragostea de peste zi.” Citind – cu inima si cu mintea – aceste versuri, o întrebare mi se înfatiseaza, ca si cum eu mie mi-as pune-o: sa fie dorul de „acasa” a ei din Pitesti, oras din România? Sa fie dorul amplu si profund, parte a fiintei, pe care orice român îl poarta cu sine atunci când „acasa” a lui este departe? În orice caz, un simplu alint poetic nu e!…

În cartea ei de „Articole, eseuri”, scriitoarea Vavila Popovici se dovedeste si un foarte bun jurnalist. Dar nu unul din cei pe care îi citim, îi auzim sau îi vedem zi de zi, ceas de ceas si în proportie de masa pe toate drumurile, ba chiar si cararile tarii noastre. Harul scriitorului îl „obliga pe ziarist” sa scrie corect în limba româna si sa ofere cititorului cât mai multe si cât mai interesante informatii, indiferent de genul gazetaresc adoptat: relatare, reportaj, analiza, comentariu. Ba chiar si cronicar – de muzica, de dans, de arte plastice – se dovedeste a fi Vavila Popovici. Dar, mai ales, ea dezvaluie, si de aceasta data, un vast orizont cultural. Desele si sugestivele citate din mari gânditori ai  istoriei omenirii pe care le foloseste, fac marturisire ca asa este. Precum în alte rânduri, si acum autoarea nu face parada de cunostintele sale; ea le pune, discret si convingator, în slujba propriilor idei, tocmai pentru ca totul sa intre în sfera de interes a cititorului. Aceasta fiind, de fapt si de drept, tinta principala.

Stapâna pe tehnicile scrisului frumos, Vavila Popovici îsi pune în valoare calitatile si prin stiinta folosirii mijloacelor de expresie. Acolo unde subiectul îi permite, ea apeleaza la redactarea strict literara, cu exprimari poetice chiar. Comentariile si analizele o îndreapta catre arsenalul criticului (literar sau de arta). Bogatia de informatii si impresii îi impune maniera reportericeasca. Predomina stilul direct si limpede, precis si concis, fraza antrenanta si consistenta: „În acea dupa-amiaza soarele se ascunsese de-a binelea, cerul devenise cenusiu si începuse sa ninga frumos, cu fulgi mari. Ningea ca-n povesti, asa cum vazusem în anii copilariei, în nordul Tarii noastre – România. Cerul plumburiu îsi revarsa lacrimile; fulgii mari cadeau grabiti, în linii drepte, perpendicular pe pamânt. În câteva minute totul s-a acoperit cu o mantie alba de zapada.”

Consemnând si faptul ca articolele si eseurile adunate în aceasta carte de Vavila Popovici au aparut în publicatii din România, S.U.A., Canada, Danemarca, Spania, Belgia, Israel, Germania, se mai cuvine o prezentare, menita sa împlineasca întreaga alcatuire a acestui volum: datele personale ale autoarei, dar, mai ales, parcursul ei literar, alcatuit din colaborari la reviste si ziare din România si din strainatate, participari la volume colective, premii, prezenta în dictionare, titlurile editate pâna în prezent (anul 2012). De asemenea, un capitol de Referinte critice (selective si rezumative), referitoare la poezie si proza, segment care ocupa 79 de pagini. Evident, doar o parte din tot ce s-a scris despre cartile sale.

Impartaseste

administrator a etichetat acest articol cu: , , , ,

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *