„Managementul institutiilor de învatamânt din perspectiva strategiei anticoruptie în educatie”

Casa Corpului Didactic „Grigore Tabacaru” Bacau organizeaza în premiera programul de formare continua Anticoruptie curs (1)„Managementul institutiilor de învatamânt din perspectiva strategiei anticoruptie în educatie”, destinat personalului de îndrumare, conducere si control din învatamântul preuniversitar, consilierilor educativi si scolari, dirigintilor, dar si cadrelor didactice din învatamântul preuniversitar, avizat de Ministerul Educatiei. Acesta a inceput vineri, 06 martie, la Colegiul Economic ”Ion Ghica” Bacau.

”Odata cu aparitia Strategiei Anticoruptie în Educatie, aprobata prin OM nr. 5144/ 26.09.2013, care asigura Gabriel Stancadrul de implementare si dezvoltare a obiectivelor Strategiei Nationale Anticoruptie 2012–2015 la nivelul sectorului educational, consideram ca este necesara organizarea  unui program de formare continua de scurta durata, în cadrul caruia sa se prezinte notiuni legate de legislatia în vigoare, aplicabila în cazurile de coruptie, detalierea sarcinilor ce revin unitatilor de învatamânt în implementarea Strategiei Anticoruptie în Educatie, proiectarea si realizarea activitatilor de educatie în domeniul prevenirii si combaterii cazurilor de coruptie în unitatile de învatamânt si în societate, cu scopul respectarii normelor de etica si conduita morala pentru personalul angajat în sectorul educational”, ne-a declarat profesorul Gabriel Stan, directorul CCD Bacau.

 

 

Comunicat CCD Bacau: „Programul este coordonat si va fi sustinut de profesorul  Teodora Craus, director – adjunct Anticoruptie curs (2)al Colegiului Economic ”Ion Ghica” Bacau. Acesta ofera posibilitatea informarii asupra unei probleme majore, cu care se confrunta societatea româneasca, coruptia. Coruptia este un fenomen mondial, prezent zi de zi în toate tarile lumii. Niciun sector nu este „scutit” de practici corupte, sau quasi-corupte. Permanent apar alte si alte cazuri noi.

Problema coruptiei este una sistemica si cu larga raspândire în România, fiind în mare parte nerezolvata.

În ultimul deceniu factorii politici din România au întreprins numeroase masuri, inclusiv pe plan legislativ, menite sa limiteze fenomenul coruptiei si consecintele acestuia.

Este necesara adoptarea unor masuri care vizeaza prevenirea si limitarea coruptiei, precum: educarea elevilor, tinerilor si cetatenilor cu privire la cauzele si consecintele coruptiei, precum si la drepturile acestora, în situatia când se confrunta cu cazuri de coruptie, dar si asigurarea independentei, integritatii si eficientei justitiei.

În România, fenomenul coruptiei este real si extins. În procesul de tranzitie si de adaptare la conditiile economiei de piata concurentiale, coruptia a devenit un fenomen structurat si specializat, prezent în toate domeniile vietii economice sociale si politice, inclusiv în sistemul educational.

Coruptia reprezinta un risc si o amenintare la adresa securitatii nationale,  care afecteaza toate problemele societatii: economia, apararea, diplomatia, administratia, ordinea publica, echilibrul social, educatia si sanatatea. Ea reprezinta o problema importanta a societatii românesti actuale, care afecteaza cvasitotalitatea domeniilor sociale si pune în pericol stabilitatea institutiilor statale,  afectând astfel nivelul de trai al populatiei, prin cresterea nejustificata a costurilor sociale.

Cursul are ca scop formarea unei atitudini corecte si responsabile fata de fenomenele de coruptie, atât în rândul cadrelor didactice, a managerilor scolari, cât si în rândul elevilor, promovarea unor campanii de informare si constientizare a tinerilor, privind riscurile coruptiei la nivelul sistemului de învatamânt, dar si al societatii, chiar schimbarea mentalitatilor.

Totodata, programul prin obiectivele sale urmareste:

  • familiarizarea cursantilor cu notiunile de legislatie referitoare la fenomenul de coruptie, în societate si în unitatile de învatamânt;
  • identificarea factorilor de risc de la nivelul unitatilor de învatamânt si a masurilor care pot fi luate pentru prevenirea faptelor de coruptie;
  • evaluarea amplorii fenomenului coruptiei în România si în lume;
  • identificarea cauzelor, formelor si efectelor negative, pe care le genereaza aceasta în societate;
  • identificarea si clasificarea sectoarelor vulnerabile la coruptie si a factorilor de risc corespunzatori;
  • întelegerea legaturii dintre coruptie si criminalitate, a riscurilor la adresa sigurantei nationale si a democratiei;
  • identificarea modalitatilor de prevenire si combatere a coruptiei, de crestere a eficientei institutiilor educationale de lupta împotriva acesteia; constientizarea de catre tineri a necesitatii de a se implica activ în lupta împotriva coruptiei.

Principalele teme ale acestuia sunt:

  • Coruptia din perspectiva Uniunii Europene;
  • Elemente de legislatie;
  • Sarcini ce revin unitatilor de învatamânt pentru implementarea Strategiei Anticoruptie în Educatie;
  • Studii de caz;
  • Aplicatii: proiectarea unor activitati cu elevii.

Trainerul va dezbate fenomenul coruptiei, cauzele si formele ei, stadiul actual al acesteia în România si în lume, riscul coruptiei pentru siguranta nationala, eficienta institutiilor care combat coruptia, precum si prevederile disciplinare si legale referitoare la acest proces.

Folosirea metodelor interactive, va permite participantilor sa valorifice cunostintele, opiniile si experientele anterioare, oferindu-le asadar posibilitatea de a cauta si descoperi informatii noi.

La sfârsitul stagiului cursantii vor fi capabili:

  • sa identifice faptele de coruptie;
  • sa identifice factorii de risc de la nivelul unitatilor de învatamânt;
  • sa aplice masurile pentru prevenirea faptelor de coruptie,
  • sa proiecteze cursuri optionale si/sau proiecte educationale pentru promovarea în rândul tinerilor a unei atitudini corecte si combative fata de fenomenele de coruptie;
  • sa deruleze programe si campanii de informare si responsabilizare a elevilor, cu privire la riscurile si consecintele negative ale coruptiei.

Proiectul asigura formarea si dezvoltarea profesionala a participantilor, care vor deveni promotorii luptei împotriva coruptiei în rândul colegilor, elevilor, parintilor si comunitatii locale din care provin.

Participantii vor fi încurajati sa conceapa planuri de actiune, prin care sa  determine schimbarea mentalitatii cetatenilor, privind „normalitatea” coruptiei în România, sa reduca starea de resemnare, pasivitate si fatalism, care întretine acest fenomen si sa produca comportamente civice de participare activa a tinerilor, în monitorizarea, demascarea si sanctionarea cazurilor de coruptie în societate.

Portofoliile formabililor vor servi ca modele, ce vor putea fi popularizate/multiplicate si prin realizarea unui ghid de bune practici, ce va fi tiparit ulterior.

Cursul de formare va genera si efecte colaterale, determinând schimbari atitudinale în comportamentul cadrelor didactice, elevilor, parintilor si tuturor colaboratorilor.

Comunitatea, la rândul ei, va constientiza faptul ca binele individual este dependent de realizarea binelui colectiv, iar acesta este în responsabilitatea tuturor.

Schimbarea societatii românesti este posibila doar prin implicarea si responsabilizarea tuturor membrilor ei. Aceasta trebuie sa înceapa cu fiecare dintre cetateni, presupunând educatie, spirit civic, mentalitati noi, atitudini si comportamente comunitare, participare la luarea deciziilor, alegeri constiente si responsabile. Numai atunci progresul economico-social va fi posibil“, se arata in comunicatul Casei Corpului Didactic „Grigore Tabacaru” Bacau.

Impartaseste

administrator a etichetat acest articol cu: , , , , ,

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 

WP to LinkedIn Auto Publish Powered By : XYZScripts.com